Mama

Multumesc mama !
Mulţumesc pentru zâmbet, mamă,
Întotdeauna spune mult, încălzeşte, cheamă,
Trimite valuri de linişte, de siguranţă
Şi eşti pentru mine prima mea importanţă;
Simt cum împreună cu glasul tău clădesc
Adăpostul meu sufletesc…
Pentru zâmbet, mamă, mulţumesc.
Mulţumesc pentru mâinile tale
Ce mă cuprind pentru sărutare…
Pe ele am crescut de-am ajuns mare,
Le-am cunoscut la primii paşi de încercare
Şi-acum mai simt cum fruntea netezesc
Şi cum obrajii reci mi-i încălzesc…
Pentru mâinile tale, mamă, mulţumesc.
Mulţumesc pentru ochii tăi ca două lumini de stea:
Ce grijă şi lacrimi se poate admira…
Mă însoţesc peste tot şi în toate
Deschizând orizontului meu seninătate,
Mă aşteaptă, mă cheamă, mă doresc
Şi nu pot să-i uit căci îi iubesc…
Pentru ochii tăi, mamă, mulţumesc.
Mulţumesc pentru inima ta bună şi mare
În adâncul căreia am găsit întotdeauna iertare
Mereu câte un dar ai scos din ea,
Prezentă totdeauna dragostea,
Nu oboseşti să dai, nu preget să primesc
Şi prin această dragoste eu cresc…
Pentru inima ta bună, mulţumesc.
Caut un dar pentru tine mamă
De care să-ţi aminteşti mereu, mereu…
Poate un desen cu chipul tău
Pe care îl voi pune-n ramă
Poate o poveste, sau o poezie,
Poate o faptă sau o bucurie,
Poate un cântec, sau o scrisoare,
Poate o binecuvântare,
Ca mulţumire, pentru iubirea ta cea mare.
Mulţumesc pentru mama mea, Doamne
Pentru chemarea ei de înger păzitor…
Ai desfăcut mâinile Tale pline de daruri
Şi harul s-a făcut în inima ei dor
Şi dorul ei în mine îl găsesc
De-a fi primit de Tatăl Meu ceresc,
Pentru mama mea, Doamne,
Mulţumesc.
George Uba, Străinul din Galilea, pag. 207
Pledoarie pentru mama

Mama este mai frumoasă ca-n icoană,
Este toată numai o sclipire,
Nici nu ştiu dacă mai e zidire
Să trăiască mai frumos a vieţii dramă.
Nu se poate fiindcă mama e persoana
Ce trăieşte pentru alţii clipa,
Orişicât de grea i-ar fi risipa,
Ea nu vrea să fie nici măcar icoana.
Eu nu cred că voi puteţi avea dreptate
Fiindcă nimeni nu mi-a stat aproape,
Nimeni n-ar fi gata să mă scape,
Cum e mama, pe lumină ori pe noapte.
Ba, vă spun că sigur, niciodată mama
n-ar lăsa iubirea să-i apună
dacă noaptea lumii fără lună
şi-ar desface peste mine nori sau teama.
Eu sunt sigur că iubirea mamei mele
Limpezeşte mai devreme cerul,
Ruga ei, mai tare decât fierul,
Schimbă-n sărbători şi ceasurile rele.
Cum să tac, dacă eu ştiu că numai mama
Este cea mai bună dintre toate?
Nu i-a oferit nimeni palate,
Dar ea trece înainte, nu ia seama.
Vreau să spun că până dincolo de zare
Şi pân’ la margini de minuni cereşti
Nu vei putea, oricine dacă eşti,
Să mă convingi că mama-i ca oricare.
………………………………………
Oricât ar vrea să ne convingă cineva
Că undeva în astă lume
Mai poate fi ceva anume
La fel de preţuit şi-asemenea
Cu mama fiecăruia pe nume,
Oricât s-ar strădui, tot n-ar putea,
Doar mama mea e unică pe lume.
Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 217
Rostire
Spui mamă
Şi printre miroase-a pâine caldă,
A nopţi albite şi a trudă.
Deodată, inima începe să vadă
Cum roua zorilor străluce mai udă.
Spui mamă
Şi simţi peste umăr un soi de căldură.
În mâinile aspre e-un soare,
Un izvor părăsit de cântar şi măsură,
Care curge tăcut chiar când doare.
Mamă… spui,
Şi ţi-i dor neoprit de acasă.
Ţi se umple cărarea subit,
Peste vise cuvinte de bine se lasă
Şi te simţi încă-o dată iubit.
Spui doar mamă
Şi te simţi iar şi iar jucător de şotron,
Clipe uitate se întorc la lumină,
Iar pruncia ţi se urcă pe tron
Ca şi-atunci când e calea senină.
Spune mamă,
Ca şi cum ai rosti un colind de iubire,
Ca şi cum ai trăi o minune.
Spune acum şi mereu, făr’ oprire;
Ea e darul divin pentru lume.
Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 221
De vorba cu mama
Mamă,
Tu nu eşti zână şi nici zeu,
Nu eşti nici om, nici Dumnezeu.
Eşti şi prieten, şi stăpân,
Copil de şcoală şi bătrân;
Eşti alergând, răstimpul greu
Dar, de rămas, rămâi mereu
Ceva din om,
Ceva din Dumnezeu.
Să ştii,
Eşti ceasul bun ce-mi dă ocol
Când visele îşi spală ochii de nămol;
Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,
Ca limpezimea zorilor, senină,
Iar când tristeţile îmi cer obol
Tu-mi despleteşti al vremii rotocol
Şi iarăşi
Totul mi-este mai uşor.
Ce dacă
Nu eşti idol, nici măcar erou?
Tu eşti al dragostei curat ecou.
Tu niciodată nu vei fi regină,
Iubeşti prea mult, ca să devii străină
Şi lacrimile tale, blând izvor
Petrec târziu în nopţile cu nor
O caldă strângere de mână.
Eşti, mamă, buna mea stăpână
Cu chip de Dumnezeu
Şi chip de om.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 326
Ştiu doar atat
Nu ştiu cine te-a-nvăţat
Să trăieşti frumos pe lume;
Ştiu atât, că ai un nume
Mai domol şi mai curat
Decât soarele apune
Şi eşti bună ne-ncetat.
Nu ştiu cine ţi-a-nflorit
Zâmbetul din poarta gurii
Ştiu atât: că nu te-nfurii
Când vreodată obosit
Depăşesc pragul măsurii
Ori te critic răzvrătit.
Nu ştiu mamă, nu ştiu tot,
Cât s-ar cuveni să ştie
Blânda mea copilărie.
Ştiu atât: că n-am să pot
Nici acum, nici în vecie
Să te răsplătesc de tot.
Rog pe tata să îţi dea
Un alint şi-o preţuire
Pentru marea ta iubire
Pentru frumuseţea ta.
Şi te rog! Drept răsplătire
Ia şi mulţumirea mea!
Rog pe Dumnezeul meu
Să-ţi lumine doru-n zare
Să rămâi netrecătoare
Şi să nu-ţi mai fie greu!
Mama mea, fermecătoare;
Te iubesc mereu, mereu!
Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 324
Tu nici nu știi
Tu nici nu știi că ești un înger, mamă
Și palma ta cea mirosind a trudă e un cer
În ochii tăi mi-e noaptea fără teamă
În palma ta văd  galaxii de peste efemer.
Tu nici nu știi că glasul tău e-al Lui
Ești și chemarea și răspunsul de la Dumnezeu
Ești steaua mea, deși poți fi a orișicui
Ești darul neegal și te-am primit doar eu.
Tu nu te schimbi odată cu planeta
În sine tu ești ca un univers neplanetar
Tu nu ai sori și nu predai nicicând ștafeta
Îl porți pe Dumnezeu la mine pe hotar.
