ISUS SI LUCRAREA FEMEILOR

 

Ce au de spus autorii cãrþii Femeile în lucrare cu privire la faptul cã Isus nu a ales nicio femeie printre cei doispreceze apostoli? Ei oferã douã tipuri de argumente. În primul rând, “în cadrul restricþiilor sociale de pe vremea sa, Pavel ºi biserica primarã (la fel ca ºi Isus) nu s-au grãbit sã acþioneze.” (15) Sau, aºa cum scrie un alt autor, “aici obiceiurile se poate sã fi fost aºa de înrãdãcinate încât Isus pur ºi simplu nu a pus pe deplin în practicã un principiu pe care l-a declarat explicit ºi pe care l-a accentuat chiar [includerea femeilor, a samaritenilor ºi a neamurilor]…. Pe vremea Sa acesta era probabil un ideal care aºtepta sã fie atins.” (16)

În al doilea rând, ei susþin cã dacã cei care se opun hirotonirii femeii insistã asupra faptului cã trebuie urmat exemplul lui Isus de a nu alege nicio femeie în rândurile apostolilor, prin aceeaºi logicã, nici neamurile nu ar putea face parte din rândurile apostolilor, din moment ce Isus nu a ales niciun apostol dintre neamuri. “În timp ce Isus trata femeile ºi neamurile într-un mod revoluþionar pentru zilele Sale,” susþine unul din scriitori, “cu toate acestea, în rândurile apostolilor nu a ales nici neamuri, nici femei. Dar acest model nu era normativ pentru viitorul rol al femeii în bisericã, aºa cum nu era nici pentru rolul neamurilor.” (17)

Aceste argumente nu stau în picioare. În primul rând, se pare cã autorii cãrþii Femei în lucrare repetã concepþia comun acceptatã, cum cã în scrierile rabinice (iar unii susþin cã ºi în Vechiul Testament) femeile ar fi o categorie socialã oprimatã, inferioarã. Dar aºa cum au arãtat alþi teologi profunzi, “antifeminismul existã în scrierile unor rabini misogini, dar nu toate scrierile rabine reflectã aceastã concepþie, cu atât mai puþin Vechiul Testament în mare. Problema aceasta trebuie cercetatã mai serios.” (18)

Dar chiar dacã admitem cã misoginimsul era “înrãdãcinat” în acea vreme, nu suntem îndreptãþiþi sã considerãm cã Hristos a consimþit la nedreptãþirea femeilor. Astfel, în ce priveºte argumentul cã “obiceiul înrãdãcinat al acelor vremuri” nu I-ar fi permis lui Hristos ºi bisericii primare “sã se grãbeascã sã acþioneze”, trebuie sã atragem atenþia asupra faptului cã aceastã concepþie Îl învinovãþeºte pe Domnul Hristos de insensibilitate ºi toleranþã faþã de “nedreptatea” cu care erau tratate femeile pe vremea Lui. Cum poate fi asta adevãrat, când Scriptura declarã cã Isus nu a pãcãtuit niciodatã (Evrei 4:15)? Iar “pãcatul” include cu siguranþã ºi tratamentul nedrept faþã de un anumit sex. Evangheliile ne spun cã Isus nu a ezitat niciodatã sã mustre obiceiurile culturale atunci când erau în joc binele ºi rãul. Felul în care le-a tratat El pe femei era în contrast cu felul în care le tratau rabinii de pe vremea Sa. Un teolog vestit scrie:

Îl putem pune în contrast pe Isus ºi pe rabini, aºa cum par ei în Talmud ºi Midraº. Isus nu se comportã ca ei. Femeile vin la El, iar El le ajutã pe faþã. Le vindecã (Marcu 5:25-34), odatã chiar le atinge (Matei 8:14, 15). Vorbeºte cu ele, uneori personal, alteori în public (Ioan 11:17-44). Odatã chiar vorbeºte cu o femeie fãrã sã mai fie altcineva prin preajmã (Ioan 4:7-24). El îi învaþã pe bãrbaþi ºi pe femei la un loc (Luca 10:38-42). Când predicã, vorbeºte despre femei ºi foloseºte în ilustraþiile Sale sarcini feminine. Odatã foloseºte douã parabole pentru a ilustra acelaºi lucru, una despre activitãþile bãrbãteºti, iar alta despre cele feminine (Luca 15:3-10). Nu manifestã niciodatã dispreþ faþã de femei, nici nu le discrediteazã. Cu femeile pe care le cunoaºte se poartã familiar. Câteva femei cãlãtoresc cu El pentru a-I sluji (Luca 8:1-3). ªi le numeºte pe femei “fiicele lui Avraam” (Luca 13:16), acordându-le acelaºi status spiritual ca ºi bãrbaþilor. S-ar putea chiar spune cã dupã înviere Isus Se aratã mai întâi femeilor ºi le lasã sã le dea de ºtire bãrbaþilor (Ioan 20:11-19; Matei 28:9,10). (19)

Cu privire la motivul pentru care Isus nu a ales niciun neevreu printre cei doisprezece, Biblia ne oferã un rãspuns. El a ales doisprezece israeliþi pentru cã în înþelepciunea divinã biserica a început cu evreii ºi la început era compusã doar din evrei (“mântuirea vine de la iudei”, Ioan 4:22; comparã cu Romani 3:1, 2; Faptele Apostolilor 1:8). Adventiºtii de ziua a ºaptea înþeleg cã cele 70 de sãptãmâni hotãrâte pentru iudei (Daniel 9:24-27) nu se terminaserã încã. Pe vremea lui Hristos nu existau conducãtori dintre neamuri în bisericã, dar erau multe femei pregãtite, spirituale. Noul Testament vorbeºte însã de apostoli dintre neamuri (2 Corinteni 1:19; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1; Sila [sau Silvan] ºi Timotei), dar nu menþioneazã nicio femeie apostol (vom examina mai tarziu cazul Iuniei). Aºadar, cei care încearcã sã aducã argumentul “neamurilor” pentru a explica lipsa femeilor apostoli în rândurile urmaºilor lui Hristos se pare cã nu înþeleg cã prioritatea profeticã a Mântuitorului a fost sã κi înceapã lucrarea cu casa lui Israel (Matei 10:5,6).

