Iudeii si crestinii

Iudeii si crestinii
Repudierea crestinismului de catre iudei. – Cartea Faptelor lamureste faptul ca oriunde puteau, iudeii pricinuiau tulburari pentru biserica crestina timpurie (vezi Fapte 14,2-6.19; 17,5-9.13; 18,12-17; 19,13). Multele secte din iudaism erau toate recunoscute ca parte din comunitatea religioasa iudaica si aveau o masura remarcabila de libertate in masura in care era vorba de alti iudei. Dar cu crestinismul lucrurile erau diferite.
Repudiata de iudei, secta crestina nu avea motive nationale pentru existenta ei. Functionarii publici romani recunosteau religia iudaica, dar cand iudeii au lepadat crestinismul, el a ajuns fara situatie legala. Astfel, in primele trei secole ale existentei lor crestinii au ramas o grupa ilegala.
Atitudinea crestinilor fata de iudei. – In tot decursul perioadei Noului Testament nu exista nici o relatare ca crestinii au manifestat ura fata de iudei. Dimpotriva, cautau sa-i castige la Hristos. Ei deplangeau faptul ca iudeii nu acceptau Evanghelia si continuau lucrarea lor misionara in fata persecutiilor inspirate de iudei. Intr-adevar, Pavel a avertizat cu privire la ceea ce faceau iudeii (1Tesaloniceni 2,14-16), dar nu exista nici o relatare cu privire la ura crestinilor contra lor.
Prin ostenelile lui Pavel si ale altora ca el, numarul celor dintre Neamuri a crescut repede in Biserica crestina si a venit timpul cand ei erau in majoritate. Pavel castigase pentru acesti convertiti libertatea de a nu se tine de ritualul mozaic, un fapt pe care anumiti iudei din cuprinsul bisericii crestine il priveau cu ochi rai. Lucrul acesta, impreuna cu reactiunea crestina formata din Neamuri, a produs o prapastie intre ei pe de o parte, si atat iudeii crestini, cat si cei necrestini pe de alta parte.
Efectul revoltelor iudaice. – Cand a aparut seria de revolte iudaice, faptul ca crestinismul era privit in general ca o secta iudaica a pus pe crestini intr-o pozitie dificila. Daca ingaduiau sa fie luati drept iudei, ar fi putut foarte bine sa sufere ceea ce indurau iudeii ca o consecinta a rebeliunilor lor. De aceea, apologetii crestini ai secolului al II-lea au inceput sa accentueze deosebirea dintre ei si iudei. In felul acesta ura iudeilor pentru crestini, impreuna cu revoltele lor contra romanilor, au impins repede crestinismul in mediul constituit de Neamuri, in timp ce-i izola pe iudeii insisi si mai mult de lumea din jurul lor.
Istoria iudeilor din primul secol – perioada in care Hristos a venit la ei si ei L-au lepadat – este, intr-adevar, o implinire impresionanta a profetiei lugubre a lui Moise cu privire la nenorocirile care aveau sa vina asupra lui Israel daca erau neascultatori de Dumnezeu (Deuteronom 28,15-69). Dupa anul 70 d.Hr., si cu siguranta dupa anul 135 d.Hr., iudeii ca natiune au incetat de a fi un factor insemnat in problemele mondiale. Desi secolele urmatoare au fost martorele unei mari dezvoltari culturale in mijlocul lor, aceasta dezvoltare era ea insasi, cel putin partial, un rezultat al pozitiei izolate in care ei se aflau in ce priveste lumea in general.
 Sursa:Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania