Cimentaţi în minciună. Ce soluţii mai există pentru poporul nord-coreean?
Coreea de Nord a fost mereu în atenţia (chiar și periferică) a mediei occidentale, fie prin eforturile de înarmare, fie prin gravele încălcări ale drepturilor omului. S-a vorbit însă mult mai puţin despre cum ar putea fi ajutaţi nord-coreenii, care trăiesc de câteva decenii o adevărată poveste de groază, cu toate ingredientele ei.
Nu este greu să deduci, din calupurile de mărturii ale refugiaţilor nord-coreeni, pe de o parte că viaţa în Coreea de Nord depășește tot ceea ce imaginaţia lumii libere ar fi putut să creeze, precum și, de cealaltă parte, faptul că regimul pare să fi izbutit a construi statul totalitar perfect. Dacă moartea lui Kim Jong-il a suscitat speranţele optimiștilor că un vânt de schimbare ar putea să bată prin cea mai mare închisoare a lumii, mutările făcute de succesorul său pe tabla de șah a politicii interne au fost concludente: pentru nord-coreeni, viitorul sună la fel de lipsit de speranţă ca și trecutul. Fiindcă, dacă un vicepremier și un ministru al apărării pot fi executaţi cu nonșalanţă la cel mai mic semn de insubordonare, viaţa unui om simplu nu valorează nici cât un fir de păr al Marelui Conducător.
Cum ar putea comunitatea internaţională să ajute cele peste 20 de milioane de oameni captivi în propria ţară, dintre care sute de mii (sau poate milioane) au murit de foame – este una dintre dilemele dificil de tranșat. În orice caz, răspunsurile trebuie formulate pornind de la datele problemei. Și știm că precaritatea economică și îndoctrinarea acerbă, combinate cu teroarea, sunt coordonatele pe care se înscrie viaţa locuitorilor obișnuiţi ai Coreei de Nord.
Mai multe rachete nucleare, mai puţină pâine
Foamea este o problemă reală, cronicizată, cu care se confruntă populaţia nord-coreeană, după ce în anii ’90 lipsa alimentelor a făcut un milion de victime.
Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din martie 2017 dezvăluia că, în tot acest interval, problema lipsei de alimente pentru populaţie a rămas o problemă la fel de stringentă. Conform raportului, 18 milioane de oameni (adică 70% din populaţia Coreei de Nord) nu au suficientă hrană. Dependenţa oamenilor de raţiile guvernamentale accentuează nesiguranţa alimentară, iar despre diversitatea pe care o reclamă alimentaţia echilibrată nici nu poate fi vorba, așa că 10,5 milioane de persoane sunt subnutrite.
Nu există o preocupare reală a guvernului pentru a eradica foametea, iar modul în care este cheltuit bugetul dă măsura întreagă a dezinteresului său. Circa 24% din PIB este alocat cheltuielilor militare (în timp ce media cheltuielilor militare la nivel mondial este de 2% din PIB), pentru că miza tuturor acţiunilor guvernului este păstrarea dinastiei Kim la putere.
Și nu doar cheltuielile militare devorează felii consistente ale bugetului. Cultul personalităţii este menţinut cu preţul unor sume exorbitante – ceremoniile din 2012 au înghiţit o treime din bugetul de stat pe anul respectiv, iar sumele cheltuite pentru construirea palatului Kumsusan ar fi fost suficiente pe achiziţionarea cerealelor necesare populaţiei pentru 3 ani.
Este dincolo de orice evidenţă că, pentru dictatorii dinastiei Kim, bunăstarea populaţiei nu a reprezentat, în niciun moment al celor 7 decenii, o prioritate.
Din acest punct încep dezbaterile despre cât și în ce condiţii trebuie ajutată populaţia vulnerabilă din Coreea de Nord, fără ca acest sprijin să contribuie la consolidarea regimului.
Argumente contra donaţiilor și în favoarea menţineriisancţiunilor economice
Un articol din The Guardian prezintă opiniile divergente ale experţilor pe tema eficacităţii donaţiilor umanitare.
Poate părea straniu că unul dintre cei care condamnă donaţiile este tocmai un refugiat, Jang Jin-sung, unul dintre poeţii de stat preferaţi ai lui Kim Jong-il, care a părăsit ţara în 2004. Este și fondatorul site-ului de știri New Focus International. Jang Jin-sung susţine că ajutorul extern are o eficienţă limitată și că ar trebui stopat din motive economice și umanitare, întrucât acest colac de salvare s-a convertit într-un obstacol în calea reformei economice a ţării sale.
De fapt, chiar în interiorul Coreei de Nord s-ar afla adevăratul dușman al regimului, identificat în jangmadang, economia subterană, care s-a născut în urma dezastrului economic al anilor 1990 și care se sustrage controlului regimului.
