Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

4. HOTARAREA – O USA SPRE BIRUINTA. de Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
4. HOTARAREA – O USA SPRE BIRUINTA
 
 
              Aristide Stavros, autorul unei carti despre muntii judetului Brasov, povesteste o intamplare dramatica pe care a trait-o intr-una din ascensiunile sale pe munte. Tocmai escalada unul dintre varfuri si mai avea putin pana la final cand, la un moment dat, a fost nevoit sa se prinda de o creanga de jneapan pentru a face pasul urmator. Dar, dupa ce a prins creanga de jneapan, a ramas ingrozit: odata cu creanga prinsese si trupul rece si alunecos al unei vipere negre ce statea la soare chiar pe acea creanga. Ochii viperei erau bulbucati si gura intredeschisa, gata sa muste.
              Ce era de facut ? Intr-o fractiune de secunda alpinistul a fost nevoit sa ia o hotarare: ori sa dea drumul crengii cu vipera cu tot, si atunci s-ar fi prabusit in prapastie, ori sa stranga cu toata puterea si creanga si vipera impreuna. Si , pentru ca voia sa traiasca, alpinistul a strans cu toata puterea pana ce sarpele s-a sufocat.
              Iata cum, o decizie corecta, luata intr-o fractiune de secunda, a salvat viata unui om !
              Viata ne pune adesea in situatii asemanatoare: daca dai drumul “crengii”, stii ca te vei prabusi, iar daca nu, risti sa fii muscat de “sarpele cel vechi”, pe care Biblia il identifica cu Satana(Apocalipsa 12,9 ).
Daca in situatia povestita de autorul amintit a fost necesara o hotarare rapida, luata intr-o fractiune de secunda, in viata exista destule imprejurari in care, cel putin in aparenta, nu trebuie sa luam hotarari imediate. Ne permitem zile, saptamani, luni , ani si, uneori, o viata intreaga, sa amanam luarea unei hotarari bune care ar putea sa ne schimbe viata.
              Va plac oamenii nehotarati ? Ganditi-va putin la viata de familie pe care o aveti deja, sau pe care o veti avea. Cum va imaginati viata de familie alaturi de un om vesnic nehotarat, indiferent in ce problema ? Cred ca viata ar fi imposibila alaturi de un astfel de om.
              Dar oare lui Dumnezeu Ii plac oamenii nehotarati ? Oameni carora, pe o cale sau alta, le-a facut cunoscut adevarul, le-a descoperit ca sunt mantuiti prin jertfa Fiului Sau, carora le-a facut cunoscute fagaduintele vietii vesnice, dar care totusi raman nehotarati in a face pasul decisiv: acela de a trece de partea Sa si a adevarului. Oameni care oscileaza intre bordeiul de chirpici pe care si l-au construit cu atata truda intreaga viata, si palatul  stralucitor si vesnic pe care Dumnezeu il ofera fara plata celor ce cred in Fiul Sau.
              Ii plac lui Dumnezeu astfel de oameni ? Mai corect spus: Ii place Lui o asemenea atitudine ?
              Nicidecum! Viata vesnica promisa  ar deveni imposibila alaturi de astfel de oameni. De aceea ei nici nu vor ajunge acolo. Cartea Apocalipsei ne avertizeaza solemn in legatura cu acest fapt:
             “Cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua.”
                                                                                                                                           (Apocalipsa 21, 8 )
              Observati cine e in capul nefericitei liste a celor nemantuiti ? “Fricosii”, adica cei nehotarati. Desigur ca aici nu e vorba de frica fireasca pe care o traieste cineva in fata unui pericol iminent ( de ex. o operatie , o avalansa pe munte, un accident rutier etc. ). Frica de care vorbeste Biblia aici este de alta natura: este vorba de cei ce se tem sa ia atitudine pentru adevar, pentru Dumnezeu si neprihanire.
              Iata un exemplu relatat in 1 Imparati 18, 20-21:
             “ Ahab a trimis soli la toti copiii lui Israel si a strans pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul si a zis: “Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El, iar daca este Baal, mergeti dupa Baal. Poporul nu i-a raspuns nimic.”
 
              Marea reforma religioasa inceputa de profetul Ilie pe Carmel a inceput cu o intrebare: “Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele ?” Sau, asa cum reda acest text o traducere in limba engleza:
Pana cand vreti sa oscilati intre doua pareri ?” Sau, cu alte cuvinte: “Pana cand veti fi nehotarati ?”
              Metafora folosita de Ilie e sugestiva. Cand cineva schioapata de un picior, merge pe cel sanatos pe care se sprijineste in intregime. Dar cand ambele picioare sunt bolnave, omul merge cand pe unul, cand pe celalalt.
