Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

5. LUPTA CU PREJUDECATILE. de Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
5. LUPTA CU PREJUDECATILE
 
              In cartea “Ultimul tren”, scrisa de Moris Venden, autorul povesteste o intamplare traita de fiul sau, pe vremea cand lucra ca profesor debutant intr-un liceu particular din Colorado. Intr-o zi, o eleva soseste la scoala cu masina in mare viteza si o parcheaza intr-un loc nepotrivit. Directoarea ii atrage atentia, insa fata explodeaza:
             “Nu-mi spuneti mie ce sa fac ! Nu am nevoie de dumneavoastra ! M-am saturat pana peste cap de oameni care sa-mi spuna unde sa parchez si ce sa fac.”
              Fata continua sa strige, in timp ce directoarea ramane fara glas. La scena asista si fiul lui Moris Venden care o retine pe eleva si incepe sa o tina sub observatie, fiind una din elevele lui. Ii noteaza toate intarzierile, o pedepseste ori de cate ori are ocazia, refuza sa o ajute, iar in consiliul profesoral propune sa-i fie discutat numele, fiind una din elevele cu probleme de comportament.
              In mod neasteptat insa, atunci cand se aduce in discutie numele fetei in consiliu, directoarea se opune oricarei masuri. Ea le povesteste profesorilor ca, dupa incidentul cu masina, a stat de vorba cu eleva si a aflat motivul comportamentului ei nepotrivit. In acea dimineata, fata asistase la o cearta violenta intre parintii ei care se aflau intr-un proces de divort. Dandu-si seama ca va intarzia la scoala, fata a incercat sa-i opreasca. In zadar insa. Mai mult decat atat, tatal a inceput sa o loveasca si sa o invinovateasca pentru ca a venit pe lume. Tulburata de cuvintele si tonul tatalui, fata a fugit, a gasit la repezeala niste chei de masina si a plecat la scoala singura. Povestindu-i directoarei cele intamplate in acea dimineata, fata plangea cu suspine, regretand cele intamplate in parcare…
              Iata o intamplare reala care ilustreaza cat de daunatoare sunt prejudecatile si cat de usor ne putem insela atunci cand ii judecam pe oameni dupa aparente, fara sa cunoastem mai multe despre ei.
              Ce este o prejudecata ?
              Definitia oferita de Micul Dictionar Enciclopedic ( Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1986 ) cuprinde doua sensuri:
              1) Prejudecata este o idee pe care cineva si-o face inainte de a avea un minim de informatii legate de un anumit subiect, eveniment sau persoana.
              Un exemplu: La parterul blocului in care locuiesti se muta vecini noi. Cineva “bine informat” iti spune ca noii vecini sunt niste oameni galagiosi, dezordonati si nerespectuosi. Daca accepti informatia drept credibila, deja esti victima unei prejudecati. Fara sa-i cunosti personal pe noii vecini, deja ai tendinta de a te purta cu rezerva fata de ei, avand in vedere ceea ce ti s-a spus despre ei. Mie chiar mi s-a intamplat un lucru asemanator. A trebuit sa treaca un timp pentru ca sa ma conving ca ceea ce mi se spusese despre noii vecini nu era adevarat, iar eu am fost victima unei prejudecati.
               2) Prejudecata este o parere sau idee pe care cineva o adopta cu usurinta, in mod automat, fara sa faca o verificare minima cu privire la veridicitatea ideii respective.
              Doriti un exemplu ? Forta de manipulare a mass-mediei care se bazeaza pe usurinta cu care suntem inclinati sa adoptam unele idei sau informatii transmise sau sugerate. Si deoarece unele informatii sunt voit trunchiate sau deformate, prejudecatile sunt gata de a fi servite si inghitite de marele public. 
              In Biblie nu exista termenul “prejudecata”, insa Biblia are multe de spus despre ea.
              Aflat in plin interogatoriu in fata lui Pilat, Mantuitorul este intrebat de acesta:
             -“Esti Tu Imparatul iudeilor ?”
             -“De la tine insuti spui lucrul acesta sau ti l-au spus altii despre Mine ?”   ( Ioan 18,33-34 )
              Parafrazant cuvintele Mantuitorului, putem intelege astfel sensul intrebarii Lui:
             “Este convingerea ta personala sau este o prejudecata ?”    Cat de important este sa avem propriile noastre convingeri, mai ales intr-un domeniu atat de serios si cu implicatii vesnice ca cel spiritual !
              Pe paginile Vechiului Testament gasim cateva recomandari ( porunci ) care, daca le luam in considerare, ne vor feri de o sumedenie de prejudecati:
              Exod 23, 1-2: “Sa nu raspandesti zvonuri neadevarate. Sa nu te unesti cu cel rau ca sa faci o marturisire mincinoasa pentru el. Sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau…”
              De ce toate acestea? Pentru ca zvonul neadevarat creaza prejudecati. Atunci cand se afirma un lucru neadevarat, se vor gasi si ascultatori care vor crede ceea ce s-a afirmat. Iata cum se naste prejudecata. Si apoi, daca ai tendinta sa imprumuti de la cei multi idei, ganduri, conceptii doar pentru ca ei sunt multi iar tu esti singur, esti foarte vulnerabil la prejudecati. Si nici nu stii cat de daunatoare sunt prejudecatile !
              In calatoriile sale misionare, apostolul Pavel a intalnit o categorie de oameni pe care o apreciaza in mod deosebit pentru calitatea de a evita prejudecatile: iudeii din Bereea
              Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si cercetau Scripturile in fiecare zi ca sa vada daca ce li se spunea este asa.
                                                                                                                                       Faptele Apostolilor 17,11
              Sa nu uitam ca acestor iudei le vorbea nu un diletant oarecare , ci marele apostol Pavel. Doar renumele lui, legat si de mentorul sau Gamaliel, ar fi putut sa ii determine pe acesti oameni sa “inghita”totul, fara sa verifice nimic. Si totusi, acesti iudei aveau calitatea de a-si forma propriile convingeri prin studiul personal al Scripturilor. Oamenii acestia, care detestau prejudecatile, ne sunt prezentati ca avand “ o inima mai aleasa “, tocmai datorita dorintei de a-si forma convingeri personale.
              De ce este atat de important pentru un crestin sa nu aiba prejudecati, ci convingeri personale ?
              Pentru ca prejudecatile pot fi o piedica in calea unei bune relatii cu Dumnezeu si cu semenii nostri, iar in final, ele ne pot rapi ceea ce este cel mai important lucru din viata: mantuirea.
              Iata un exemplu de ceea ce au putut face prejudecatile cu destinul unui popor pe care Dumnezeu l-a chemat la o misiune inalta: E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 441
             “In general, iudeii credeau ca pacatul e pedepsit in viata aceasta. Orice suferinta era privita ca pedeapsa pentru vreo fapta rea, fie a suferindului, fie a parintilor lui…”
              Nu stim de unde au luat iudeii aceasta idee straina de Cuvantul lui Dumnezeu. Cert este ca nu din Scripturi. Cartea lui Iov contrazice aceasta prejudecata. Daca iudeii nu au putut gasi in Scripturi aceasta idee, atunci sursa ei trebuie sa fie una rea prin definitie. Autoarea continua:
              “… Este adevarat ca orice suferinta vine din calcarea Legii lui Dumnezeu, dar adevarul acesta fusese rastalmacit. Satana, autorul pacatului si al urmarilor lui, ii facuse pe oameni sa creada ca suferintele si moartea vin de la Dumnezeu, ca o pedeapsa arbitrara data din cauza pacatului. Din cauza aceasta, acela asupra caruia cazuse vreo suferinta sau vreo nenorocire mare mai avea pe deasupra si povara de a fi privit ca un mare pacatos…”
              Ne intrebam: Chiar si asa, chiar intelegand in mod gresit sursa suferintelor omenesti, ce e atat de grav in a crede ca orice suferinta este o pedeapsa de la Dumnezeu ? Ce implicatii are o asemenea conceptie despre suferinta? Autoarea continua:
             “…In felul acesta, era pregatita calea intre iudei sa-L lepede pe Iisus. Acela care “suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui” era privit de iudei ca fiind “pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit” si ei si-au intors fata de la El.”
              Iata cum o prejudecata, in aparenta nu atat de grava, dar promovata si raspandita in aproape intreaga lume iudaica, a dus in final la lepadarea Mantuitorului lumii si implicit la lepadarea lor ca popor ales.
              O ilustrare a fortei distructive a prejudecatii o putem gasi in relatarea vindecarii orbului din nastere din Ioan 9.
