Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

7. “ZIUA CEA REA” ZIUA DE DUPA BIRUINTA. de Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
7. “ZIUA CEA REA”
-ZIUA DE DUPA BIRUINTA-
 
              Cine nu a auzit de expresiile: “ceasul rau”, sau “ceasurile rele”? Exista in mintea multor oameni o superstitie adanc inradacinata cu privire la acest subiect ( se afirma ca ziua de marti, in mod deosebit, are trei “ceasuri rele” ). Acestea – se crede- sunt aducatoare de mari necazuri, probleme si nenorociri.
              Si, pentru ca viata oamenilor nu duce lipsa de necazuri, supersitia este alimentata permanent. Iata un exemplu de “ceas rau”,din miile pe care le au de trait oamenii de pe intreg pamantul:
              In anul 1937, in SUA s-a petrecut o drama care a zguduit lumea. Un lucrator de la calea ferata, pe nume John Griffing, avea in grija un pod mobil de cale ferata peste un rau. Misiunea lui era aceea de a ridica podul la trecerea vapoarelor si de a-l cobora la trecerea trenurilor.
              Intr-o zi, Griffing il ia cu el la serviciu pe Grieg, baiatul lui de doar opt ani – lumina ochilor lui. Ii arata cum functioneaza podul, ii raspunde la numeroasele intrebari si ii satisface curiozitatea baietelului. Apoi, cand trec niste vapoare, ridica podul mobil. Grieg e incantat de ceea ce face tatal sau si priveste totul cu cea mai mare admiratie. Ora mesei fiind sosita, tatal si fiul iau apoi masa impreuna.
              La ora unu si jumatate, Griffing aude in statia de radio ca se apropie expresul de Memfis. Imediat tatal se uita daca mai sunt vapoare in dreptul podului si se pregateste sa actioneze comanda pentru coborarea acestuia. In clipa urmatoare insa, aude tipatul lui Grieg, care cazuse intre pinioanele uriasei masinarii care angrena podul. Tatal ramane ingrozit.
              Ce sa faca ?  Nu are la dispozitie decat o clipa de gandire pentru a lua o hotarare. Fluierul expresului deja se aude apropiindu-se, iar timp pentru a cobora jos, intre piesele uriasului mecanism, nu mai este.
              Cu inima sfasiata si punandu-si mana la ochi, Griffing apasa maneta de comanda pentru coborarea podului, stiind bine ca aceasta inseamna moartea copilului sau. De abia e coborat podul, ca expresul trece in mare viteza peste el. Inmarmurit, Griffing priveste spre calatorii aflati in tren: circa 400 de oameni. Vede prin ochii inlacrimati barbati linistiti citind ziarul, copii mancand inghetata, femei discutand vesel, si se intreaba: “Stiti voi cat costa plimbarea voastra linistita?…
              Teribila drama pe care a trait-o John Griffing poate fi asociata cu o afirmatie curajoasa facuta de Alvin Toffler in cartea sa “Socul viitorului. El aseamana omenirea cu un tren care se indreapta in mare viteza intr-o directie necunoscuta. Nu se stie cine e mecanicul, iar acarii sunt demoni…
              In acest tren urias, oamenii se distreaza, mananca, beau, glumesc si isi fac planuri de viitor, fara sa stie ca scurta lor “plimbare” prin viata L-a costat enorm pe Dumnezeu: viata unicului Sau Fiu. Drama petrecuta in SUA si traita de nefericitul tata este doar o mica ilustrare a marei drame pe care a trait-o si pe care o mai traieste inca Tatal ceresc.
              Privind la drama lui John Griffing, cineva ar putea afirma ca el a trecut printr-un ceas rau . Si asa este. In viata exista si astfel de ceasuri nefericite. Biblia insa ne vorbeste nu de ceasuri rele, nici de clipe rele, ci de “ziua cea rea”, intr-un inteles pe care il vom deslusi in continuare.
              Efeseni 6, 13: “De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit totul.”
