Lupta dintre bine si rau trece prin fiecare dintre noiVom discuta în continuare despre lupta dintre bine şi rău, precum şi despre implicaţiile ce decurg asupra vieţilor noastre. În acest scop, vom analiza în lumina Sfintelor Scripturi, mai multe afirmaţii făcute de către diferite personalităţi de-a lungul timpului, asupra acestui subiect deosebit de actual indiferent de epocă (http://thinkexist.com/quotations/evil).
„Linia frontului de luptă dintre bine şi rău este trasată prin inima oricărui om de pe pământ.” – Alexander Soljeniţin
De ce „linia frontului de luptă dintre bine şi rău” ne priveşte până la urmă pe noi toţi? De ce nu există excepţii de la această regulă?
Nimeni nu este scutit de lupta ce se dă dintre bine şi rău, dintre Hristos şi Cel Rău. Nu există un teren neutru, unde să ne putem refugia. De aceea, ori suntem de partea binelui, ori de partea răului. Această „linie a frontului de luptă” se referă la tot ceea ce facem, gândim sau spunem, astfel că de fiecare dată trecem de o parte sau alta a acestui front. Din acest punct de vedere, cred că trebuie să privim cu maximă seriozitate ceea ce se întâmplă cu noi în decursul vieţii de zi cu zi, pentru a lua de fiecare dată partea binelui şi a adevărului. Cei care cred că se pot sustrage acestei confruntări, se înşeală amarnic, şi chiar prin această confuzie ei dovedesc că sunt de partea vrăjmaşului adevărului.
Ce fel de luptă se dă în interiorul nostru? Cum se manifestă cele două tendinţe în mintea noastră şi cum ne afectează viaţa?
Lupta din interiorul nostru este cea mai teribilă dintre toate câte au existat pe acest pământ. Acest conflict din mintea noastră ne afectează în modul cel mai direct, atât în sens ascendent, către valorile cereşti, cât şi descendent, către valorile minciunii. Cele două tendinţe caută să ne atragă pentru a face alegeri care să consimtă decizia noastră de a aparţine uneia sau alteia dintre taberele aflate în conflict. De exemplu, tendinţele pozitive vor încerca să ne influenţeze prin argumente ce fac apel la raţiune şi la bun simţ, să luăm de fiecare dată poziţie pentru adevăr. În acelaşi timp, tendinţele negative vor căuta prin tot felul de raţionamente, să ne determine să practicăm minciuna, să promovăm valori false, care aparent ne aduc un avantaj imediat. Însă ori de câte ori alegem să trecem de partea răului, conştiinţa noastră va tinde să devină tot mai imună la influenţa binelui şi adevărului.
De ce este util să fim avizaţi asupra acestei lupte? Ce înşelăciune ne pândeşte atunci când credem că suntem imuni la atacul principiilor rele?
Atunci când credem că suntem imuni la atacul părţii negative, sau când ne îndoim de realitatea luptei dintre bine şi rău ce se dă în interiorul nostru, ajungem să nu mai fim în stare să ne opunem păcatului. Cel mai grav lucru şi cea mai mare înşelăciune se află în a crede că suntem într-o situaţie avantajoasă prin faptul că noi n-am făcut nimic „rău” de-a lungul vieţii, că toate aceste lucruri, privind lupta dintre Hristos şi Satana, nu ne priveşte în vreun fel. Prin chiar acest raţionament dovedim fie că suntem victimele părţii negative, fie că am trecut cu hotărâre de partea răului. Nimeni nu este imun la atacul principiilor nelegiuirii, dar există siguranţa biruinţei pentru toţi cei care Îl urmează pe Hristos.
Cum suntem influenţaţi în gândire şi comportament, când înţelegem că această luptă se dă în fiecare om? Cum ajungem să privim pe cei din jur, ţinând cont de acest fapt?
