SORTI PENTRU SUFLET
Cand v-ati pus pentru prima data intrebari despre adevar? In copilarie, adevar era tot ce ne spuneau cei mari, parintii, fratii mai mari, vedeam lumea prin ochii lor si asta era adevarul pe care il invatam. Experienta lor, descoperirile lor, erau niste adevaruri pentru noi, pe baza carora incercam sa ne adaptam si sa ne formam propria imagine despre viata. Mai tirziu, am adaugat la aceste adevaruri propriile perceptii despre lumea inconjuratoare.
De fapt, impropriu zis am adaugat. Unele din vechile adevaruri le-am sters catalogandu-le demodate; altele le-am pastrat si doar le-am personalizat cu o viziune mai tinereasca, altele inca le mai cautam, ne dorim sa le descoperim noi insine sau , la fel ca in copilarie, ne insusim drept bune, adevarurile descoperite de altii, considerati de noi modele , in diferite stagii ale virstei. In principiu, cam asa se desfasoara alergarea dupa adevar in viata unui om obisnuit.
Totusi, exista un moment in viata fiecaruia cand toate adevarurile se prabusesc. Temelia pe care s-a derulat viata pana atunci nu mai exista si suntem cuprinsi de panica , ca atunci cand ne trezim suspendati deasupra unui imens nimic. Nu consider criza mai mare in viata unui om , decat momentul cand vede ca tot ce a insemnat pana atunci o temelie pentru el, un adevar, o lege de a trai, experientele, totul ii este infirmat de realitatea care rastoarna totul, dar totul.Oh, si ce criza a sufletului experimentam atunci, ce deceptie, ce disperare, cum ne-am dori sa gasim ceva stabil de care sa ne agatam , ceva care sa nu fie niciodata infirmat de realitate.
E ca si cum viata, realitatea, isi bate joc de castelele noastre de nisip carora le zicem adevaruri , experiente. Ne lasa ani de zile, jumatate de viata , sau poate o viata intreaga sa cladim, meticulosi, si cu cat trece timpul suntem din ce in ce mai siguri si mai mandri de logica si trainicia constructiei noastre…Impartasim si altora adevarurile noastre, confirmate indubitabil de realitate.Si apoi, razand de noi, viata trimite un val, mai mic, mai mare , un val batjocoritor de apa , care spulbera intr-o clipa toata truda noastra fragile, si ne lasa pustiiti si goi sa vedem ca totul a fost o naluca, ceva variabil si trecator, ceva ce nu sta in picioare in fata legilor reale ale vietii si dumnezeirii.
Cand se napusteste valul si sterge tot, cand dispare adevarul pe care ne-am trait viata pana atunci, cand pamintul se rastoarna cu susul in jos , cand tot ceea ce era normal pentru noi devine anormal, cand experienta noastra ne permitea cat de cat sa gasim un echilibru in viata si sa anticipam anumite lucruri, atunci se arunca zarurile pentru sufletul care ramane pustiu si suspendat pe nimic.
Atunci incepe criza, adevarata cautare. Oare nu toti spuneau ca Dumnezeu face asa? Oare nu stiam eu ca Dumnezeu face asa? Cum de s-a intimplat altfel? Cum de am fost lovit pana la naucire, din senin, fara veste?Unde imi este refugiul? De fapt, cine este Dumnezeu? De fapt, cum este el? Cine mai stie cum este, cum actioneaza, ce face, de ce face? Si cand esti suspendat pe nimic si deasupra este doar un cer care tace…toate valorile se rastoarna.
Abia atunci, pe nimic, dupa ce ne saraceste de conceptiile mai mult sau mai putin gresite ale inaintasilor, dupa ce ne spulbera proriile limite in care am definit viata si pe Dumnezeu, abia atunci, avizi de adevar , disperati si smeriti de limitarea si neputinta noastra, abia atunci, incepe sa se nasca Advevarul. Acel adevar pe care il inveti direct de la Dumnezeu, acel adevar care este ca o litera de foc scris in inima ta, pe care nimeni si nimic nu il mai spulbera. Atunci iti vorbeste Dumnezeu, dincolo de orice tipare, definitii si experiente.Si abia atunci, umiliti, invatam o mica parte din acest Dumnezeu infinit, o parte pe care o ducem pana la sfirsitul vietii cu noi, si care va fii cea mai valoroasa si importanta comoara a noastra.
Suflete pentru care se arunca sortii acum , suflete atarnand deasupra unui hau, lasati deoparte tot ce este limitat si efemer, deschideti-va pentru acel adevar pe care il veti invata in cea mai mare criza.
PROBEAZA ADEVARUL TAU
Caut ceva pretios,ceva rar, unic.Ceva ascuns de vremuri, ceva ce a luat fiinta din intelepciunea Creatorului,la inceputul vremurilor si care va ramane pana la sfarsitul veacurilor. Ma plimb pe tarmul oceanului si caut comoara dar nu gasec decat doua –trei alge aduse intamplator de valuri si niste scoici comune, banale …Sunt dure, fara forma sau expresivitate. Ce valoare pot avea?
