Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

ISUS HRISTOS SI SABATUL

Scris la: 27 septembrie 2019

Care a fost poziția lui Isus față de Sabat?

Mulți cred că El a venit să desființeze legea și că a ignorat sau încălcat în mod intenționat această poruncă. Totuși, deoarece Evangheliile menționează Sabatul mai bine de 50 de ori, putem vedea clar care a fost poziția lui Isus cu privire la această zi.

„Apoi le-a zis: <Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.>“ (Marcu 2:27-28)

Care era părerea lui Isus cu privire la Sabat? Mulți oameni văd doar ceea ce vor să vadă referitor la felul cum S-a raportat Isus la această zi. Unii cred, greșit, că misiunea Sa a fost să desființeze legea și astfel a ignorat sau încălcat în mod intenționat porunca a IV-a.

În realitate, Sabatul este menționat de aproape 50 de ori în cele patru Evanghelii (mai mult decât în primele cinci cărți ale Bibliei!), așadar avem dovezi suficiente cu privire la atitudinea Mântuitorului față de Sabat. Însă pentru a înțelege relatările Evangheliei, trebuie să luăm în considerare felul în care s-a schimbat – sau, mai bine zis, a fost schimbată – sărbătorirea acestei zile de la originile ei și, mai târziu, de la darea celor Zece Porunci.

Sabatul de-a lungul istoriei

            Păzirea Sabatului a suferit o transformare dramatică în secolele de dinainte de Hristos.

            Am văzut mai devreme, în această broșură, că Dumnezeu i-a avertizat pe Israeliți să nu uite legile și minunile Sale. Însă din nefericire, istoria Israelului din vechime arată că ei nu L-au ascultat. L-au uitat pe Dumnezeu și s-au dezintegrat ca națiune, divizându-se în două împărății separate, Iuda și Israel, înainte de a fi luați captivi de către asirieni în sec. al VIII-lea î.d.Hr. și de babilonieni în secolul al VI-lea î.d.Hr.

            Unul din păcatele cele mai flagrante ale poporului Israel, care a dus la captivitate națională, a fost încălcarea Sabatului. Chiar în timp ce Iuda se autodistrugea din cauza păcatelor locuitorilor, Dumnezeu a continuat să îi mustre prin proorocul Ieremia: „,Luaţi seama, în sufletele voastre, să nu purtaţi nicio povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului. Să nu scoateţi din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.“ (Ieremia 17:21-22; vezi mai departe, vers. 27)

            Prin profetul Ezechiel, în Babilon, după ce el și împărăția lui Iuda fuseseră luați captivi, Dumnezeu le-a spus israeliților: „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustie, ca să-i nimicesc.“ (Ezechiel 20:12-13; vezi mai departe, vers. 16)

            Dumnezeu le-a mai spus: „Preoţii lui calcă Legea Mea şi Imi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor.“ (Ezechiel 22:26)

            Peste ani de zile, mulți din iudeii captivi s-au întors din Babilon și și-au reluat în stăpânire pământurile, câteva secole înainte de Hristos. Ei știau, din mesajele lui Ieremia și Ezechiel, că poporul fusese nimicit deoarece încălcase porunca lui Dumnezeu și că neținerea Sabatului fusese unul din păcatele cele mai mari.

            Restabiliți ca națiune, ei au hotărât să nu mai facă această greșeală din nou. Prin urmare, câteva secole la rând conducătorii spirituali au alcătuit legi precise cu privire la ce este îngăduit și ce nu este îngăduit în Sabat. Au trecut de la o extremă la alta – de la ignorarea și încălcarea Sabatului la impunerea unor reguli apăsătoare, legaliste cu privire la păzirea acestei zile.

            Conducătorii religioși au inventat  niște reguli împovătătoare pentru Sabat.

Dicționarul Biblic Zondervan (The Zondervan Pictorial Bible Dictionary) descrie cât de extreme deveniseră aceste măsuri pe vremea lui Hristos. Codul religios referitor la Sabat cuprindea „39 de categorii de acțiuni interzise: semănatul, aratul, seceratul, adunatul în snopi, treieratul, vânturatul, măcinatul, cernutul, frământatul, coptul. … Fiecare din aceste categorii era la rândul ei analizată și dezvoltată, așa că în realitate erau câteva sute de lucruri pe care nu avea voie să le facă în Sabat evreul conștiincios, păzitor al legii.“

„De pildă, interdicția facerii unui nod era mult prea generală, așa că a trebuit să se specifice ce fel de noduri se puteau face și ce fel de noduri nu. S-a stabilit așadar, că nodurile permise erau cele care se puteau desface cu o singură mână.“

 „Interdicția referitoare la scrisul în Sabat era definită în felul următor: <Cel care scrie două litere cu mâna dreaptă sau stângă, fie că este vorba de un singur fel [de litere] sau de două….. este vinovat. Și chiar dacă cineva scrie două litere fără să își dea seama, este vinovat…. De asemenea, dacă cineva scrie pe două ziduri care formează un unghi sau pe două tăblițe în cartea de conturi, așa încât se pot citi împreună, ca un cuvânt, este vinovat.>“ (Sabatul, p. 736; 1967)

Liderii religioși defineau „munca“ în mod extrem.

Definția dată de autoritățile religioase cuvântului „muncă“ interzisă în Sabat era mult mai vastă decât definiția obișnuită a acestui cuvânt. De pildă aratul era o categorie interzisă și prea puțini oameni ar susține că aratul nu este o muncă dificilă. Totuși, conform părerii rabinilor din secolul I, interdicția împotriva aratului ar fi putut fi încălcată dacă scuipai pe pământ. Scuipatul putea afecta solul, lucru care, în opinia rabinilor, era un fel de arat! Femeilor le era interzis să se uite în oglindă în Sabat, pentru că ar fi putut vedea și smulge un fir de păr alb, ceea ce înseamna muncă.