Dacã Isus ar fi vrut sã demonstreze cã femeile au acces deplin la rolurile de conducere în bisericã, ar fi putut foarte bine sã aleagã ºi sã hirotoniseascã ºase bãrbaþi împreunã cu soþiile lor ca apostoli, deoarece ucenicii erau adesea întovãrãºiþi de nevestele lor (1 Corinteni 9:5). Dar El nu a fãcut asta. Hristos ar fi putut sã aleagã ºi sã hirotoniseascã cel puþin una din femeile care erau implicate activ în lucrarea Sa, cãlãtorind acolo unde predica El ºi sprijinindu-L pe El ºi pe ucenicii Sãi cu resursele lor (Luca 8:1-3). Dar nu a fãcut asta. El ar fi putut sã o hirotoniseascã pe mama Sa, cãreia i se fãcuse “mare har” (Luca 1:28-30). Dar nu a fãcut asta. Ar fi putut sã o aleagã ºi sã o hirotoniseascã pe Maria, aºa cum a trimis-o sã depunã mãrturie despre învierea Sa (Marcu 16:9, 10; Ioan 20:11-18). Dar nu a fãcut asta. Ar fi putut sã o numeascã apostol pe femeia samariteancã, deoarece ea, sfidând câteva stigmate “culturale” (avusese cinci bãrbaþi, trãia în concubinaj cu altul ºi era samariteancã), ar fi devenit un evanghelist puternic ºi de succes (Ioan 4). Dar nu a fãcut asta. De fapt, dupã ce a petrecut toatã noaptea în rugãciune (Luca 6:12), Hristos ªi-a ales ca apostoli doisprezece bãrbaþi (Matei 10:2-4; Marcu 3:13-19). De ce?

Oare a fãcut asta pentru cã nu “se grãbea sã acþioneze”, din cauza “restricþiilor de pe vremea Lui”? Oare pentru cã nu avea curajul sã se împotriveascã nedreptãþii cu care erau tratate femeile ºi care era înrãdãcinatã în cultura Sa? Sau pentru cã femeile nu ar fi fost capabile sau pregãtite? Nu. Isus nu a hirotonisit nicio femeie ca apostol pentru cã El a înþeles principiul conducerii pe care El Însuºi îl instituise la creaþiune ºi s-a supus acestuia.

 

Unul dintre autorii cãrþii Femeile în lucrare scrie: “În timp ce e posibil cã femeile sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrarea din bisericã, existã dovezi suficiente cum cã ele se ocupau poziþii de conducere în biserica primarã ºi astfel se poate demonstra cã aveau acces la poziþii de influenþã ºi chiar conduceau peste bãrbaþi.” (20)

Acesta este un paradox. Cum este posibil ca femeile “sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare” ºi în acelaºi timp sã ocupe “poziþii de conducere” ºi chiar sã conducã “peste bãrbaþi”? Fie erau conducãtori (pastori sau prezbiteri), fie nu. Folosind cuvântul “imediat”, fãrã sã ne spunã cât timp a trecut înainte ca femeile sã primeascã “roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor”, încearcã oare autorul sã uneascã credinþa biblicã ºi ideologia feminismului? Noul Testament aratã cã femeile erau implicate activ în lucrarea de câºtigare de suflete, dar nu au ocupat niciodatã poziþia de prezbiter sau episcop.

Contrar sugestiei cã este posibil cã femeile “sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare”, scriitorii Noului Testament vorbesc despre faptul cã ele erau active în lucrare. Putem citi despre contribuþia semnificativã pe care o aveau Maria, Marta, Ioana, Susana (Luca 8:2,3; Faptele Apostolilor 1:14), Tabita (Fapte 9:36), Lidia, Foebe, Lois, Eunice, Priscila, Trifena, Trifosa, Persis, Euodia, Suntichia ºi Iunia (Faptele Apostolilor 16:14, 15; 18:26; 21:8, 9; Romani 16:1-4, 6, 7, 12; Filipeni 4:3). Totuºi, aceste femei nu au fost hirotonisite ca apostoli, prezbiteri sau episcopi, nu din cauza “restricþiilor sociale”, împotriva cãrora unii susþin cã primii creºtini “nu se grãbeau sã acþioneze”, ci pentru cã biserica nou testamentarã a înþeles cã planul lui Dumnezeu instaurat la creaþiune nu le permite femeilor sã exercite funcþii de conducere cum ar fi cea de apostol, prezbiter sau pastor în bisericã.

 

Mai sus au fost arãtate câteva greºeli care existã în cartea Femei în lucrare. Pe de o parte, autorii susþin cã restricþiile sociale le împiedicau pe femei sã aibã “roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare.” Totuºi, ei susþin cã în Noul Testament existã dovezi cum cã unele femei într-adevãr ocupau “poziþii de conducere …. poziþii de influenþã ºi chiar conduceau peste bãrbaþi.” Ca dovadã se oferã o listã impresionantã: Foebe, Iunia, femeile din Filipi, Euodia ºi Sintichia. (21)

Unul din punctele slabe ale cãrþii este cã în timp ce oferã un inventar al femeilor proeminente din Biblie (ºi din istoria bisericii adventiste), arãtând cã femeile într-adevãr au avut roluri semnificative în lucrarea de câºtigare de suflete, dovedeºte exact opusul a ceea ce îºi propune sã demonstreze. În ciuda lucrãrii semnificative a acestor femei din biserica primarã, nu se spune nici mãcar despre una din ele cã ar fi fost apostol, prezbiter sau episcop, fie hirotonite, fie nu (vom analiza în curând cazul Iuniei ºi al Foebei.)

Cum este posibil ca Pavel, dupã ce ºi-a stabilit doctrina cu privire la conducere (planul lui Dumnezeu de la creaþiune cu privire la distincþia dintre roluri), sã o încalce în practicã? Dacã avem îndoieli, trebuie sã observãm pe lângã practica din vremurile biblice (care vorbeºte despre femei ºi rolurile importante jucate de acestea) ºi analiza învãþãturilor prescriptive ale lui Pavel, care au constituit baza practicii sale ºi a bisericii primare. Altfel, s-ar putea sã dãm impresia cã Pavel acþiona doar referindu-se la cultura sa, în loc sã fie condus de norme transculturale. Dar conform unor pasaje ca Efeseni 5:21-24, 1 Timotei 2:11-15 ºi 1 Corinteni 11, Pavel a stabilit parametri generali pentru rolul femeii în bisericã (parametri pe care îi gãsise deja în relatarea vechi testamentarã a creaþiunii).

Pe scurt, ar trebui analizat nu doar felul în care proceda Pavel, ci ºi principiile care stãteau la baza organizãrii bisericilor. Normele lui Pavel în ce priveºte rolul femeilor în bisericã sunt baza, nu este nevoie de deducþii discutabile cu privire cum se poate sã fi stat lucrurile.

 

În cartea Femei în lucrare se vorbeºte mult despre Iunia ca femeie apostol. (23) Cei care susþin asta se bazeazã pe faptul cã apostolul Pavel îi numeºte pe Andronic ºi Iunia “rudele mele ºi tovarãºii mei de temniþã, care sunt cu vazã între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.” (Romania 16:7, sublinierea îmi aparþine)

Existã douã probleme în textul acesta. În primul rând, are numele Iunia o terminaþie femininã (care ar dovedi cã Iunia era o femeie) sau una masculinã (care ar dovedi cã era bãrbat)? Aceasta este o problemã gramaticalã cauzatã de limba greacã. În Romani 16:7 terminaþia numelui Iunia din greacã este –an, care ar fi forma de complement direct (în cazul acuzativ) pentru numele masculine care se terminã în –as (ca Elias – Ilie, Zaharias – Zaharia, Silas – Sila, Tomas – Toma sau Cefas – Cefa) sau pentru numele feminine care se terminã în –a (ca Marta, Ioana sau Lidia.) Aºadar, doar din terminaþia cuvântului în limba greacã nu se poate ºti dacã persoana despre care vorbeºte Pavel se numea Iunias (nume de bãrbat) sau Iunia (nume de femeie). Acesta este motivul pentru care ºi pãrinþii bisericeºti aveau opinii diferite. De pildã, Origene (care a murit în 252) considera cã este vorba de un bãrbat cu numele Iunias; Chrysostom (Ioan Gurã de Aur, care a murit în 407) considera cã este o femeie cu numele de Iunia. Epifan, istoric al bisericii (care a murit în 403), considerã cã este vorba despre un bãrbat. Astfel, din punct de vedere gramatical ºi istoric, ambele variante sunt posibile.

Sã presupunem cã Pavel vorbeºte de o femeie cu numele Iunia. Reiese din Romani 16:7 cã Iunia era femeie apostol? Aceasta este a doua problemã cu care se confruntã teologii. Rãspunsul depinde de felul în care înþelege fiecare cuvintele “între apostoli” (en tois apostolois). În greacã exprimarea este ambiguã. Înseamnã cã Andronic ºi Iunia se numãrau printre apostoli (aºa cum reiese din New International Version) sau cã reputaþia lor era bine cunoscutã printre apostoli (aºa cum reiese din King James Version)?

Cum rezolvãm o problemã pentru care varianta din limba greacã permite ambele interpretãri? Aici se descoperã principiile hermeneutice de interpretare ale fiecãruia. Metoda tradiþionalã adventistã constã în (1) interpretarea unui pasaj obscur cu ajutorul unui alt pasaj clar din Scripturã ºi (2) cãutarea altor precedente în Scripturã, þinând cont de faptul cã Biblia nu se contrazice niciodatã.

Bazându-ne pe metoda adventistã “onoratã de timp”, ar trebui recunoscute cinci lucruri relevante: (1) doctrina lui Pavel cu privire la conducere avea ca bazã orânduirea de la creaþiune (1 Timotei 2; 1 Corinteni 11; Efeseni 5) (2) Isus Însuºi a hirotonit bãrbaþi ca apostoli, arãtând înapoi la patriarhii din Vechiul Testament ca fundament pentru “adunarea …. din pustie” (Fapte 7:38). (3) Toþi apostolii despre care se vorbeºte în Noul Testament erau bãrbaþi: Pavel ºi Barnaba (Fapte 14:14, 4), Apolo (1 Corinteni 4:6, 9), Silvan (sau Sila) ºi Timotei (1 Tesaloniceni 1:1; 2:6), Tit (2 Corinteni 8:23), Epafrodit (Filipeni 2:25). (4) În timp ce femeile jucau un rol important în lucrarea de câºtigare de suflete din biserica primarã, nu se vorbeºte despre nicio femeie apostol, prezbiter sau episcop. (5) Apostolul Pavel, care a colaborat îndeaproape cu aceste femei active, a învãþat cã funcþia de prezbiter sau episcop trebuie sã o aibã doar cineva care, printre altele, trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6).

Observaþiile de mai sus mã determinã sã trag concluzia cã exprimarea ambiguã “între apostoli” (en tois apostolois) ar trebui înþeleasã cã “de vazã printre apostoli”, adicã Iunia era bine cunoscut(ã) de apostoli, nu cã ar fi fãcut parte din rândurile apostolilor. În Noul Testament nu existã nicio dovadã cã sora Iunia despre care se vorbeºte în Romani 16:7 ar fi fost apostol, nici cã fratele Andronic, care este menþionat în acelaºi verset, ar fi fost apostol. Interpretarea cea mai plauzibilã ºi consecventã principiilor biblice este cã atât Andronic cât ºi Iunia erau apreciaþi de apostoli ºi bine cunoscuþi, drept creºtini care se convertiserã înainte de Pavel. (24)

Spre deosebire de interpretarea din cartea Femei în lucrare (25), aceastã interpretare nu încalcã învãþãtura clarã a Bibliei cu privire la conducere, nici exemplul lui Isus, care a numit doar bãrbaþi apostoli, ºi nici faptul cã toþi apostolii menþionaþi în Noul Testament sunt bãrbaþi.

Concluzia mea este cã Iunia, chiar dacã era femeie, nu are cum sã fi fost apostol. Orice declaraþie cum cã ea ar fi fost “femeie apostol” este speculativã ºi poate fi doveditã falsã.

 

 În Romani 16:1, 2 apostolul Pavel scrie: “Vã dau în grijã pe Fivi, sora noastrã, care este diaconiþã (sau slujitoare) [diakonos] a bisericii din Chencrea; s-o primiþi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinþi, ºi s-o ajutaþi în orice ar avea trebuinþã de voi; cãci ºi ea s-a arãtat de ajutor multora ºi îndeosebi mie.”

Bazându-se pe versetul acesta, în care Fivi este numitã diakonos (“slujitoare” în KJV, NIV, NASB sau “diaconiþã” în RSV), unul din autorii cãrþii Femei în lucrare susþine cã Fivi a lucrat ca “emisar al lui Pavel, la fel ca Tit ºi Timotei” ºi cã denumirea de diakonos “nu se referã la funcþia modernã de <diaconiþã>, ci mai degrabã la poziþia de conducãtor al biserici, despre care se vorbeºte în 1Timotei 3:8-10.” (26) Un alt autor susþine cã Fivi este un exemplu de femeie care a ocupat “rolul de conducãtor în bisericã.”(27)

Aceºti scriitor nu oferã nicio dovadã biblicã pentru afirmaþiile lor. Ei îºi bazeazã afirmaþiile pe studiile “competente” ale altui autor al cãrþii Femei în lucrare, care trage concluzia cã Fivi era “femeie apostol” ºi cã “dacã a existat o femeie apostol se poate sã fi fost mai multe.”

Dar un studiu atent al dovezilor prezentate de apãrãtorul principal al teoriei “femeilor apostoli” aratã cã el rãstãlmãceºte informaþiile biblice ºi cã intrã în conflict cu felul în care înþelegea Ellen White problema. Iatã principalele argumente aduse în cartea Femei în lucrare:

(1) Termenul diakonos, folosit cu privire la Fivi în Romani 16:1, are aceeaºi rãdãcinã (diakonein) ca ºi cuvântul folosit pentru cei ºapte bãrbaþi din Faptele Apostolilor 6. (29)

(2) Dar poziþia de diakonos oferitã celor ºapte bãrbaþi din Fapte 6 nu este cea de diaconi, aºa “cum s-a susþinut adesea”, chiar ºi în cartea Ellenei White, Faptele Apostolilor. (30)

(3) Poziþia care li s-a oferit celor ºapte bãrbaþi este aceeaºi cu cea de “prezbiter”, singura funcþie cunoscutã la început în biserica apostolicã. (31)

(4) Doar mai târziu a fost împãrþitã funcþia de diakonos (redefinitã de autor ca “prezbiter” sau “lucrãtor”) în cele douã nivele: de “prezbiter” ºi de “diacon.” (32) Aºa zisa distincþie dintre diacon ºi prezbiter/episcop este intensificatã în epistolele pastorale, în special în 1 Timotei 3:1-13. (33)

(5) Fivi a ocupat “aceeaºi poziþie ca ºi diaconii din 1 Timotei 3”, despre care autorul nostru susþine cã aveau aceeaºi funcþie ca cea a prezbiterului sau chiar a apostolului. (34)

(6) De aceea, denumirea de diakonos datã lui Fivi în Romani 16:1 “dovedeºte clar cã în biserica primarã existau diakonia”, adicã femei apostoli. ªi “dacã a existat o femeie apostol, este posibil sã fi existat mai multe.” (35)

Pentru a da un rãspuns acestei interpretãri, trebuie sã discutãm pe scurt despre sensul termenului diakonos. Vom vorbi apoi despre felul în care a înþeles Ellen White funcþia pe care au avut-o cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 ºi cum influenþeazã asta teoria “femeii apostol.”

 

Sensul termenului “diakonos”. În Noul Testament termenul diakonos, ca ºi ceilalþi termeni înrudiþi, diakonia ºi diakoneo, are atât un sens larg, cât ºi unul restrâns. În sensul larg cuprinde ideea de lucrare îndeplinitã în favoarea unei biserici. Astfel, pregãtirea unei mese (Luca 10:40), servirea acesteia (Luca 22:27), oferirea de sprijin financiar ºi material (Luca 8:1-3), întrebuinþarea darurilor spirituale (1 Corinteni 12:5; 1Petru 4:10), lucrarea unui diacon de ajutorare a celor în nevoie (Fapte 6:1-4) ºi oferirea de sfaturi în probleme spirituale ºi conducerea bisericii ca prezbiter (1 Timotei 4.6) sau apostol (Fapte 1:25) sunt toate numite lucrare (diakonia). Deoarece în acest sens larg orice lucru care ajutã la progresul bisericii este lucrare, cel care lucreazã astfel este numit lucrãtor sau slujitor (diakonos) al Domnului. (36)

În sensul restrâns ºi tehnic, diakonos se referã la funcþia unui diacon, care, printre altele condiþii, trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” (1 Timotei 3:8-13; Filipeni 1:1). Slujba de diacon, ocupatã mai întâi de cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6, implica ajutorarea sãracilor, a celor în nevoie ºi a bolnavilor. Dar, “deºi diaconii se îngrijeau de nevoile trecãtoare ale bisericii, trebuiau de asemenea sã se implice activ în lucrarea de evanghelizare (Fapte 6:8; 8:5-13, 26-40).” (37)

Fie cã aplicãm aici sensul larg sau cel restrâns, a o numi pe Fivi diakonos nu dovedeºte cã era apostol sau o femeie cu funcþie în bisericã. (38) Într-adevãr, Pavel explicã de ce o numeºte diaconiþã: pentru cã “s-a arãtat de ajutor multora” (Romani 16:2). În ce îi priveºte pe cei ºapte diaconi, cu siguranþã cã nu erau apostoli, ci au fost aleºi pentru a face lucrarea pe care apostolii nu o puteau îndeplini în momentul acela. Pânã nu demult, adventiºtii de ziua a ºaptea au considerat cã în Romani 16:1,2 Pavel se referã la lucrarea importantã a lui Fivi de ajutorare a credincioºilor. Ca sã ne schimbãm pãrerea avem nevoie de dovezi mai solide decât cele oferite în Femei în lucrare. (39)

Ellen White vorbeºte despre Fivi nu ca despre o “femeie apostol”, ci mai degrabã ca despre un exemplu al felului în care ar trebui ºi noi “sã avem grijã de nevoile fraþilor ºi ale surorilor noastre.” Referindu-se la Romani 16:1,2, ea declarã: “Fivi l-a gãzduit pe apostol ºi era ospitalierã cu strãinii care aveau nevoie de ea. Exemplul ei ar trebui urmat de bisericile de astãzi.” (Mãrturii, vol. VI; pp. 343, 344)

 

Ellen White ºi cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6. Teoria “femeilor apostoli” din cartea Femei în lucrare poate fi susþinutã doar dacã se dovedeºte cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 erau prezbiteri, nu diaconi. Cel care propune aceastã teorie nu are dreptate atunci când susþine cã faptul cã titlul celui de-al IX-lea capitol (Cei ºapte diaconi) din cartea lui Ellen White, Faptele Apostolilor, s-ar putea sã fie lucrarea editorilor, nu dovedeºte cã ea a crezut cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 erau diaconi. (40)

În timpul vieþii ei, Ellen White trebuia sã aprobe orice modificare pe care o fãceau editorii la cãrþile care i se publicau. De aceea putem trage concluzia cã a aprobat titlul capitolului IX din cartea Faptele Apostolilor. De asemenea, în ciuda celor susþinute în cartea Femei în lucrare, chiar în acest capitol (al IX-lea), Ellen White îi numeºte pe cei ºapte bãrbaþi diaconi (nu prezbiteri sau episcopi.) Mai mult chiar, în toatã cartea ea îl numeºte pe Filip “unul din cei ºapte diaconi” (p. 106); iar pe ªtefan “cel mai de seamã dintre cei ºapte diaconi” (Lift Him Up, p. 104). A susþine cã în capitolul 6 din cartea Faptelor se vorbeºte despre ºapte prezbiteri, nu ºapte diaconi, înseamnã a interpreta Biblia diferit de cum o fãcea Ellen White. ªi a declara, aºa cum face unul din autorii cãrþii Femei în lucrare, cã sora White îi numeºte pe aceºti bãrbaþi conducãtori, nu diaconi, este greºit.

