Dumnezeu in cutie
Ascultam stirile. Nu conteaza de la ce ora. La un moment dat, prezentatoarea a spus niste cuvinte care m-au lasat pe ganduri: (era vorba de un accident de circulatie destul de grav) “Parintii baiatului se roaga acum lui Dumnezeu ca sa-l salveze. Din punct de vedere medical, nu mai este posibil nimic.”
Mi-am imaginat apoi urmatoarea scena: Ne merge bine. Avem tot ce ne trebuie. La un moment dat ne loveste un necaz. Ne zbatem cat putem, din punct de vedere medical si omeneste, insa degeaba. Ne aducem aminte ca avem acasa, pe un dulap, intr-o cutie prafuita, un Dumnezeu. Deschidem repede cutia, ne spunem of-ul, ne rugam ca totul sa se rezolve si asteptam rezolvarea. Daca problema este rezolvata, inchidem cutia si o asezam la loc. Daca nu este rezolvata, cel mai probabil aruncam cutia.
Tu cand apelezi la Dumnezeu? Doar cand ai nevoie?
Indraznesti sa fii un Daniel?
In primul capitol al cartii Daniel in Vechiul Testament din Biblie, aflam despre un tanar cu o credinta remarcabila si cu incredere in Dumnezeul pe care nu l-a vazut sau auzit vrreodata, dar in care totusi crede din toata inima sa. Acest tanar refuza sa-si calce convingerile. Daniel si cei trei prieteni ai sai au fost alesi sa fie educati in palatul regelui desi erau straini aflati in captivitate in acea tara. Regele a poruncit ca toti tinerii care au fost alesi sa manance din mancarea imparateasca din care el insusi mananca si sa li se dea cea mai buna ingrijire in timpul pregatirii lor.
Ar fi fost foarte usor pentru Daniel sa fie ca si ceilalti, bucurandu-se de semetia de a fi tratat regeste, dar a banuit ca acest rege pagan s-ar putea sa fi oferit mancarea idolilor sau unor dumnezei falsi (cum era obiceiul acelor zile) inainte sa o aduca la masa. Aceasta era o uraciune inaintea lui Dumnezeu si deci si inaintea lui Daniel. Mai degraba se lipsea de aceste lucruri, chiar daca aceasta insemna riscarea unor favoruri viitoare.
Aceasta imi aminteste de o poveste pe care am auzit-o odata despre un botanist care explora jungla sud-americana. El a descoperit o specie de omizi care „marsaluiau” intr-un singur rand, una in spatele celeilalte mancand lucrurile de care se bucurau in drumul lor, insa facand toate acelasi lucru. Botanistul s-a decis sa faca un experiment cu aceste omizi si sa puna una pe marginea unui vas: aceasta umbla in cerc pe buza vasului. Apoi a pus inca una si inca una pana cand a umplut buza vasului cu omizi care erau una in coada celeilalte. Omizile si-au continuat mersul in cerc pe varful vasului, fiecare urmarind-o pe cea din fata, facand aceasta toata ziua.
Presupunand ca „creaturile” ar putea fi flamande, botanistul a pus mancarea preferata a omizilor in mijlocul vasului, unde puteau s-o vada si sa o miroase, insa omizile si-au continuat mersul urmarind-o pe cea de dinainte desi erau toate flamande. Aceasta a continuat timp de sapte zile si sapte nopti iar in cele din urma toate au murit de foame si extenuare chiar daca mancarea era atat de aproape de ele si o puteau ajunge atat de usor. Fiecare dintre aceste omizi s-ar fi putut opri din mers, gusta mancarea si daca i-ar fi placut s-ar fi putut satura si apoi sa se alature din nou marsului, dar nici una nu a vrut sa iasa din multime.
Uneori ne gasim pe noi insine intr-o astfel de situatie. Poate stim ca ceea ce facem nu este bine pentru noi sau ca nu este o practica sanatoasa dar nu ne putem desparti de „prietenii” nostri sau chiar de familie de frica sa nu rada de noi sau ca isi vor bate joc de noi pentru moralitatea noastra.
Rezultatul actiunii lui Daniel de a sustine ceea ce credea a fost bun si a condus la alegerea lui si a celor trei prieteni ai sai ca cei mai buni elevi din selectie si in cele din urma la promovarea lor in pozitii remarcabile in sistemul de guvernare al regelui.
Dumnezeu ne invata prin Cuvantul Sau, Biblia ca: „tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca.” Filipeni 4:8.
Nu este doar o chestiune de insufletire – trebuie de asemenea sa facem ceva pozitiv in acest sens. Isus Hristos, care a murit pe acea cruce la Golgota, nu a fost rastignit pentru vre-un pacat pe care il facuse, pentru ca, fiind Fiul lui Dumnezeu nu putea si nu a pacatuit. Dar pentru ca noi toti am pacatuit si meritam sa fim pedepsiti pentru pacate, Isus a murit in locul nostru purtand el insusi pedeapsa, pentru ca nu era nici un alt mod de a potoli mania lui Dumnezeu. Biblia spune ca: „Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mintuit.” (Romani 10:9) si „oricine va chema Numele Domnului, va fi mintuit.” (Romani 10:13)
Exact ca aceste omizi putem ignora singurul lucru care ne poate cruta de un sfarsit oribil. Trebuie sa te opresti si sa te gandesti la ceea ce a facut Isus……. pentru tine.
OCHII TAI
Daca ai vizitat vreodata o scoala speciala de copii nevazatori, sigur ai invatat sa apreciezi vederea pe care Dumnezeu ti-a daruit-o. Ochii, aceste ferestre ale sufletului, intocmiti atat de minunat legati asa mestesugit de creier cu atatea fire nevazute sunt inca si acum o taina, din multe puncte de vedere, pentru cercetatori.
Inchipuiti-va cum ar fi fost sa nu vedeti lumea ce va inconjoara, sa nu stiti ce inseamna culorile, sa nu puteti vedea un apus de soare, minunea unui bob de roua pe o petala de trandafir, chipul mamei sau surasul copilului tau, privirea indragostita a adolescentului…Atatea si atatea lucruri care te fac sa spui ca viata este cu adevarat frumoasa si ca Dumnezeul care ni le-a daruit nu poate fii decat desavarsit.
Te intorci apoi spre cei ce nu pot sa se bucure de aceste lucruri si nu poti sa nu te intrebi cum este viata lor…dar cel mai adesea din jena, din decenta sau mai stiu din ce alte motive nu te poti apropia mai mult si sa intrebi. Dar daca vei privi mai adanc, vei gasi si printre ei oameni care invata sa se bucure.Sunt oameni ca si noi, cu o viata mai plina de frustrari, este adevarat, dar care isi gasesc un drum in viata.
Nu vreau sa privesc acum problema din punct de vedere social pentru ca este una foarte delicata, ci din cu totul alt unghi. Daca lumea vazuta de ei este mult mai limitata decat a noastra, a celor care avem vedere, de multe ori noi cei favorizati, nu intelegem ca si a avea vedere este o responsabilitate.
Luati Scriptura si cititi pasajul in care ni se vorbeste despre ochiul bun si ochiul rau (Matei 6:22-23). Nu este vorba aici de ochi sanatos si ochi bolnav din punct de vedere fizic, nici pe departe, ci despre modul nostru de a judeca oamenii , lucrurile, evenimentele, modul nostru de a ne raporta la toate acestea.
Acum oamenii de stiinta se lupta sa descopere legatura dintre vederea constienta, cea inconstienta si luarea deciziilor in conditii de stres. S-ar parea ca sunt niste mecanisme intime care sunt necunoscute pentru noi. Deci multe dintre deciziile pe care le luam sunt conditionate de ceea ce vedem, constient sau nu, iar viata ne este influentata permanent de aceste lucruri.
Ni se ridica acum intrebarea : ce ar trebui “sa punem” inaintea ochilor nostri, pentru ca sa fim siguri ca deciziile noastre de viata sunt cele mai bune?. Da, stiu veti spune ca nu putem noi conditiona in mod permanent ceea ce vedem, este adevarat, dar ceea ce abunda este factor decisiv.Ganditi-va numai la gunoaiele cu care mass-media alimenteaza societatea de astazi. Tot ce este mai scandalos atrage privirea, nu mai fac nici o reclama la ceai fara tente erotice, despre moda nici nu mai vorbim…Spre ce ne indreptam privirile astazi? Spre invatatura buna si sanatoasa a Scripturii sau spre alte invataturi?
As mai vrea sa mai privim un alt aspect al “Vederii”. Daca in viata cotidiana se pune asa mult accent pe vedere, in cea spirituala, se intampla de fapt invers. Cand Domnul Isus I se adreseaza lui Toma ii spune: “Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut si au crezut.”(Ioan 20:29) In aceste vremuri noi nu putem sa-L vedem pe Mantuitorul fata in fata asa cum l-au vazut ucenicii, dar ceea ce deschide ochii sufletului este credinta noastra. Prin credinta “asteptam fericita noastra nadejde”, prin credinta stim ca odata il vom vedea fata in fata.
Atunci cand imi imaginez un om fara credinta imi vine in minte imaginea unui om inchis intr-o celula de inchisoare, cu un univers limitat, care stie: pot sa fac doi pasi la dreapta, cinci la stanga , in fata este un lavoar si sus este patul colegului de celula. Daca celula are fereastra, vede o bucata de cer, ciobita de cate un nor, si… cam atat. Stand ani, zeci de ani in aceeasi celula, inchis, ajungi sa crezi ca cerul este doar atat de mare, cat este fereastra ta.
La fel, zacand in necredinta, nu vezi viata ce ti-o poate da Mantuitorul. Nu vezi decat prin gratiile propriei necredinte ce poate fii dincolo. Esti mai de plans decat orbii care n-au vazut niciodata lumina, pentru ca tu ai de ales, tu poti sa vezi, dar nu vrei asta!
Daca ei sunt orbi in aceasta viata care este doar o suflare , tu alegi sa fii “orb” vesnic pentru ca nu vei vedea niciodata cerul pe care Domnul l-a pregatit pentru cei ce cred in El.
Te invit sa meditezi o clipa si sa VEZI daca esti in celula propriei necredinte sau zidurile tale au cazut in fata jertfei de la Golgota!
Credinta reala
Exisa un mit potrivit caruia oamenii care cred in Dumnezeu ar avea un handicap in priveste dezvoltarea personala. Aceasta afirmatie nu numai ca este neadevarata, ci dimpotriva, credinta ofera un orizont mult mai larg.
Credinta este capacitatea de a vedea lucrurile existente care nu pot fi observate nici cu ochiul liber si nici cu alt instrument inventat de om. Biblia spune: “Credinta este o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.” In primul rand, prin credinta Il vedem pe Dumnezeu. Tabloul este cu totul diferit in viata celui in care este prezent divinul, care nu poate fi perceput decat prin credinta.
Vazandu-L pe Dumnezeu viata se ordoneaza, se imbogateste si capata stabilitate. O consecinta a credintei este, deci, pacea interioara ce nu poate proveni din lipsa credintei in realitatea spirituala. Un om fara Dumnezeu este ca si cand mergi cu masina noaptea pe o ceata foarte deasa, sau ca o barca fara busola in mijlocul oceanului, ca un avion in zbor ale carui aparate de bord nu mai functioneaza sau ca un puscaries fara nici un mijloc de comunicare cu familia sa.
A vedea doar realitatea materiala este un mare dezavantaj, pentru ca eu, omul, sunt atat material dar mai ales am o natura spirituala. Omul adevarat nu se vede, este in interiorul corpului sau. Este una sa-l vezi pe un om mergand pe strada, dar este cu totul alceva ca acel om sa fie tatal tau, pe care il cunosti si care te iubeste. Daca vedem doar realitatea materiala ne ingrozim, pentru ca viata este foarte dura. Daca, de exemplu descopar ca am o boala incurabila, mi se naruiesc dintr-o data toate planurile.
Dar daca vad ca este Cineva alaturi care mi-a dat viata, imi poarta de grija si este gata sa intervina cand este nevoie, atunci pacea poate sa-mi umple inima. “Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele care nu se vad; caci lucrurile care se vad sunt trecatoare pe cand lucrurile care nu se vad, sunt vesnice”. Atat bucuriile cat si durerile acestei lumi sunt trecatoare. De aceea sa ne punem increderea in Dumnezeu, care dureaza vesnic.
Credinta poate fi uneori contrara ratiunii. Cand Domnul Hristos a poruncit unui om paralizat de treizeci si opt de ani: “Scoala-te si umbla” el ar fi putut rationa cam asa: “N-am incercat de atatea ori sa ma ridic si nu am reusit….., daca ma voi face sanatos ma voi ridica…., este absurd ceea ce-mi ceri.” El insa a exercitat credinta, iar puterea lui Dumnezeu a lucrat vindecarea instantanee.
Aceasta poate fi si experienta noastra. Chiar daca Mantuitorul nu vindeca toti bolnavii, El ofera pacea Sa oricui are credinta. Ratiunea noastra este limitata, pe cand ratiunea lui Dumnezeu este atotcuprinzatoare si de aceea este nevoie de credinta mai mult decat de ratiune in ce priveste legatura cu El. Ratiunea nu este inlocuita de credinta, ci doar i se subordoneaza.
Dumnezeu si lucrurule Sale n-au nici o logica fara credinta, dar dupa ce crezi, ratiunea este de acord cu ce spune El. “caci cine se apropie de Dumnezeu trebue sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” Credinta spune: “Asculta de porunca lui Dumnezeu!… si vei ajunge sa ai o intelegere mai buna” Ratiunea spune: nu pot sa ascult pentruca nu inteleg rostul ei.
As vrea sa spun ca viata este o mare aventura a credintei. Copilul se arunca de la inaltime in bratele puternice ale tatalui pentru ca are incredere in el. Apoi spune: “Ce frumos a fost!… Mai vreau odata.” Credinta ma determina sa formez un numar pe tastatura unu telefon si sa vorbesc cu prietenul meu, chiar daca se afla foarte departe si chiar daca nu pot sa inteleg in toate detaliile secretele transmiterii sunetelor prin fir sau prin unde.
Astazi Dumnezeu ne invita sa lasam credinta noastra sa se prinda de El. Vom avea placuta surpriza sa descoperim o lume cu totul noua, de fapt, aceeasi lume in care este prezent El.
Ajuta necredintei mele!
Putine lucruri in viata sunt atat de suparatoare si deranjante ca indoiala. Intr-o zi a venit la Isus un om sincer care se afla intr-o lupta teribila cu necredinta. Era disperat. Fiul lui era posedat de demoni. Acest tata a auzit undeva ca Isus il putea vindeca, dar nu prea credea. Totusi isi dorea mai mult decat orice ca baiatul lui sa fie vindecat. Iti poti imagina drumul lui pana la Isus?
Prietenii il insoteau si ii repetau insistent: „Nu-i spune ca nu crezi. Asta este sansa ta. Este pentru copilul tau. Nu dezvalui prea mult din convingerile tale si nu uita ca poti reusi daca te prefaci un pic.” Apoi ajunge in fata lui Isus, care il atinge exact unde il durea cel mai tare, spunand: „Daca tu crezi, totul este posibil.” Ce va face acum? Isi va reprima el indoiala si isi va salva copilul? Va recunoaste acum ceea ce gandea cu adevarat? Cu sinceritate, striga: „Doamne, cred; ajuta necredintei mele!”
Reactia lui Isus ne impresioneaza profund. Orice comentariu despre credinta inceteaza. Isus este multumit. Copilul este imediat vindecat. Ce demonstreaza aceasta? Ne arata ca atitudinea duplicitara nu ne scoate din sfera preocuparii lui Dumnezeu. Ne arata ca Dumnezeu nu ne cere sa renuntam la onestitate pentru a primi dragostea Sa.
Insa am pierde cealalta jumatate a istorisirii, daca am trece cu vederea faptul ca in acea zi au fost vindecate doua persoane – baiatul si tatal. Asa cum am afirmat mai devreme, indoiala este o atitudine extrem de deranjanta. Amestecati nesiguranta, vinovatia si confuzia si veti avea continutul afectiv al indoielii. Isus nu l-a lasat pe tata in aceasta stare.
Multi simt ca le lipseste credinta si din cauza aceasta stau departe de Hristos. Daca esti unul dintre acestia, framantat de deznadejde si necredinta, priveste la Hristos. Insuseste-ti fagaduinta Sa: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara”. Arunca-te la picioarele Sale si striga: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Niciodata nu vei pierde daca faci astfel, niciodata!