Purtatul încălțămintei cu cuie în Sabat era interzis, căci în opinia lor, cuiele erau o povara inutilă. Nici chiar mersul prin iarbă nu era permis, pentru că se puteau îndoi și rupe fire de iarbă, ceea ce însemna treierat, care era interzis.

Conducătorii religioși spuneau că dacă o casă lua foc în Sabat, locatarii ei nu aveau voie să salveze îmbrăcămintea, căci în felul acesta cărau o povară. Însă aveau voie să se îmbrace cu multe rânduri de haine și astfel să le scoată din casă, ceea ce era acceptabil.

În această atmosferă religioasă apăsătoare și ipocrită Și-a început Isus lucrarea sa de predicare. Astăzi, dacă nu am cunoaște contextul istoric al răstălmăcirii și distorsionării poruncii a patra de către autoritățile religioase, mulți ar putea trage concluzii greșite cu privire la atitudinea lui Isus față de Sabat.

Scriitorii Evangheliilor raportează multe confruntări referitoare la Sabat între Isus și liderii religioși de pe vremea Lui. Vindecările din Sabat și învățăturile Lui cu privire la păzirea acestei zile au provocat adesea polemică. O trecere în revistă a faptelor și a învățăturilor Sale înregistrate în Biblie ne va ajuta să înțelegem cum S-a raportat Isus la Sabat.

Analizând raportul biblic al vieții Sale, să ținem cont de cronologie. Teologii sunt în general de acord că Evangheliile după Matei, Marcu și Luca au fost scrise în secolul I, între anii 50 și 70, la 20 – 40 de ani după evenimentele narate în ele (Ioan, cred ei, și-a scris Evanghelia spre sfârșitul secolului I.) Dacă Isus ar fi intenționat să schimbe sau să anuleze Sabatul, lucrul acesta ar trebui să fie vădit în raportul Evangheliilor. Dar așa cum vom vedea, pur și simplu nu există nicio dovadă în această privință.

Isus declară că este Mesia, în Sabat

Prima dată când este menționat Sabatul în viața lui Hristos este la Luca 4:16: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească.“ (Luca 4:16) p54

În această primă menționare a Sabatului, chiar la începutul lucrării publice a lui Hristos, descoperim că obiceiul Său – activitatea Sa obișnuită – era „să meargă la sinagogă în ziua de Sabat.“ Acesta nu a fost un incident izolat; El avea să predice și mai departe în sinagogă în Sabat: „Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: <De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mânile Lui?>“ (Marcu 6:2) „Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.“ (Luca 13:10)

Tot în Luca scrie: „şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: <Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.> În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: <Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.>“ (Luca 4:17-21)

Isus cita din Isaia 61: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi.“ (Isaia 61:1-2) Spunând <Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit>, Isus a declarat că împlinea această profeție – deci că este Mesia cel așteptat! În continuare Isus a comparat misiunea Sa cu cea a lui Ilie și Elisei. Ascultătorii Săi, înțelegând cele spuse de El, au încercat imediat să Îl omoare, dar El a scăpat. (versetele 23-30)

Este prima mențiune a Sabatului din cadrul lucrării Sale. În acea zi Isus a proclamat pentru prima oară că este Mesia cel profetizat – prezentându-Și lucrarea de Mântuitor și Domn al omenirii. Acesta a fost un eveniment foarte important. El crescuse în Nazaret. Acum, în acea zi de Sabat, cei din Nazaret fuseseră primii care au auzit, de pe buzele Lui, că El era Mesia. El le-a vorbit despre speranța oferită de viitoarea Sa domnie – evanghelia, vestea cea bună, atât în prezent cât și în viitor.

Isus vindecă și scoate demoni în Sabat

Îndată Isus a început să folosească Sabatul pentru a propăvădui Împărăția lui Dumnezeu și pentru a-Și arăta puterea miraculoasă în calitate de Mesia. „S-a pogorât în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.“ (Luca 4:31-32)

Apoi Isus i-a poruncit unui demon să iasă dintr-un om, iar cei din sinagogă „au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: <Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!>“ (vers. 33-36)

După aceea, Isus S-a dus acasă la Petru, unde a vindecat-o pe soacra lui de friguri. Iar spre sfârșitul zilei de Sabat, „toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mânile peste fiecare din ei şi-i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: <Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.> Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.“ (vers. 38-41)

Ca Mântuitor, Isus a înțeles menirea Sabatului, că era o zi perfectă de proclamare a mesajului de vindecare, speranță și răscumpărare pentru omenire, o zi în care să pună în practică acest mesaj prin faptele Sale. Chiar și dracii recunoșteau că El este Împăratul și Răscumpărătorul cel făgăduit, Mesia cel profetizat; aceasta și fiind semnificația cuvântului Hristos, așa cum vedem la Ioan 1:41: „El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: <Noi am găsit pe Mesia> (care tâlmăcit însemnează Hristos).“ Isus S-a folosit de Sabat pentru a Se face descoperit ca Vindecător și Mântuitor al omenirii.