Dacă valoarea cardinală propovăduită de Phenian este întâietatea regimului faţă de orice alte interese și nevoi personale, această economie privată aduce cu sine alte valori, între care nevoia de informaţie și alegerile independente. Și, desigur, deschide orizontul oamenilor, ajutându-i să vadă că există viaţă și dincolo de lanţurile adorate ale robiei.
Piaţa neagră – susţine fostul poet al regimului – oferă întotdeauna alimente, chiar dacă trebuie furate din cooperativele de stat. De altfel, faptul că în timpul foametei din anii ′90 numărul victimelor a fost atât de ridicat s-ar explica prin dependenţa absolută de un regim totalitar și prin absenţa economiei subterane, care s-a dezvoltat după acest episod.
Suzanne Scholte, expert în Coreea de Nord și președinta Fundaţiei Forumul Apărării, vorbește într-un interviu publicat pe blogul Institutului Acton despre sancţiunile cu eficienţă superioară, precum cele aplicate nu doar firmelor, ci și băncilor chineze, adică intermediarilor de care Coreea de Nord este legată ombilical. Ea amintește sancţiunile impuse băncii Delta Asia, în 2005, care are sistemul de transfer/ de schimb valutar din Coreea de Nord, forţând regimul să revină la masa negocierilor.
În contextul relaţiilor foarte tensionate dintre Coreea de Nord și SUA, Scholte afirmă că o soluţie viabilă a problemei nord-coreene, care nu lovește suplimentar într-o populaţie deja vlăguită de lipsuri, o constituie aplicarea fermă a sancţiunilor internaţionale, pentru că ele nu blochează ajutorul umanitar destinat populaţiei, ci subminează puterea regimului. Numai că menţinerea sancţiunilor ar trebui conectată cu alte măsuri și cu transmiterea pe orice cale a mesajului că lumea liberă este prieten, nu inamic al poporului nord-coreean.
Disociind regimul de popor: argumente pentru implicarea umanitară
În tabăra cealaltă se poziţionează experţii care identifică în orice presiune economică aplicată Coreei de Nord un glonţ care ricoșează, atingând în cele din urmă tot categoriile vulnerabile ale populaţiei.
Justin McCurry semnează un articol în care inventariază modalităţile în care vor fi loviţi de sancţiunile economice nord-coreenii obișnuiţi. Locurile de muncă dependente de export vor fi primele afectate. Astfel, muncitorii de la minele ce produc minereu de fier sau pescarii dependenţi de vânzarea în exterior a capturii de fructe de mare vor fi expuși mizeriei într-un grad și mai mare.
Este adevărat că guvernului nord-coreean nu-i pasă de cetăţenii săi, scrie Marcus Noland, director de studii la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională, inventariind cauzele foametei care persistă de aproape 20 de ani. Decalajul dintre nevoia de alimente a populaţiei și cantitatea de hrană la care are ea acces ar putea fi stins cu o sumă ce nu depășește 1% din bugetul militar al Coreei de Nord. Dar indiferenţa criminală a guvernului nu anulează obligaţia noastră de a interveni în această criză alimentară, doar că termenii angajamentului trebuie foarte bine definiţi, precizează Noland. Incluzând și evaluarea și monitorizarea acestui ajutor, pentru ca el să nu fie deviat de la categoriile ţintă.
Precizările făcute în 2014 de Roberta Cohen, expert senior la Institutul pentru Studiul Migraţiei Internaţionale, sunt mai actuale decât oricând. Oboseala și deziluzia donatorilor au atins un nivel critic, scria Cohen, atât din cauza programelor de testare nucleară, cât și din cauza dovezilor care indică deturnarea unor ajutoare către grupurile favorite ale regimului și stoparea reformelor în agricultură de teama pierderii controlului politic. Cu toate acestea, întrebarea care persistă este dacă ar trebui să penalizăm „oamenii înfometaţi pentru politicile guvernului lor”. Răspunsul nu poate fi decât negativ, conchide Cohen, amintind că 1 din 4 copii suferă de malnutriţie cronică până la vârsta de 5 ani, iar rata mortalităţii materne și incidenţa tuberculozei ca urmare a lipsei de fier și de vitamine sunt ridicate – iar aceste realităţi trebuie deconectate de backgroundul politic.
Arme împotriva propagandei
Amploarea cultului personalităţii, care are în centru dinastia Kim, face dificilă comparaţia cu ceea ce au trăit, de exemplu, chinezii sub Mao Zedong sau românii sub Nicolae Ceaușescu. În Coreea de Nord liderul statului este venerat, Kim Ir-sen fiind considerat zeu, iar Kim Jong-il fiul zeului, ambii fiind înzestraţi cu puteri supranaturale.
