Mama pentru totdeauna

Mama pentru totdeauna
CUPRINS:
1.    Deschidere 5 / 100 Tată iubit, Te-adorăm!
2.    Rugăciune
3.    Poezie: Rugăciune mică
4.    Proză I: Nu e drept!…
5.    COR + COM – 92/100 Ce fericit e-acel cămin!
6.    Proză II: Şi totuşi…
7.    Poezie: Ştiu doar atât
8.    Proză III: Mamă pentru totdeauna
9.    Experienţă: Dragoste de mamă
10.    COR + COM – 32/52 Dacă vrăbii pot să cadă
11.    Proză IV: Suferinţă
12.    Proză V: Miracolul
13.    Experienţă: Mama – cangur –
14.    COR + COM – 98/100 Un nume scump (de învăţat) 77
15.    Poezie:
16.    Proză VI: Cursă cu obstacole
17.    Întrebări biblice – concurs
18.    Închidere 85/100 Suntem una-n iubirea Lui
19.    Rugăciune
20.    Postludiu – anunţuri

RUGĂCIUNE   MICĂ

Mamă, tu semeni cu primăvara
sau primăvara seamănă cu tine?
Când întinzi braţele albe
albia inimii noastre se umple de ape
ce curg,
Curg prin câmpii în valuri de glasuri zglobii
Deasupra ochilor tineri.
Tu eşti plină de zboruri,
ca o tresărire de aripi
purtând mereu grija de copii în palme.
Mamă, buna mea mamă,
în seva nopţilor calde,
când somnul cu pleoapa deschisă
te-ndeamnă să legeni
zâmbetul lumii de mâine,
eu mă rog pentru tine:
Doamne sfinte, dă-i mamei mele
o coroană
cu stele mici şi mari
câte boabe de mărgăritar are lumina ochilor ei,
dă-i ziua de a fi fericită
şi cântec senin,
dă-i muntele de rubin al veşniciei,
Amin!
Gabriel Rusu, „Şansa eternităţii”, pag. 131

Nu! Nu e drept! De ce să avem o zi a mamei şi să nu avem şi o zi a tatălui?.. Dacă este egalitate, să fie egalitate!Cei doi sunt una! Sunt două jumătăţi care se completează, care au obligaţii şi drepturi egale.Dumnezeu, când a creat-o pe Eva, nu a luat un os din capul lui Adam, ca Eva să fie mai importantă; şi nici nu a luat un os de la călcâi, ca să arate că Eva avea să fie mai puţin importantă decât Adam. A luat o coastă, adică un os chiar de la mijloc… Adică egalitate!  Dar ce fel de egalitate este aceasta?
În fiecare an avem o zi a mamei!Este o ocazie deosebită pentru ea: la ea ne gândim, spunem poezii, cântăm, îi oferim un buchet de flori sau un cadou… Dar tata? Prin urmare va trebui să pregătim şi o zi a tatălui. De ce nu

Şi totuşi există ceva, ceva deosebit, care face să avem doar o zi a mamei… Şi acest ceva este ascuns în chiar numele ei. Cine spune cuvântul „mamă”, nu vorbeşte, ci cântă… Muzicalitatea acestui cuvânt nu poate fi egalată de nici o simfonie. Frumuseţea lui nu se regăseşte nici măcar în crinii care sunt îmbrăcaţi mai imperial decât Solomon… Este primul cuvânt care se învaţă, pentru că fără el nu le-am putea învăţa pe toate celelalte… Este primul zâmbet pe care-l vedem, pentru că fără el, nu le-am putea vedea pe toate celelalte… Este primul cântec, primul joc, primul abecedar…
Şi nu poate fi un alt nume mai frumos pentru copil, pentru că în el se găseşte şi numele lui Isus. Prin mama lui, copilul Îl descoperă şi Îl cunoaşte pe Isus.  Dragostea lui Dumnezeu pentru om nu poate fi povestită mai bine, prin cuvinte şi exemplu, de nici o altă fiinţă din univers…