Fariseii Îl întreabă pe Isus de ce ucenicii Lui își permit să facă anumite lucruri în Sabat

„În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, cari erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce. Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: <Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.> Dar Isus le-a răspuns: <Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în Lege că în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuş sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: ,Milă voiesc, iar nu jertfe‘, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.>“ (Matei 12:1-8)

Aceeași întâmplare este relatată de Marcu: „S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu. Fariseii I-au zis: <Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?> Isus le-a răspuns: <Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?> Apoi le-a zis: <Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.>“ (Marcu 2:23-28)

Întâmplarea este menționată și de Luca: „Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mânile şi le mâncau. Unii dintre farisei le-au zis: <Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?> Isus le-a răspuns: <Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănînce decât preoţii?> Şi le zicea: <Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.>“ (Luca 6:1-5)

Aceste pasaje sunt interpretate greșit, susținându-se că Isus a încălcat porunca Sabatului. Dar haideți să vedem ce s-a întâmplat de fapt aici. În relatarea din Marcu scrie: „Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu. Fariseii I-au zis: <Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?>“ (Marcu 2:23-24)

Fariseii erau o ramură foarte conservatoare a iudaismului, având destulă autoritate asupra poporului pe vremea lui Isus. Așa cum am văzut mai sus, regulile lor cu privire la ce este permis în Sabat erau extreme. Prin întrebarea lor, s-ar putea înțelege că ucenii făceau un efort fizic serios culegând acele spice în ziua Sabatului și că fariseii i-au luat la răspundere pentru încălcarea acestei zile sfinte. În relatarea din Luca se dau detalii cu privire la ce făcea ucenicii: trecând prin lanul de greu, ei „smulgeau spice de grâu, le frecau cu mânile şi le mâncau “ (Luca 6:1) Ei au făcut lucrul acesta pentru că le era foame (vezi Matei 12:1), nu pentru că ar fi vrut să secere lanul de grâu.

Ucenicii lui Isus nu au încălcat porunca Sabatului

Fapta lor era în acord cu poruncile date de Dumnezeu poporului Israel. De fapt Dumnezeu chiar dăduse instrucțiuni cu privire la culegerea grâului din câmpul altuia, așa cum făceau ucenicii: „Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secerea în holdele aproapelui tău să n-o pui.“ (Deuteronom 23:25) Dumnezeu le poruncise chiar și să lase porțiuni de câmp nesecerate, așa încât săracii și călătorii să poată mânca ce rămăsese: „Când veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor. Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele cari vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.“ (Leviticul 19:9-10)

Ucenicii mergeau pe câmp și trecând pe lângă lanul de grâu, culegeau spice, le frecau în mâini pentru a le curăța de pleavă, iar apoi mâncau boabele. Deoarece nu era nevoie de un efort fizic, nu prea putea fi considerată muncă fizică. Totuși, fariseii, care aveau cele mai stricte reguli referitoare la Sabat, clasificau fapta ucenicilor drept „secerat“ și „treierat“, care făceau parte din cele 39 de categorii de muncă interzise în ziua a șaptea. Deși ucenicii nu încălcaseră porunca lui Dumnezeu, ei încălcaseră regulile impuse de farisei. Aceștia considerau comportamentul ucenicilor neîngăduit în Sabat și i-au criticat pentru asta.

Legea lui Dumnezeu îngăduia facerea de bine în Sabat

Isus a amintit că într-o ocazie, când fugea de oastea împăratului Saul, regelui David, care flămânzise, și celor care erau cu el, li s-a oferit pâinea care de obicei o mâncau doar preoții, și cu toate acestea au fost nevinovați în ochii lui Dumnezeu: „Isus le-a răspuns: <Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?>“ (Marcu 2:25-26) De asemenea, le-a atras atenția asupra faptului că până și preoții care slujesc în templul lui Dumnezeu lucrează în Sabat, conducând serviciile de închinare și aducând jertfe, dar sunt nevinovaț: „Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi?“ (Matei 12:5)

În niciunul din exemplele oferite de Isus, nu sunt încălcate spiritul și menirea legii, și ambele cazuri sunt permise de Dumnezeu când e în joc un bine mai mare. El a atras atenția asupra faptului că legea divină permite mila, iar fariseii greșeau enorm atunci când puneau regulile lor aspre, omenești, deasupra tuturor lucrurilor, inclusiv a milei.

Isus a spus că fariseii, din cauza concepției lor greșite, inversaseră prioritățile. „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat,“ a contraargumentat Isus. Din cauza opiniei lor legaliste, înguste cu privire la Sabat, acesta devenise o povară, încărcat cu sute de reguli și legi.

Isus însă a atras atenția asupra adevăratului scop pe care îl avea această zi încă de la început: intenția lui Dumnezeu era ca Sabatul să fie o binecuvântare, o zi în care oamenii să se odihnească de munca de fiecare zi, și nu o povară de nesuportat, încărcată cu nenumărate restricții. În plus, El a spus că Sabatul a fost creat pentru întreaga omenire, nu doar pentru poporul Israel.

Învățătura lui Isus din aceste versete este rezumată în The Anchor Bible Dictionary: „Uneori se interpretează că Isus ar fi anulat sau întrerupt porunca Sabatului, pe temeiul controverselor provocate de vindecări și de celelate fapte ale Sale din Sabat. Dar o analiză atentă a pasajelor respective nu sprijină această interpretare.

De o importanță specială în această privință este strângerea spicelor în Sabat de către ucenici. Isus a făcut o declarație de bază:<Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat.> (Marcu 2:27) Culegând spice, ucenicii încălcau legea rabinică halakhah [calea, denotând legea tradiției], de o cazuistică detaliată, în care era interzisă culegerea, treierarea, vânturarea și măcinarea în Sabat.

Isus reformează Sabatul și îi redă locul care i-a fost destinat la creațiune, și anume o zi pentru întreaga omenire, nu doar pentru Israel, așa cum se susținea în normele iudaice. … Voia lui Dumnezeu la creațiune a fost ca Sabatul să fie în slujba omenirii, pentru odihnă și pentru a aduce binecuvântări.“ (1992, Vol 5, Sabatul, p. 855)

Din acest exemplu, vedem că Isus Hristos a înțeles și explicat scopul adevărat al Sabatului – că fusese creat ca o zi în care oamenii să se odihnească de munca zilnică, o zi de binecuvântare și de folos pentru întreaga omenire.

O altă vindecare în Sabat

Imediat după incidentul culegerii spicelor în Sabat, Evangheliile narează o altă confruntare cu privire la ce este și ce nu este îngăduit în Sabat: „Isus a plecat de acolo, şi a intrat în sinagogă. Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: <Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?> El le-a răspuns: <Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară? Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.> Atunci a zis omului aceluia: <Întinde-ţi mâna!> El a întins-o şi mâna s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.“ (Matei 12:9-14)

Și Marcu relatează această întâmplare: „Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: <Scoală-te şi stai la mijloc!> Apoi le-a zis: <Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?> Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi, mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: <Întinde-ţi mâna!> El a întins-o şi mâna i s-a făcut sănătoasă. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă.“ (Marcu 3:1-6)

Iată raportul lui Luca: „În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le ştia gândurile şi a zis omului care avea mâna uscată: <Scoală-te şi stai în mijloc.> El s-a sculat şi a stătut în picioare. Şi Isus le-a zis: <Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?> Atunci Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: <Întinde-ţi mâna!> El a întins-o şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.“ (Luca 6:6-11)

Regulile intolerante ale fariseilor au ajuns așa de departe încât interziceau ajutorarea unei persoane bolnave în Sabat, dacă viața acelei persoane nu era în primejdie!

În sinagogă, în Sabat, Isus a văzut un om cu mâna uscată – un handicap sever care însă nu îi punea viața în pericol. „Scoală-te şi stai la mijloc!“ i-a spus Isus omului. (Marcu 3:3) Mâniat și întristat că mințile lor împietrite nu erau în stare să înțeleagă scopul legii lui Dumnezeu, Isus i-a întrebat pe spectatori: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?“

Nevrând sau neputând să răspundă, ei au tăcut. În fața întregii sinagogi, Isus i-a vindecat bolnavului mâna, care „s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.“ În loc să se bucure pentru acel om, „fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă.“ (versetele 3:4-6)

În loc să învețe o lecție spirituală importantă, despre scopul și menirea Sabatului și a lucrării lui Hristos, fariseii s-au înfuriat pe Isus pentru că a încălcat instrucțiunile lor stricte. În loc să înceapă să aplice legea lui Dumnezeu cu milă și compasiune, ei au pus la cale moartea Mesagerului Său.

Isus nu a desființat Sabatul, ci a dovedit că în această zi se poate oferi ajutor și mângâiere celor care au nevoie de ele. Porunca Sabatului nu le arată oamenilor ce este îngăduit în această zi, ci doar ce nu este îngăduit. Iar Isus a clarificat ce este îngăduit în ochii lui Dumnezeu: „Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.“ (Matei 12:12)

Legalismul fariseilor ajunsese mult dincolo de porunca lui Dumnezeu de a nu lucra și crease o mulțime de reguli care îngrădeau chiar și cele mai simple activități umane – lucru pe care Dumnezeu nu îl intenționase. Însă chiar și regulile fariseilor permiteau anumite situații de urgență, cum ar fi scoaterea unei oi din fântănă în Sabat. (vers. 11) Isus a declarat că în Sabat se poate face bine și trebuie să se facă bine.

Conform unor oponenți ai păzirii Sabatului, declarația lui Isus că „este îngăduit a face bine în zilele de Sabat“ pune capăt oricărei zile de odihnă sau închinare. Dacă tragem concluzia că Isus a anulat natura unică a zilei de Sabat doar prin faptul că a spus că e îngăduit a face bine în Sabat, atunci înseamnă că la început nu fusese îngăduit a face bine în Sabat. Dar este evident că nu e așa. Așa cum îi mustra adesea pe cei care Îl criticau, facerea de bine era permisă în Sabat și așa fusese dintotdeauna. „Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.“ (Matei 12:12) „Apoi le-a zis: <Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?> Dar ei tăceau.“ (Marcu 3:4) „Şi Isus le-a zis: <Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?>“ (Luca 6:9) Sabatul a fos dat de Dumnezeu pentru odihnă și închinare, dar nu exclude facerea de bine.

Vindecările lui Isus în Sabat de asemenea prefigurau ceva mult mai măreț – vindecările miraculoase care urmau să aibă loc în era mesianică, în care El va domni pe pământ. Isaia a profetizat această perioadă: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie.“ (Isaia 35:5-6)

Faptele lui Isus din Sabat amintesc de acea perioadă de pace, refacere și vindecare pentru întreaga omenire.

Isus vindecă o femeie gârbovă în Sabat

„Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului. Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: <Femeie, eşti deslegată de neputinţa ta.> Şi-a întins mânile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: <Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!> <Făţarnicilor>, i-a răspuns Domnul; <oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?> Pe când vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.“ (Luca 13:10-17)

Acesta este o altă vindecare în Sabat, în sinagogă, a unei persoane bolnave cronic, în acest caz, „o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.“ Strigând-o la Sine, Isus a pus mâinile pe ea, iar femeia „îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. “ (versetele 12-13)

Mulțimea, știind că Isus violase regula cea strictă, conform căreia era interzis să ajuți o persoană bolnavă, dacă viața acesteia nu era în pericol, a așteptat să vadă ce se va întâmpla mai departe. Și nu a trebuit să aștepte prea mult, căci conducătorul sinagogii, plin de indignare, a zis: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!“ (vers. 14)

Lui Isus însă nu îi plăcea această atitudine. „<Făţarnicilor>, i-a răspuns Domnul; <oare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?>“ Adversarii Săi au fost aduși la tăcere, iar mulțimea a fost uimită de răspunsul Lui și se bucura de toate minunile pe care le făcea El. (versetele 15-17)

Isus a scos în evidență faptul că Sabatul este o zi de eliberare, de desfacere a legăturilor robiei, așa cum vedem în următoarele versete: „Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.“ (Deuteronom 5:12-15)

Pasajul de mai sus ne ajută să înțelegem mai bine scopul lui Dumnezeu cu privire la ținerea Sabatului. Chiar și regulile stricte ale fariseilor permiteau hrănirea și adăparea animalelor în Sabat. Dacă împlinirea nevoilor elementare ale animalelor nu înseamnă încălcarea poruncii a patra, atunci cu atât mai mult este „eliberarea“ prin vindecare îngăduită în Sabat!