 

Istoria hirotonisirii. Existã baze biblice sã credem cã prima funcþie care a fost hirotonitã în biserica apostolicã a fost cea de prezbiter, care a fost mai târziu împãrþitã în douã nivele (de prezbiter ºi diacon), astfel încât în epistolele pastorale distincþia dintre cele douã a fost “intensificatã”?

Aºa cum se aratã în cartea Femei în bisericã, primii conducãtori ai bisericii au fost cei doisprezece apostoli, aleºi de Hristos Însuºi (Matei 10:1-4; Marcu 3:13-19; Luca 6:12-16). Ca ºi cei doisprezece patriarhi sau conducãtori ai semninþiilor lui Israel, acesºti doisprezece apostoli bãrbaþi au fost primii pãstori ai bisericii. Lor le-a fost încredinþatã responsabilitatea conducerii spirituale a bisericii, fiind conducãtori (în Fapte 1:20 se vorbeºte despre apostolie folosindu-se termenul episkope “slujba”, înrudit cu episkopos [episcop sau prezbiter]) ºi având grijã de nevoile credincioºilor (în Fapte 1:25 se foloseºte termenul diakonia “lucrare”; comparã cu termenul înrudit diakonos, “diacon”, “cel care pastoreºte.”)

Dar pe mãsurã ce Evanghelia se rãspândea, era practic imposibil ca apostolii sã se îngrijeascã singuri de conducerea spiritualã ºi în acelaºi timp sã aibã grijã de nevoile materiale ale credincioºilor. Prin conducerea Duhului Sfânt, lucrarea celor doisprezece apostoli s-a extins la diaconi (diakonos) ºi prezbiteri (presbyterios) sau episcopi (episkopos). (41)

Au fost la început slujba de prezbiter ºi cea de diacon una ºi aceeaºi, ca mai apoi sã se împartã în douã? Femei în lucrare oferã prea puþine dovezi în aceastã privinþã, ºi anume (42): (1) Conform celui mai de seamã susþinãtor al teoriei “femeii apostol”, “în Fapte 11:30 se spune cã lucrarea pentru care au fost aleºi cei ºapte în Fapte 6 era îndeplinitã de prezbiteri.” Dar versetul respectiv nu spune asta, ci doar vorbeºte despre faptul cã ajutoarele pentru Iudea au fost trimise prezbiterilor, nu cã aceºtia le-ar fi distribuit în mod personal, aºa cum au fãcut cei ºapte în Fapte 6. Ca reprezentanþi ai credincioºilor, prezbiterii erau potriviþi ca sã primeascã daruri de la biserici îndepãrtate, indiferent de cine avea sã le distribuie. (2) Argumentul conformã cãruia metoda de numire a prezbiterilor “se aseamãnã cumva” cu cea de numire a celor ºapte din Fapte 6 nu este o bazã solidã pentru a pretinde cã prezbiterii ºi diaconii erau unul ºi acelaºi lucru. O astfel de asemãnare nu dovedeºte cã aveau aceeaºi funcþie. (3) ªi în cele din urmã, autorul nostru susþine cã din moment ce în Fapte 15 se menþioneazã doar slujba de apostol ºi de prezbiter în Ierusalim, funcþia de diacon nu exista încã pe vremea Conciliului de la Ierusalim. Dar acesta este argumentul tãcerii. Hotãrârile despre care se vorbeºte în Fapte 15 se poate sã fi fost considerate responsabilitatea apostolilor ºi a prezbiterilor, nu a diaconilor.

Cele trei argumente de mai sus, alãturi de negarea faptului cã în Fapte 6 a fost instituitã slujba de diacon, sunt bazele pe care îºi construieºte istoria slujbelor în bisericã teologul cãrþii Femei în lucrare. Dar aºa cum am arãtat, din aceste argumente nu reiese cã “trebuie sã concluzionãm” cã la început în bisericã exista doar funcþia de prezbiter, care a fost mai târziu împãrþitã în douã (prezbiter ºi diacon.) Scriitorii Noului Testament ºi Ellen White declarã cã apostolii au instaurat slujba de diacon foarte devreme în istoria bisericii. ªi toþi diaconii despre care se vorbeºte în Fapte 6 erau bãrbaþi.

Întrucât funcþiile de apostol, prezbiter ºi diacon erau o continuare a rolurilor de conducere instaurate la Creaþiune (ºi exercitate de preoþi bãrbaþi în Vechiul Testament ºi de apostoli bãrbaþi pe vremea lui Hristos), calificarea pentru aceste funcþii cuprinde condiþii de sex (“bãrbatul unei singure neveste” 1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5). Deºi autorul nostru pretinde cã aceastã specificare era de fapt genericã (43), o asemenea pãrere trece cu vederea faptul cã în douã pasaje din Fapte unde sunt date condiþiile, într-unul pentru apostoli (Fapte 1:21) ºi alta pentru funcþia de diacon (Fapte 6:3), este folosit cuvântul grecesc aner, care înseamnã bãrbat, nu termenul generic anthropos, care înseamnã persoanã. Dacã intenþia autorului ar fi fost sã vorbeascã despre ambele sexe, ar fi putut folosi termenul anthropos, fãrã nicio problemã din punct de vedere gramatical.

În lumina acestor dovezi din Scripturã, speculaþiile pe care le face cartea Femei în lucrare cu privire la Fivi, nu au suport. Contrar celor susþinute de autor, Fivi, fiind “sorã”, nu are cum sã fi ocupat “aceeaºi funcþie ca cea a conducãtorilor bisericii, despre care se vorbeºte în 1 Timotei 3:8-10.” Nici nu are cum sã fi fost un exemplu de “femeie care avea o funcþie de conducere” în biserica din Noul Testament.

 

Sunt cuvintele de laudã ale lui Pavel faþã de Fivi o acreditare pentru ca ea sã primeascã o funcþie în bisericã? Autorii cãrþii Femei în lucrare susþin cã faptul cã Pavel o laudã pe Fivi (ca “slujitoare a bisericii”) ºi cererea sa (ca ei sã o primeascã în Domnul “într-un chip vrednic de sfinþi”) înseamnã cã Fivi era “emisarul lui Pavel, ca ºi Tit ºi Timotei” (44) sau cã aceastã laudã este ca un fel de scrisoare de acreditare pentru Fivi. Susþinãtorul cel mai de seamã al teoriei “femeii apostol” scrie:

“Pavel cere ca ea [Fivi] sã fie primitã la fel ca ceilalþi reprezentanþi ai sãi, sã i se ofere acelaºi sprijin ºi respect pe care le cere pentru Tit ºi ceilalþi apostoloi [apostoli] (Tit, în 2 Corinteni 8.24; Timotei în 1 Corinteni 16:10). O asemenea scrisoare de laudã era singura recomandare care exista în biserica primarã. Dacã a existat o femeie apostol, e posibil sã fi existat mai multe.” (45)

Acest argument conþine cel puþin douã greºeli de interpretare. În primul rând, nu þine seama de context, ºi anume pe cine laudã Pavel în Romani ºi cã el transmite salutãri mai multor persoane. În al doilea rând, este vorba de o procedurã numitã tehnic “transfer ilegitim de întreg”, adicã sensul unui cuvânt (de exemplu diakonos) sau expresie (de exemplu lauda lui Pavel) într-un context este mult mai larg decât permite contextul. Astfel, sensul cuvântului (de ex. diakonos) sau al expresiei (laudã sau cerere) ºi referinþa (anumite persoane, ca de pildã Fivi, Tit, Timotei) sunt legate într-un fel nejustificat, dând impresia cã expresia sau cuvântul date înseamnã acelaºi lucru în orice context posibil.

Contextul este cheia înþelegerii sensului unui cuvânt. În timp ce diakonos era într-adevãr o funcþie în bisericã, sensul cel mai rãspândit al cuvântului era cel de slujitor. Când apostolii se numeau diakonos, traducerea pierde ideea pe care vroiau ei sã o transmitã: ºi anume cã, asemenea lui Hristos, ei conduceau slujind. Ei nu se identificau drept diaconi sau conducãtori. Orice referinþã la funcþia de diacon poate fi determinatã doar din context. Faptul cã Biblia vorbeºte despre faptul cã Fivi slujea cu devoþiune în bisericã, fiind slujitoarea tuturor, nu înseamnã cã ea avea funcþia de diacon. Contextul nu sugereazã cã Pavel ar fi avut funcþia de diacon, nici cã s-ar fi referit aici la o poziþie în bisericã.

O lecturã corectã a Noului Testament aratã cã numele poziþiilor în bisericã veneau de la funcþii comune. Aºadar, slujirea nu îl fãcea pe nimeni diacon; a fi în vârstã nu îl transforma pe cineva în prezbiter (în englezã elderly înseamnã în vârstã, iar elder prezbiter); trimiterea (apostolos) nu fãcea din nimeni un apostol ca cei doisprezece ºi calitatea de a fi aggelos (mesager) nu îl fãcea pe nimeni înger, chiar dacã termenii greceºti sunt identici. Contextul este vital pentru înþelegerea corectã a sensului unui cuvânt.

În lumina celor discutate în paginile anterioare, declaraþia cã Fivi ar fi fost “emisarul lui Pavel, la fel ca Tit ºi Timotei” ºi cã scrisoarea lui Pavel ar fi fost “un fel de scrisoare de acreditare” pentru una din multele “femei apostol”, poate fi respinsã, fiind interpretare greºitã, rãstãlmãcire. Din contrã, lãudând-o pe Fivi ca “slujitoare [diakonos] a bisericii”, care “s-a arãtat de ajutor multora ºi îndeosebi mie” (Romani 16:1-2), Pavel nu face altceva decât sã vorbeascã despre faptul cã ea le-a slujit credincioºilor ºi lui însuºi.

Nu putem trage altã concluzie decât cã Fivi nu a fost femeie apostol. Aºadar, nu existã nicio bazã pentru declaraþia urmãtoare: “Dacã a existat o femeie apostol, e posibil sã fie existat mai multe.” Din dovezile care existã în Noul Testament, nu a existat niciuna. (46)

În acest articol am analizat câteva din aspectele în care adventiºtii ar trebui sã examineze cu atenþie declaraþiile care se gãsesc în cartea Femei în misiune, cu privire la slujirea femeilor ca preoþi în Vechiul Testament ºi ca apostoli ºi pastori în Noul Testament. Teologii care apãrã hirotonirea femeilor au încercat cu toatã puterea sã explice lipsa exemplelor biblice cu privire la hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori. Efortul lor de a aduce o nouã luminã cu privire la femei preoþi, femei apostoli ºi femei pastori poate cã este un lucru inedit. Dar argumentele care stau la baza acestei teorii sunt greºite ºi la fel sunt ºi concluziile cu privire la hirotonirea, în ziua de azi, a femeilor ca prezbiteri ºi pastori.

 

 

(15) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM, (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), pp. 281, 282.

(16) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (Femeile în Scripturã, FIL) p. 176. Davidson citeazã rãspunsul lui Evelyn ºi al lui Frank Stagg\’s la întrebarea ei: “De ce a ales Isus doar bãrbaþi în rândurile celor 12 apostoli? … De ce doar bãrbaþi evrei?”

(17) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM , (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), p. 294, n. 111.

(18) Vezi Richard Hove, Equality in Christ? Galatians 3:28 and the Gender Dispute (Egalitate în Hristos? Galateni 3:28 ºi disputa cu privire la sexe),(Wheaton, Ill.: Crossway Books, 1999), pp. 104, 105, n. 35, în care citeazã texte rabinice în care despre femei se vorbeºte destul de pozitiv.

(19) Stephen Clark, Man and Woman in Christ: An Examination of the Roles of Men and Women in Light of Scripture and the Social Sciences (Bãrbatul ºi femeia în Hristos: Examinarea rolurilor bãrbatului ºi ale femeii în lumina Scripturii ºi a ºtiinþelor sociale) (Ann Arbor: Servant Books, 1980), pp. 241, 242.

(20) Richard M. Davidson, "Headship, Submission, and Equality in Scripture," WIM , (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), p. 282.

(21) Ibid. Richard Davidson aduce ca support lucrarea lui Jo Ann Davidson ºi Robert M. Johnston.

(22) Pentru un comentariu critic detaliat la adresa capitolului lui Richard M. Davidson\’s din cartea Women in Ministry, a se citi lucrarea lui Samuele Bacchiocchi “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã) din Prove All Things (Adu dovezi), pp. 65-110.

(23) Robert M. Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM, (“Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, FIL), p. 47; comparã cu lucrarea lui Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM (“Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã”, FIL), pp. 282, 294, n. 113; Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (“Femeile din Scripturã”, FIL) , p. 177; Vyhmeister, “Epilogue”, WIM (“Epilog”, FIL), p. 434.

(24) Putem sã îi numim apostoli doar în sensul larg al cuvântului apostolos, care înseamnã “cineva trimis.” În acest sens, atât Andronic cât ºi Iunia pot fi misionari, persoane dedicate câºtigãrii de suflete în biserica primarã.

