Manipulare: A fost demonstrată macro-evoluţia?

Manipulare: A fost demonstrată macro-evoluţia?

Din emfaza comunicatului de presă al Universităţii din San Diego, ar părea că evoluţia a fost în sfîrşit dovedită o dată pentru totdeauna şi creaţioniştii ar trebui să se dea bătuţi. Dar departe de a combate creaţionismul, dovezile ştiinţifice sunt în completă concordanţă cu creaţia! Declaraţia de presă [1] a UCSD (Universitatea din San Diego, California) spunea, printre altele:

„Biologi de la Universitatea din San Diego, California au găsit prima dovadă genetică ce explică în ce fel au avut loc transformările pe scară largă ale structurii corporale a animalelor în perioada evoluţiei timpurii… Realizarea reprezintă un punct de cotitură în biologia evoluţionistă, nu numai pentru că arată cum noi structuri animale au putut apare printr-o simplă mutaţie genetică, ci fiindcă ea răspunde unei critici majore pe care creaţioniştii au adus-o mult timp împotriva evoluţiei – absenţa unui mecanism genetic care ar putea permite introducerea de noi şi radicale tipuri structurale animale”.

Biologii evoluţionişti cred că structura corporală a insectei cu şase picioare a evoluat din strămoşi de gen crustacee (inclusiv creaturi precum crevetele) care şi-au pierdut picioarele „în plus”. [2] O asemenea schimbare radicală însă, ar avea nevoie de mutaţii care să determine suprimarea dezvoltării picioarelor. McGinnis şi colaboratorii săi credeau că au găsit mutaţia şi gena responsabile pentru această schimbare. Totuşi, examinarea cu atenţie a rezultatelor strădaniei lor arată că situaţia este mult mai complexă.
Aceşti oameni de ştiinţă au investigat gena Ubx, o genă de control care suprimă dezvoltarea picioarelor la muşte. Aceste gene sunt comutatoare principale care controlează structura corporală. Anumite gene de acest tip pot comanda unde se formează capul, unde se formează picioarele, sau coada, sau chiar aripile. Aceste „comutatoare principale” funcţionează precum întreruptoarele de circuit şi activează sau dezactivează un şir întreg de alte gene. Genele de control pot fi poziţionate în locaţii anormale; ele fie opresc dezvoltarea unor structuri, fie fac ca acestea să se dezvolte în locuri foarte neobişnuite. De exemplu gena Pax 6 controlează dezvoltarea ochilor. O muscă cu o exprimare anormală ar putea dezvolta un ochi pe un picior, pe o antenă, sau chiar pe abdomen. [3]
Cercetătorii au descoperit că gena Ubx la o muscă, suprima complet dezvoltarea picioarelor, în timp ce aceeaşi genă, la Artemia, o crevetă oceanică, suprimă dezvoltarea picioarelor doar în proporţie de 15%. Ei au aplicat o mutaţie asupra genei Ubx de la Artemia şi au descoperit că această nouă genă era mult mai eficientă în blocarea formării picioarelor. Ei au postulat că o asemenea mutaţie a avut loc probabil la crustaceii care erau strămoşii insectelor cu şase picioare. [2]
Faptul că oamenii de ştiinţă pot modifica semnificativ structura corporală nu dovedeşte macroevoluţia şi nici nu dezminte creaţionismul. Succesul macro-evoluţiei necesită adăugare de informaţie NOUĂ şi NOI gene care produc NOI proteine în NOI organe şi sisteme. De exemplu, o singură mutaţie care poate opri formarea picioarelor este mult diferită de o mutaţie care produce picioare. Apariţia unui picior suplimentar ar avea nevoie ca un mare număr de diferite gene să fie prezente simultan. Mai mult, de unde provin aripile? Chiar dacă o crevetă pierde cîteva picioare, nu înseamnă că se transformă într-o muscă. Din moment ce crustaceele nu au aripi, de unde vine informaţia necesară producerii aripilor la muşte?
Nici măcar posesia de aripi nu este suficientă. Alţi cercetători, într-un alt studiu, au descoperit că amplasamentul subcelular al enzimelor metabolice este important pentru contracţia funcţională a muşchilor necesară zborului. [4] Într-adevăr, enzimele metabolice trebuie să fie în apropierea proteinelor citoscheletice care sunt implicate în contracţia musculară. Dacă enzimele nu sunt în locaţia exactă dinăuntrul celulei unde este nevoie de ele, muştele nu pot zbura. Acest studiu confirmă faptul că „prezenţa enzimelor active în celulă nu este suficientă pentru funcţionarea muşchiului; este necesară localizarea exactă a enzimelor”. De asemenea „… este nevoie de un sistem celular cu înaltă organizare”.
În concluzie, schimbările în structura corporală – nu contează amploarea – nu dovedesc macroevoluţia. Pierderea de structuri sau structurile amplasate greşit nu trebuiesc puse pe picior de egalitate cu sporirea informaţiei care este necesară pentru a forma noi structuri şi sisteme celulare.
Referinţe
1. Ronshaugen, M. 2002. News Release, UC San Diego, February 6. http://ucsdnews.ucsd.edu/newsrel/science/mchox.htm
2. Ronshaugen, M, N. McGinnis, and W. McGinnis. 2002. Nature advance online publication, February 6. (DOI 10.1038/nature716)
3. Halder, G, P. Callaerts, and W.J. Gehring. 1995. Science 267:1788-92.
4. Wojtas K, N. Slepecky, L. von Kalm, and D. Sullivan.1997. Mol. Biol. Cell 8:1665-75.
Sursa articolului: Creation Matters Vol. 7 Nr. 1 Jan/Feb 2002. Traducere de Paul Cocei
David A. de Witt
Sursa: www.creationism.info.ro