              Desigur, Dumnezeu ar fi avut multe de reprosat poporului Sau: idolatria ( cei 850 de preoti pagani aveau menirea sa instruiasca poporul in ritualurile de inchinare in fata zeului-soare Baal si a zeitei fertilitatii- Istar ( Astarteea ), necredinta, uitarea minunilor exodului, calcarea Legii etc. Totusi Domnul nu-i mustra pentru aceste pacate, ci pentru faptul ca erau un popor de oameni nehotarati.
             “ Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El, iar daca este Baal , mergeti dupa Babal” - a fost somatia solemna data de Ilie. Poporul insa nu a raspuns nimic, dovedind ca spiritul de nehotarare pusese stapanire pe intreaga lor fiinta.
              Este demn de observat ca poporul Israel din vremea lui Ilie nu era un popor cu totul idolatru. Templul era inca acolo, intre ei, desi era abandonat. Chivotul cu Legea se afla tot in mijlocul lor. Levitii si preotii se aflau tot in tara, iar profetul Ilie se afla si el printre ei. Poporul acesta nu era cu totul strain de adevar insa, in acelasi timp, era puternic atras de lume.
              Cultul lui Baal si al Astarteei- zeitati la care se inchinau toate popoarele din jur- era deosebit de atragator. Ritualul era captivant si se adresa simturilor. Femei frumoase , muzica antrenanta, ritmata, senzualitate, betie si chiar prostitutie, mese copioase si o religie care permitea totul, fara restrictie- iata ce ii atragea pe cei ce trebuiau sa fie lumina lumii.
              Templul ? Legea ? Sfintenia ? Nimic nu ii mai atragea pe evreii apostaziati. In noua religie pagana nu le era oprit nimic, se puteau “bucura” de viata, puteau face tot ce doreau. Cum sa nu fie atrasi de lume ?
              Cu toate acestea, evreii nu renuntasera complet la credinta in viul si adevaratul Dumnezeu. De ce ?
Nicolae Iorga spunea ca “ oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in biserica pentru ca ei sa fie liberi in lume.” Acelasi lucru l-au facut evreii din vremea lui Ilie: L-au inchis pe Dumnezeul Creator in Templu, au pus credinta “ la naftalina”, pentru ca ei sa fie liberi sa traiasca dupa poftele lor. A fost nevoie de interventia categorica a lui Dumnezeu , prin profetul Sau, pentru a-si trezi poporul la realitate si a-l determina sa se decida de partea cui se afla.
              Privind spre poporul Sau din zilele noastre, oare ce poate constata Dumnezeu? Raspunsul pe care il gasim pe paginile Bibliei nu ne onoreaza :
             “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. Oh, de ai fi rece sau in clocot… Dar fiindca esti caldicel, am sa te vars din gura Mea.” ( Apocalipsa 3, 15-16 )
              Iata o alta metafora ce arata spre oscilatia dintre chemarile iubitoare ale lui Dumnezeu si soptirile ademenitoare ale vrajmasului. Ne place sau nu, suntem constienti sau nu, destinatarii acestei epistole suntem noi, crestinii secolului al 21-lea, cei care credem ca suntem generatia care Il va vedea pe Iisus revenind in glorie pe pamant. Noi suntem aceia care, desi stam pe pragul vesniciei, inca suntem atat de mult atrasi si legati de pamantul pe care ne-am nascut. Ne place credinta, suntem convinsi de adevarurile Bibliei, suntem de acord cu principiile cerului dar, in acelasi timp, ne place sa ne uitam si dincolo de gard.
              Care sa fie “diagnosticul” cerului pentru o asemenea simptomatologie ? O inima impartita- acesta e diagnosticul dureros pus de Marele Medic bisericii Sale din ultimul act de istorie.
             “Oh, de ai fi rece sau in clocot ! “- spune cu durere Martorul Credincios despre biserica Sa. Sau, cu alte cuvinte: “Oh, daca te-ai hotari de partea cui vrei sa fii !”
              V-ati intrebat vreodata ce s-ar fi intamplat cu noi, cu pamantul nostru si cu universul din care facem parte, daca Dumnezeu ar fi fost nehotarat ca si noi ?
              
              1.Ce s-ar fi intamplat daca El ar fi fost nehotarat atunci cand a fost alcatuit Planul
mantuirii ?
              Una din doua posibilitati: fie acest plan nu ar fi fost facut niciodata, fie nu ar fi fost niciodata pus in aplicare. Sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu ca El nu e ca noi, nehotarat ! El nu a ezitat nicio clipa sa alcatuiasca Planul mantuirii noastre, oricat L-ar fi costat si nu a ezitat nicio clipa sa-l aduca la indeplinire atunci cand a sosit timpul potrivit.
