La început era CUVÂNTUL – Celebrarea Creaţiunii

La început era CUVÂNTUL – Celebrarea Creaţiunii
Odihnă într-o lume agitată
Ne putem odihni în siguranţă în această viaţă, iar motivul pentru aceasta este că, Dumnezeu, Creatorul nostru a avut un plan bun pentru aceasta lume. Chiar dacă  acţiunile oamenilor au deraiat de la acest plan, datorită a ceea ce Dumnezeu a făcut prin viaţa şi moartea lui Isus Christos, planul Său va fi realizat. Viitorul promis de El este sigur.
Marcu 4: 35-40 (citeşte versetele 35-39). Aici ucenicii s-au aflat într-o situaţie în care viaţa le era ameninţată dar Isus i-a salvat. Aceasta e o lecţie bună. De ce însă le-a adresat Isus cuvintele din versetul 40?
Cuvintele lui Isus, „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” ne provoacă să gândim. Cu vânturile mugind şi apa umplând barca, cum să nu te temi? Ne spune El oare că trebuie să ne păstrăm pacea chiar şi atunci când viaţa ne este în mijlocul transformărilor şi plină de conflict? Că dacă Biserica Lui ar fi atacată, părând gata să cadă, am putea totuşi să continuăm lucrarea în pace? Aceasta ne spun oare cuvintele Sale.
Cum ne putem bucura de odihnă într-o lume agitată şi plină de conflicte?
Ne putem odihni în siguranţă în această viaţă, iar motivul pentru aceasta este că, Dumnezeu, Creatorul nostru a avut un plan bun pentru aceasta lume. Chiar dacă  acţiunile oamenilor au deraiat de la acest plan, datorită a ceea ce Dumnezeu a făcut prin viaţa şi moartea lui Isus Christos, planul Său va fi realizat. Viitorul promis de El este sigur.
„Odihna”. O vrem. În interiorul nostru tânjim după pace şi odihnă.
Anticipăm o vacanţă plănuită, împreună cu plăcerea şi emoţia călătoriei. Când aceasta se încheie, la întoarcere spunem: „Ne-am simţit foarte bine, dar nici unde nu-i mai bine ca acasă!” Ne relaxam. Ce bine e să ai un loc pe care să-l poţi numi „acasă”! Un loc unde să te poţi odihni. Dar toate acestea nu reprezintă adevărata odihnă.
Greutăţile vieţii apasă asupra noastră. Cei dragi se pot afla departe. Daca ar fi aproape ar fi mai bine. Totuşi nici chiar sentimentul acesta oferit de sprijinul celor dragi nu reflecta întru totul adevărata odihnă.
Psalmistul David, a reflectat dorinţa fierbinte după odihnă în Psalmul 55:6.
„O, dacă aş avea aripile porumbelului aş zbura, şi aş găsi undeva odihnă!” El a observat porumbei hrănindu-se pe sol. Oricând îi ameninţa vre-un pericol, aceştia zburau pur şi simplu. Aşa că în necazul său el se foloseşte de această imagine pentru a ilustra ce bine ar fi daca ar putea face şi el la fel.
Cum putem obţine odihna dorită? Anumite lucruri şi circumstanţe ar putea ajuta. Dar ele nu elimină agitaţia noastră. (Lc. 12:15) Circumstanţele perfecte nu sunt posibile în lumea noastră căzută. Şi chiar dacă ar fi posibile, din cauza condiţiei noastre decăzute, nu am fi în stare să o vedem şi să o acceptăm.
(Nici chiar ucenicii Domnului Christos nu au putut vedea perfecţiunea care exista în El şi în tot ce a făcut El. Dar noi?)
DUMNEZEU ESTE DĂTĂTORUL ODIHNEI
Dumnezeu vorbeşte despre odihnă. Auzim vorbindu-se pentru prima dată despre ea în Gen. 2:2,3. Dumnezeu s-a odihnit. Dar odihna Lui nu a fost în genul unei pauze în mijlocul lucrului. El Îşi terminase lucrarea. Creaţiunea era completă. El S-a odihnit iar cuvântul pentru odihnă esteshabath.