Tu ești și vie și neîndrăznita mea icoană
Un soi de răsărituri ningând peste amurg
Ar nămeți de lacrimi în primăvara pământeană
De nu ai fi căldura mea în toate câte curg.
Fără să vrei ești pe vecie  numai mamă
Din clipa când întâi m-ai alintat divin
Nu ai ceva mai nobil mai demn să ai în seamă
Să fii cu Dumnezeu iar eu la voi să vin.
Daniel Chrileanu
Sursa: http://www.danielchirileanu.ro
Rămân copil
Când m-am trezit tu mă vegheai de-o veșnicie
De parcă dinainte de-a mă fi născut mă cunoșteai
Parcă  din totdeauna Cerul te dăduse mie
Când nu venisem încă iar tu mă așteptai.
N-am întrebat nicicând ce ești de unde vii
Tu ești  așa cum este viața,  fără protocol
Ești strălucire-n zori și-n beznele târzii
De parcă-n fiecare zi dai singură pământului ocol.
N-am înțeles de ce nu-ți obosește mângâierea
Și nici din ce izvor aduni  tăcerile mereu
Și numai tu găsești fără oprit,  egală  cu durerea
Puterea de-a iubi  când ceasul cade greu.
Pe semne că ascunzi din Dumnezeu ceva
Ori tu te-ai cuibărit în El de neștiută vreme
Te văd cum mă veghezi   când trece careva
Când mă opresc te simt cum inima-ți se teme.
Și porți  pe umeri drumul să nu mă rătăcesc
Tu vrei să trec prin stele, iar  văile să-neci
Să nu văd  suferințe în tine cât  lovesc
Să aflu numai  bine prin lumea-n care-mi treci.
Când m-am trezit eram  ca tine dragă mamă
Dar  vreau să știi că pentru veci rămân copil
Să tot aud iubirea-ți cum mă chiamă
Să-I mulțumesc lui Dumnezeu, cu ruga mea umil.
Daniel Chrileanu
Sursa: http://www.danielchirileanu.ro
Copil trecut
N-am priceput din lacrimile tale nici o iota, mama
Si nu stiam de ce ti-i aspra palma, tatal meu,
Dar am aflat ca tu plângeai de propria mea teama,
Ca tu  trudeai sa nu gasesc în cale drumul greu.
Când ma certai n-am banuit ca-i o durere,
Când ma primeai credeam ca-i dreptul meu,
Si nu vedeam ca printre gânduri singura ta vrere
Eram ca o comoara, eu, si numai eu.
Argintul fara straluciri ce porti pe tâmple tata,
Nu banuiam ca eu l-as toarce fir cu fir;
Te judecam; parea ca-mbatrânisei prea de-odata
Si m-am ferit sa ti-l mângâi, atâtea secole în sir.
Când nu plângeai, credeam ca îti iubesti taria,
Mi se parea ca tatal meu ar vrea sa-mi fie zeu.
Si nu stiam ca plângi pe-ascuns, sa-mi lasi doar bucuria
În timp ce eu te-am ne`nteles   mereu.
Si daca azi mai esti, de nu vei fi plecat,
As vrea sa stii ca port în pe buze ca un dar
Sa-ti spun ceva ce n-am mai spus vreodata:
Îti spun c-am înteles, ca m-ai iubit si foarte clar.
Ce nu-nteleg e cum de am tacut atâta veac?
Si azi,  din prea târziu, ori prea departe,
Aud cum înca-n amintiri, ca într-un fara seaman leac
Ma tot astepti , sa-ti mai scurtez din noapte.
În gândul meu, chiar daca esti, chiar daca ai plecat,
Te duc spre Dumnezeu, ne-nchipuita multumire.
Si stiu ca un parinte ce iubeste ne-ncetat
A înteles de mult, ca-i rasplatit de propria-i iubire.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
Sunt bine, mama !
