Această întrebare ne este pusă de către membri care sunt dezamăgiţi deoarece simt că pastorii nu vorbesc destul de des despre evenimentele finale. Mulţi dizidenţi susţin că ei satisfac această lipsă de accentuare a mesajului profetic. Desigur, biserica încă crede în profeţie. Desigur, Departamentul de Relaţii Publice şi Libertate Religioasă crede în profeţie. Interpretarea profetică ne oferă înţelegerea corectă a timpului şi a evenimentelor. Dar a crede în profeţie nu înseamnă că trebuie să folosim profeţia în mod greşit ca un instrument spectaculos pentru a atrage oamenii şi banii lor.
Nu trebuie să manipulăm profeţiile numai pentru a fi placul unor oameni. Nu trebuie să creăm evenimente profetice pe baza titlurilor din ziare. S-ar putea ca aceasta să atragă pentru moment atenţia oamenilor, dar ulterior urmează un efect invers şi atunci apare dezamăgirea. Oamenilor nu le place să fie induşi în eroare. Membrii dezamăgiţi tind să părăsească biserica.
Trebuie să fim sinceri şi serioşi atunci când studiem proiectele de lege, legile, conflictele, evenimentele şi declaraţiile. Există astăzi multe dovezi care confirmă interpretarea noastră profetică, aşa că nu este nevoie să creăm dovezi îndoielnice şi să producem confuzie. Am văzut cum a fost folosită scrisoarea pastorală a papei privind duminica într-un mod tendenţios, numai pentru a încerca să se dovedească că o anumită interpretare profetică este corectă. Adevărul nu are nevoie de speculaţii senzaţionale pentru a-i da credibilitate. Dumnezeu este Dumnezeul adevărului, iar Isus este Domnul adevărului.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro