DE CE TARANA?„Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.” Geneza 2:7
Domnul Dumnezeu si-a coborat mainile acolo in tarana si a lucrat din ea un trup caruia i-a dat viata cu suflarea Sa. Asta a fost toata evolutia, pretul unor clipe de o insemnatate vesnica!
Dar, …oare de ce din tarana? Nu e tarana prea putin semnificativa ca tocmai ea sa fie aleasa pentru modelarea omului? Nu ar fi fost mai potrivita folosirea aurului sau a unor alte forme de materie mai nobile? Si apoi, gestul… gestul de a se pleca… nu ar fi fost mai potrivita pentru innobilarea regelui creatiunii o inaltare a mainilor catre nori poate, nu ar fi putut ei sa serveasca mai frumos la crearea celui ce avea sa stapaneasca? De ce sa-l ia de jos? De ce sa nu se gaseasca ceva mai demn de pozitia sa inaltata? Si totusi locul obarsiei noastre de care aici, pe pamant, ne despartim doar cat tine o viata de om, a ramas tarana…
Intre limitele acestei peregrinari temporare e minunea „suflarii Sale de viata”. Aici e evolutia, pentru oricine mai cauta inca asa ceva, pentru ca nu poate fi imaginata o evolutie mai complexa si mai uimitoare decat aceasta – trecerea de la inert la viata, de la nefiinta la fiinta, si totul atat de rapid! Iata ce poate face atingerea divina!
Dragul meu, cand vei privi in jurul tau de astazi inainte si vei vedea tarana si aur la un loc, nu-ti lasa ochii furati de stralucire ci, mai degraba, atinge cu dragoste tarana, pentru ca gestul tau de aplecare catre cei de jos poate sa dea viata din nou…
MAI MULT DE ATAT CE MAI VREI?
„Apoi Dumnezeu a zis: ‘Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.” Geneza 1:26
In cea de-a sasea zi Dumnezeu a plecat genunchiul pentru a-l modela din tarana pe om. Si atunci, cand suflarea de viata a patruns in trupul de lut insufletindu-l, a luat nastere cel ce purta, in infatisarea si in caracterul sau, chipul lui Dumnezeu, cel ce-si era siesi nume – adam – om. De ce un astfel de nume? De ce “Om”(“cel din pamant”)?
Desi, atat de minunat si uimitor, Dumnezeu unise materia creata cu necreatul, conferindu-i primeia calitatea asemanarii cu chipul divin, niciodata cele doua nu puteau sa fie confundate. Pentru binele lui, “Adam”-ul n-ar fi trebuit niciodata sa piarda amintirea originii sale. Prin numele care i s-a dat, omul trebuia sa fie protejat de inselaciunea careia, din pacate, i-a cazut victima mai tarziu. Prin numele sau, Dumnezeu ii spunea: „Adam, tie ti s-a dat sa porti miracolul vesniciei in trup creat de mana Mea, tu esti chipul lui Dumnezeu daltuit in materie, tu esti dupa asemanarea Noastra si esti atat de aproape de inima Mea! Adam, nu ti-ai putea dori mai mult decat ti s-a oferit!”
Si totusi, omul si-a dorit mai mult, fara sa inteleaga ca peste masura deplina de bine nu mai putea fi turnat nici un strop, ci doar raul. Asa a fost stricat legamantul desavarsit si armonios al materiei cu vesnicia, de aceea ‘cel din pamant’ avea sa se intoarca la o vreme in pamant, fara putinta, de asta data, de a mai da uitarii originea sa. De aceea s-a nascut un alt Adam – pentru a astupa firidele legamantului cu sange, pentru a pregati remodelarea lutului cu vesnicia.
Si pentru ca el a reusit, tu ai sansa inceputului pe care te rog sa-l pui sub semnul binefacator al acelorasi cuvinte: „Fiule, crede-Ma, nu ti-ai putea dori mai mult decat ti s-a oferit!”
DESPRE MINUNI
Unii spun ca nu exista minuni. Altii sustin cu toata taria ca ei traiesc inconjurati de minuni in fiecare zi si ca se hranesc numai din ele.
Unii oameni se uita in jurul lor si sunt coplesiti de grandoarea , de frumusetea sau farmecul anumitor fenomene, lucruri,sau calitati ale unor persoane. Altii vad aceleasi lucruri ca pe niste banalitati, le considera lucuri normale care nu sunt in masura sa afecteze intr-un fel sau altul ritmul zilnic sau echilibrul emotional.
Unii oameni obisnuiesc sa denumeasca „minune” tot ce le depaseste intelegerea, tot ce nu isi pot explica cu mintea si cunostintele proprii. Alti oameni cauta si, unii chiar pretind ca gasesc explicatii stiintifice la tot ceea ce ii pune in uimire pe semenii lor.
Unii oameni vad aceasta lume ca pe un tarâm condus de una sau mai multe fiinte supranaturale care hotarasc destinul oamenilor si al lucrurilor. Alti oameni considera acest Univers un sistem condus de legile stricte ale Fizicii , un circuit de fenomene , toate normale si explicabile prin proprietatile materiei.
Eu vad insa si pe unii , si pe altii in acelasi fel. Il vad pe cel care crede in minuni si le traiste la fel ca pe cel care le neaga si se straduieste sa le minimalizeze importanta. Si pe unii si pe altii ii vad ca pe o … MINUNE!
„Te laud , Doamne, caci m-ai facut o fiinta asa de minunata” zicea psalmistul.Suntem cu totii o minune, suntem Creatia Lui. El ne-a creat diferit, ne-a inzestrat cu anumite calitati intelectuale si/sau emotionale.Suntem diferiti si suntem toti creatia lui, iar aceasta este o minune care nu poate fi contestata.Suntem valorosi cu totii in ochii Lui si suntem deosebiti, indiferent de modul in care noi il percepem pe El sau lumea creata de El.
Insa Dumnezeu a mai pus in noi ceva.Un dor, o dorinta arzatoare de a-L cunoate pe El si tot ceea ce El a creat.Ne-a mai pus la dispozitie si o unealta, un mijloc care ne conduce la cunasterea Lui.Acesta este Cuvantul Sau, Biblia. Prima sursa care iti ofera informatii despre el, despre creatia lui si felul in care aceasta creatie este condusa.E atat de simplu! Nu e asta inca o minune? Sau era normal sa fie asa?