Aud si-acum ca te mai rogi si te mai temi
De nestiutul care-mi da târcoale
Dar, azi îti spun sa nu mai gemi
Ca m-ai crescut la Dumnezeu în poale.
Înca mai simt cum tremuri netihnita
Cum ti se pare ca auzi, ca vezi,
Dar vreau sa stii ca astazi, troienita,
Esti numai tu sub tâmple de zapezi.
Opreste-te din întrebari si freamat,
Am mai crescut si merg asa cum stii
Am înteles al noptii tale geamat
Îmi luminezi prin codrii fruntii argintii.
Tu esti mereu cu mine la rascruce,
Tu îmi deschizi si poarta si carari
Dar lasa pleoapele sa se usuce;
M-ai învatat sa merg printre chemari.
Aseaza-te macar în gând o clipa
Si lasa lacrima sa limpezeasca-n zare
Sa vezi cum  am sub propria-mi aripa
Cararea ce-ai visat în ceasul de nascare.
Îti spun ca Dumnezeu e lânga mine
Asa cum L-ai rugat  demult, demult,
Iar azi Îl rog sa-ti fie ne-ndraznit de bine,
Ca binele din cer de neoprit tumult.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
Menire
Pe tine Dumnezeu te cheama
Sa fi mai mult decât un bulgare  de mama
Tu esti un soi de drum prin univers
Cu vai de nemiscate stele
Ca o planeta într-un singur vers.
Tu stii chemarea  spre senin
Cum stiu luceferii sa arda pe deplin
Tu stralucesti în nopti de huma
Cât poarta unei galaxii
De parca esti a bunatatii suma.
Femeie, tu, aduni în tine zarea
Cu diminetile, cu neumbrita înserarea
Si cerni prin lanuri de taceri
Refrenul  vietii ca un leac
La tarm de ne-ntelese adieri.
Esti un liman al neschimbarii
Esti înca visul ce raspunde cautarii
Priveste cum  de la-nceput
Esti tot o coasta si-un întreg
Ca vasul dintr-o lacrima de lut.
Daca-ai uitat ce esti vreo clipa
Daca te stingi necumpanit în vreo risipa
Întoarce-te la Cel ce te-a zidit
Alege sa fi tu din planul Lui
Si tu si universul tau veti fi de neumbrit.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
Mama mereu
Mereu  au fost mâinile tale mai calde, mai vecine
Si pâinea ce framânti a fost mai dulce mama
Din ochii tai truditi în noptile  departe si straine
A curs fara oprit lumina cea  fara de seama.
Întotdeauna tu  ai spus mai mult în lacrimi si taceri
Ca jarul din apusuri ce-nvaluie  miresmele din lunci
În mâinile firave au stat mereu, mereu, puteri
Ce-au împlinit ascunse  visarea unor prunci.
Si versul tau a fost ca o cereasca rugaciune
Când nu stiam de ce  si pentru cine te plecai
Si m-ai lasat  sa trec lipsit de orice-amaraciune
De ca si cum m-as fi nascut mai mult în rai.
Ca nimeni altul mi-ai citit neîndraznitul de pe buze
Si-ai auzit oceanele din gând cum rascoleau
Tu ai stiut sa-mi fii metafora dintâi cu tot cu muze
Ca un poem pe care altii poate nu-l stiau.
Te-a zugravit Maestrul ca pe un tablou cuminte
Cu uliti, cu padure fermecata si cu luna
În care tot aud un cântec de deasupra de cuvinte
Si unde nu-s amurguri care sa-mi  apuna.
Din mâna Lui, tu, ca un bulgare de taina
Aduci la viata rostul  înca nefiintei
Si dai împaratiei de lumina pamânteasca haina
De parca ai ciopli un chip credintei.