Exemplul lui Isus ne amintește că Sabatul este o zi potrivită pentru vizitarea bolnavilor și a bătrânilor, ajutându-i să îl serbeze ca o zi de eliberare. Așa cum declarase mai înainte, El a venit pentru a propăvădui „robilor de război slobozirea“ şi pentru a da drumul „celor apăsaţi“ (Luca 4:18), făcând referire la glorioasa libertate din robia spirituală care va fi amprenta viitoarei Sale domnii ca Mesia.

Isus vindecă un om în Sabat

Următoarea mențiune a Sabatului în cadrul lucrării lui Hristos se află la Luca 14:1-6: „Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: <Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?> Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Pe urmă le-a zis: <Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?> Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.“

Această întâmplare nu a avut loc în sinagogă, ci în casa unui fariseu de vază, unde Isus fusese invitat la masă în Sabat. În fața Lui se afla un om cu o boală cronică. Isus i-a întrebat în mod intenționat pe farisei dacă este îngăduit a vindeca în Sabat, dar nimeni nu i-a răspuns. Isus l-a vindecat pe bolnav, care a părăsit îndată atmosfera tensionată a acelei întruniri.

„Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?“ a întrebat Isus. Și nici de data asta nu au putut să îi răspundă. Teologii evrei dezbăteau astfel de întrebări de ani de zile și până și ei recunoșteau că porunca de a se odihni nu însemna ignorarea situațiilor de urgență, în care era în joc viața cuiva sau o mână ori un picior.

Părerea lui Isus era că atunci când se ivește ocazia de a ușura suferința cuiva, trebuie să se profite de ea. Menirea poruncii Sabatului nu fusese niciodată interzicerea facerii de bine în ziua a șaptea. Isus știa bine esența legii: „Să nu te răsbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.“ (Leviticul 19:18) Atât Iacov, cât și Pavel au înțeles că scopul și împlinirea legii lui Dumnezeu este dragostea: „Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi>, bine faceţi.“ (Iacov 2:8); „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.>“ (Galateni 5:14)

Prin pilda Sa, Isus a arătat că trebuie să trăim în fiecare zi în spiritul și scopul legii lui Dumnezeu, care este dragoste.

Isus vindecă un invalid în Sabat

„După aceea, era un praznic al Iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi turbura apa. Şi cel dintâi care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: <Vrei să te faci sănătos?> <Doamne>, I-a răspuns bolnavul, <n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se turbură apa şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea. <Scoală-te>, i-a zis Isus, <ridică-ţi patul şi umblă.> Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: <Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.> El le-a răspuns: <Cel ce m-a făcut sănătos, mi-a zis: ,Ridică-ţi patul şi umblă.‘> Ei l-au întrebat: <Cine este omul acela care ţi-a zis: ,Ridică-ţi patul şi umblă?‘> Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: <Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.> Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: <Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez.> Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.“  (Ioan 5:1-18)

Ioan relatează o vindecare din Sabat care nu apare în celelalte evanghelii, adăugând astfel o nouă dimensiune activităților din Sabat ale lui Isus. De data aceasta Isus a vindecat un om bolnav de treizeci și opt de ani. „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă“, i-a zis Isus.

Omul s-a vindecat pe loc, și-a luat patul pe care stătuse întins și a plecat, doar pentru a fi luat la rost de iudei pentru că își căra patul. Ei l-au avertizat că e Sabat și îi este interzis să ridice un pat. El le-a răspuns că Cel care îl vindecase îi poruncise să își ridice patul și să umble.

După ce au stabilit că Isus era Cel care făcuse vindecarea și îi spusese omului să își ridice patul, ei „au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.“ (vers. 16) Concepția lor cu privire la Sabat era așa de distorsionată încât se concentrau mai mult asupra propriilor reguli înguste cu privire la ce se poate căra în Sabat decât asupra vindecării minunate a unui om care fusese bolnav timp de 38 de ani!

Răspunsul lui Isus la acuzația lor că încălcase Sabatul, i-a mâniat și mai tare: „Dar Isus le-a răspuns: <Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez.> Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.“ (vers. 17-18)

Ceea ce încălcase Isus nu era porunca a patra a lui Dumnezeu, ci regulile stricte ale fariseilor cu privire la ce era îngăduit în Sabat. Isus nu ar fi încălcat Sabatul, pentru că El rostise următorul blestem: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.“ (Matei 5:19)

Ce a vrut Isus să spună când a declarat: „Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez“? The Life Application Bible face următorul comentariu asupra acestui verset: „Dacă Dumnezeu ar înceta orice fel de activitate în Sabat, natura ar intra în haos, iar păcatul ar invada lumea. <În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.> (Geneza 2:2) Acest verset spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea, dar asta nu înseamnă că a încetat să facă bine. Isus a vrut să transmită că atunci când se ivește ocazia de a face bine, nu trebuie să o ignorăm, chiar și în Sabat.“

Dumnezeu a creat Sabatul ca o zi de odihnă pentru omenire, nu pentru Sine. El S-a odihnit de lucrarea Sa de creațiune în ziua a șaptea pentru a ne arăta că și noi trebuie să ne oprim din munca noastră zilnică. Dar Dumnezeu nu Își încetează o parte din activitatea Sa. Noapte și zi, șapte zile pe săptămână, El lucrează pentru a-i aduce pe oameni în Împărăția Sa. El lucrează ajutându-i să crească spiritual în Sabat. El lucrează constant la relația cu poporul Său.