ŞTIU   DOAR   ATÂT
Nu ştiu cine te-a-nvăţat
Să trăieşti frumos pe lume;
Ştiu atât, că ai un nume
Mai domol şi mai curat
Decât soarele apune
Şi eşti bună ne-ncetat.
Nu ştiu cine ţi-a-nflorit
Zâmbetul din poarta gurii
Ştiu atât: că nu te-nfurii
Când vreodată obosit
Depăşesc pragul măsurii
Ori te critic răzvrătit.
Nu ştiu mamă, nu ştiu tot,
Cât s-ar cuveni să ştie
Blânda mea copilărie.
Ştiu atât: că n-am să pot
Nici acum, nici în vecie
Să te răsplătesc de tot.
Rog pe tata să îţi dea
Un alint şi-o preţuire
Pentru marea ta iubire
Pentru frumuseţea ta.
Şi te rog! Drept răsplătire
Ia şi mulţumirea mea!
Rog pe Dumnezeul meu
Să-ţi lumine doru-n zare
Să rămâi netrecătoare
Şi să nu-ţi mai fie greu!
Mama mea, fermecătoare;
Te iubesc mereu, mereu!
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 324

Cu adevărat în numele mamei este şi iubirea lui Isus! Să ne gândim la faptul că Fiul lui Dumnezeu, dorind să moară pentru noi, a trebuit să ia un trup omenesc… A murit şi a înviat, şi S-a înălţat la cer cu trupul uman în care va rămâne pentru veşnicie. El va fi fratele nostru mai mare şi Emanuel, Dumnezeu cu noi! Fiul lui Dumnezeu a devenit şi Fiul omului, şi astfel va rămâne cât vor ţine veşniciile. Ce dragoste! Ce sacrificiu!
Tot la fel, o mamă, din clipa când s-a hotărât să fie mamă, va rămâne mamă pentru veşnicie. A fost un timp când nu era mamă. Putea alege să nu fie mamă. Dar n-a putut să nu reverse, din iubirea ei, iubire unor fiinţe mici şi gingaşe, şi de aceea a devenit mamă, şi mamă va rămâne pentru copiii ei, pentru totdeauna! Fără concediu, fără vacanţă, fără recreaţii!…

Un articol din revista National Geographic oferea cu câţiva ani în urmă o imagine pătrunzătoare a iubirii unei mame. După un incendiu care cuprinsese pădurea din Parcul National Yellowstone, pădurarii au început escaladarea masivului muntos pentru a evalua pagubele produse de acel infern.
Un pădurar a găsit o pasăre literalmente pietrificată în cenuşa, aşezată ca o statuie pe pământul de la rădăcina unui copac. Tulburat de imaginea stranie pădurarul a lovit uşor pasărea cu un băţ. Când a atins-o trei puişori mititei s-au ivit de sub aripile mamei lor moarte. Mama iubitoare, conştienta de dezastrul iminent, şi-a dus puii la baza copacului şi i-a strâns sub aripile sale, intuind ca în curând aveau să se ridice gaze toxice. Ar fi putut zbura pentru a fi în siguranţă dar ea a refuzat să-şi abandoneze puii. Când vâlvătaia focului a sosit şi flăcările au ars trupul ei mic, pasărea a stat nemişcată. Pentru că ea a acceptat să moară, cei de sub aripile ei aveau să trăiască.

Când spunem „mamă” spunem „suferinţă”… „Cu durere vei naşte copii” – se aud peste veacuri cuvintele rostite la poarta Edenului şi de atunci încoace mama a devenit întruchiparea suferinţei. După durerile naşterii, ea trebuie să sufere durerile creşterii, nopţile frământate, luptele stăruitoare pentru copiii ei. Cine ar putea plăti sau răsplăti cum se cuvine toate suferinţele unei mame? Dar cine ar fi în stare să numere toate oftările ei? Sau a existat vreo mamă care să fi ţinut o contabilitate a acestora?
De ce nu? Pentru că dragostea uită să scrie, uită să numere, uită să calculeze… Matematica iubirii este aşa de ciudată!
Dragostea e mai tare ca moartea şi de aceea în iubirea unei mame se topesc toate necazurile şi toate durerile. Iar dacă acestea vor rămâne tipărite pe chipul ei, pe tabla de carne a inimii nu va rămâne decât dragostea…
Şi din nou, mama este un tablou aproape perfect pentru suferinţele lui Isus pentru noi. El ne-a iubit, şi de aceea n-a ţinut seamă de durerile pe care le-a sorbit, pentru că avea ochii pironiţi spre salvarea noastră.  „Poate o mamă să uite de copilul pe care-l alăptează? Şi chiar dacă l-ar uita, spune El, cu nici un chip Eu nu te voi uita!”…

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele… Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!”
În ceste cuvinte recunoaşte psalmistul miracolul ivirii unei noi vieţi, şi acest miracol face ca mama să ocupe o poziţie atât de onorată!
În cele 9 luni, în care două fiinţe aşa de apropiate convieţuiesc, au loc evenimente extraordinare, ascunse de orice ochi, dar la fel de zguduitoare ca exploziile stelare… Timp de 9 luni cele două fiinţe comunică fără voia lor, fără ştirea lor. În 9 luni, are loc cel mai perfect proces de învăţământ, în care un educator transmite cu eficienţă tot ce ştie şi  tot ce este…
Şi ce bucurie mai mare poate să fie, decât aceea de a vedea rodul muncii sufletului tău: o fiinţă mică, dar atât de asemănătoare cu tine!… Îţi mai trebuie o altă răsplată? A, da! Poate mai târziu în nişte copii cuminţi şi ascultători!…

În Australia verile sunt toride…Crescătorii de animale n-ar avea apa necesară dacă nu ar săpa gropi mari pentru apă, poate chiar  în vecinătatea unei umbre răcoroase de pădure… Şi, ca nu cumva să se întâmple ca animalele sălbatice să vină şi să bea apa, cu atâta grijă adunată, trebuie să fie angajat un paznic care să aibă o armă şi să fie oricând gata să tragă  dacă fiarele pădurii ar îndrăzni să se apropie…
Iată-l pe paznic cum moţăie la umbră, dar cu urechile ciulite la fiecare foşnet…
Este amiază, o amiază de cuptor. În căldura soarelui fierbinte toate stau în nemişcare: copacii, apa, paznicul… Deodată un foşnet se aud scurt… Paznicul întoarce capul şi vede un cangur… Era un cangur mamă cu un puişor drăgălaş în buzunarul lui de la piept… Probabil că setea este atât de mare încât le-a dat curaj celor două făpturi să se apropie, care nici pe departe nu seamănă cu nişte fiare, ci mai degrabă cu două fiinţe drăgălaşe pe care paznicul le-ar lăsa să bea, dacă nu ar fi fost ordinul stăpânului… Cu ochii ţintă la paznic, canguriţa mai face un pas spre apă…
Paznicul ia puşca de la picior. Cangurul mai face doi paşi…Paznicul pune arma la ochi şi îi spune în gând: Mai bine ai face să nu te apropii să bei că am să trag! Canguriţa mai face un pas… apoi încă unul…şi încă doi, încet de tot,  şi în acest timp nu-şi ia ochii din ochii paznicului…
Acesta e pus într-o mare încurcătură: Cum să tragă? Dar în cine să tragă? Dacă trage în mamă,  o să rămână puiul singur… Cine o să aibă grijă de el?…
Mama hotărâtă mai face un pas…Paznicul pune degetul pe trăgaci…Cele două făpturi însetate ajung chiar la marginea gropii şi paznicul îşi spune: Dacă te apleci să bei, am să trag!Dar canguriţa nu mai face nici un pas.
Un glas neauzit de paznic îi spune puiului: “Du-te şi bea!”
Puiul sare bucuros, se duce până la apă, bea pe săturate şi se întoarce. Se aşează şi mai bucuros la locul lui, spune cu un glas neauzit “mulţumesc!”, dar de data aceasta paznicul parcă prinde sunetele acestui glas şi rămâne mut de uimire: Mama pleacă fără să bea… Fără să bea măcar un strop de apă!  La multe se aştepta paznicul dar la asta nu! Cum e posibil? Să înţeleagă această mamă ce înseamnă sacrificiu? Să înţeleagă oare că trebuie să rişte şi până unde să rişte pentru puiul ei?
Da! Cu adevărat dragostea găseşte o cale! Dragostea suferă totul, crede totul, nădăjduieşte totul! Şi cu atât mai mult dragostea unei mame!

DE   VORBĂ   CU   MAMA
Mamă,
Tu nu eşti zână şi nici zeu,
Nu eşti nici om, nici Dumnezeu.
Eşti şi prieten, şi stăpân,
Copil de şcoală şi bătrân;
Eşti alergând, răstimpul greu
Dar, de rămas, rămâi mereu
Ceva din om,
Ceva din Dumnezeu.
Să ştii,
Eşti ceasul bun ce-mi dă ocol
Când visele îşi spală ochii de nămol;
Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,
Ca limpezimea zorilor, senină,
Iar când tristeţile îmi cer obol
Tu-mi despleteşti al vremii rotocol
Şi iarăşi
Totul mi-este mai uşor.
Ce dacă
Nu eşti idol, nici măcar erou?
Tu eşti al dragostei curat ecou.
Tu niciodată nu vei fi regină,
Iubeşti prea mult, ca să devii străină
Şi lacrimile tale, blând izvor
Petrec târziu în nopţile cu nor
O caldă strângere de mână.
Eşti, mamă, buna mea stăpână
Cu chip de Dumnezeu
Şi chip de om.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 326

Viaţa unei mame este o experienţă complexă şi deosebit de plină. Mama are parte de momente preţioase la care n-ar renunţa pentru nimic în lume; totuşi câteodată simte că este la capătul puterilor. Este o deosebită cursă cu obstacole… Şi pe măsură ce trece timpul, obstacolele parcă sunt tot mai multe şi mai mari… Face tot timpul de gardă şi este la post fără întrerupere: Rufele trebuie spălate şi împachetate! Mâncarea trebuie să fie gata la timp! Somnul ei rămâne adesea neîmplinit, iar planurile trebuie schimbate din mers şi la faţa locului… Între venituri şi cheltuieli trebuie să se dovedească a fi un contabil iscusit; dar trebuie să fie şi bucătăreasă, şi soră medicală şi educatoare, poate chiar avocat sau judecător..
Dar dacă trebuie să meargă şi la serviciu? În câte să se împartă ca să facă lucrurile mari, şi chiar pe cele mici care nu se observă, şi pentru care nu primeşte de la nimeni, nici o plată…?De fapt nici nu se gândeşte la plată, căci le face pe toate cu dragoste…
Şi atunci, un zâmbet spontan, un dulce „mulţumesc, mami!” şi o caldă îmbrăţişare sunt ceea ce o ajută să meargă mai departe.
Adăugaţi şi un „te iubesc!” şi fiţi siguri că prin acest cuvânt fermecat mama va dobândi forţa necesară să treacă peste încă vreo zece obstacole…

Numărul întrebărilor poate fi redus, sau completat, după inspiraţie şi împrejurări.
De asemenea întrebările pot fi puse direct în sală, sau se poate organiza foarte rapid un cadru de concurs: sala se poate împărţi în două echipe, după aşezarea scaunelor, sau în echipa tinerilor contra echipa vârstnicilor, sau în echipa fetelor şi a băieţilor, etc.
Sugeraţi la sfârşit, ca punctele obţinute de cele două echipe să se adune, iar rezultatul să fie al tuturor! Toţi sunt câştigători!

I – Cum se numeşte mama?
1. Cum se numeşte mama lui Solomon? (1 Regi 2,13) Bat-Şeba
2. Cum se numeşte mama lui Esau? (Gen 28,5) Rebeca
3. Cum se numeşte mama lui Moise (Exod 2,8) fără nume
4. Cum se numeşte mama lui Timotei (2 Tim 1,5) Eunice
5. Cum se numeşte mama lui Ioan Botez. (Luca 1,57) Elisabeta
6. Cum se numeşte mama lui Samuel (1 Sam 2,19)

II – Cine a spus?
1.    Cine a spus: „Juraţi-mi că veţi lăsa cu viaţă pe mama mea şi pe tatăl meu?” (Iosua 2,13) Rahav
2.    Cine a spus: „Lasă-mă să sărut pe mama mea şi pe tatăl meu şi te voi urma!”? (1 Regi 19,20) Elisei
3.    Cine a spus: „Blestemată să fie ziua în care m-a născut mama mea?” (2 Persoane: Iov 3,3  Ier. 20,14) Iov, Ieremia
4.    Cine a spus: „Nu cumva voi veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne închinăm înaintea ta?” (Geneza 37, 10) Iacov
5.    Cine a spus: „Căpeteniile erau fără putere până când m-am ridicat eu ca o mamă în Israel!”? (Jud 5,7) Debora
6.    Cine a spus: „Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine şi m-au pus păzitoare la vie!” (Cânt. 1,6) Solomon