Ne-ar fi departe si  anevoie întelesul poate
Si Dumnezeu ne-ar fi strain cât nu vom sti
De nu ne-ai fi iubit  mai sus de lucrurile toate
De nu erai, nici noi vreodata nu am fi.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
Mama
Din tot ce e mai scump pe lume
Şi bine-n toate ţi-au făcut
Doar una are un renume:
E mama care te-a născut.
Ea a vegheat la capu-ţi somnul
Să-ţi fie dulce, liniştit.
În tot ce-i bine a dat tonul
Căci mult, prea mult ea te-a iubit.
De egoism nu-ncape vorbă
Căci pentru tine s-a zbătut
Să ai pâiniţă, să ai ciorbă,
Să fii pe drum neabătut.
Ea a dorit să ai şi carte
Să poţi fi învăţat, deştept,
De muncă bună să ai parte
Să nu pierzi timpul în deşert.
Te-a alintat cu vorba-i dulce
Şi ţi-a vorbit frumos mereu,
Mergând pe drumul către cruce
Ţi-a prezentat pe Dumnezeu.
Ţi-a spus că cerul este ţinta
Ce-ţi stă în faţă, neclintit.
Să-ţi fie-uşoară biruinţa
Ea pentru tine a dorit.
Cum poţi acum copile dragă
Să n-o ajuţi, să n-o iubeşti?
Ar trebui ca viaţa-ntreagă
Pe mama ta s-o preţuieşti.
Chiar de e-n vârstă şi n-aude,
Chiar de nu face paşi perfecţi,
Chiar de nu ştie şi nu vede
Pe mama ta să o respecţi!
© Viorel Dascalu 2010
Cu mama în gând
De mama mea, îmi amintesc, când seara
Se-ntoarce peste măguri  şi izlaz
Şi inima se-nmoaie ca şi ceara
Când lacrima se-adună în talaz.
E greu când nu e mama lângă tine…
Aş prefera nuiaua de castan…
Dar asta este… ca să-mi fie bine,
Ea stă departe, să câştige-un ban.
O, Doamne, nu e simplu, dar eu sper
Că cerul pe pământ din nou coboară,
Şi că va trece iarna cu-al ei ger
Şi o să vină mama Primăvară.
Jercan Danut Alexandru
M A M A
O dimineaţă,
un hohot de râs,
un cântec,
un pic de dulceaţă.
Câteodată o vioară,
o pălărie mare de soare,
o lacrimă,
şi un pic de seară.
Uneori un fel de morişcă,
un pumn de cireşe proaspete,
o floarea-soarelui galbenă,
un pic de frişcă.
Mai mereu o mirare,
o bomboană de ciocolată,
o rochie albastră,
un pic de soare.
Deodată – o tresărire,
o ploaie de vară,
o rugăciune,
o picătură (cam cât un ocean) de iubire.
George Uba – Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 92
Mamei
Sunt stinse cu săruturi blânde
mâinile tale, focuri pale
de flăcări tremurânde.
Te rog măicuţă închide ochii
şi-ntoarce-ţi palmele spre soare;
De vei ghici ce pun în ele,
obrajii mei – boboc de floare,
ori lacrimi calde de iubire,
îţi dau în dar o primăvară
rotundă ca o inimioară
de fetiţă
sau de băiat cuminte.
Sunt pline de săruturi blânde
mâinile tale mamă bună;
acum când martie adună
copiii să-ţi aducă darul,
întoarce-ţi palmele spre soare
să curgă-n ele dinspre cer
potop de dragoste înfloritoare.
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 133
Pentru mama
Am rugat primăvara să-mi dăruiască
cea mai gingaşă floare a ei
ca să ţi-o ofer
şi mi-a dat un ghiocel proaspăt.
Abia îşi scosese fruntea din iarbă
Şi soarele îl făcea să pară… strălucitor
Era o minune de puritate şi parfum.
Visam cum îl vei primi
cum îmi vei zâmbi
cum îl vei pune în vază.
Însă înainte de a ajunge să ţi-l dau
Căpşorul lui delicat, alb s-a plecat.