Atunci când înţelegem natura acestei lupte dintre bine şi rău, ce se dă în interiorul fiecărui om, avem şansa de a căuta o poziţie avantajoasă pentru a trece de partea lui Hristos şi de a învinge tot ce este rău. Astfel, vom căuta să urmăm modelul divin, iar apelând la puterea Domnului Hristos vom reuşi să învingem în felul în care şi El a biruit. În ce priveşte pe cei din jurul nostru, vom înţelege că este necesar ca fiecare om să treacă de partea binelui, fiindcă în joc se află destinul său veşnic. Fără a ne sustrage luptei, vom căuta să smulgem pe cât mai mulţi oameni din apatia sau indiferenţa acestui timp, în care se pare că noţiunea conflictului dintre Hristos şi Cel Rău reprezintă ceva depăşit şi nerelevant. Cred că avem datoria de a avertiza pe toţi oamenii asupra marii înşelăciuni de a crede că această luptă nu se referă la noi. Cred că trebuie să aducem la cunoştinţa fiecărui om, că avem datoria de a trece hotărât, în toate lucrurile vieţii, de partea Dumnezeului veşnic.
Să citim din Romani 7:21-23 „Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.”
Cum se poate înţelege paradoxul exprimat de către apostolul Pavel că „atunci când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine”? Chiar nu putem face nimic bun?
Intenţia de a face binele nu este suficientă pentru a ajunge să îl şi practicăm. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară o putere supranaturală, care să acţioneze din interiorul nostru şi să ne susţină fiecare efort spre bine pe care îl facem. Din acest punct de vedere, prin intermediul primirii Duhului Sfânt, orice om care se încrede în Isus Hristos ajunge să se desprindă de această lege nefericită ce ne ţine legaţi de partea negativă. Paradoxul „răului ce stă lipit” chiar şi atunci când vrei să faci bine, exprimă în modul cel mai clar dimensiunea abisală a căderii ce ne marchează pe noi toţi, începând cu Adam. De aceea, fără manifestarea puterii lui Isus Hristos, nu vom putea să ne oprim posedării răului ce acţionează irezistibil asupra minţii şi trupului nostru.
De ce cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu nu aduce în mod automat şi eliberarea de sub influenţa principiilor rele? Ce anume lipseşte atunci când ne mărginim doar la cunoştinţe?
Cunoştinţa principiilor Cuvântului divin nu aduce automat şi eliberarea de principiile rele. Simpla informare a unei persoane cu privire la nişte reguli, nu aduce şi puterea de a le respecta. De exemplu, putem să citim cât dorim despre ce înseamnă să practici o anumită activitate. Dacă nu trecem însă la partea practică, sub îndrumarea unei persoane care ne poate sfătui, nu vom putea realiza nimic concret. Tot astfel, dacă religia noastră se mărgineşte la cunoştinţe despre Hristos, fără a transpune în mod practic ceea ce am învăţat, vom ajunge în scurt timp să constatăm că viaţa noastră a rămas aceeaşi. Nu există o înşelăciune mai mare, decât a celui care crede că prin cunoaşterea unor principii, va ajunge să şi le respecte automat, de la sine. Orice transpunere în practică necesită alegere, perseverenţă, efort şi de multe ori o luptă teribilă cu principiile rele.
Cum se luptă în interiorul nostru acea „altă lege” împotriva a ceea ce noi am ajuns să cunoaştem din Cuvântul lui Dumnezeu? Cum suntem ţinuţi în robie de către ceea ce este rău, chiar dacă am ajuns să ştim multe lucruri despre planul de mântuire?
Principiile rele sunt întipărite foarte adânc în noi prin ereditatea pe care am moştenit-o de la părinţi, precum şi prin educaţia pe care am primit-o. Când cunoaştem lucrurile cu privire la Dumnezeu, atunci apare un conflict între ceea ce citim din Scriptură şi experienţa vieţii de zi cu zi. Interesant este faptul că s-ar putea să ştim foarte multe despre planul de mântuire, dar viaţa noastră să rămână sub robia principiilor rele. Acest lucru se datorează faptului că religia noastră la acel moment era doar la nivel de informaţie, fără a avea puterea eliberatoare a lui Hristos. Pentru a trece la această a doua etapă, este necesară intrarea în contact cu Dumnezeu prin rugăciune personală, precum şi prin depunerea unui efort constant în a cultiva latura pozitivă şi de a reprima partea negativă.