Merg mai departe si acesta intrebare imi dainuie in minte. Intr-un final ma aplec asupra doua scoici pe care tocmai am calcat , cautand parca raspunsul la aceasta intrebare. „Ce valoare pot avea?”…
Le iau in mana si ma uit la ele…Nu ar da nimeni mai mult de doi bani pe ele. Nu sunt pentru mine, eu caut ceva pretios. Frustrat , iau cele doua scoici si , cu o forta izvorata parca din mania celui care cauta inexistentul le lovesc puternic una de cealalta. Apoi vreau sa le arunc… dar ca prin minune, observ ca ceea ce am acum in mana are o altfel de stralucire. Ma uit mai atent…si ezit sa le arunc. Indepartez roca sparta si ce vad? Doua pietricele mici, rosii…acoperite de un mal negru care nu le poate insa impiedica stralucirea . Ma uit mai atent. Mai atent…Parca ar fi doua diamante asemenea celor pe care le-am vazut in vitrina bijutierului din oras…Erau scumpe in acea vitrina. Raman uimit…Da, sunt pietre pretioase, pure, rare… cu valoare … Sunt ceea ce cautam! Exact asa cum Creatorul le-a infaptuit pentru a mangaia un suflet zdrobit de cautarea nepretuitului…
Dar ce ciudat…Acele scoici erau asa banale…Si nu a fost nevoie de o prelucrare fina de bijutier ca sa le gasesc … Doar le-am lovit! S-au frecat doar una de cealalta. Si nu de o mana fina de bijutier ci cu puterea mea bruta …
Adevarul absolut se aseamana unei pietre pretioase. Este pur, perfect,scump si…greu de gasit. Este acolo unde te astepti mai putin. El are un „invelis” de neadevaruri. Este asemenea pietrei pretioase pe care o gasesti doar dupa ce ai reusit sa spargi scoica in care este invelita si sa indepartezi materialul nevaloros, invelisul.
Astfel, adevarul este rezultatul ciocnirii dintre doua materiale dure, care se sfarma la contactul dur intre ele.
In lumea in care traim, adevarul pur e tot mai rar insa pe malul oceanului scoicile sunt asa de multe…Aceste scoici nu sunt altceva decat ideile miilor de indivizi care emit pareri proprii despre un anumit adevar.Toti cred ca detin adevarul, insa intelept este acela care stie sa isi sparga scoica si sa lase ca adevarul pur sa iasa la iveala. Nu e usor sa faci asta.Ciocnirile sunt deseori dureroase iar contactul cu scoicile(ideile) altor indivizi sfarma in tine un invelis fin, de multe ori nevazut,care iti protejeaza un eu mult prea egoist si care crede ca are intotdeauna dreptate.
Sunt unii oameni care iubesc scoicile in forma lor oceanica, bruta. Le iau si le pun la un loc de cinste,intr-o vitrina si le pretuiesc pentru amintirea unor momente deosebite.Pentru ei, a sfarma scoica e o nebunie!Acestia sunt oamenii comuni, cei care din comoditate prefera sa adere la o idee simpla, de suprafata, la indemana;sa pretuiasca un adevar invelit in atatea neadevaruri… Acesti oameni nici nu sunt de condamnat pentru ca ei cauta ceva simplu si gasesc ceva simplu care deseori ii face fericit.
Insa pentru mine, oceanul inseamna defapt adancul sau…ascunsul, nepatrunsul, rarul, valoarea. Eu nu cred in scoici.Eu cred insa in diamante.Asa ca in momentul in care orice intelept ar veni la mine sa imi vanda un adevar , vreau sa ma asigur ca nu imi vinde o scoica si ca acel adevar pe care mi-l pune in fata a fost curatat de toate impuritatile.
O idee este valoroasa atunci cand este confruntata cu un numar mare de alte idei.Aceasta confruntare poate sa o si transforme pe alocuri, insa intotdeauna ii va spori valoarea. Voi adera la o idee, daca aceasta ramane in picioare in urma confruntarii cu alte pareri ale mai multor ganditori.Altfel va ramane pentru mine doar o scoica banala, ca si miile de alte scoici de pe malul oceanului care nu merita atentia mai mult de o clipa.
Partea proasta este ca nu in toate scoicile se gaseste o piatra pretioasa si oricat de cinica ar parea afirmatia mea, ideile care sa contina intrinsec adevarul pur sunt la fel de rare ca si numarul de diamante pe care le-ai putea vedea la gatul oamenilor ,pe strada, in suburbia celui mai sarac oras. Iata deci cat de rar este acest adevar pur , dar cat de scump!
Cauta adevarul si ceea ce ai gasit intotdeauna infrunta-l si cu alte adevaruri si vezi daca ceea ce tu pretuiesti asa de mult are intr-adevar valoare.Aurul se inceraca in cuptor si se purifica.Totasa adevarul se gaseste in meditatie si sporeste in compararea sincera si deschisa cu alte adevaruri. Intotdeauna adevarul adevarat va sta in picioare.Nu te agata de o forma de adevar.S-ar putea sa pierzi ceva absolut, sublim, pentru ceva bun, dar comod si banal.
Sunt dispus sa infrunt si aceasta idee pe care am impartasit-o aici cu oricare idee pe as gasi-o in lumea asta,iar daca se dovedeste ca ceea ce am asternut pe acesta hartie nu este real si valoros, sunt dispus sa sterg pana la ultima virgula aceste randuri daca gasesc argumente mai puternice in ideile altora.
Intotdeauna adevarul adevarat va sta in picioare. Cauti un adevar al tau?Ai gasit deja unul?Adevarul la care tii tu asa de mult ramane drept in fata probei prin ciocnirea de alte adevaruri?
Probeaza!