Am crezut că prin el voi reuşi să-ţi vorbesc
despre curăţia amintirii tale
ce-o păstrez de ani în inima mea.
Însă n-a rezistat era prea delicat
Mi-am dat seama că primăvara
Şi florile nu sunt de ajuns ca să-ţi vorbească
de
recunoştinţa ce o port în mine pentru tine.
Un ghiocel e o minune a naturii,
îi stă bine acolo, printre verdele pământului
aşa are mai multă putere.
În bătaia vântului, răzbind rămăşiţele de zăpadă
e o mărturie pentru Părintele lui.
Reflectând, mi-am dat seama
că nimic nu ar fi mai valoros să-ţi dau
ca inima mea
Tot o floare de primăvară
răsărită în strălucirea soarelui de april
udată şi mângâiată de tine.
Această minune nu o poţi vedea
însă o ştii, e acolo în adâncul sufletului meu
Când bat vânturile aspre ea mă ţine
Când vin bucurii ea râde împreună cu mine.
Nu am ceva mai preţios să-ţi ofer
nici măcar primăvara
sau florile, căci nici una din ele
nu este… ca inima mea pentru tine.
Loredana Olteanu, Lacrimi sub stele, pag. 9
Şase pui si-o biata mama
Mai de mult o rândunică, avea-n cuibu-i şase pui,
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal şi văi
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubirea-i … nu odată,
S-a culcat ea, nemâncată.
Dar destul de fericită, că nu s-a-ntâmplat nici-când
Dintre pui s-adoarmă unul, ars de sete s-au flămând…
Nici n-a fost mai mândră mama decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii, se făcuseră voinici.
Şi n-a mai avut odihnă, nici cât ai clipi sub soare,
Până când pe fiecare pui, mi-l-a-nvăţat să zboare
Dar când toţi puteau să plece, încotro vroiau sub slavă
Rândunica istovită a căzut în cuib bolnavă…!
Şi cu ochii plini de lacrimi, ţinţă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
– Dragii mamii eu de-aseară, simt în inimă un cui…
Aripile greu mă dor, şi nici vorbă să mai zbor..
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi…
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii se cuvine ,
Mari cum v-a crescut măicuţa, să-ngrijiţi şi voi de mine.
Şi ca nimeni dintre pui-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceţi zilnic numai câte-un bob,
Ale voastre şase boabe, milostive, mă vor ţine,
Până când o să vrea cerul, să mă facă iarăşi bine
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei şase pui,
Şi-au adus vreo şase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe însă puii, beţi de-ai slăvilor înalt.
Fiecare-având nădejde, că-i aduce celălalt,
N-a mai dus nici-unul bobul, şi uitat-a mucenică,
A murit atunci de foame, ce-a mai sfântă rândunică
Şi-a rămas de-atunci povestea, tristă ne-luată-n seamă,
Orişicui ai sta s-o spui,
Că o mamă îşi hrăneşte, şase opt sau zece pui,
Însă zece pui adesea, nu pot toţi hrăni o mamă
Vasile Militaru
O mama crestina
O, mama credincioasa, buna,
Tu care-ai pretuit copiii,
A carei-i mana ii indruma,
Ca sa-i faci fii ai vesniciei.
Onoare iti aduce cerul,
Si Domnul te binecuvanta.
Isus apreciaza zelul
Si orice ruga… ti-o asculta.
Ai stat sa-i cresti cu-ntelepciune,
Le-ai modelat si caracterul,
Nu i-ai crescut pentru renume
I-ai invatat doar adevarul.
Isus e Adevar si Viata!
I-ai indreptat spre vesnicie.
Tu le esti scut, le esti povata,
In scumpa lor copilarie.
In lume nu primesti onoare,
Esti mama doar, neremarcata.
Tu ai o slujba de valoare,
Iar rasplatirea-ti vine-ndata.