(25) Robert M. Johnston pune bazele interpretãrii speculative, cum cã Iunia ar fi fost “femeie apostol.” În timp ce recunoaºte cã exprimarea din Romani 16:7 (“între apostoli”) este ambiguã, Johnston crede cã este “mai probabil” sã însemne cã Iunia “se numãra printre apostoli.” El oferã urmãtoarele motive interesante: (1) Este interpretarea cea mai naturalã a textului grecesc; (2) comentariile vechi, când nu erau ambigue, cum ar fi cel al lui Cristostom, au oferit aceastã interpretare; (3) Pavel, care era întotdeauna gata sã îºi apere apostolia, nu ar fi vorbit despre pãrerea apostolilor aºa încât sã parã cã nu se include pe sine însuºi între ei; (4) prima opþiune [cã Iunia era “bine cunoscutã de apostoli”] nu este luatã în calcul atunci când se considerã cã este vorba de un bãrbat cu numele de Iunias (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church” – “Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, pp. 54, 55, n. 11). Cititorii ar trebui sã înþeleagã faptul cã motivele de mai sus, aºa nesolide cum sunt ele, constituie singura bazã pe care o au autorii cãrþii Femei în lucrare pentru a crede cã Iunia a fost “femeie apostol.”

(26) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (“Femei din Scripturã”, FIL) p. 177.

(27) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM (“Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã”, FIL), p. 282; cf. Vyhmeister, “Epilogue”, WIM (“Epilog”, FIL), p. 434.

(28) Robert M. Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi Biserica Primarã”, FIL), p. 51. Jo Ann Davidson îi trimite pe cititori la articolul lui Robert Johnston din Women in Ministry (Femei în lucrare), unde acesta “studiazã acest detaliu semnificativ” al rolului lui Fivi ca diakonos (Jo Ann Davidson, p. 185, n. 78). Iar Richard M. Davidson scrie: “În capitolele scrise de Robert Johnston ºi Jo Ann Davidson (capitolele 3 and 9) sunt prezentate convingãtor exemple de femei care au avut rol de conducere în bisericã. Printre diaconi se aflau Fivi (Romani 16:1) ºi probabil femeile care sunt menþionate în 1 Timotei 3:11” (Richard M. Davidson, FIL , p. 282).

(29) Robert M. Johnston susþine cã lucrarea lor “poate fi numitã fie diakonos (termen sugerat de la diakonein, în Fapte 6:2), cuvânt care descrie funcþia, fie presbyteros, cuvânt care face referire la demnitate.” (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM, – “Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, FIL,  p. 49)

(30) Johnston este conºtient de faptul cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 sunt numiþi “diaconi” în titlul capitolului 9 din cartea Faptele apostolilor, de Ellen G. White(capitolul 9 din aceastã carte este intitulat “Cei ºapte diaconi”, pp. 87-96). Dar el argumenteazã astfel: “Trebuie observat faptul cã titlurile de capitole sunt în mare parte lucrarea editorilor. Termenul <diacon> nu apare în textul propriu-zis. Sora White îi numeºte pur ºi simplu <slujibaºi> (p. 89)” Vezi lucrarea lui Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), pp. 49, 57, n. 19. Observaþi cã în Faptele apostolilor,pp. 91, 106, Ellen G. White îi numeºte “diaconi” pe cei ºapte.

(31) Johnston susþine cã “cel puþin în perioada de început, ceea ce se putea spunea despre <diaconi> se putea spune ºi despre <prezbiteri.> Aceste funcþii erau la început identice ºi este foarte probabil sã fi rãmas aºa în multe locuri, timp de multe decenii. Chiar ºi în epistolele pastorale, Timotei este numit diakonos în 1 Timothy 4:6, deºi el avea un dar harismatic care este asociat cu alegerea profeticã ºi punerea mâinilor (1:18, 4:14).” (Johnston, WIM, p. 51).

(32) Johnston concluzioneazã: “La început exista doar o funcþie, care putea fi numitã fie diakonos (termen sugerat de diakonein in Acts 6:2), care descrie funcþia propriu-zisã, fie presbyteros [prezbiter], cuvânt care sugereazã demnitate. Abia mai târziu s-a împãrþit aceastã funcþie în douã nivele, care au fost denumite prin aceºti doi termeni.” (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM , – “Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL, p. 49). Explicând argumentele care stau la baza concluziei sale, Johnston scrie: “Aceastã funcþie pentru care au fost numiþi în Fapte 6 ºapte bãrbaþi, este îndeplinitã în Fapte 11:30 de prezbiteri. Aceastã metodã de numire a slujbaºilor, despre care se vorbeºte în Fapte 14:23, se aseamãnã într-un fel cu cea din Fapte 6. În Fapte 15 se vorbeºte doar de douã funcþii în Jerusalem, cea de apostol ºi de prezbiter. Aºadar tragem concluzia cã la acest stadiu în biserica exista un singur tip de slujitor, pe care Luca îl numeºte <prezbiter>.” (ibid., p. 49).

(33) Ibid., p. 50.

(34) Ibid., p. 51. Autorul nostru argumenteazã astfel “Pavel cere ca ea [Fivi] sã fie primitã la fel ca ceilalþi reprezentanþi ai sãi, sã i se ofere acelaºi sprijin ºi respect pe care le cere pentru Titu ºi ceilalþi apostoloi [apostoli] (Tit, în 2 Corinteni 8:24; Timotei, în 1Corinthians 16:10). O asemenea scrisoare de laudã a fost singura scrisoare de recomandare pe care o putea oferi biserica primarã. Dacã a existat o femeie apostol, se poate sã fie existat mai multe.” (Johnston, p. 51; cf. ibid., p. 49).

(35) Ibid., pp. 50, 51. Crezând cã a “demonstrat” cã Fivi a fost “femeie apostol” ºi speculând cu privire la faptul cã “se poate sã fi existat mai multe” femei apostol, acest teolog îºi transformã speculaþiile în urmãtoarea declaraþie plinã de siguranþã: “Din faptul cã existau femei numite în lucrare rezultã cã ele ºi-au pãstrat funcþia chiar ºi dupã ce lucrarea a început sã se împartã în douã ºi în trei nivele, la fel cum calitãþile unei bucãþi de lut rãmân aceleaºi chiar ºi dupã ce aceasta este împãrþitã în douã. Dar la un moment dat în istorie situaþia s-a schimbat, iar femeile au fost date afarã, cel puþin din anumite nivele de conducere.” (Johnston, WIM , p. 52).

(36) Comparã cu Matei 20:26; 23:11; Marcu 9:35; 10:43; Ioan 12:26; Romani 13:4; 15:8; 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Galateni 2:17; Efeseni 3:7; 6:21; Coloseni 1:23, 25; 4:7.