          “Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, pentru ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea.”  ( Galateni 4,4 )
              2.Ce s-ar fi intamplat daca Iisus ar fi fost nehotarat si ar fi ezitat, fie si numai pentru o clipa, atunci cand a fost ispitit in pustie ? Daca El nu ar fi respins categoric avansurile lui Satana ? Daca S-ar fi asezat cu vrajmasul la masa tratativelor ? Daca, dupa ce a fost ispitit a treia oara, ar fi ales o cale mai usoara de a salva omenirea decat crucea ? Ce s-ar fi ales de mantuirea noastra ?
              3. Ce s-ar fi intamplat cu noi daca Iisus ar fi ezitat in Ghetemani sa bea cupa amara pana la capat ?
              Priviti-L pe Domnul in Ghetemani, cand intenericul mortii a doua incepea sa-L desparta de fata Tatalui si cand cupa suferintelor incepea sa tremure in mana Lui! Daca nu s-ar di hotarat sa mearga pana la capat ?
              4. Ce s-ar fi intamplat daca, pe cruce fiind, Iisus nu ar fi fost hotarat sa duca jertfa pana la capat ?
              Parasit de ucenici, batjocorit de soldatii romani si de conducatorii religiosi evrei, singur in fata legiunilor de demoni care-L asaltau, ispita de a cobora de pe cruce si de a se intoarce la Tatal Sau din cer era teribil de mare. Ce s-ar fi intamplat daca El ar fi fost nehotarat ?
              Azi nu am fi avut Mantuitor, nu am fi avut Evanghelie, speranta, viitor, sens al vietii…Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru ca Mantuitorul a dus jertfa Sa pana la capat ! Profetul Isaia foloseste o metafora sugestiva atunci cand ne vorbeste, intr-una din profetiile mesianice, despre hotararea Fiului lui Dumnezeu de a duce misiunea mantuirii noastre pana la capat, indiferent de sacrificiu: “Mi-am facut fata ca o cremene…”(Isaia 50,7 )
              Daca Dumnezeu este atat de hotarat sa faca orice sacrificiu pentru mantuirea noastra , noi de ce suntem atat de nehotarati de a trece cu toata fiinta noastra de partea Sa ? Atitudinea de nehotarare, de amanare, este cea mai nedorita stare in care se poate  afla cineva, caci ea genereaza o permanenta stare de stress, de zbucium sufletesc. Un om nehotarat e permanent debusolat, nu se implica , nu stie pentru ce traieste si nici incotro se indreapta. El este asemenea frunzei purtata de orice adiere, intr-o directie pe care o vrea vantul.
              Hotararea este singurul lucru care ii apartine in totalitate omului si in care Dumnezeu nu se amesteca. De ce ? Pentru ca, in contextul luptei dintre bine si rau, omul trebuie sa decida singur de partea cui vrea sa stea.
              Apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Filipi : “Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.” ( Filipeni 2, 13 )
              Este clar ceea ce ne ofera Dumnezeu: dorinta dupa o viata mai buna , precum si puterea de a trai o astfel de viata. Dar hotararea ? Ea este exclusiv a noastra.
              Priviti la oamenii care s-au hotarat sa-L urmeze pe Dumnezeu indiferent de consecinte !
              Iosif, tanarul de 17 ani rasfatat in caminul parintesc, vandut unei caravane de ismaeliti pentru a fi dus in Egipt, rupt de tot ce insemna viata lui de pana atunci, a avut taria morala de a lua hotararea vietii lui in momentele cele mai dificile ale existentei sale. Cand Iosif s-a vazut rapit cu forta de fratii sai si vandut unor straini pagani, trecand pe langa dealurile locurilor sale natale, cu o inima franta de durere, a luat totusi o hotarare care ii va aduce in viitor o multime de binecuvantari: aceea de a-I sluji lui Dumnezeu in orice imprejurare, oricat l-ar costa aceasta.
              Si pe tanarul inca nexperimentat l-a costat mult aceasta hotarare: 13 ani de inchisoare intr-o tara pagana. Si aceasta fara sa fie vinovat ! Dar, dupa ce credinciosia lui a fost dovedita inaintea intregului univers, Dumnezeu l-a inaltat in pozitia de prim- ministru al celui mai puternic regat al timpului sau.
              Daniel, un tanar de o varsta asemanatoare cu a lui Iosif, dus si el rob intr-o tara pagana, departe de familie si prieteni, a avut taria morala de a lua aceeasi hotarare : “Daniel s-a hotarat sa nu se spurce…”
( Daniel 1,8 ) Onorandu-L pe Dumnezeul sau, Daniel a fost la randul sau onorat de Acesta. Imparati au urcat pe tron, imparati au coborat de pe tron, Daniel insa a ramas binecuvantat pe tot parcursul vietii.  Nebucadnetar, Evil-Merodac, Nabonid, Belsatar, Darius Medul s-au perindat pe la tronul Imparatiei babiloniene, asemenea unor stele cazatoare. Daniel insa a ramas in pozitia de demnitar pe tot parcursul vietii, asemenea unei stanci de neclintit.
              Va marturisesc ca am avut de luat si eu in viata multe  hotarari majore. Nu ma refer la deciziile obisnuite , zilnice, ci la cele importante, cele de natura spirituala. Ori de cate ori am ezitat sa fac voia lui Dumnezeu si sa trec cu toata inima de partea Lui, nu am avut parte decat de zbucium, framantari, probleme nerezolvate, iar pe langa toate acestea, am simtit din plin lipsa pacii ceresti in sufletul meu. In schimb, in lucrurile in care am fost hotarat sa ascult de voia lui Dumnezeu, indiferent de sacrificiu, am avut pace si multa binecuvantare, Dumnezeu intervenind de fiecare data in mod minunat.
              Celor care v-ati hoatarat deja sa fiti de partea adevarului, vreau sa va dau un indemn: Fiti hotarati pana la capat ! Nu renuntati la hotararile bune deja luate ! Reinnoiti-le zilnic ! Nu obositi pe cale ! Daca veti ramanea statornici, cand se va arata Pastorul cel Mare, veti primi “cununa care nu se va vesteji a slavei”
(1 Petru 5,4 ).
              Celor care inca ezita , care amana de multa vreme luarea unei hotarari de a trece de partea adevarului si a bisericii Sale, vreau de asemenea sa va dau un indemn: Hotarati-va cui vreti sa slujiti: lumii acesteia trecatoare, care oricum va pieri curand sau lui Dumnezeu care ne-a iubit atat de mult incat a dat ce a avut mai scump pentru a ne salva!
             “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile ! “ ( Evrei 3, 15 )
              Cu cativa ani in urma, am trait o experienta cutremuratoare legata de un tanar simpatizant al bisericii, dar total nehotarat in a face pasul decisiv. Intr-o pauza a serviciilor divine, l-am luat deoparte si l-am incurajat sa se predea Domnului. Era foarte ezitant, nu avea curajul sa ia o decizie in acest sens, motivand faptul ca parintii se impotriveau, ca ar fi avut neplaceri la serviciu…Ne-am despartit : eu cu tristetea in inima fata de atitudinea acestui tanar nehotarat, iar el cu lipsa pacii pe care numai Iisus o poate aduce in sufletul omului.
              A doua zi tinerii bisericii au organizat o iesire la sanius. A participat si tanarul cu care vorbisem cu o zi inainte. Dar in acea zi s-a petrecut un accident groaznic si inexplicabil. Tanarul a fost la un pas de moarte. Medicii au ramas uimiti de faptul ca inca traieste in urma accidentului. Asteptand sa moara din clipa in clipa, medicii de la Bucuresti au amanat operatia timp de o luna . Oasele sfarmate ale fetei s-au oprit, parca la o comanda din afara, la doar 1 mm de creier.
              In final, tanarul a fost operat si viata i-a fost salvata. Mi-a ramas in minte marturisirea facuta dupa operatie: daca s-ar fi predat lui Dumnezeu la timp, nu s-ar fi intamplat tragedia prin care a trecut. Satana a vrut sa-l nimiceasca inainte ca el sa faca pasul decisive in directia cea buna. Totusi Dumnezeu, in marea Sa bunatate, l-a salvat si i-a dat inca har. A inceput sa tina sabatul cu orice riscuri si, in final, s-a decis sa incheie legamant cu Dumnezeu prin botez.
              De ce oare noi, oamenii, trebuie sa trecem uneori prin atatea tragedii pentru a invata niste lectii importante in viata ? De ce mergem pe cai ocolite , cand drumul e atat de drept ?
              Ceea ce e incurajator este faptul ca Dumnezeul nostru nu ne abandoneaza chiar atunci cand noi ezitam sa luam hotararile cele mai bune. Un lucru este insa cat se poate de clar: cararile ocolitoare sunt pline de pietre ascutite, de primejdii si curse. Dupa fiecare colt, vrajmasul ne pandeste, dorind sa ne distruga.
              De aceea, hotarati-va sa treceti de partea lui Dumnezeu oricat v-ar costa ! Se merita ! Binecuvantarile pe care cerul le are pregatite pentru cei ce vor fi luat deciziile cele mai bune sunt de neimaginat. Atat in aceasta viata, cat mai ales in vesnicie.
              Si, daca “sarpele cel vechi” vrea sa va muste, nu dati drumul crengii ! Strangeti-o cu multa rugaciune si nu cedati ispitei ! Veti vedea atunci cum “sarpele” va fi zdrobit sub picioarele voastre !
 
 
                                                                                                                                    Lori Balogh

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.