În ce fel se reflectă această robie în viaţa de zi cu zi? La ce fel de religie se ajunge, dacă nu se primeşte puterea eliberatoare a Duhului Sfânt?
Robia principiilor rele în viaţa de zi cu zi se reflectă prin suma deprinderilor şi obiceiurilor ce ne marchează în mod nefast, la care nu putem să renunţăm în ciuda celor mai bune dorinţe sau chiar eforturi. O religie în care cunoştinţa asupra lucrurilor spirituale nu este urmată de o practicare a acestora, va ajunge în scurt timp să ne înşele mai mult decât ateismul declarat. Fără manifestarea puterii eliberatoare a Duhului Sfânt, nu vom putea să rupem lanţurile ce ne leagă de tabăra puterilor răului.
Să mai citim şi Romani 2:14-16 „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
Este posibil să nu cunoşti litera Cuvântului lui Dumnezeu, dar principiile acestuia să le respecţi? Ce înseamnă să faci „din fire” ceea ce ne este cerut prin Scriptură?
Aşa cum poţi să cunoşti litera unui lucru, dar să nu practici ceea ce deja ştii, este posibil să nu ai ştiinţă asupra părţii de învăţătură, fiindcă nu ai avut ocazii în acest sens, dar pe baza conştiinţei morale să practici ceea ce este bine şi drept. Dacă practicarea binelui ar fi depins de citirea Bibliei, atunci marea majoritate a umanităţii, care nu a ştiut să citească sau nu a avut ocazia de a citi această Carte, ar fi fost pierdută din start. Ori lucrurile nu stau aşa, fiindcă în „firea noastră”, deopotrivă cu partea negativă, există şi mărturia conştiinţei morale, care ne vorbeşte despre adevăr indiferent de loc sau vreme.
Cum este posibil ca omul să mai aibă o conştiinţă morală asupra cerinţelor lui Dumnezeu, în condiţiile în care ignoranţa asupra cunoaşterii Bibliei este atât de larg răspândită?
Nu mă refer acum la cei care au ocazia de a cunoaşte Biblia şi totuşi o ignoră, ci la cei, mulţi la număr dealtfel, care nu se pot bucura de acest privilegiu. Este extraordinar să constatăm că în interiorul nostru, deopotrivă cu firea pământească pe care ne-a inoculat-o Cel Rău, acţionează şi o „vrăjmăşie” împotriva ei, prin intermediul conştiinţei morale, plasată de Dumnezeu chiar de la căderea omului. Prin urmare, nu există justificare pentru comiterea răului, dar există şansa ca oamenii să aibă un anumit simţ al dreptăţii, chiar şi dacă ei nu au avut la dispoziţie partea scrisă a revelaţiei lui Dumnezeu.
Ce putem face pentru a îmbina cunoaşterea Cuvântului divin cu experienţa biruinţei asupra principiilor rele? Ce măsuri au fost luate de către Dumnezeu, astfel încât să ajungem să respectăm poruncile Sale, în ciuda existenţei tendinţelor către rău ce se luptă în interiorul nostru?
Având însă avantajul cunoaşterii Bibliei, atunci nu trebuie altceva decât să profităm de acest lucru, şi îmbinând această cunoaştere cu ceea ce ne îndeamnă conştiinţa morală, va trebui să trecem la partea practică, solicitând puterea Duhului Sfânt. În acest sens, trebuie să trăim adevărul pe care îl desprindem prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. S-au luat măsuri suficiente pentru a putea învinge răul, dintre care aş aminti procesul „naşterii din nou”, prin intermediul căreia tot interiorul nostru este rescris şi reconfigurat pentru a putea să reflecte slava lui Dumnezeu prin chipul lui Isus Hristos. Când acest proces se desfăşoară în noi, atunci putem şti cu siguranţă că am trecut de partea binelui.
Octavian Lupu
Sursa: confluente.ro
