Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

9.” DUCETI PANA LA CAPAT MANTUIREA VOASTRA!” de Lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
9. “DUCETI PANA LA CAPAT MANTUIREA VOASTRA !”
 
              Ma aflam in trenul care trebuia sa ma duca in localitatea in care locuiesc. Am cautat un loc liber, m-am asezat si, deoarece locul din fata mea era neocupat, un cetatean m-a intrebat daca se putea aseza pe acel loc. Am aprobat, mai ales ca il cunosteam din vedere pe acel om. Era un crestin pe care-l vazusem la serviciile divine de la biserica.
              Curand am intrat in vorba, discutia cu el alunecand usor spre subiectul religiei. Dupa un timp, interlocutorul meu a scos o carte cu subiect religios, spunandu-mi ca o citeste a doua oara. Apoi mi-a vorbit cu destula putere de convingere despre evenimente ale timpului sfarsitului, despre pregatirea noastra in vederea intalnirii Mantuitorului etc.
              In toiul discutiei, un tanar pe care nu-l cunosteam, s-a asezat langa interlocutorul meu ,intrebandu-l:
“Ce mai faci, cantaretule ?” Am inteles, din discutia ulterioara, ca cei doi erau colegi de munca. Am schimbat cateva cuvinte, dupa care interlocutorul meu crestin a coborat. Am continuat discutia cu tanarul venit mai tarziu, care, vazand ca il cunosteam pe cel ce coborase din tren, m-a intrebat de unde il cunosteam pe colegul lui de munca.
              -“Mergem la aceeasi biserica si impartasim aceeasi credinta.”- i-am raspuns tanarului.
              Auzind acestea, omul a inceput sa-l laude pe colegul sau care tocmai coborase din tren, mai ales pentru talentul lui de a canta. L-a laudat o data, de doua ori, de trei ori…Ma bucuram nespus de mult sa aud cuvinte de lauda din partea unui om care nu impartasea aceeasi credinta cu a noastra. Insa cand tanarul a inceput sa-l laude inca o data pe crestinul nostru, el a mai adugat ceva:
              -“Omul asta canta atat de frumos ! Mai ales cand bea un pahar mai mult !”
              Dintr-o data, bucuria mea s-a transformat in tristete.
              -“Si cam ce canta colegul tau atunci cand bea un pahar in plus?”- am continuat eu, sperand ca, macar in acest punct sa gasesc un motiv de bucurie.
              -“Nu stiu, dar canta asa de frumos ! “
              -“Canta cumva cantece lautaresti ?”
              -“Da, da ! Cantece lautaresti canta.”
              Cand am auzit acest lucru, mi s-a spulberat si ultima speranta. Speram totusi ca acest crestin sa-si foloseasca talentul spre slava lui Dumnezeu, cantand din cantarile Sionului, nu ale Babilonului. I-am spus tanarului ca atunci cand il va mai vedea pe colegul lui ca bea si canta cantece de pahar, sa-i spuna frumos ca ceea ce face nu e bine si ca la biserica invata cu totul altceva.
              Ce credeti ca ii lipsea acestui crestin plin de zel pentru teoria adevarului, dar atat de departe de practica credintei?
              Un raspuns posibil il aflam din cele scrise de apostolul Pavel catre biserica din Filipi:
             “Astfel dar, prea iubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur.”                                                                          Filipeni 2, 12
              Care a fost greseala crestinului cantaret ? El a ingaduit ca in viata lui sa inceapa lucrarea mantuirii, insa nu a dus-o pana la capat. Un inceput promitator, dar un final indoielnic.
              Ispita de a ne considera deja ajunsi la tinta ne urmareste pe fiecare dintre noi. Nici apostolul Pavel n-a scapat de ea, de aceea el le scria filipenilor:
             “Nu ca am si castigat premiul sau ca am ajuns desavarsit, dar alerg inainte , cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Christos Iisus. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca, dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte , alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu in Christos Iisus. Gandul acesta sa ne insufleteasca pe toti…”
                                                                                                                                          Filipeni 3, 12-15 pp
         