Următoarea ocazie în care întâlnim acest cuvânt este în Gen. 8:4, unde arca a „shabath-izat”, s-a odihnit (oprit – cf. Cornil.).
Apoi mai găsim cuvântul „odihnă” în porunca a patra. Odihna lui Dumnezeu şi odihna noastră în mijlocul operei Sale de creaţie constituie motivul pentru această poruncă. Cuvântul ebraic shabath, însemnă„oprire, încetare – odihnă”.
De este numită ziua a şaptea a săptămânii Sabat, adică „încetare, oprire”? răspunsul se găseşte în Gen. 1:31, şi Gen. 2:1-3. Cele şase zile ale creaţiunii s-au sfârşit. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse, şi iată că erau foarte bune.” Întreaga creaţiune era bună. Prima lecţie oferită de Scriptură este aceasta: când Dumnezeu termină ceva, acel lucru este foarte bun. Trebuie sa ne amintim aceasta.
Cerurile şi pământul au fost terminate. Dumnezeu a făcut ca pământul să fie locuit. (Is. 45:18). Aceasta s-a făcut în şase zile. Ne-a dat deci Dumnezeu un ciclu de şase zile pentru săptămână? Nu, El a adăugat o a şaptea zi la cele şase. Ceea ce a făcut Dumnezeu, acţiunile Sale din acea a şaptea zi au făcut ca ea să fie „Sabat”. El S+a odihnit după încheierea creaţiunii, a binecuvântat această zi şi a pus-o de o parte. Acesta este motivul pentru care numărul 7 a ajuns să fie sinonim cu „desăvârşire, întreg sau tot”, atât în Biblie cât şi în culturile antice.
„Există dovezi clare în textele cuneiforme, considerate de noi – autorităţile cele mai timpurii, că Babilonienii priveau numărul 7 ca un număr al totalităţii, al completului.  Sumerienii de la care Babilonienii Semiţi par a fi împrumutat ideea, puneau pe picior de egalitate 7 şi „tot”.
Cele 7 turnuri renumite ale Babilonului reprezentau Universul. 7 era expresia celei mai înalte puteri, forţei celei mai întinse şi prin urmare  a fost introdus de timpuriu în serviciul religiei. A fost folosit de asemenea în ritualurile conducătorului Gudea, aproximativ pe la mijlocul mileniului 3 î.Hr. Folosirea expresiei „Şapte zei”, la sfârşitul unei enumerări însemna „toţi zeii”… Din moment ce folosirea simbolică sau legată de sacru a lui 7 nu le era străină babilonienilor, învăţătorilor şi vecinilor acestora, ci a fost mai mult sau mai puţin cunoscută în India şi China, în teritoriile tradiţionale şi printre Celţi şi Germani…” (William Taylor Smith, International Standard Bible Encyclopedia, vol. iv, p. 2159).
Consemnarea Biblică sugerează că această idee a lui 7 ca indicator al deplinătăţii este derivată din activitatea lui Dumnezeu. „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.” Gen 2:1,2.
Faptul că 7 simbolizează deplinătatea, sau întregul, este evident atât aici cât şi în multe alte referinţe din întreaga Scriptură (Gen. 4:14,15; Mat. 12:45; 18:21,22,  etc.). (Numărul 7 apare de 49 de ori în cartea Apocalipsei. Cele şapte biserici din Apocalipsa sunt folosite pentru a desemna întreaga eră creştină. Cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu sunt echivalentul desăvârșirii Duhului Sfânt care lucrează în lume. Desele repetări ale numărului 7 ne amintesc faptul că Dumnezeu îşi încheie lucrarea de mântuire pe pământ.)
PĂRTĂŞIA CU DUMNEZEU ÎN SABAT
Tatăl nostru ceresc, marele Creator, a creat un timp special pentru a avea părtăşie cu fiinţele umane. Ce minunat este lucrul acesta!