III – Completează textul:
1. ”Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: Ce să cer?  Şi mamă-sa i-a zis: . . . . . . . . . . . . . .
(Marcu 6,24) Capul lui Ioan Botezătorul.
2. ”Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
(Matei 12,50) Îmi este frate, soră şi mamă.
3. Dacă cineva blestemă pe mama sa şi pe tatăl său, aceluia i se va . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
(Prov. 20,20) i se va stinge lumina în mijlocul întunericului.
4. Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar. . . . . . . . . . . . . . . .  (Isaia 49,15) chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip.

IV – Unde scrie? (Pentru un punct să se spună măcar cartea)
1. Unde scrie: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta!” (2 locuri; Exod 20,12; Efeseni 6,2)
2. Unde scrie: „Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi zice că nu face păcat, este tovarăş cu nimicitorul” (Prov.28,24)
3. Unde scrie: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte” (Ps.27,10)
4. Unde scrie: Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu”  (Isaia 66,13)
5. Unde scrie: „Ascultă fiule învăţăturile tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1,8)
6. Unde scrie: „Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei!” (Rut 1,8) p. 287

1. Ce trebuia să facă un israelit dacă găsea un cuib de pasăre cu pui sau ouă, şi pe mama lor şezând peste pui sau peste ouă?  Deut. 22,6-7
2. Care mamă dorind ca fiul ei să trăiască, a fost gata să-l doneze? 1 Regi 3,26
3. Ce trebuia să i se facă unui israelit care a blestemat pe mama sau pe tata? Lev. 20,9
(pedeapsa cu moartea)
4. Ce trebuia să i se facă unui israelit care a vorbit de rău pe mama sau pe tata? Marcu 7,10
(pedeapsa cu moartea)
5. Ce trebuia să i se facă unui israelit care a lovit pe mama sau pe tata? Exod 21,15
(pedeapsa cu moartea)
6. Ce trebuia să i se facă unui israelit care nu asculta de mama şi de tata? Deut 21,18-21
(pedeapsa cu moartea)
7. Despre cine s-a spus că va fi mama unor neamuri întregi? Gen 17,16 (Sara)
8. Despre cine s-a spus că este mama celor vii? Gen 3,20 (Eva)
9. Despre cine s-a spus că nu avea nici mamă nici tată? (2 persoane: Melhisedec Evrei 7,3; şi Estera: Est.2,7)
10. Despre cine s-a spus că trebuia să rămână 7 zile cu mama lui şi apoi să fie adus Domnului? (Exod 22,30; Lev.22,27) (animale)
11. Ce mamă şi-a exprimat dorinţa ca un anumit blestem să cadă peste ea, şi nu peste fiul ei?
(Gen.27,13) (Rebeca)

MAMEI
Sunt stinse cu săruturi blânde
mâinile tale, focuri pale
de flăcări tremurânde.
Te rog măicuţă închide ochii
şi-ntoarce-ţi palmele spre soare;
De vei ghici ce pun în ele,
obrajii mei – boboc de floare,
ori lacrimi calde de iubire,
îţi dau în dar o primăvară
rotundă ca o inimioară
de fetiţă
sau de băiat cuminte.
Sunt pline de săruturi blânde
mâinile tale mamă bună;
acum când martie adună
copiii să-ţi aducă darul,
întoarce-ţi palmele spre soare
să curgă-n ele dinspre cer
potop de dragoste înfloritoare.
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 133

CÂNTEC DE LEAGĂN
Nani-nani, mica mea,
Hai, adormi cu mine,
Mama te va legăna
În cântări senine…
M-am rugat, odorul meu,
Azi ca niciodată,
Ca să-ţi ţină Dumnezeu
Inima curată…
Pe-al tău cer senin oricând,
Nori să nu se-adune,
Sufletul să-ţi crească blând,
Ca o rugăciune.
Dormi că mama-ţi va cânta,
Şoaptele visării
Să-ţi cuprindă inima
Dragostea cântării.
Să-ţi vegheze păzitori
Îngerii iubirii,
Cum veghează până-n zori
Roua, trandafirii…