              De ce “de aceea” ? Ne ajuta versetul anterior:
             “Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” ( Efeseni 6, 12 )
              Asadar, conform afirmatiei lui Pavel, noi nu avem de luptat nici cu sotul necredincios care-si persecuta sotia credincioasa, nici cu seful de la serviciu care se poarta rau cu subalternii, nici cu vecinii care ne ocupa locul de parcare, nici cu presedintele tarii care nu se tine de promisiunile facute in campania electorala, nici cu parlamentul care da legi care ne dezavantajeaza, nici cu fiara sau chipul ei…Noi trebuie sa vedem adevarata lupta care se duce pe un alt plan: cu acele entitati malefice ce se afla in spatele oricarui sot violent, al oricarui sef dispretuitor, al oricarui om care ne face rau intr-un fel sau altul.
              Apostolul Pavel ne atrage atentia ca Satana a dislocat impotriva noastra, nu demoni ordinari, ci “capetenii, domnii, stapanitori ai intunericului”. Miza e prea mare pentru ca el sa nu arunce in lupta ceea ce are mai perfectionat in domeniul raului. Cele mai puternice inteligente malefice sunt aruncate in lupta impotriva lui Christos si a bisericii Sale de pe pamant.
              De ce e atat de important sa intelegem unde se duce adevarata noastra lupta si care este adevaratul nostru inamic ?
              Istoria antica ne invata ca uneori sclavii, ajungand la limita supotabilitatii, se razbunau pe uneltele stapanului lor. Pe plan spiritual, nu ne deosebim prea mult de bietii sclavi ajunsi la limita rabdarii. In loc sa identificam adevaratul inamic care ne provoaca atatea probleme si suferinte – Satana – ne luptam cu “uneltele” lui- fiinte omenesti aflate sub stapanirea lui si manipulate dupa buna sa placere. Si atunci cand nu reusim sa identificam adevaratul inamic, lupta este pierduta de la inceput.
              Sa observam ca Mantuitorul a fost si El ispitit, in timpul misiunii Sale pamantesti, sa se lupte cu “sculele,” nu cu “mesterul” care le manuia. Cu toate acestea, El nu a cazut niciodata in capcana. Iata cateva exemple in acest sens:
            1. Intr-o anumita imprejurare, Iisus le vorbeste ucenicilor despre suferintele si moartea care-L asteptatu la Ierusalim ( Matei 16, 21-23 ). Petru ia atitudine ferma: “Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne ! Sa nu Ti se intample asa ceva !”  (vers. 22 ) Domnul se intoarce la Petru si-i spune: “Inapoia Mea, Satano ! …Gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu.” ( vers. 23 )
              Iisus era constient ca in acele clipe Satana se folosea de Petru pentru a incerca sa-L determine sa renunte la misiunea Sa. Ce mult ar fi dorit Satana ca Mantuitorul sa renunte la jertfa Sa ! Omenirea intreaga ar fi ramas sub stapanirea lui pentru totdeauna.
              Faptul ca Iisus spune: “Inapoia Mea, Satano !” si nu : “Inapoia Mea, Petre!” dovedeste ca El a stiut in fiecare moment sa-l identifice pe adevaratul vrajmas.
              2. Intr-o alta imprejurare, Iisus trece, impreuna cu ucenicii Sai, prin tinutul Samariei. Fiind refuzat de acestia ( probabil din cauza faptului ca Iisus era evreu ), “fiii tunetului” – Ioan si Iacov – cer ca Mantuitorul sa coboare foc din cer peste acesti samariteni nepoliticosi fata de Domnul lor. Raspunsul lui Iisus, si de data aceasta, dovedeste faptul ca El stie sa-l identifice pe adevaratul vrajmas al Sau si al bisericii Sale: “Nu stiti de ce duh sunteti insufletiti.” ( Luca 9, 55 up. )
              3. Poate exemplul cel mai concludent este atitudinea Mantuitorului fata de rautatea oamenilor adunati in jurul crucii. Constient ca in spatele batjocurilor, blestemelor, injuraturilor, ironiilor si rasetelor oamenilor se afla “printul intunericului, Iisus se roaga : “Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac .”( Luca 23, 34 )
              Si intr-adevar, cei care-L rastigneau si-L batjocoreau pe Mantuitorul nu stiau nici ce faceau, nici nu erau constienti ca erau manipulati de legiunile de demoni mobilizati in jurul crucii.