În acel prim Sabat Adam şi Eva au învăţat de unde au venit şi au început să-şi cunoască Creatorul. Acesta nu a fost un eveniment care să se fi întâmplat o singură dată. Dumnezeu a pus o binecuvântare în ziua a şaptea, a pus-o de o parte ca fiind ziua Lui deosebită şi sfântă pentru rasa umană (Mc. 2:27,28). El a făcut ca Sabatul să fie un timp săptămânal de odihnă în Dumnezeu, un timp de părtăşie între Dumnezeu şi poporul Său.
Încearcă să ţi-i imaginezi pe Adam şi Eva în exuberanţa vieţii lor. Îmi aduc aminte cum m-am simţit eu atunci când am împlinit 20 de ani. Eram plin de energie, de viaţă. Viitorul îmi părea sigur, dar felul în care m-am simţit era nimic în comparaţie cu forţa vitală din Adam şi Eva. Ce capacităţi uimitoare aveau. Mi-i pot imagina fugind de-a lungul unui câmp la fel de repede ca şi o căprioară. Apoi gândiţi-vă la minunăţiile lumii din jurul lor. Atâtea lucruri cu care trebuiau să se familiarizeze, atât de multe de văzut şi de făcut. Ar fi putut fi uşor ca lumea şi propriile capacităţi să devină centrul întregii lor gândiri şi trăiri. Aşa s-a întâmplat cu Lucifer în cer.
Adam şi Eva aveau nevoie de odihna Sabatului împreună cu Făcătorul lor astfel încât puterea Lui sfinţitoare să-i ţină uniţi cu El în mod vigilent şi să poată deveni tot ceea ce au fost creaţi să fie. Dumnezeu a făcut ca ziua a şaptea a săptămânii să fie Sabat şi a dat-o tuturor oamenilor. Este un indiciu că ne sprijinim credinţa pe lucrările Sale nu pe propriile acţiuni.
Ştim cu toţii ce este o marcă înregistrată, nu-i aşa?  Este un nume scris pe un produs, nume care identifică pe cel care l-a făcut. O marcă înregistrată poate conferi o valoare mai mare unui produs. Aceasta ne spune cine este producătorul şi garantul produsului.
Făcut de Dumnezeu – Creatorul, Sabatul poartă marca înregistrată a lui Dumnezeu. El conţine numele Său. Cuvintele lui Dumnezeu, „Acolo va fi Numele Meu”, sunt adevărate cu privire la Sabatul zilei a şaptea. Citeşte porunca a patra (Ex. 20:8-11) şi observa cum numele Lui apare în ea:
„Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău… Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. (Ex. 20:8-11)
„Domnul” (ebr. YHWH). Acest nume sacru, pe care evreii nici nu-l scriau nici nu-l rosteau, apare de trei ori în această poruncă. Este acelaşi „EU SUNT” pe care Christos şi L-a revendicat pentru Sine şi pentru care au vrut să-L omoare cu pietre. (Ioan 8:58, 59). Acesta este numele care face din sfânta zi de Sabat a lui Dumnezeu o marcă înregistrată.
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti”.  ”Adu-ţi aminte.” Sabatul nu este ceva nou, necunoscut  înainte de lume. El era cunoscut în vechile civilizaţii.
(2) Ciclul de şapte zile se regăseşte pregnant în istoria antică. Căutând să înţeleagă originea ideii de şapte şi odihnă, Augustus Strong, în cartea saTeologia sistematică, (1907) oferă diverse informaţii printre care şi următorul citat:
„Dar acum, descoperirea unei tăbliţe calendaristice în Mesopotamia, ne arată săptămâna de şapte zile şi Sabatul în plină uzanţă  în Babilonul antic cu mult înainte de zilele lui Moise. În această tăbliţă, al şaptelea, al paisprezece-lea, la douăzeci şi unu-lea  şi al douăzeci şi optu-lea, sunt numite Sabate, acelaşi cuvânt folosit de Moise, urmat de cuvintele: „O zi de odihnă.”
Restricţiile din această tăbliţă sunt tot atât de rigide ca cele din legea lui Moise. Rădăcinile acestei instituţii trebuie să se fi născut în perioada Accadiană, înainte de zilele lui Avraam. Într-una din descoperirile recente,  această zi este numită ‚ziua de odihnă a inimii’, dar a inimii zeilor. În urma împăcării oferite în acea zi, inima lor era în repaus. A se vedea Jastrow, în Am. Jour. Theol. Aprilie 1898.” Strong, Teologie sistematică, p. 408.
Expresia „o odihnă pentru zei,” este o reflexie a Genezei 2:2, dar în acelaşi timp, este o denaturare a odihnei lui Dumnezeu din ziua a şaptea. La baza odihnei lui Dumnezeu n-a stat vreo împăcare oferită Lui, ci a stat ceea ce el a oferit rasei umane prin Creaţiune şi prin Sabat.
Odihna Sabatului mărturiseşte despre faptul că Dumnezeu e Acela care este singura sursă a odihnei desăvârşite după care tânjim.
Sabatul trebuie să ne revină mereu în amintire. De ce să ne amintim că El este Creator? Prin lucrarea Lui existăm noi şi toate lucrurile. Prin lucrarea Lui avem mântuirea. Prin lucrarea Lui avem un viitor. De aceea adevărata odihnă se găseşte în El. Se găseşte în bunătatea Lui ca Făcătorul nostru şi în bunătatea Lui ca Mântuitor al nostru.
Sabatul a fost făcut pentru ca rasa umană să fie conectată la originile sale. Noi oamenii nu ne-am născut prin vreun eveniment întâmplător. Suntem aici datorită unei Persoane. Această persoană este, Dumnezeu Creatorul. Oamenii, făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ar fi putut experimenta bucuria de a trăi viaţa la superlativ. Fiinţele umane trebuiau să experimenteze bucuria de a trăi şi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi astfel să reflecte bunătatea, dreptatea şi dragostea Sa.
Păcatul a schimbat situaţia omenirii iar restul relatării Bibliei este o revelaţie a lucrării lui Dumnezeu în Isus Cristos prin care El va restaura toate lucrurile. (Citiţi, F. A. 3:20, 21)
Ca memorial al Dumnezeului Creator, Sabatul ne spune că El ne poate face să fim, „o nouă creaţie.” Acesta este un semn că puterea Lui creatoare ne poate sfinţi. (2 Cor. 5:17; Ez. 20:12)
Sabatul zilei a şaptea, nu este doar o parte a legii morale, veşnice a lui Dumnezeu, ci ne este dat salvat şi restaurat pentru noi de către Domnul Isus Hristos. „El este Domn chiar şi al Sabatului.” Mc 2:28
Păzirea Sabatului a fost considerată una din acele fapte bune prin care se puteau câştiga binecuvântările lui Dumnezeu.
Rabinii au dat zeci, chiar sute de reguli cu privire la ceea ce era permis şi ceea ce nu era permis să se facă în Sabat. În anticiparea Mesianică din secolul I, au fost rabini care învăţau că dacă tot Israelul ar păstra un singur Sabat în mod corespunzător, Mesia ar apărea, sau că dacă ar păstra două Sabate în mod corespunzător, nu numai că El ar apărea, ci întreaga naţiune ar fi mântuită. (George E. Rice, HRISTOS ÎN COLIZIUNE, p. 18, Tannith 64a; Shabbath 118b)
Prin viaţa Lui, Isus ne-a dezvăluit scopul şi binecuvântarea Sabatului pentru omenirea căzută. Era obiceiul Său să participe la sinagogă, în ziua de Sabat. El s-a înfrăţit cu poporul Său. El şi-a învăţat poporul. A făcut minuni pentru popor. În lucrările pe care le făcea în Sabat vedem binecuvântările pe care Sabatul le oferă rasei umane căzute.
În rugăciunea Sa de la Sfârşitul Cinei celei de Taină, Hristos a spus: „…am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Iar înainte să moară a strigat: „S-a terminat.” (Ioan 17:4; 19:30)
Iosif din Arimatea şi Nicodim au primit permisiunea de a-L îngropa. (versetele 40-42)
Sfârşindu-şi lucrarea pe care a venit să o facă, Fiul lui Dumnezeu a devenit autorul mântuirii. Mântuirea, care fusese un plan şi o promisiune, El a transformat-o în realitate.
La fel ca şi la Creaţiune, după ce a dus la bun sfârşit această lucrare, El s-a odihnit. S-a odihnit în mormântul lui Iosif. Adevărata odihnă a lui Dumnezeu o primim prin Iisus Hristos. Citeşte Mat. 11:28,29.
Conducerea lui Iosua a dat odihnă celor 12 triburi, în ţara Canaan. (Iosua. 22:4; 23:1)
Totuşi, nu aceasta este odihna care se găseşte în Dumnezeu. Regele David a adus în Israel odihnă faţă de pericolul reprezentat de duşmani. (1 Regi 5:4) Aceasta nu a durat. Acest fel de odihnă a fost redobândit în zilele regelui Asa şi apoi sub Iosafat. (2 Cron. 15:5; 14:6, 7; 15:15; 20:30). Însă această odihnă nu este odihna aceea după care tânjim, nu este odihna pe care o oferă Dumnezeu.
„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” (Evrei 4:9)
Făgăduita odihnă a Sabatului nu poate fi cunoscută despărţiţi de Isus Hristos. „El este pacea noastră”.
El este Silo, Domnul păcii. Solul legământului. El este cel care l-a asigurat pe Moise, după episodul cu închinarea idolatră la viţelul de aur că ” Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă „. Norul mergea mereu înaintea lor pentru a le căuta un loc de odihnă. (Efeseni 2:12-19; Geneza 49.10; Ex. 23:14; Num. 33:10)
Rom. 5:1, Pacea vine dintr-o relaţie armonioasă cu Dumnezeu, încrezându-te complet în El. Prin viaţa şi moartea Sa, Cristos a făcut acest lucru posibil. Acum, prin lucrarea Lui cerească, El este cu noi mai sigur decât a fost în barca lovită de furtună de pe Marea Galileii. Noi venim la El, acceptam jugul Lui, învăţăm de la El şi-I oferim ascultarea noastră.
Trebuie ca întotdeauna, chiar şi atunci când barca este plină cu apă, să ne păstrăm credinţa în El. El este Creatorul, Ziditorul, Protectorul şi Sursa puterii Bisericii Sale.
Păzirea Sabatului lui Dumnezeu devine „o delectare” şi o experimentare săptămânală a odihnei pe care Dumnezeu o are pentru poporul Său, odihna „sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (Isaia 58:13; Ap. 14:12) Ne adăpostim în El.
El este pacea noastră. El este odihna noastră. Imaginaţi-vă următorul lucru:  Un copilaş plânge. Strigătele lui ne spun că e foarte supărat. Nu ar nici un pic de pace. Mama sa îl ia în braţe şi-i ţine căpuşorul pe umărul ei. Uşor, ea îl mângâie pe spate şi-i vorbeşte dulce. După o vreme plânsul lui încetează. Apoi se opreşte. Câteva rotiri ale capului, apoi ia o gură mare de aer şi îşi odihneşte capul pe umărul ei. Totul este liniştit. Copilul se odihneşte.
Te poţi gândi la tine în acelaşi fel, odihnindu-te în braţele lui Dumnezeu? „Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.” Deut. 33:27
Când cei mai negri nori se adună în jurul tău, imaginează-te „Sigur la Domnu-n braţe, (Cântarea nr 206)…” Promisiunea lui este, ” nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” Ai găsit „Shabbath-ul”.
Dave Manzano
Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro