Unul dintre primele grupuri de oameni din alte națiuni care au primit Evanghelia și revărsarea Duhului Sfânt la începutul bisericii timpurii au fost Cappadocienii din Asia Mică (astăzi situată în centrul Turciei). Luca, în relatarea sa despre Cincizecime în Fapte capitolul 2, enumeră locuitorii din Cappadocia printre națiunile adunate la Ierusalim pentru sărbătoare (Fapte 2: 9). Ei au fost martori la limbile de foc care s-au asezat peste capetele apostolilor și ale altor discipoli care s-au adunat în camera de sus în rugăciune pentru revărsarea Duhului Sfânt. Și spre uimirea lor totală când l-au auzit pe Petru și pe ceilalți apostoli vorbind mulțimilor, fiecare i-a auzit în limba lor maternă.
Știm că Evanghelia s-a răspândit rapid în Capadocia și în toată regiunea Asia Mică. Prima Scrisoare a lui Petru s-a adresat în mod special comunităților creștine din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia – toate provinciile romane din Asia Mică.
Petru, apostol al lui Iisus Hristos, celor care sunt aleși exilați ai dispersiei în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinie, conform preștiinței lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, pentru ascultarea de Iisus Hristos și pentru stropirea cu sângele său: harul și pacea să vă fie înmulțite – 1 Petru 1: 1-2
Când Petru și-a scris scrisoarea, cu ceva timp înainte de execuția sa la Roma între 64 și 67 d.Hr., majoritatea creștinilor din Capadocia și Asia Mică erau convertiți din neamuri. Petru li se adresează ca „exilați aleși” care trăiesc în „împrăștiați”. Acestea au fost titluri date inițial evreilor care erau o națiune aleasă de Dumnezeu, dar acum au fost împrăștiați între națiunile neamurilor după exilații babilonieni. Petru și-a scris scrisoarea într-o perioadă de persecuție care i-a afectat pe creștinii care locuiau în provinciile romane din Asia Mică. Petru a scris pentru a-i afirma în credință și pentru a-i încuraja să persevereze cu speranță în mijlocul unor încercări severe și persecuții.
Istoricii spun că nu putem determina un număr exact al creștinilor persecutați si omorați in Cappodocia pentru credința lor, se considera ca numărul lor variază de la 10.000 la 100.000 de martiri.
George, un martir pe care mulți din Est îl numesc Purtătorul de victorii și lucrătorul minunilor, era originar din Cappadocia, o provincie romană din Asia Mică. A fost crescut într-o familie profund creștina. Tatăl său a fost martirizat pentru Hristos când George era încă un copil. Mama sa era originară din Grecia, din Lydda, în provincia romană Siria Palaestina. După moartea tatălui său, George și mama sa s-au stabilit în provincia siriană unde deținea terenuri.
Când George a ajuns la vârsta majoră, s-a alăturat armatei romane. A fost un soldat curajos în luptă și numele lui a ajuns la cunoștința împăratului Dioclețian (284-305) și așa el a fost alăturat gărzii imperiale cu gradul de comandant militar.
Pe măsură ce creștinii au crescut ca număr și influență, Dioclețianul, care era păgân și anticreștin, a început să-și intensifice persecuția împotriva creștinilor. După sfatul Senatului de la Nicomedia, Dioclețian a dat tuturor guvernatorilor săi libertate deplină în procedurile lor judiciare împotriva creștinilor și le-a promis sprijinul său deplin.
Când George a auzit decizia împăratului, a decis să ia o poziție publică împotriva edictului împăratului. George și-a distribuit toată averea săracilor, și-a eliberat servitorii și apoi a apărut în Senat. Soldatul curajos a vorbit deschis împotriva planurilor împăratului. El s-a mărturisit creștin și a făcut apel la toți să-L recunoască pe Hristos: „Sunt un slujitor al lui Hristos, Dumnezeul meu și am încredere în El, am venit de bunăvoie, pentru a depune mărturie despre Adevăr”.
„Ce este Adevărul?” întrebă unul dintre demnitari, repetând întrebarea lui Pontius Pilat. Sfântul a răspuns: „Însuși Hristos, pe care l-ai prigonit, este Adevăr”.
Uimit de discursul îndrăzneț al curajosului războinic, împăratul, care îl iubise și îl promovase pe George, a încercat să-l convingă să nu-și arunce tinerețea, gloria și onorurile, dar nu a reușit. Mărturisitorul a răspuns: „Nimic din această viață inconsistenta nu poate slăbi hotărârea mea de a-L sluji pe Dumnezeu”.
La locul execuției s-a rugat ca Domnul să ierte pe torționarii care au acționat în ignoranță și ca Dumnezeu să-i conducă la cunoașterea Adevărului. Calm și curajos, George și-a aplecat gâtul sub sabie, primind coroana de martir pe 23 aprilie 303.