(37) Adventiºtii de ziua a ºaptea cred . . . : O expunere biblicã a celor 27 de puncte fundamentale de doctrinã (Silver Spring, Md.: Ministerial Association, 1988), p. 148.

(38) Problema cu care se confruntã studenþii la teologie este urmãtoarea: din moment ce în limba greacã termenul diakonos poate fi atât de gen feminine, cât ºi de gen masculin, în funcþie de context, atunci când Pavel a numit-o pe Fivi diakonos, a folosit el acest termen în sensul larg, sugerând  activitatea ei de îngrijire a celor nevoiaºi din bisericã (“s-a arãtat de ajutor multora”[Romani 16:2]) sau în sensul tehnic, restrâns, sugerând cã Fivi ocupa funcþia bãrbãteascã de diacon (1 Timotei 3:8-13), aceeaºi pe care o aveau cei ºapte bãrbaþi din Faptele Apostolilor 6?

(39) Deoarece se spune despre Fivi cã era “sorã” (Romani 16:1), nu se poate sã fi avut funcþia bãrbãteascã de “diacon” fãrã sã fi venit în conflict cu cerinþa din 1 Timotei 3:12 (un diacon trebuie sã fie “bãrbatul unei singure femei”). Totuºi, lucrarea ei de “ajutorare” (“ea s-a arãtat de ajutor multora”), este asemãnãtoare cu ceea ce numim astãzi prin poziþia de “diaconeasã”. Folosind în dreptul lui Fivi termenul diakonos,Pavel vorbeºte despre faptul cã ea îi ajuta pe credincioºi ºi pe el însuºi. Un teolog respectat a reuºit sã redea opinia bisericii cu privire el asta: “Deºi cuvântul <slujitoare> [diakonos] este acelaºi ca cel folosit pentru [slujba de] diacon … este de asemenea folosit pentru a descrie o persoanã care îndeplineºte orice fel de lucrare în bisericã. Dacã Fivi îi slujea pe sfinþi, aºa cum reiese din versetul 2 [Romans 16], atunci înseamnã cã ea era slujitoare în bisericã ºi cã nu avem nicio justificare sã considerãm cã ea exercita funcþia eclesiasticã de diacon. Slujirea ei era asemãnãtoare cu cea care le era transferatã diaconilor: ºi anume de ajutorare a sãracilor, a bolnavilor ºi a celor singuri. În acest domeniu ºi femeile îºi pot exercita darurile. Dar nu avem nicio bazã sã considerãm cã era vorba de vreo poziþie, în afarã de cazul vãduvelor care, înainte ca aceasta sã devinã responsabilitatea bisericii, trebuie sã fi îndeplinit caracteristicile menþionate în 1 Timotei 5:9, 10”. Vezi John Murray, Epistola cãtre Romani, 2 volume, The New International Commentary on the New Testament (Grand Rapids: Eerdmans, 1965), vol. 2, p. 226. Chiar dacã (de dragul aceluiaºi argument) presupunem cã în Romani 16:1 termenul diakonos este folosit în sensul restrâns, tehnic (adicã funcþia bãrbãteascã de “diacon”), nu în sensul larg, general (de persoanã care slujeºte biserica), totuºi funcþia de diacon nu este aceeaºi cu cea de “conducãtor al bisericii”, fie prezbiter, fie apostol, cum erau Tit ºi Timotei. Autorii cãrþii Femei în lucrare, încercând sã gãseascã în Romani 16:1 exemple de femei “în roluri de conducere în bisericã”, solicitã folosirea unor lentile de feminist foarte puternice.

(40) Johnston, “Ministry in the New Testament”, WIM , (“Lucrarea în Noul Testament”, FIL), p. 57, n. 19.

(41) Conform Bibliei, (1) cei cãrora le este îngãduit sã îndeplineascã funcþii de conducere sunt prezbiterii sau pastorii, iar (2) Noul Testament nu face nicio diferenþiere importantã între aceste douã funcþii. Termenul grecesc pentru prezbiter (presbyteros) ºi episcop (episkopos) sunt folosite unul în locul altuia în Noul Testament (Fapte 20:17, 28; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3). Pentru ambele funcþii se cer aceleaºi condiþti (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Ambii pãstoresc turma (Fapte 20:17, 28; 1 Petru 5:1-4; 1 Tesaloniceni 5:12). Astfel, putem concluziona cã din moment ce prezbiterii ºi episcopii sunt cunoscuþi cu acelaºi nume ºi trebuie sã îndeplineascã aceleaºi condiþii, având aceleaºi obligaþii, cei doi termini se referã la aceeaºi funcþie, de pãstorire a turmei. Prima epistolã a lui Petru aminteºte toþi aceºti termini: pastor (pãstor), prezbiter ºi episcop. “Cãci eraþi ca niºte oi rãtãcite. Dar acum v-aþi întors la Pãstorul (poimen, pastor) ºi Episcopul (episkopos,supraveghetor) sufletelor voastre.” (1 Petru 2:25). “Sfãtuiesc pe prezbiterii (sau bãtrâni – presbyteros) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter… Pãstoriþi (poimano) turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastrã (episkopeo)… ªi când Se va arãta Pãstorul cel mare (archipoimen), veþi cãpãta cununa care nu se poate vesteji, a slavei.” (1 Petru 5:1-4). Prezbiterii sunt chemaþi sã îndeplineascã funcþia de episcopi, fiind pastori /pãstori ai turmei.

(42) Johnston, “Ministry in the New Testament”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament”, FIL), p. 49.

(43) Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), pp. 50, 51.

(44) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM (“Femeile în Scripturã”, FIL), p. 177.

(45) Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), p. 51.

(46) Încartea Adventiºtii de ziua a ºaptea cred . . . “era folosit ºi cu privire la cei care slujeau într-un fel în bisericã. Pavel, deºi era apostol, se descrie adesea pe sine (vezi 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Efeseni 3:7; Coloseni 1:23) ºi pe Timotei (vezi 1 Timotei 4:6) ca diakonoi (pluralul lui diakonos ).” (Seventh-day Adventist Bible Commentary – Comentariul Biblic Adventist, ediþia revizuitã, vol. 7, p. 300). În aceste situaþii termenul a fost tradus cu “lucrãtor” sau “slujitor” în loc de “diacon.” Vezi de asemenea, critica detaliatã a teoriei “lucrãrii femeilor” pe care o face P. Gerard Damsteegt în Prove All Things (Adu argumente), pp. 129-153.,la pagina 150, n. 10, se observã pe bunã dreptate cã deoarece în vremea Noului Testament termenul diakonos avea un sens larg,