Lauda Domnului ! ( II )

Lauda Domnului !

1.    Deschidere: 11/100 Slavă, slavă
2.    Rugă
3.    COR: 12/52 Laudă, suflete, pe Domnul!
4.    Tema I (Introducere):
5.    Poezie: Psalmul 147
6.    COR: 23/100 Vrednic eşti Doamne (de învăţat)
7.    Tema II:
8.    Poezie: Psalmul 149
9.    Tema III:
10.    COR: 34/100 Ce bun e Dumnezeu
11.    Tema IV:
12.    Poezie: Psalmul 145
13.    Tema V (Încheiere):
14.    Închidere: 78/100 Printre nori de osanale
15.    Rugă
16.    Postludiu – ieşire

Ce reprezintă lauda?
Este un mod de a-ţi arăta aprecierea pentru ceva sau cineva. De a recunoaşte meritele cuiva. De a fi uimit de anumite capacităţi  sau fenomene. De a preţui atât de mult pe cineva, încât să nu poţi păstra în tine acest simţământ.
Este o exprimare a unei trăiri interioare care-ţi aduce bucurie sufletească. Este o acţiune care are de-a face cu fiinţa umană, mai presus cu scopul pentru care a fost creată.
Cine    dintre noi nu a lăudat vreodată pe cineva? Dar cine din noi a fost, lăudat măcar o dată?
Să descoperim împreună faţetele laudei.
În afară de om, celelalte elemente ale Universului aduc laudă. Orice copac, orice frunză, orice floare laudă pe Creatorul Său, oferindu-se spre binele altora. Florile oferă frăgezime şi gingăşie, aducând bucurie omului. Apele aduc laudă Creatorului lor, prin circuitul lor în  natură  ajutând ca pământul să dea rod.
Îngerii plini de măreţie aduc slavă lui Dumnezeu, lucrând pentru sufletele omeneşti. Fiinţele necăzute în păcat aduc slavă Celui ce le menţine în viată, prin ascultarea si respectul lor.
Dar omul? Are el lauda pe buzele sale? Către ce sau cine se îndreaptă lauda sa? Izvorăşte lauda din fiinţa noastră sau e nevoie de o educaţie pentru a şti să lăudăm?

PSALMUL  O  SUTĂ  PATRUZECI  ŞI  ŞAPTE

Lăudaţi pe Domnul, căci avem motive:
Acest lucru este frumos în sine.
Şi-n plus e o datorie a omului
(Veţi vedea îndată de ce).
Domnul Îşi înalţă un nou Ierusalim,
Îi strânge pe cei risipiţi,
Vindecă pe bolnavi şi leagă rănile.
El este mare şi puternic prin Sineşi.
Acoperă cerul cu nori, udă pământul, creşte desul gazon,
Hrăneşte vita din grajd, dar şi corbul din zare.
Şi ca totul să dăinuie, Domnul trimite Legile pe pământ.
Ca un fulger aleargă cuvântul Lui.
Ţie îţi explică Legile pe îndelete,
Ca un părinte o face, ca un dascăl, ca o dădacă,
Tuturor oamenilor le spune cum e legea,
Dar ţie, Iacobe, ţi-o bagă cu pâlnia-n cap
(Dacă vrei!)
Laudă-L pe Domnul.
Petre Anghel, „Davidiada”, pag. 145

Omul… Ce este omul? Ce se pretinde a fi? Ce drepturi îşi arogă? Ce înălţimi îşi asumă?

„Nu există altceva afară de sufletul egoist al omului care să trăiască pentru sine”. Natura noastră interioară este marcată de păcat, care cere mereu supremaţia. Egoismul este calea distrugerii sale. Egoismul este mândrie, iar mândria este opusă recunoştinţei. Cum ar putea omul să aducă laude?
Cea mai simplă modalitate este de a te lăuda pe tine însuţi… Câţi oameni nu procedează aşa? Îşi înalţă eul înaintea celorlalţi. „Lauda de sine nu miroase a bine!” Şi totuşi, majoritatea o practică…
Te poţi lăuda cu o reuşită personală, cu posesiunile tale, cu un talent al tău, cu poziţia socială. Uneori nu e nevoie de cuvinte: e suficientă o privire, un gest, o atitudine. Pasul următor este să ceri celorlalţi să te laude! Şi omul ajunge pe un piedestal pe care-l crede de granit, dar prăbuşirea lui va fi mare. Să ne lăudăm cu înţelepciunea noastră? Sau cu bogăţiile „noastre”? Sau cu tăria noastră?
NU, ci „cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, dreptate şi judecată pe pământ. Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul!”