Conform Evangheliilor, Isus a vindecat în Sabat mai mult decât în orice altă zi. El a predicat și învățat pe alții în Sabat. A păcătuit El în felul acesta? Nu! Activitățile Sale erau parte a misiunii divine de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă Împărăția lui Dumnezeu și să intre în ea.

Tăierea împrejur și Sabatul

„Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.“ (Ioan 7:24) În acest verset Isus a rezumat un lucru care trebuia să fie evident pentru cei care Îl criticau că vindecă în Sabat. Atitudinea îngustă, intolerantă a fariseilor se concentra mai mult asupra înfățișării exterioare. Isus i-a certat pentru că puneau accentul pe lucrurile exterioare, și nu pe chestiunile importante cum ar fi dreptatea, mila și credința: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.“ (Matei 23:23)

Pentru a ilustra extremele la care ajunseseră fariserii, Isus se folosește de exemplul circumciziei. Tăierea împrejur, care era semnul legământului între Dumnezeu și poporul Israel, putea fi efectuată în Sabat, fără să fie considerată încălcare a poruncii a patra. Și dacă modificarea uneia din cele 248 de părți (după calcului iudaic) ale corpului, putea fi făcută în Sabat, El le punea următoarea întrebare: „Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului?“ (Ioan 7:22-23)

Permiterea ritualului circumciziei, dar neîngăduirea milei față de cei care aveau nevoie de vindecare nu era altceva decât a desconsidera fără milă scopul legii lui Dumnezeu. Acesta este contextul avertizării făcute de Isus în versetul 24: „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.“

În loc să sprijine legea lui Dumnezeu prin regulile lor, Isus declară că poziția lor greșită cu privire la poruncile lui Dumnezeu i-a făcut să încalce legea: „Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.“ (Matei 23:3) „Isus le-a răspuns: <Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături cari nu sunt decât nişte porunci omeneşti.‘ Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.> El le-a mai zis: <Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.>“ (Marcu 7:6-9) „Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?“ (Ioan 7:19) El i-a mustrat pentru interpretarea lor distorsionată a legii lui Dumnezeu. Ei nu țineau legea așa cum trebuie, iar Isus i-a redat înțelesul ei adevărat.

Isus vindecă un orb din naștere în Sabat

Isus Se folosește de evenimentul vindecării unui orb în Sabat pentru a-Și proclama de două ori calitatea de Mesia:

„Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: <Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?> Isus a răspuns: <N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimes; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.> După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: <Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului> (care, tâlmăcit, însemnează trimes). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: <Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?> Unii ziceau: <El este.> Alţii ziceau: <Nu; dar seamănă cu el.> Şi el însuşi zicea: <Eu sunt.> Deci i-au zis: <Cum ţi s-au deschis ochii?> El a răspuns: <Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ,Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.‘ M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.> <Unde este omul acela?> l-au întrebat ei. El a răspuns: <Nu ştiu.> Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: <Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd.> Atunci unii din Farisei au început să zică: <Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.> Alţii ziceau: <Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?> Şi era desbinare între ei. Iarăş au întrebat pe orb: <Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?> <Este un prooroc>, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui. Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: <Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum?> Drept răspuns, părinţii lui au zis: <Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.> Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: <Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.> Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: <Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.> El a răspuns: <Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb şi acum văd.> Iarăş l-au întrebat: <Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?> <Acum v-am spus>, le-a răspuns el, <şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!> Ei l-au ocărât şi i-au zis: <Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.> <Aici este mirarea>, le-a răspuns omul acela, <că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.> <Tu eşti născut cu totul în păcat>, i-au răspuns ei, <şi vrei să ne înveţi pe noi?> Şi l-au dat afară.“ (Ioan 9:1-34)

El le-a spus ucenicilor: „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimes; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.“ Apoi l-a vindecat pe orb.

Fariseii au dat de omul care fusese recent vindecat, l-au interogat și l-au intimidat. Ei au declarat că Cel care îl vindecase nu vine de la Dumnezeu, căci nu ține Sabatul. (vers. 16) Dar fostul orb i-a contrazis: „Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.“

Mâniați că le-a pus la îndoială autoritatea și concepțiile, ei l-au excomunicat din sinagogă (vers 34). A fost condamnat ca eretic, izolat de familie și prieteni.

Isus l-a căutat pe omul pe care îl vindecase „şi, când l-a găsit, i-a zis: <Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?> El a răspuns: <Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?> <L-ai şi văzut>, i-a zis Isus, <şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.> <Cred, Doamne>, I-a zis el şi I s-a închinat. Apoi Isus a zis: <Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi.>“ (Ioan 9:35-39)

Isus Hristos a declarat din nou că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Și de data asta a continuat să învețe, așa cum o făcuse de atâtea ori în Sabat, despre lucrarea Sa de mântuire a omenirii.

A schimbat Isus legea?

Aceste relatări sunt reprezentative pentru lucrarea lui Isus din Sabat, așa cum este prezentată în cele patru Evanghelii. După cum am arătat mai sus, unii înțeleg doar ce vor ei din aceste versete – chipurile că Isus ar fi încălcat porunca a patra. Dar Scriptura ne arată că El nu a făcut așa ceva. Într-adevăr, a ignorat regulile greșite și restrictive pe care le atașaseră conducătorii religioși Sabatului, arătându-le adesea că nu au dreptate. Dar nu a încălcat niciodată poruncile lui Dumnezeu. Dacă ar fi făcut asta, ar fi păcătuit: „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.“ (1Ioan 3:4) El însă nu a păcătuit niciodată. El a trăit o viață desăvârșită, pentru a putea fi jertfa noastră desăvârșită, Mântuitorul omenirii: „El n-a facut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.“ (1Petru 2:22) „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi <ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros> lui Dumnezeu.“ (Efeseni 5:2) „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.“ (1Ioan 4:14)

Ar fi fost de neconceput pentru Isus să încalce poruncile lui Dumenzeu. El a spus despre Sine Însuși: „Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: <Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.>“ (Ioan 5:19)

Ce a făcut Isus? Conform propriilor Sale cuvinte, El făcea tot ceea făcea și Tatăl. Totuși, unii cred greșit că El a venit să desființeze legea cea sfântă a lui Dumenzeu și să facă să nu mai fie standardul de comportament pentru oameni.

„Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimes.“ (Ioan 5:30) Motivația lui Isus era să facă voia Tatălui. Voința Tatălui era cel mai important lucru pentru El.

„Isus le-a zis: <Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes şi să împlinesc lucrarea Lui.>“ (Ioan 4:34) Această era motivația Lui, rațiunea Lui de a trăi – să facă voia lui Dumnezeu Tatăl. Prin învățăturile Sale din Sabat din pe vremea lucrării Sale publice, El a făcut cunoscută voința lui Dumnezeu și a îndeplinit lucrarea Sa în ciuda opoziției și a persecuțiilor care au urmat și care I-au adus în cele din urmă suferință și moarte.

Declarația clară a lui Isus

Isus Însuși a negat că ar intenționa să schimbe sau să anuleze Sabatul sau altă parte a legii lui Dumnezeu: „Să nu credeţi că am venit să stric legea sau proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.“ (Matei 5:17)

Termenul grecesc pleroo, tradus „a împlini“, înseamnă „a face deplin, a umple … a umple până la vârf“ sau „a face plin“ (Thayer’s Greek-English Lexicon of the New Testament, 2005, „Fulfill“). Cu alte cuvinte, Isus a spus că El a venit să umple legea până la vârf – să o finalizeze și să o facă perfectă. Cum? Făcând cunoscute scopul spiritual și aplicația legii lui Dumnezeu. Intenția Sa reiese clar din restul capitolului, unde se arată care este deplina aplicație spirituală a anumitor porunci.

Unii consideră greșit că prin cuvântului „a împlini“ Isus ar fi vrut să spună: „nu am venit să stric legea, ci să îi pun capăt, împlinind-o.“ Dar această interpretare este în contradicție totală cu cuvintele Sale. În continuarea acestui capitol, El arată că atunci când este aplicată spiritual, legea devine un standard și mai înalt de comportament și gândire, și nu devine nenecesară, nici nu este desființată.

Isus a arătat clar că El nu a desființat niciuna din legile lui Dumnezeu: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.“ (vers. 18) Aici se folosește cuvântul grecesc ginomai – „a se întâmpla“, „a avea loc“ (Thayer’s). Nicio lege a lui Dumnezeu nu va trece până nu se vor întâmpla toate cele necesare, spune Isus.

Pentru a nu fi înțeles greșit, El i-a avertizat pe cei care vor fi încercat să desființeze legea lui Dumnezeu: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.“ (vers. 19)

Explicând, detaliind și exemplificând legea lui Dumnezeu, Isus a împlinit profeția despre Mesia din Isaia: „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.“ (Isaia 42:21) Versiunea King James spune: „Domnul este mulțumit de neprihănirea Lui; El va amplifica legea și o va face onorabilă.“ Cuvântul ebraic gadal, tradus „a amplifica“ înseamnă literal „a fi sau a deveni măreț.“ ” (William Wilson, Wilson’s Old Testament Word Studies, „Magnify“). Tocmai asta a făcut Isus, arătând adevăratul scop și dimensiune a odihnei de Sabat.

De ce trebuie să urmăm exemplul lui Isus

Când a fost întrebat care este cea mai mare poruncă, Isus a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: <Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn> şi <Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta>; iată porunca dintâi.“ (Marcu 12:29-30)

Aici Isus a repetat cea mai mare poruncă a Vechiului Testament: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.“ (Deuteronom 6:4-5)

Cei care țin Sabatul biblic se străduiesc să asculte această poruncă, punându-L pe Dumenzeu pe primul loc în viețile lor și păzind porunca Sa de a respecta Sabatul. De asemenea, ei urmează învățătura lui Isus: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.“ (Ioan 14:21)

Isus Hristos este Domnul și Învățătorul nostru (Filipeni 2:9-11). El de asemenea S-a declarat „Domn al Sabatului.“ (Marcu 2:28) Ar trebui, așadar, să urmăm exemplul Lui și să ținem Sabatul – și toate poruncile lui Dumnezeu – așa cum a învățat și trăit El: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.“ (1Ioan 2:6)

Ce este legalismul?

Ascultarea, cu o atitudine potrivită, de poruncile lui Dumnezeu, cum ar fi porunca de a ne aminti de ziua Sabatului pentru a o sfinți, nu este legalism.

În acest capitol se face referire la abordarea legalistică a conducătorilor religioși care L-au acuzat pe Isus Hristos de încălcarea Sabatului. Dar ce înseamnă termenul „legalist“? Iată o definiția dintr-un dicționar: „conformarea strictă, literală față de o lege sau un cod moral sau religios.“

Acest cuvânt a căpătat o denotație modernă, și anume orice formă de ascultare a poruncilor biblice este considerată legalism și, prin urmare, trebuie evitată. Cuvântul este folosit în sens peiorativ, în special împotriva unor practici cum ar fi ținerea Sabatului sau ascultarea de alte legi din Vechiul Testament.

Însă această întrebuințare a cuvântului nu este corectă. Nu este legalism să asculți de legea lui Dumnezeu. Legalismul înseamnă folosirea greșită a legii lui Dumnezeu, în dezacord cu menirea ei.

Interpretarea fariseilor submina legea lui Dumnezeu

Fariseii, o ramură extrem de strictă a iudaismului, ale căror interpretări popoulare dominau gândirea oamenilor de pe vremea ui Hristos, sunt un exemplu de legalism. Ei adăugaseră la legea lui Dumnezeu multe reguli inventate de oameni, iar rezultatul era interpretarea și aplicare greșită a acesteia.

Interpretările pe care le conferiseră ei legii lui Dumnezeu distorsionaseră atât de mult scopul ei original încât o făcuseră ineficientă: „nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.“ (Matei 15:6) Urmând interpretările și ordinele fariseilor, oamenii nu mai ascultau de legea lui Dumnezeu: „Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuş nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?“ (Ioan 7:19)

Interpretarea greșită a legii lui Dumnezeu i-a făcut pe mulți să Îl respingă pe Isus Hristos ca Mesia cel făgăduit, chiar dacă tocmai această lege profetizase despre El: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!“ (Ioan 5:39-40) „Apoi le-a zis: <Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalm.>“ (Luca 24:44)

Acesta este motivul pentru care Isus a condamnat atât de vehement lipsa de înțelegere și ipocrizia conducătorilor religioși de pe vremea Lui. El i-a învățat pe oameni să se întoarcă la adevăr și la practicarea corectă a legilor lui Dumnezeu, conform scopului și menirii lor originale, și că El este Mesia Cel făgăduit.

Pavel a condamnat distorsionarea legii

Apostolul Pavel de asemenea a scris mult împotriva celor care aveau să distorsioneze legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta este evident în special în Epistola către Galateni. Aici Pavel nu vorbește împotriva ținerii corecte a legii lui Dumnezeu, pe care o apără în alte locuri: „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.“ (Romani 3:31; vezi și 7:12, 14, 22, 25). El vorbește însă împotriva ideii că îndreptățirea (iertarea și restaurarea păcătosului la starea de neprihănire) ar putea fi obținută prin tăierea împrejur și păzirea strictă a legii.

Unii învățători falși sabotau bisericile galtene insistând în mod greșit că, în afară de credința în Isus Hristos, pentru îndreptățire și mântuire erau necesare și tăierea împrejur și ținerea legii: „din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;“ (Galateni 2:4; vezi și 5:10, 12; 6:12-13)

Pavel a condamnat această învățătura greșită, arătând că ascultarea de lege nu poate oferi viața veșnică: „Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.“ (Galateni 3:21) El a arătat clar că îndreptățirea – neprihănirea în ochii lui Dumnezeu și astfel dobândirea vieții veșnice – este posibilă doar prin Isus Hristos: „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.“ (Galateni 2:16; vezi și 3:1-3, 10-11, 22; 5:1-4)

Pavel a spus lămurit că pentru iertarea păcatelor este nevoie de jertfă și că nici cea mai strictă păzire a legii nu poate înlătura nevoia de sacrificiu.

Totuși, legea lui Dumnezeu rămâne standardul neprihănit după care va fi judecată întreaga omenire: „Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi>, bine faceţi.“ (Iacov 2:8) Legea nu este anulată prin credința în Isus, așa cum cred în mod greșit mulți. Din contră, spune Pavel, prin credință se stabilește adevărata utilitatea a legii. „Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.“ (Romani 3:31)

Concluzionând că datoria omului este să se teamă de Dumnezeu și să păzească poruncile Lui (Eclesiastul 12:13), Solomon a exprimat scopul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Apostolul Ioan a spus același lucru când a tras concluzia că dacă Îl iubim pe Dumnezeu, vom păzi poruncile Lui: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.“ (1Ioan 5:3)

Isus i-a spus femeii prinse în preacurvie să nu mai păcătuiască: „<Nimeni, Doamne,> I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: <Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.>“ (Ioan 8:11) Cu alte cuvinte, să țină legea lui Dumnezeu! Iar tânărului bogat, care a venit la El și L-a întrebat ce bine sa facă pentru a moșteni viața veșnică, El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: <Ce bine?> Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.“ (Matei 19:17)

Exemple biblice de legalism

Ce ne spune așadar Biblia despre legalism?

Înlocuirea legilor lui Dumnezeu cu legi inventate de oameni, așa cum au făcut fariseii, este legalism.

A te baza pe ținerea oricărei legi, în locul credinței în Hrisos, pentru a obține neprihănirea în ochii lui Dumnezeu, este legalism.

Dacă te concentrezi doar pe ascultarea de lege, fără motivația de a-I fi pe plac lui Dumnezeu, de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, distorsionezi scopul legii: „<Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?> Isus i-a răspuns: <’Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.‘ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ’Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.‘ În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.>“ (Matei 22:36-40) „Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.“ (Romani 13:10)

Dacă avem convingerea că doar prin ținerea poruncilor lui Dumnezeu putem căpăta viața veșnică, drept recompensă, suntem vinovați de legalism.

Ascultarea strictă de litera legii căutând modalități de a nu împlini scopul acesteia este legalism.

Ascultarea așa cum trebuie de legea lui Dumnezeu nu este legalism

Isus Hristos și restul Bibliei arată clar următorul lucru: ascultarea așa cum trebuie de legea lui Dumnezeu nu este legalism.

După convertire, creștinul capătă o înțelegerea mult mai complexă a scopului și menirii legii lui Dumnezeu. El înțelege importanța credinței în persoana și jertfa lui Isus Hristos. Și înțelege mult mai bine de ce trebuie să asculte. Și rămâne de făcut un singur lucru: să asculte, cu ajutorul lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă legalism.

A asculta așa cum trebuie de poruncile lui Dumnezeu, cum ar fi cea de a ne aminti de Sabat și de a-l sfinți nu înseamnă legalism. Nu permite nimănui să te înșele cu o idee așa de greșită, care vine în contradicție cu porunca lui Isus Hristos: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.“ (Matei 5:19)