              Cat de important e pentru noi sa-l identificam pe adevaratul vrajmas al sufletului si al mantuirii noastre ! Daca in fata noastra vedem doar omul pe post de vrajmas, atunci suntem ispititi sa ne luptam in propria putere, fara sa cerem ajutor ceresc. Infrangerea este asigurata. Daca privim insa dincolo de “unealta” si-l vedem pe “mesterul” care o manuieste impotriva noastra, ne dam seama ca singuri nu putem birui si alergam la rugaciune. In acest fericit caz, biruinta ne este asigurata.
              Revenind la expresia apostolului Pavel “ziua cea rea”, ne intrebam: care poate fi aceasta ? Sa fie vorba de ziua ispitirii ? Sa fie vorba de ziua in care trebuie sa ne decidem pe cine slujim: pe Cristos sau pe Satana ?
              Contextul in care Pavel foloseste aceasta expresie ne arata ca “ziua cea rea” este ziua care urmeaza imediat dupa o biruinta obtinuta pe plan spiritual. Este ziua care vine “dupa ce veti fi biruit totul” ( Efeseni 6, 13 up. )
              E de neinteles ! Dupa o biruinta, dupa un succes, dupa ce ai ajuns la tinta, exista pericolul “zilei cele rele”. De ce tocmai dupa o biruinta ?
              Nu trebuie sa cautam raspunsul in carti si tratate. E suficient sa privim cu sinceritate in propria noastra viata si vom observa ca dupa o reusita, de obicei lasam garda jos, reducem intensitatea vegherii si ne permitem un mic “relache”, o scurta permisie de la misiunea noastra. Chiar in acele clipe de scurt “concediu” spiritual, Satana ataca pe neasteptate, stiind ca suntem nepregatiti pentru atacul lui surpriza.
              Da, dupa o lupta castigata, mai ramane intotdeauna ceva de castigat: o noua lupta. Atata timp cat traim in firea nostra pamanteasca, pana la revenirea in glorie a Mantuitorului, lupta credintei va continua neintrerupt. In aceasta lupta dusa impotriva puterilor intunericului nu exista concediu, permisii, week-end-uri sau bilete de voie. Satana nu-l va lasa pe crestinul sincer si devotat sa respire linistit nici macar o singura clipa. Am obtinut o biruinta pretioas intr-o directie ? Foarte bine ! Insa diavolul va ataca sigur in alta parte. Aceasta este “ziua cea rea” fata de care trebuie sa luam cele mai seriose masuri.
              In cartea “Ziua cea mai lunga” se relateaza despre debarcarea trupelor aliate pe tarmul Normandiei. Pentru a ajunge pe acel tarm, aceste trupe au trebuit sa lupte zile in sir cu pericolele de pe mare, cu furtuni, cu submarinele inamicului etc. Ajunsi pe tarm, comandantii trupelor aliate ar fi putut ordona o mica pauza, dupa ce au scapat de pericolele de pe mare. Insa lupta cea mare de abia atunci incepea. “Ziua cea mai lunga” a fost de fapt “ziua cea rea” pentru armatele aliate.
              Care laturi din caracterul nostru le ataca Satana cu cel mai mare succes ? Pe cele slabe ? Nu, deoarece noi, stiind ca acestea sunt partile slabe, le aparam cu mai multa atentie. In acelasi timp, stiind ca in unele privinte suntem tari, tocmai acele zone ale sufletului le lasam descoperite, nesupraveghiate. Acesta este si motivul pentru care Biblia ne indeamna sa luam “toata armatura lui Dumnezeu”, nu doar coiful, doar scutul, platosa sau sabia.
              Istoria biblica ne ofera suficiente exemple ca “ziua cea rea” poate veni in viata celor mai consacrati oameni ai lui Dumnezeu, atunci cand ii gaseste cu garda lasata jos, incetand sa mai vegheze:
              1. David, dupa succese repetate pe plan economic, politic , administrativ si religios, este surprins, intr-un moment de lipsa de veghere, lipsit de armura spirituala pe care o purtase intreaga viata si care-l ocrotise de ispitele si cursele vrajmasului. Dupa o zi linistita petrecuta la palat, dupa o masa buna si un somn la fel de bun, David se plimba pe terasa palatului, lejer, fara “armura”, ca si cum Satana ar fi fost in concediu sau ar fi fost prea ocupat ca sa se ocupe si de el.
              De cealalta parte, Batseba, dezbracata si la propriu si la figurat ( si ea lasase “armura” lui Dumnezeu acasa! ), isi permite sa faca baie in preajma palatului imparatesc. Si aceasta in conditiile in care sotul sau-Urie- lupta si isi risca viata pe campul de lupta.
              Aceasta a fost, pentru David si Batseba, “ziua cea rea”. Satana i-a atacat intr-un moment de destindere, in care se asteptau cel mai putin, si i-a invins. Ce a urmat ? Ani de suferinte neintrerupte, lacrimi si sange curs doar pentru ca cei doi si-au permis sa lase deoparte, pantru cateva clipe, “armura” lui Dumnezeu.
              2. Ilie, dupa ce reuseste sa stea singur in fata a 850 de preoti pagani, pe Muntele Carmel, singur in fata unui popor intreg care schiopata de ambele picioare, obtinand o biruinta unica in istoria sacra, trece si el prin experienta unei zile rele . Pe Muntele Carmel Ilie biruise totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Un singur lucru mai ramanea de biruit: eul sau, firea sa pamanteasca.
              A doua zi dupa dramaticele evenimente, Ilie este surprins fara “armura” spirituala si, in fata amenintarilor Izabelei, se sperie si fuge, dorind moartea. Ilie este de neinteles in aceste momente! Dupa ce a rezistat singur in fata unui popor idolatru, a unui imparat nelegiuit si a unei armate de preoti pagani, Ilie se sperie la amenintarile unei femei. Aceasta a fost “ziua lui cea rea.”
              Exemplele pot continua… Dar mai corect ar fi sa identificam in propria noastra viata astfel de “zile rele”. Si, mai ales, sa identificam cauzele care au adus astfel de zile in viata noastra.
              Da, avem nevoie de un spirit de veghere permanent. Fara concedii, permisii, invoiri…Lupta credintei nu cunoaste momente de respiro. E nevoie sa veghem intreaga viata, pana ce Marele nostru Comandant ne va da porunca: “ Bine rob bun si credincios ! Ai luptat lupta cea buna si ai biruit. De acum poti dezbraca armura si poti intra in odihna Mea.”
              Pana atunci insa, a dezbraca fie, si numai pentru cateva clipe, una din componentele armurii lui Dumnezeu, reprezinta un mare risc.
              Sa ne rugam nu doar pentru ca sa fim feriti de “ceasurile rele”, ci mai ales sa fim protejati de “ziua cea rea”, mult mai primejdioasa pentru mantuirea pe care o dorim. “Ceasurile rele” vin si trec, insa “ziua cea rea” poate sa ne desparta pentru totdeauna de Dumnezeu.  
              Sa nu uitam doua lucruri importante:
              1. Cand suntem loviti intr-un fel sau altul, sa nu privim la omul din fata noastra, ci la vrajmasul ce se afla in spatele actiunilor lui. Sa nu pierdem din vedere niciodata ca lupta credintei nu se duce impotriva oamenilor, ci impotriva puterilor intunericului.
              2. Dupa o biruinta, un succes, sau o reusita, apare pericolul relaxarii spirituale. Acesta e momentul prielnic pentru ca Satana sa ne atace .
              Avem atata nevoie de de Iisus- Marele nostru Comandant ! Avem atata nevoie ca zilnic sa ascultam de poruncile Sale pana ce lupta milenara dintre bine si rau se va sfarsi, iar El ne va face invitatia:
             “Bine rob bun si credincios…Ai luptat lupta cea buna a credintei alaturi de Mine si ai iesit invingator. De acum dezbraca armura si intra in odihna stapanului tau !”
              Aceasta va fi “ziua cea buna” pe care o asteptam si pentru care ne pregatim. O zi cat vesnicia…
 
 
                                                                                                                                                    Lori Balogh

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.