PSALMUL  O  SUTĂ  PATRUZECI  ŞI  NOUĂ
Lăudaţi pe Domnul,
Cântaţi în cuvinte inedite,
Spuneţi cuvinte mari despre El
În adunări, acolo unde se strâng
Credincioşii Lui.
Israeliţilor, bucuraţi-vă,
Căci el vă e Tată,
Fii ai Sionului,
Realizaţi cine v-a făcut!
Să se laude Numele Lui
În jocuri,
Lăudaţi-L cu toba
Sau cu instrumente delicate
Ca harpa.
Domnul Se bucură
Când îşi vede poporul
Şi-i slăveşte pe cei nefericiţi
Mântuindu-i
Să salte de bucurie credincioşii
Îmbrăcaţi în slavă,
Să strige de bucurie
În intimitatea lor,
Să nu se lase doborâţi de
Vrăjmaşi,
Să ştie lumea
Că noi suntem ai Lui
Şi vom învinge pe împăraţii
Lumii.
Lăudaţi pe Domnul.
Petre Anghel, „Davidiada”, pag 151

Ce avantaj are lauda de sine? Căutaţi vreunul!
Să privim sincer. Poate că te simţi important şi stăpân pe tine, dar mâine vei constata că şi tu ai lipsuri.
Uneori această auto-laudă este ascunsă chiar după intenţiile noastre bune…
E mai bine să lauzi sau să fii lăudat? Ce efect au laudele pe care le primim? Ne întăresc, ne încurajează? De ce ne laudă oamenii? (Uneori, mai rar) pentru că sunt sinceri şi vor să ne ajute să atingem o ţintă mai înaltă.
Aici putem vorbi de apreciere. Ea marchează o treaptă a creşterii noastre, şi ne dă imbold pentru mai sus. Aprecierea poate fi sinceră, la obiect şi ziditoare. Ea poate fi primită simplu, mulţumind, fără a da explicaţii despre meritul aprecierii.
 <Fă binele şi vei primi laude.>
Alteori, suntem lăudaţi din interes, ca o linguşire, pentru a se obţine ceva de la noi. Lauda şi aprecierea au în comun acest element al preţuirii. Impactul lor poate merge însă mai adânc, ancorându-se de tainicele porniri ale eului.
<Dacă vrei să distrugi pe cineva: laudă-l!>
Avem nevoie de apreciere? Dar de laude?
Haideţi să punem echilibru în viaţa noastră, controlând orice tendinţă de înălţare a eului. Să rămânem conştienţi de limitele noastre şi să ne îndreptăm privirea spre calea pentru care am fost creaţi.

De unde izvorăşte fericirea noastră? Privind doar la oameni observi că ceva lipseşte. Adevărata frumuseţe a vieţii este să-L lăudăm pe Dumnezeu. De ce să-L lăudăm?
„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui faţa de fiii oamenilor!…”
A fi corect cu tine însuţi înseamnă a recunoaşte că nu ai nici putere în tine spre a face binele… Suntem slabi şi neputincioşi. Cu ce ne vom lăuda? Orientarea corectă este să ne raportăm la Creatorul nostru. Atunci vom înţelege locul nostru şi scopul nostru. Astfel vom înţelege locul laudei în viaţa noastră.
Sentimentele se întăresc prin exprimare. Dumnezeu nu are nevoie de laudele noastre. El nu este un doritor de laude. El ne doreşte pe noi! Lauda nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci, lauda mă schimbă pe mine, ajutându-mă să mă raportez corect la poziţia reală pe care o am. Lauda aduce în noi eliberarea de griji şi bucuria relaţiei cu Dumnezeu.
A-L lăuda înseamnă a ne închina Lui! Iar Domnul Dumnezeul nostru este Singurul Domn şi numai Lui merită să aducem închinare. A-L lăuda înseamnă a avea o credinţă vie în El, în ceea ce ESTE EL, în ceea ce ne-a spus EL prin Cuvântul Său!
A-L lăuda este izvorul bucuriei şi fericirii noastre!