Nimeni nu poate spune cât de sincer este acest devotament, dată fiind severitatea cu care este pedepsită lipsa de respect, în toate versiunile sale reale sau răstălmăcite de regim. Chiar și un regizor renumit, precum Ryu Ho Sun, n-a putut să evite lagărul de reeducare după ce a ultragiat imaginea lui Kim Jong-un, ţipând la actorul ce juca rolul acestuia. Certă este însă izolarea în care trăiește acest popor, total ignorant faţă de schimbările ce au survenit în lume în ultimele decenii, de la palierul politic la cel tehnologic.
Resetarea milioanelor de minţi care au fost învăţate să ofere credit total informaţiilor oferite de regim este, cu siguranţă, o sarcină cu mult mai grea decât aceea de a eradica foamea și sărăcia care macină o pătură largă a populaţiei.
Totuși sunt organizaţii care își investesc resursele și eforturile pentru a penetra acest zid al tăcerii și al minciunii, aducându-le nord-coreenilor informaţii reale despre ceea ce se întâmplă nu doar în lume, ci și în propria lor ţară. Trimiterea de DVD-uri peste graniţa chineză, cu informaţii despre lumea din exterior, și un post de radio înfiinţat pentru ca nord-coreenii să ia contact cu experienţa compatrioţilor care au reușit să părăsească ţara sunt proiecte ce se înscriu în acest efort de conștientizare a populaţiei că trăiește într-o realitate tragică, cimentată în minciună.
Un mesaj pentru elite
Elita nord-coreeană nu e atinsă de niciuna din privaţiunile suferite de oamenii de rând. Membrii ei conduc mașini de lux, au haine de firmă și ajung să cheltuie sute de dolari doar pentru o masă obișnuită. Copiii lor urmăresc filme Disney, joacă bowling și se distrează în celebrele parcuri acvatice. Cel puţin așa susţine unul dintre refugiaţi, Song, fost membru al elitei politice. Dorinţa de a fi liber, spune Song, l-a condus departe de seducţia vieţii luxoase din Phenian, iar executarea unchiului liderului nord-coreean, Jang Song-thaek, l-a convins că nu are un viitor în ţara în care nici măcar un statut privilegiat nu te pune la adăpost de suspiciunea lui Big Brother. Fostul demnitar crede că diseminarea informaţiei în interiorul ţării sale reprezintă una dintre puţinele metode de a elibera poporul de sub puterea unui regim care îl ţine în ignoranţă.
Trebuie să ajungem la elite – este și mesajul transmis de Suzanne Scholte, care subliniază că insecuritatea și teama generate de fiecare epurare trebuie să constituie un cap de pod în conștientizarea membrilor elitei că, ori de câte ori o dictatură ajunge în colaps, elita e parte a schimbărilor ce survin, fie în bine, fie în rău.
Activitatea Frontului de Eliberare a Poporului din Coreea de Nord, înfiinţat de soldaţi nord-coreeni care au dezertat în Coreea de Sud, are ca obiectiv comunicarea cu structuri ale elitei nord-coreene.
De asemenea, suportul oferit refugiaţilor nord-coreeni reprezintă un mesaj consistent transmis celor din ţară – acela că lumea liberă nu le e ostilă, ci e parte din răspunsul la problemele grave cu care se confruntă.
Comentând posibilitatea izbucnirii ostilităţilor militare în Peninsula Coreea, Suzanne Scholte afirma într-un interviu publicat pe 11 septembrie 2017 că nu există opţiuni bune pe masă, „cu excepţia aceleia care este ignorată: o acţiune dedicată populaţiei din Coreea de Nord”.
Scholte analizează toate posibilele pârghii de intervenţie în viaţa nord-coreenilor dintr-un singur unghi, acela al convingerii unui popor înfometat, torturat și minţit de bunele intenţii ale lumii libere. Un mesaj de speranţă cu atât mai salutar cu cât 80% dintre cei care părăsesc ţara fraudulos poartă la ei otravă, pentru a se asigura că nu vor fi victimele repatrierii, în cazul în care sunt capturaţi.
Capcana în care este ușor de alunecat este aceea de a fi distrași de un dictator, în loc de a ne concentra pe nevoia disperată de ajutor a poporului său, avertizează Scholte. Un popor care trebuie ajutat să înţeleagă că nu e înconjurat de inamici și că evoluţia surprinzătoare a Coreei de Sud poartă amprenta ajutorului oferit de cei pe care dinastia Kim i-a ţintuit la stâlpul infamiei.
Într-o lume infuzată cu mai multă moralitate s-ar fi acordat mult mai puţină atenţie morţii lui Kim Jong-il decât nenumăratelor lui victime, subliniază diplomatul american Tom Malinovski.
În aceeași lume, compasiunea și implicarea pot să ateste că o graniţă trasată mai mult sau mai puţin aleatoriu nu poate niciodată împărţi populaţia de-o parte și de alta ei în oameni și mai puţin oameni.