              Ce il poate determina pe un om, care a gustat din bucuria mantuirii, care a alergat un timp pe calea cea ingusta, sa se opreasca din alergarea spre tinta ?  
              Am vazut deseori, pe fetele celor care au incheiat legamant cu Christos prin botez, lacrimi de bucurie. Intreaga lor fiinta radia de seninatate si fericire atunci cand isi marturiseau public credinta si experienta lor cu Dumnezeu. Cu toate acestea, unii nu mai sunt crestini. Au abandonat lupta si s-au intors la vechea viata lipsita de speranta si perspectiva.
              Ce i-a determinat sa renunte la pacea sufleteasca si la acea bucurie pe care au trait-o la inceput de drum ? De ce nu au dus propria mantuire pana la capat ?
              Dar sa nu ne gandim doar la cei care au parasit biserica . Oameni pierduti nu sunt numai in afara bisericii, ci si in interiorul ei. Dupa cum oameni care vor fi mantuiti nu se gasesc doar in biserica, ci si in afara ei. Ispita de a ne opri din procesul zilnic al cresterii spirituale ne poate invinge si pe noi. Chiar daca in exterior nu e vizibil, este posibil ca in sufletele unora dintre noi lucrarea mantuirii sa se fi oprit intr-un punct mort pe care nu mai suntem capabili sa-l depasim.
              Una din cele mai triste constatari facute de Dumnezeu in legatura cu starea bisericii Sale poate fi gasita in scrisoarea catre biserica Sardes ( biserica din perioada Reformatiunii ):
              “Iti merge numele ca traiesti, dar esti mort.” ( Apocalipsa 3, 1 )
              Da, in exterior totul pare sa fie in regula: camasa iti este calcata, costumul e pus la punt, esti prezent la toate activitatile bisericii, poate esti un bun manuitor al Cuvantului, poate esti un bun administrator , poate… esti bun si activ in multe alte lucruri care se vad. Dar oare lucrarea mantuirii, acea lucrare tainica cunoscuta doar de tine si Dumnezeu, isi mai urmeaza ea drumul ascendent ? 
              De ce multi oameni nu reusesc sa duca mantuirea lor pana la capat ? Iata cateva motive:
              1. Dezamagirea – diferenta dintre asteptarile, dorintele si aspiratiilepe care le nutrim  si realitatea care este deosebit cruda. Cu cat aceasta diferenta este mai mare, cu atat dezamagirea este mai profunda.
              Imi imaginez trairile sufletesti prin pe care le-au avut israelitii la trecerea Marii Rosii. Dupa ce au fost “botezati” in apele marii, dupa ce au fost martorii unui miracol divin care i-a transformat dintr-un popor de sclavi, intr-un popor de oameni liberi, ajunsi pe tarmul celalat al marii, ei s-au crezut ca si ajunsi in Canaan. Extaz, bucurie, imnuri de lauda…Probabil ca acea cantare a lui Moise pe care au cantat-o toti cei eliberati ( 2-3 milioane de suflete !) a fost auzita pana in palatul lui faraon.
              Israelitii scapau insa din vedere un lucru important: lucrarea manturii lor era de abia la inceput. Inainte de a intra in Canaanul promis, mai aveau de traversat un pustiu ostil, sub soarele arzator al Orientului. Mai aveau de infruntat pericole neprevazute: amalecitii care puteau ataca oricand, serpii veninosi ai desertului, lipsa de apa , oboseala… Inainte de a intra in tara promisa, israelitii trebuiau sa treaca prin scoala pustiei, care trebuia sa transforme un popor de sclavi intr-un popor liber, un popor de luptatori.
              Intreaga istorie a Exodului dovedeste un lucru dureros: desi evreii erau liberi din punct de vedere fizic, mentalitatea lor era inca aceea a unor robi.
              Prima lor dezamagire a fost gustata din plin la Mara: erau insetati, dar apa era amara. Au urmat alte si alte dezamagiri: serpii infocati, atacul amalecitilor, mana, lipsa repetata de apa… Toate acestea i-au facut pe unii dintre ei sa regrete plecarea din Egipt, pana acolo incat s-au hotarat sa se organizeze si sa se intoarca in tara robiei lor.
              E de neinteles ! Dumnezeu a fost alaturi de ei zi de zi in experienta Exodului, i-a ocrotit si calauzit prin stalpul de nor si de foc, i-a saturat cu mana cereasca si, timp de 40 de ani, nu li s-au rupt hainele si incaltamintea. Si totusi ei au fost dezamagiti. Desi cu trupul se indreptatu spre Canaan, in inima lor se intorceau zi de zi spre Egipt. Mereu se gandeau la oalele lor cu carne, la pestii, usturoiul si la micile bucurii trecatoare pe care le avusesera acolo. Regretau chiar si mormintele egiptene.            
               Si, pentru ca cei mai multi dintre ei nu si-au dus mantuirea pana la capat, au pierit in pustiu. Stiti a cui tara era pustiul ? Era tara nimanui ( “no men’s land” )
              Biserica crestina se afla si ea pe drumul spre Canaanul ceresc. Inca nu am ajuns la tinta, inca suntem in pustiul acestei lumi, inca mai avem de mers, inca mai avem de luptat, inca mai sunt biruinte de castigat si pericole de infruntat. Ne gasim intre “Egiptul” acestei lumii si Canaanul ceresc, dar stalpul de nor al ocrotirii lui Christos ne calauzeste sub soarele arzator. Uneori suntem “muscati” de “sarpele cel vechi-diavolul si Satana” ( Apocalipsa 12, 9 ). Uneori suntem atacati prin surprindere de dusmani nebanuiti si e greu sa inaintam.
              Dar pustia prin care trecem in drumul nostru spre Canaanul ceresc nu este doar o scoala, ci si un timp de gandire: daca cineva regreta ca a parasit lumea, el va avea timp si posibilitatea sa se razgandeasca pentru a se intoarce inapoi.
              Satana nu e atat de mult suparat pe cineva care iese din lume, intrand pe calea mantuirii. Mania lui se aprinde  cand vede ca cei aflati pe aceasta cale ajung pana la capat.
              2. Pofta – un alt motiv care ii impiedica pe multi oameni sa duca mantuirea lor pana la capat.
Evreii se indreptau spre “o tara in care curgea lapte si miere”- o metafora ce sugereaza belsugul, abundenta. Satana insa a reusit sa le trezeasca vechile pofte. “Ce lapte si miere ? Vrem carne!”
              Si Dumnezeu le-a dat carne… Insa multi au pierit cu carnea intre dinti, ucisi nu de Dumnezeu, ci de pofta lor nestapanita.
              Mesajul pentru noi, generatia care Il asteapta pe Mantuitorul sa revina, este cat se poate de clar: pofta cea rea poate sa ne impiedice sa ducem mantuirea noastra pana la capat. Dumnezeu nu va duce pe nimeni cu forta la cer. El nu va smulge nimanui tigara din gura sau paharul din mana. El nu va distruge idolii moderni carora ne place sa ne inchinam. El ne iubeste atat de mult incat ne va respecta pana la capat libertatea de alegere. In final, fiecare om va primi ceea ce a ales in aceasta viata.
              Iisus ne indeamna : “Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot!” ( Luca 17, 32 ) De ce aceasta rememorare nefericita ? Nu a iesit ea din Sodoma impreuna cu sotul si cele doua fiice ? Desigur ! Dar ea s-a oprit pe drum…Stiti de ce s-a oprit ? Pentru ca nu mai avea inima cu ea. Inima ei ramasese la bogatiile pe care le lasase in Sodoma si, fara inima, niciun om nu mai poate inainta pe calea mantuirii.
              3. Mandria si multumirea de sine – alte cauze care il pot opri pe un om sa-si duca mantuirea pana la capat.
              Un fapt autentic: intr-o localitate erau doi zugravi: unul tanar si unul batran. O femeie din mica localitate l-a angajat pe zugravul cel batran sa-i zugraveasca locuinta, insa l-a rugat sa faca lucrarea la fel de bine cum o facea zugravul cel tanar.
              Mesterul a ripostat: “Nu s-a nascut ala care sa ma invete pe mine meserie.”
              Si intr-adevar, inca nu se nascuse acel om care sa-l invete, caci el era inchis pentru orice progres si lumina noua. Peste inima lui isi asezase un capac imens, peste care oricat ar fi turnat cineva, totul s-ar fi varsat in afara.
              Intelegem acum de ce laodiceeanul este in pericol sa se opreasca pe drum si sa nu-si duca mantuirea pana la capat ?
             “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”- spune el ( Apocalipsa 3, 17 ) Si atunci, unde sa mai toarne Dumnezeu prezenta sfintitoare a Duhului Sau Sfant, daca peste mintile si inimile noastre am pus “capacul” mandriei si multumirii de sine ?
              4. Iisus si Cuvantul Sau.
              Ne mira faptul ca Iisus poate fi o piatra de poticnire pentru cei ce se afla pe calea mantuirii? Se pare ca e mai greu de inteles lucrul acesta. Si totusi, imediat dupa nasterea lui Iisus, batranul Simeon a rostit o profetie despre El: “Iata, Copilul acesta este randuit spre prabusirea si ridicarea multora in Israel, si sa fie un semn care va starni impotrivire.” ( Luca 2, 34 )
              Exemplul celor 70 de ucenici care L-au parasit pe Mantuitorul intr-o singura zi este o dovada in acest sens. Neintelegand o predica a lui Iisus ( sau poate tocmai pentru faptul ca au inteles-o prea bine ), acestia L-au parasit . Ei nu si-au dus mantuirea pana la capat. Numele lor ar fi putut ramane in istoria  sacra a mantuirii si ar fi putut ramane pentru vesnicie scrise pe portile si temeliile Noului Ierusalim, asemenea celor 12 apostoli. Dar ei s-au poticnit intr-o predica si au plecat, intorcand pentru totdeauna spatele Mantuitorului.
              Iata doar cateva din numeroasele motive care il pot impiedica pe un crestin sa-si duca mantuirea pana la capat. Si daca nu ajunge la final, ce se alege de toata truda lui ? La ce-i foloseste numele de crestin? La ce-i folosesc unui om sacrificiile facute pe calea credintei?
             “Mai bun este sfarsitul unui lucru decat inceputul lui”-spune inteleptul Solomon (Eclesiastul 7,8 )
Dumnezeu nu umbla cu jumatati de masura. Mantuirea ori se primeste, ori se pierde. Nu exista “aproape mantuit”, caci in domeniul acesta nu se accepta decat un singur procent: acela de 100%.
              Sta scris despre Iisus ca “fiindca ii iubea pe ai Sai, i-a iubit pana la capat ( Ioan 13, 1 ) .
              Cum sa nu ai incredre intr-un asemenea Mantuitor ? De ce noi, fiind iubiti pana la capat si cu un pret atat de mare, nu am duce , la randul nostru, mantuirea noastra pana la capat ? Oare nu merita ?
              Desigur !
              “Astfel dar, prea iubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra , cu frica si cutremur.   (Filipeni 2,12 pp. )
 
 
                                                                                                                                              Lori Balogh          

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.