Introducere
Perioada tratata in acest articol a inceput cu moartea lui Irod cel Mare in anul 4 i.Hr. si s-a incheiat cu sfarsitul celei de a Doua Revolte iudaice in anul 135 d.Hr. Aceasta a fost perioada in care Ioan Botezatorul, Isus, si apostolii Sai au trait si au savarsit lucrarea lor publica. Toti barbatii acestia erau iudei care traiau in Palestina. Prin urmare istoria iudeilor in cursul acestei perioade este de prima insemnatate pentru o intelegere a crestinismului Noului Testament. Iudaismul primului secol a constituit mediul in care s-a nascut crestinismul.
In decursul acestei perioade istoria iudeilor este marcata prin neliniste atat in domeniul religioas, cat si in cel politic. Iudaismul era impartit in mai multe secte protivnice, ale caror deosebiri erau adesea atat politice si sociale, cat si religioase. Astfel, Fariseii infatisau puritanismul legalist, Saducheii reprezentau aristocratia politica si sociala, Esenienii izolati asteptau pe Mesia in colonii monastice ale unei alte lumi, in timp ce Irodienii si Zelotii ocupau polii politici extremi ai colaborarii cu romanii si ai insurectiei contra lor.
In decursul acestei perioade viata iudaica se concentra intr-o mare masura in sinagoga locala. Aici iudeii se adunau nu numai pentru a se ruga lui Dumnezeu, dar si pentru a citi si a talmaci Legea si Profetii. Adesea, sinagoga mai oferea si o scoala pentru instruirea tineretului iudeu. Atat prin scrierile lor, cat si prin felul lor de viata iudeii faceau o puternica impresie asupra lumii pagane din jurul lor. Ei savarseau lucrari active de prozelitism si castigau multi convertiti din paganism, fie ca simpatizanti, fie ca iudei deplini, circumcisi.
Asteptarea mesianica era puternica printre iudeii din aceasta perioada. Multi credeau ca Cel Promis era gata sa Se arate si atat Fariseii, cat si Esenienii aveau doctrine destul de elaborate cu privire la venirea Lui. In consecinta era posibil ca diversi impostori, pretinzand ca sunt Mesia, sa adune in jurul lor o suita de adepti creduli. Asteptarea aceasta a unui izbavitor mondial a aparut nu numai in iudaism, dar, intr-o forma mai putin dezvoltata si in cercuri pagane.
Nelinistea politica a iudeilor a fost agravata in cursul acestei perioade de o succesiune de procuratori romani lipsiti de scrupule care domneau in Iudea. Situatia s-a deteriorat in asa masura incat in anul 66 d.Hr., iudeii au inceput o revolta impotriva romanilor pe care au continuat-o pana in anul 73 d.Hr. La data aceea Ierusalimul cu Templul sau fusese distrus si natiunea dispersata.
Dupa aceasta catastrofa nationala au urmat ani de recuperare linistita. In cursul primilor ani ai secolului al II-lea mai multe insurectii minore savarsite de iudei au avut loc in diferite parti ale Imperiului roman si in cele din urma, in anul 132 d.Hr., o rascoala pe scara intinsa a izbucnit din nou in Palestina. In decurs de trei ani iudeii au fost din nou plecati in fata carului idolatru roman care-i zdrobea sub rotile sale. Pentru a zadarnicii alta rebeliune, romanii au interzis sa mai intre vreun iudeu in cetatea Ierusalim. Dupa aceea iudaismul palestinian a incetat de a mai fi de prima insemnatate pentru istoria crestinismului.
Divizarea politica
Regiunea data de romani lui Irod cel Mare si descendentilor lui cuprindea o serie de zone care se deosebeau prin obiceiuri si chiar prin dialect. Diferentele acestea se realizasera prin procese istorice.
Iudea. – Iudea ocupa Palestina de sud, la vest de Marea Moarta. Ea cuprindea teritoriile ocupate candva de triburile ebraice ale lui Iuda, Beniamin si Simeon si ingloba cea mai mare parte din vechea regiune a Filistiei, langa Marea Mediterana. Hotarul ei de nord mergea spre est de Iopa la Iordan si hotarul ei de sud urma o linie incepand chiar de la sud de Gaza si mergand mai departe prin Beer-Seba pana la Marea Moarta (vezi harta din fata p. 321). Cuprindea cetatile Iopa, Iamnia, Gaza, Betleem, Ierihon si Hebron, cu capitala Ierusalim.
Iudea era in cea mai mare parte un platou deluros sau un sir lung de munti mergand de la nord spre sud, care se inaltau repede dintr-o campie de coasta ingusta si care, in mai multe locuri, ajungeau la altitudine de peste 3.000 de picioare. In rasarit coborarea era extrem de abrupta in valea Iordanului si la Marea Moarta, a carei suprafata se afla la aproape 1.350 picioare sub nivelul marii. Ca marime, Iudea sub Irod era de vreo 55 de mile de la nord la sud si cam aceeasi distanta de la est la vest. Dealurile si vaile ei se pretau la agricultura, cresterea oilor si, intr-o mai mica masura, si la cultura vitei de vie.
Samaria. – Samaria se afla la nord de Iudea, intr-un teritoriu care era locuit de triburilu lui Efraim, Manase la apus si parte din Beniamin. Era marginita la nord de campia Izreel si Mt. Ghilboa. In centru erau Muntii Garizim si Ebal, la picioarele carora se afla vechea cetate a Sichemului (acum Nablus), cu fantana lui Iacob in apropiere. Dealul Samariei, multa vreme capitala regatului de nord al lui Israel, se afla la cateva mile mai spre nord. Samaria consta din pamant invalurat cu vai fertile.
Vrajmasia dintre iudei si samariteni avea drept fundal separarea regatului de nord de cel de sud (vezi vol. II, p.70), care a durat de la separarea sub Ieroboam I in 931 i.Hr., pana la captivitatea triburilor nordice in 723/722 i.Hr. Asirienii au deportat multi izraeliti si i-au inlocuit cu rase amestecate de popoare pagane din alte provincii capturate (2 Regi 17,24). Oamenii acestia si-au adus zeii lor pagani cu ei. Cand dezastrul s-a abatut asupra acestor noi colonisti, asirienii superstitiosi le-au trimis un preot israelit pentru a le face cunoscut Dumnezeul tarii. Amestecul izraelitilor care ramasesera in tara cu imigrantii pagani a avut ca rezultat o religie amestecata, in parte un cult al lui Iehova si in parte un ritual pagan.
Cand iudeii s-au intors in Iudea de la Babilon, situatia aceasta religioasa a constituit un motiv foarte puternic pentru ura lor fata de samariteni. Aproape imediat a fost frictiune intre cele doua popoare (vezi vol. III, p. 69-72,321,322; vezi la Ezra 4; Neemia 4; 6). Samaritenii s-au amestecat in recladirea cetatilor iudaice si cand s-au facut oferte de alianta de catre samariteni, iudeii i-au respins.
Samaritenii au stabilit propriul lor templu pe Muntele Garizim in opozitie cu cel din Ierusalim. Vrajmasia cristalizata in felul acesta nu s-a schimbat niciodata spre mai bine. In timpul luptei Macabeice, samaritenii au colaborat cu Antioh Epifanul (vezi p. 30; vezi la Daniel 11,14). Nu era nici o legatura sociala de nici un fel intre cele doua popoare (Neemia 2 la 6; Ioan 4,9).
Galileea. – Galileea se afla la nord de Samaria, marginita la nord de Raul Litani si de dealurile de sud ale Mt. Hermon, la est de Lacul Galileii si de Raul Iordan. Era despartita de Marea Mediterana de fasia ingusta de pe tarm a vechii Fenicii, cu cetatile ei Haifa, Acra (Ptolemaida), Tirul, Sarepta si Sidonul. Galileea cuprindea cetati ca Gischala, Horazin, Capernaum, Nazaret si Iezreel in teritoriul vechilor triburi Isahar, Zabulon, Neftali, Aser si partea de nord a lui Dan.
Galileea era fertila, cu o populatie harnica, independenta si indrazneata. Din cauza prezentei unei populatii de limba greaca in mijlocul lor, galieenii de neam israelit erau deosebit de zelosi in a-si pastra iudaismul. Aceasta a fost tara copilariei si tineretii lui Hristos, si provincia din care a luat pe cei mai multi din ucenicii Sai.
Perea. – Perea se afla la est de raul Iordan, in fata Samariei si a Iudeei de nord si cuprindea vechiul tinut al lui Ruben si al lui Gad. Dintre caracteristicile ei naturale cele mai importante erau Muntele Nebo si Paraul Iaboc. In timpurile de demult zona aceasta fusese un tinut de pasune si inca mai hranea cirezi de vite si turme de oi.
Alte tinuturi sub domnia lui Irod. – La nord si la est de Lacul Galileei se afla un teritoriu intins carmuit tot de familia Irodiana. In partea de vest a acestei zone, pe tarmul rasaritean al Galileei, era districtul Gaulanitis, care cuprinde cetatile Betsaida, Iulia si Gherghesa. Mai departe in nord, la est de Galileea de nord, se afla cetatea Panea (Caesarea Philippi). Teritoriile acestea nordice se extindeau spre nord pana la Mt. Hermon si la est pana in imprejurimile Damascului.
Decapolis. – In mijlocul domeniului lui Irod era o zona extinsa dominata de o asociatie de cetati de limba greaca. Originar zece la numar, cetatile acestea au dat numele Decapolis – „zece cetati” – districtului lor. Incepand la capatul de est al Vaii Izreel, districtul Decapolis se intindea peste Iordan pentru a include o zona larga la nord si la este de Perea, intinzandu-se de la raul Iarmuc la sud de Philadelphia. In vremurile vechi tinutul aceasta fusese ocupat de tribul lui Manase.
Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