FAMILIA MEA
Orice fetiţă mică
are mămică şi are şi-o bunică…
şi orice băieţel mic
are un tătic şi are un bunic…
Nu ştiu de ce tata e tată…
probabil pentru că se mai supără câteodată,
… că mai foloseşte şi nuiaua… altădată…
Şi nu ştiu de ce mamei i se spune „mamă”…
Poate pentru că, de bună seamă,
se naşte din prima silabă
şi din primul gângurit
pe care copilul l-a rostit:
Mmmmmmma….. sau cam aşa ceva…
Iar dacă din greşală, sau chiar premeditat
acelaşi Mmmmma l-a repetat,
numele e gata: Mmmma-Mmmma,
şi sigur că nu-i altcineva
aceea care-l ţine-n braţe
de care vorba-i să se-agaţe…
Dar bunicul? Dar bunica?
Chiar că despre ei nu ştiu nimica!
E drept: bunicul e mai blând ca tata
Când ia nepoţii rând pe rând
şi-i poartă pe genunchi când scoate ciocolata…
Şi asta-i!  Ce să vă mai spun?
Bunicul este parcă-un pic mai bun…
Şi mi se pare că-nţeleg un pic
De ce îi zicem noi „bunic”!
Şi tot aşa e cu bunica
Ştiţi? Mama-i nervoasă toată ziulica
Dar o bunică este bună
Ca liniştea după furtună!
Dar oare ce-aş putea să spun
De-acei bunici ce nu-s aşa de buni?
Dacă e bun, eu pot să-i zic „bunic”,
Dar dacă nu, cum aş putea să-i zic? „Răic”?
Iar dacă e mai rea, sărmana de bunică,
E bine s-o numim „Răică”?
Dar eu vă spun că-n viaţa mea
Eu n-am văzut bunică rea,
Şi n-am văzut bunic
Să nu aducă la nepoţi nimic…
Ei, ce frumoasă-i viaţa noastră
Cu mamă şi cu tată, şi cu fraţi mai mici,
Dar mai ales… cu bunii de bunici!
B.C.

MAMĂ,   AZI   E   SĂRBĂTOARE

Mamă, azi e sărbătoarea
Dulcelui tău nume!
Ce-aş putea să-ţi dau eu oare
Mai frumos pe lume?
Ce-aş putea să-ţi dau eu ţie
Mama mea iubită,
În această sărbătoare
Cea mai fericită?
Pentru-această sărbătoare
Iată, mamă dragă,
Un sărut curat şi-o floare
Cu iubirea-ntreagă!

MAMA  M-A-NVĂŢAT  (B.C.)
Mama m-a-nvăţat că Domnul
Mă iubeşte şi pe mine
Seara-L rog să ne trimită
Îngerii din slăvi senine.
Mama m-a-nvăţat că Domnul
Sub aripa Lui mă are
In zori ştiu că pentru mine
Soarele din nou răsare.
Cum să nu ascult de Domnul
Când mi-arată tot ce-i bine?
El cu dragoste mă cheamă
Ca să cresc cum se cuvine.

MAMA   SEAMĂNĂ   IUBIRE
Mama seamănă iubire
Să culeagă fericire
Mama seamănă cântare
Să culeagă desfătare.
Doamne, viaţa mea să fie
Mamei mele bucurie
Doamne, vreau frumos să cresc
Mamei ca să-i mulţumesc.

MĂMICA   MEA
Mămica mea,
Comoară cu ochi de stele,
Cu zâmbet de narcise şi zorele,
Primeşte azi din inima mea copilărească,
Un buchet minunat de iubire cerească,
Un buchet enorm de recunoştinţă,
Pentru că-ai simţit împreună cu mine în suferinţă,
Pentru că m-ai putut iubi când am fost rea şi urâcioasă…
Pentru că eşti dintre toate mamele,
Cea mai bună şi mai duioasă,
Pentru că-L iubeşti pe Isus ca şi mine,
Pentru că vrei să-L urmezi şi la rău, şi la bine,
Pentru că n-ai să-L părăseşti niciodată,
Pentru că Biblia este şi va fi Cartea ta preferată,
Pentru că îmi eşti cea mai de preţ comoară pământească,
Pentru că dragostea ta niciodată n-o să mă rănească…
Mămica mea, comoară cu ochi de stele,
Cu zâmbet de narcise şi zorele…
Sursa: www.cercetatiscripturile.org