Ludwig van Beethoven (1770 – 1827)
Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn – 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranzitie între perioadele clasica si romantica ale muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care:
* 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene)
* 5 concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al 4-lea si al 5-lea Imperialul)
* Un concert pentru vioara si orchestra
* Missa solemnis
* 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Clar de luna, a 23-a Appassionata)
* Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer)
* 16 cvartete pentru coarde
* Opera Fidelio
Ludwig van Beethoven s-a nascut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamanda si al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Pâna relativ recent ziua de 16 decembrie este considerata, în multe lucrari de referinta, ca fiind data de nastere a lui Beethoven deoarece se stie ca el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectiva copiii erau botezati la o zi dupa nastere. Oricum aceasta presupunere este înca privita cu rezerve la ora actuala.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasa a tatalui, un cântaret de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însa talentul muzical precoce al fiului sau, acesta a încercat sa faca, fara succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început sa ia lectii de muzica, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe.
Acesta recunoaste dotarea muzicala exceptionala a tânarului Beethoven si, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi faciliteaza în 1787 o calatorie la Viena. Aici ia probabil câteva lectii cu Mozart, dar trebuie sa se întoarca dupa scurt timp la Bonn, din cauza înbolnavirii si mortii mamei sale. În urmatorii patru ani lucreaza cu capela curtii si cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul sa-si îmbogateasca cunostintele muzicale cu operele aflate în circulatie în acel timp. În aceasta perioada compune o Cantata cu ocazia mortii împaratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleaca pentru a doua oara la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu si al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuseste sa câstige favorurile aristocratiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capata faima de virtuos pianist si de compozitor. Gratie acestor relatii si a contactelor cu casele de editura, care îi publica unele compozitii, Beethoven reuseste sa dobândeasca o independenta, pe care si-a dorit-o cândva si Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima data în fata publicului vienez executând primul sau concert pentru pian si orchestra. Urmeaza o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin si Preßburg (Bratislava). Dupa primele sonate pentru pian – printre care sonata op. 13 „Patetica” – , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune si prima lui simfonie, în Do-major. În acelasi timp apar primele semne ale scaderii auzului, ceea ce îl face sa se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul „Testament de la Heiligenstadt” (1802) Beethoven se adreseaza fratelui sau, înspaimântat de surzenia sa tot mai accentuata.
Totusi, tocmai în acesti ani, Beethoven compune o serie de opere desavârsite ale stilului clasic de maturitate, ca cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a „Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 „Appassionata”, concertul pentru vioara si orchestra, simfoniile a V-a (a „Destinului”) si a VI-a („Pastorala”). În aceste compozitii se observa deosebirile fata de operele compuse în primii sai ani în Viena: orchestra devine principalul „instrument” al lui Beethoven, chiar si operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau „caietele de conversatii”, în care acestia scriau în loc sa vorbeasca. Surditatea nu i-a întrerupt însa creatia artistica, în 1819 compune „Variatiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se executa prima versiune a „Missei Solemnis”, realizeaza ultimele sale sonate pentru pian si cvartetele de coarde, în sfârsit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima auditie a Simfoniei a IX-a.
Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revolutionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însasi familia imperiala era salutata la intrarea în sala doar cu trei salve. Simfonia a dezlantuit un entuziasm delirant, multa lume plângea. Beethoven, care se gasea pe scena cu fata la orchestra, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sala, unde lumea ridicata în picioare striga si îsi agita palariile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fata la public, putând astfel sa-si traiasca triumful.
Tot mai bolnav, fiind tintuit la pat înca din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de doua ori exhumat si reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evolutia stilului muzical
Productia muzicala a lui Beethoven este considerata în mod traditional ca o punte între Clasicism si Romantism si se poate împarti în trei perioade:
* Prima perioada (1790-1802), cuprinzând compozitiile din tinerete de la Bonn si primii ani în Viena, reprezinta continuarea stilului lui Haydn si Mozart, si desavârsesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozitiile similare ale lui Mozart.
* A doua perioada (1807-1812), asa zisul „ciclu eroic”, cuprinde compozitii ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian si orchestra nr.4 si 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarca profunzimea temelor, contrastele dramatice si noutatile armonice, neîntâlnite înca la predecesorii sai.
* A treia perioada se profileaza din anul 1813. Compozitiile din aceasta perioada nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezinta cu o proprie si puternica individualitate, eliberate de conventiile traditionale. În muzica instrumentala introduce recitative si arii, în fugi, variatiuni si elemente lirice, mereu în cautare de noi moduri de expresie. Cele doua opere importante din aceasta ultima perioada, a 9-a si Missa solemnis, se departeaza complet de genul traditional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitura pentru solisti vocali si cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectiva cu divinitatea.
Mostenirea artistica
Importanta lui Beethoven se refera si la transformarea rolului compozitorului în societate. De la artizanul în serviciul Bisericii sau aristocratiei, el devine un artist care creeaza dintr-o necesitate interioara si nu la comanda. Influenta lui asupra compozitorilor ce l-au urmat a fost enorma. Admirat de Franz Schubert, Felix Mendelsohn-Bartoldy, Robert Schumann, Johannes Brahms, pâna la Richard Wagner si Arnold Schönberg ca întemeietor al unei ere noi în muzica, este considerat pâna astazi ca figura cardinala în evolutia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut si în limbajul si tehnica muzicii contemporane.El a format era unei noi generatii de muzica.
Scris de Viorel Dascalu
Articol preluat de pe: http://ro.wikipedia.org/wiki/Beethoven
Sursa: www.imaginealuidumnezeu.ro