P S A L M U L   154
Lăudaţi pe Domnul
La răsărit de Soare,
Şi la apus lăudaţi-L,
Lăudaţi-L cu martori
Dar şi în propria cămăruţă,
Lăudaţi-L în comunitate,
La un loc cu presbiteri sobrii
Lăudaţi-L când se bucură tinerii:
Şi privesc spre cer cu ochi de cristal.
Lăudaţi pe Domnul
Cântând în gând,
Fredonând în şoaptă,
Cu gura până la urechi strigaţi,
Bateţi din palme,
Să se trezească surzii
Şi să se rostogolească ecoul.
Spuneţi lumii acesteia
Cine este adevăratul Domn.
Spuneţi copiilor şi moşnegilor,
Dar mai ales s-o ştie tinerii,
Coloanele zilei de mâine.
Lăudaţi pe Domnul,
Faceţi-o cum vreţi voi,
Dar lăudaţi-L.
Petre Anghel, „Davidiada”, pag. 207

Avem în noi implantată dorinţa după ceva mai  bun. „A pus în noi chiar şi gândul veşniciei…”
Din adâncul veşniciei Dumnezeu a pus în noi acea sămânţă din caracterul Său. Noi suntem ai Săi, Îi aparţinem, şi nu putem fi fericiţi fără a ne reîntoarce la originea noastră. Dumnezeu a creat pe om, după chipul şi asemănarea Sa. El ne-a creat din dragoste, dorind să aibă o relaţie strânsă de părtăşie cu noi. Chiar dacă noi am păcătuit, El nu ne-a părăsit, ci şi-a dat viaţa, în Fiul Său, Isus HRISTOS    ca noi să fim salvaţi. Ce poate să răspundă sufletul meu la aceste adevăruri pline de solemnitate, la valul de iubire revărsat peste noi?
Cum pot să tac şi să nu strig: O, Doamne, fii lăudat că ai murit şi pentru mine, că m-ai iertat şi-mi dai viaţă în continuare! Iţi mulţumesc şi te laud pentru bunătatea Ta, pentru grija şi călăuzirea Ta, pentru planul Tău cu mine. Tu meriţi totul! Ce pot să-ţi dau eu? O inimă plină de păcate… Ia-o şi schimb-o Tu, făcând-o curată, nouă!

„Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat ca să primească puterea, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda, în vecii vecilor!” 
AMIN!

PSALMUL  NOUĂZECI  ŞI  DOI

Frumos este
Să lăudăm pe Domnul,
Să strigăm dimineaţa
Bunătatea Lui
Şi noaptea să-I şoptim credincioşia.
Tu, Doamne, mă vigorezi
Prin lucrarea ieşită
Din propria-Ţi mână.
Că nu-şi dau seama toţi,
Nu e dificil de văzut
(prostul nu pricepe măreţia Ta
Şi nici tembelul nu ia seama la ea).
Mie, fiul Tău,
Îmi întăreşti muşchii
Ca unui taur
Şi-mi netezeşti pielea cu alifii,
Ochiul meu vede ce doreşte,
Urechea doar sunete plăcute
Distilează.
Cel fără prihană înverzeşte ca bradul
Şi creşte ca stejarul înalt.
Cei sădiţi în casa Domnului înverzesc,
Sunt plini de floare şi de rod,
Ei şi la bătrâneţe înverzesc.
Şi ce simplu e miracolul:
Asta se-ntâmplă
Ca să arate Domnul că e drept.
Şi cine-i El?
E stânca mea, cel fără de păcat.
Lucian Mihăilescu, Slobozia

Sursa:www.intercer.net