             “Cand trecea, Iisus a vazut pe un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au intrebat: “Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui de s-a nascut orb ? “ Iisus a raspuns: “N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu.”                            Ioan 9, 1-3
              Observati prejudecata ? Ucenicii nu iau in calcul nicio alta cauza a suferintei care l-a lovit pe bietul orb decat pacatul: fie al lui personal, fie al parintilor lui. Ei erau contaminati de aceeasi prejudecata care controla aproape intreaga natiune iudaica: daca exista undeva suferinta, inseamna ca acolo trebuie sa fie ceva pacatos.
              Exista si o anumita logica ce sta la baza acestei prejudecati: Orice efect are o cauza. Daca cineva sufera si trece printr-o nenorocire, inseamna ca in viata lui exista un pacat pe care Dumnezeu il pedepseste.
              Nu e asa ca si noi gandim la fel in dreptul semenilor nostri ?
              Discutam cu cineva despre dezastrul de la Costinesti din septembrie 2005. Interlocutorul meu mi-a spus ca e explicabil de ce Dumnezeu a lovit statiunea cu aceasta pedeapsa: Acolo era multa stricaciune. Eu nu neg faptul ca in acea statiune era multa destrabalare. Dar oare numai acolo ? In celelate statiuni nu este destrabalare ? Oare cele cateva zeci de familii care au ramas fara locuinte erau mai pacatoase decat celelalte care au scapat ?
              Pentru ca astfel de prejudecati existau din belsug si pe vremea Lui, Iisus a incercat sa le demoleze :
             “ In vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Iisus ce se intamplase unor galileeni al caror sange il amestecase Pilat cu jertfele lor. “Credeti voi- le-a raspuns Iisus- ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au pierit astfel ? Eu va spun nu, ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. Sau acei 18 insi peste care a cazut turnul din Siloam si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim ? Eu va spun nu, ci, daca nu va pocaiti, toti veti piri la fel.”                                                                                                                                      Luca 13, 1-5
              Prejudecata potrivit careia un om lovit de o nenorocire este pedepsit de Dumnezeu pentru un anumit pacat exista si in mintea prietenilor lui Iov. Vazandu-l pe acesta lovit, rand pe rand, de cele sapte nenorociri, una mai teribila ca cealalta, cei trei prieteni raman tacuti de uimire timp de sapte zile, dupa care trag in unanimitate o singura concluzie: Iov este un mare pacatos iar nenorocirile cazute asupra lui sunt pedepse divine ( vezi Iov 4,7-9; 15, 4-6; 22, 4-5 etc. )            
              “Pentru evlavia ta te pedepseste El oare si intra la judecata cu tine ? Nu-i mare rautatea ta ? Si faradelegile tale fara numar ? “ ( Iov 22, 4-5 )- iata ce conceptie au niste oameni care au pretentia de a se considera preietenii lui Iov.
              Pe acest om lovit de atatea nenorociri, neinteles nici de prietenii cei mai apropiati si, intr-o anumita perioada, nici de sotia lui, pe acest om Dumnezeu il “binecuvinteaza in locurile ceresti”, adica il vorbeste de bine in fata intregului univers:
             “Ai vazut pe robul meu Iov ? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.”                                                                    Iov 1, 8
              Vedeti cat de primejdios este sa-i judecam pe oameni dupa aparente si dupa niste tipare dinainte construite ? Pentru a fi iertati, prietenii lui Iov au fost nevoiti sa se pocaiasca urgent de prejudecata lor, iar Iov, cel pe care il considerasera un mare pacatos, a trebuit sa mijloceasca in rugaciune pentru ei.
              Sa revenim la intrebarea ucenicilor legata de orbul din nastere. Daca analizam cu atentie intrebarea lor, vom observa totala ei lipsa de logica. Unde se afla fisura in logica ucenicilor ?
              Omul se nascuse orb. Nu e vorba de o boala dobandita pe parcursul vietii. Cu toate acestea, ucenicii intreaba: Cine a pacatuit: el sau parintii lui de s-a nascut asa? Intrebarea care se pune este cand ar fi putut pacatui acest om ca sa se nasca orb ? Eventual in perioada de sarcina a mamei , pe cand el nu era de cat un “plod fara chip” ( Psalmul 139, 16 ). Observati lipsa de logica ?
              Daca luam in discutie cea de-a doua varianta- cea a pacatului parintilor, care ar fi cauzat nenorocirea nasterii unui copil orb- trebuie sa constatam ca ea este contrazisa de Scripturi.
             “ Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta in tara lui Israel: “parintii au mancat agurida si copiilor li se sterpezesc dintii ?” pe viata Mea, zice Domnul, Dumnezeu, ca nu veti mai avea prilej sa spuneti zicatoarea aceasta in Israel…Sufletul care pacatuieste, acela va pieri.”                        Ezechiel 18, 1-4;20
 
              Daca ar fi cunoscut mai bine Scripturile, ucenicii nu ar mai fi pus o asemenea intrebare. Cat de important este pentru noi sa cunoastem Biblia ! Cunoasterea adevarului ne va feri de o multime de amagiri, rataciri si prejudecati .
              La intrebarea lipsita de logica a ucenicilor, Iisus raspunde: “N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui…” ( vers. 3 pp.) Cata rabdare fata de obtuzitatea in gandire a ucenicilor ! Iisus avea toate motivele sa se manie pe ei pentru felul gresit in care interpretau lucrurile, pentru prejudecatile care le dominau mintea, pentru lipsa de logica in gandire, pentru necunoasterea Scripturilor…Si totusi, Iisus le raspunde calm, demontand surub cu surub prejudecata omenesca.
             “Ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu.” ( vers 3 up. )- continua Mantuitorul.
Iata una din cele mai minunate manifestari ale harului lui Dumnezeu care poate transforma blestemul in binecuvantare. Nu exista situatie tragica, nu exista suferinta sau necaz in care poate cadea cineva din care Dumnezeu sa nu poata scoate ceva bun. Daca le aplicam la puterea harului divin, versurile poetului Tudor Arghezi contin un mare adevar:
             “Din bube, mucegaiuri si noroi,
              Iscat-am frumuseti si preturi noi…”           ( Tudor Arghezi, poezia “Testament” )
              Atunci cand, cu multi ani in urma, m-am imbolnavit grav de plamani ( in asa masura incat medicul curant mi-a “proorocit “ ca voi sta sapte luni internat in spital ), in mintea mea isi facea loc o intrebare: Oare pentru care pacat m-a pedepsit Dumnezeu ? Aveam si eu aceleasi prejudecati ca si ucenicii. In acelasi timp, priveam la semenii mei care erau si ei pacatosi, dar carora le mergea bine. Eram tare derutat…
               Insa dupa ce am intalnit in acel spital un suflet ajuns pe ultima treapta a degradarii ( desi era medic, consatenii il adunau adesea de prin santuri ), dupa ce am putut sa-i spun cate ceva despre dragostea lui Dumnezeu si dupa ce au trecut vreo noua ani de lupte cu viciile pana ca s-a predat cu totul lui Christos, am inteles ca boala mea nu se datora unui pacat anume, ci ca “sa se arate lucrarile lui Dumnezeu”. Boala mea facea parte din contextul general al consecintelor pacatului pe care cu totii trebuie sa le suportam, fie ca suntem mai buni sau mai rai. Minunea harului lui Dumnezeu consta tocmai in faptul de a scoate ceva bun, cu valoare vesnica, din orice suferinta, din orice umbra si din orice suspin.
              Astazi marturisesc ca nu regret faptul ca, in Providenta Sa, Dumnezeu m-a condus pe acel drum.
              Concluzii: Iisus ne porunceste: “Nu judecati ca sa nu fiti judecati !”
              Oare ce vrea sa spuna Domnul prin aceste cuvinte ? Nu ne-a inzestrat tocmai El, in calitate de Creator, cu ratiune si spirit de discernamant ? Nu ne invata chiar si Biblia ca “ sfintii vor judeca lumea “?
( 1 Corinteni 6, 2 ) Nu avem dreptul sa apreciem daca faptele sau cuvintele unui semen de-al nostru sunt bune sau rele ? Desigur ! Insa Biblia mai spune ceva important: “ De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Domnul.” ( 1 Corinteni 4, 5 )
              Ne aducem aminte de una din definitiile prejudeactii ? A-ti forma o parere inainte de a detine toate informatiile. Daca suntem sinceri cu noi insine, oare cate din parerile noastre nu sunt prejudecati ? De cate ori nu ne facem o imagine despre un om dupa niste “fotografii” luate din timp in timp , fara sa avem totusi intregul “film” al vietii lui, al motivatiilor, al gandurilor si aspiratiilor lui ! Va veni timpul cand celor mantuiti
li se va pune la dispozitie intregul “film” . Atunci, da, ei vor putea judeca corect. Pana atunci insa, sa declaram mintea noastra o zona libera de prejudecati.
 
                                                                                                                                             Lori Balogh

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.