Isus e gata sa revina,
Iar bucuria-ti va fi mare.
Tu ai lucrat ca o crestina
Si esti a cerului valoare.
Sandica Constantinescu
Salem, Or., 11 Ianuarie 2006

Dintre sute de cuvinte, unul iubesc,
Il rostesc cu dor fierbinte si-l pretuiesc.
Re-nvie mereu prin el chipul tau,
Scumpa mama!
Si nopti nedormite si lacrimi tarzii
Iar te cheama.
Nu-i durere pentru tine care s-o simti,
Chiar de-apar in ochi vreodata lacrimi fierbinti.
Cand totu-i trecut si mare-ai vazut
Copilasul,
Un dor te cuprinde-a avea cu Isus
Sus locasul.
Mama scumpa, astazi iata, tu sa primesti
Cupa de iubire plina care-o doresti,
Iubitul tau fiu, cand nu-i prea tarziu
Ti-o intinde.
Si copilareste in brate cu drag,
Te cuprinde.
Rugaciunea mea fierbinte-o -nalt catre cer:
Tu ajuta-mi, Doamne Sfinte, fa-ma sa sper,
Cand Tu vei veni, alaturi vom fi
Eu si mama,
Iubirea-Ti divina ne va-acoperi
Ca naframa!
Valeriu Burciu
Mama
(Pentru copii)
Inger fraged de lumina,
Daruit din ceruri „nalte,
O faptura mult prea fina,
Ce vorbeste-n calde soapte.
Cu rabdare inzestrata,
Bunatate si blandete,
Iubitoare pan” la capat,
Plina de multe povete.
Lacrimi, nopti si asteptare,
Risipeste pentru tine,
Ca atunci cand vei fi mare,
Sa iti fie cat mai bine.
Cantul ei te linisteste,
Te adoarme si alina,
Devotata te-ngrijeste,
Te conduce spre Lumina.
Ascultare, note bune,
Ajutor de-i daruiesti,
Devin darul cel mai mare
Si-arata cat o iubesti!
Doamne-ti multumesc mereu,
Si voi tine zilnic seama,
De-cest dar pe care eu,
L-am primit si este MAMA!
Floare de colt, martie2008
Pentru mama…
M-ai nascut printre lacrimi si zambet,
Copil,
Ce se-ascundea dupa ruine de pacat.
Nu am inteles atunci dragostea ta
Insa
Crescand…
Tu mi L-ai creionat
Pe Isus in inima mea
Si mi-ai colorat crucea…
Am crezut ca e prima lectie de desen,
Dar a fost primul gest schitat
Spre-a intelege iubirea.
Azi,
Iti vad chipul patat de timp…
Ma privesc in oglinda in care te vezi,
Si-ti daruiesc multumire
Pentru
Omul ce-a fost,
Omul ce sunt
Si omul care intr-o zi,
Isi va intoarce fruntea
Catre sclipirea ochilor de Sus!
Nu sunt,
Nu-ti cer mai mult,
Doar
Primeste darul meu
Cazut intre lacrimi si zambet !
Alina C.

Nu uita pe mama ,
niciodata !
Închipuieti ,
cât de greu te-a crescut .
Au fost timpuri grele … ,
munca , lipsuri de bani …
Dar ea ,
în Domnul s-a încrezut !
În munca grea
cere ajutor ,
În suferinta
cere alinare ,
Când greutatile
o depaseau ,
În Domnul Sfânt
gasea scapare .
Daca ai pe mama
respect-o cât poti ,
Ofera-i o vorba buna
si-o mângâiere ,
Daca nu o ai … ,
în suflet sa o porti
Aceasta si Domnul
de la tine o cere .
Respecta-ti parintii ,
scrie porunca ,
Sa traiesti multi ani ,
cu zile senine ,
Respecta pe Domnul
din inima ta ,
Atunci poti astepta ca
“ Isus în curând vine “ !
Urzica Valeria