Iacob Pop
ÎN BRAŢELE LUI DUMNEZEU
Cine poate să-şi cuprindă Universul în mâini şi să mai rămână loc şi pentru mâine? Să cuprinzi în braţele tale tot ce e sfânt sau mai puţin sfânt, să faci sau nu deosebire între ce e veşnic şi ce e fulgerător. Toate se înghesuie să prindă un loc cât mai aproape de inima ta, atunci când deschizi braţele pentru a prinde o fărâmă de viaţă. Atunci când degetele de la o mână de-abia ţi se mai ating de degetele de la cealaltă mână, când, parcă toate lucrurile pe care le-ai hrănit la pieptul tău, încearcă să te dea la o parte ca pe un intrus fără viitor…
De când nu ne-am văzut, am vrut să strângem la piept toate bătăile de inimă ale naturii, să le simţim ca fiind bătăile noastre şi, mai ales, să le simţim ca fiind o singură bătaie de inimă. Credeţi-ne, am avut un puls ridicat! Ne-am revenit, dar a fost necesară o operaţie pe cord deschis… pentru că inima noastră era bătrână, bolnavă, şi plină de universuri pieritoare, care nu voiau să lase loc zilei de mâine. Trăiam doar pentru azi… doar pentru ieri…
Acum am înţeles ce înseamnă viitorul… când am căpătat o altă inimă, când pulsul a început să revină la normal. Acum când natura s-a transformat în bătaia noastră cea de toate zilele, când Duhul Sfânt a alungat Universul egoist, când Dumnezeu ni s-a arătat acolo unde chiar credeam că-l vom găsi. Acum am înţeles ce înseamnă să strângi la piept ziua de mâine, înainte de a şti ce-ţi oferă, să săruţi bătaia vântului înainte de a-ţi ciufuli părul, să iubeşti ploaia înainte de a deveni una cu ea…
Sunt lucruri pe care credem că nu le putem iubi, dar pe care ajungi să le iubeşti atunci când crezi că nu vei mai avea parte de ele. Ferice de cel care iubeşte pe fratele lui înainte de a veni ziua în care ar regreta că nu şi-a dăruit dragostea mai devreme. Ferice de cel care iubeşte pe Dumnezeu, înainte de a veni ziua în care ar regreta că nu şi-a jertfit egoismul mai devreme. Ferice de cel care îşi iubeşte condiţia de creştin şi de om, înainte de a veni ziua în care nu ar mai fi decât un nume înscris pe o piatră.
Ferice de tine, că poţi trece direct la ziua de mâine, că poţi simţi bătaia inimii lui Dumnezeu în pieptul tău, că poţi simţi adierea Duhului Sfânt „ciufulindu-ţi” sufletul. Ferice de tine, că Dumnezeu poate să cuprindă în braţele Lui toată lumea şi să mai rămână loc şi pentru tine…
Am iesit intr-o seara sa ma plimb cu mine insumi, printre alei de parc necunoscute de fiinte umane, neacoperite decat de un Duh care nu ma lasa in pace nici macar atunci cand vreau sa imi satisfac eul meu, ce troneaza pe Everestul lumii acesteia.
Am iesit, pentru ca nu mai suportam sa-mi vad lumea mea pretioasa invadata de cautari, sufocata de intrebari care asteapta raspuns.
Am iesit sa vad alte euri cum sunt si mi-am dat seama ca sunt pe insula pustie, un ratacit, care nu are de ales decat intre a sta singur, o vesnicie, sau doua si care nu are alta varianta decat de a cere ajutorul padurii, pentru a-si face o pluta cu care sa evadeze din mijlocul oceanului, ce sta sa inghita farama de insula ce-i sta in cale.
Am iesit sa ma caut, pentru ca ma pierdusem pe cai pe care nu mai umblasem pana atunci, pentru ca nu respectasem regulile trairii cu Tine, pentru ca alesesem singuratatea, decat invadarea insulei mele. Alesesem naufragiul in locul salvarii.
Acum Te caut! Nici nu stiu pe unde sa ma apuc, pentru ca am strabatut tot parcul, tot oceanul, toata fiinta mea si nu Te-am gasit! Nu Te-am gasit inca, pentru ca inainte de a porni la drum, trebuia sa Te astept pe Tine sa vii la mine sa ma inveti drumul! Nu Te-am gasit pentru ca atunci cand am auzit soneria, am iesit pe usa din spate de frica sa nu ma prinzi nepregatit pentru primirea unui musafir.
Acum Te caut! Stiu ca esti pe aproape, pentru ca mereu ai fost alaturi de mine, chiar si cand valurile celui rau voiau sa ma inghita pentru totdeauna. Stiu ca ma iubesti, pentru ca mereu cand am plecat de acasa m-ai asteptat sa ma intorc, plans si obosit.
Acum Te caut! Sau poate cel mai bine ar fi sa ma intorc acasa. Cred ca deja esti acolo! Ma astepti! Sosesc si eu! Primeste-ma, Doamne!
Cristian Manase
CREDINTA VS. MINUNI
Cum ajunge un om la mantuire ? Prin credinta… si credinta vine in urma auzirii Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta este Calea. SINGURA CALE ! Aceasta este calea pe care trebuie s-o urmam si noi daca vrem sa-i aducem pe oameni la Dumnezeu.
Sunt unii (cum este si bogatul din pilda noastra care se gandea ca fratii lui vor asculta de Lazar cel inviat din morti) care cred ca puterea Cuvantului lui Dumnezeu nu este de ajuns pentru a-i convinge pe oameni. Si se gandesc ca poate daca s-ar intampla o minune, oamenii s-ar intoarce la Dumnezeu.
Vreti sa va spun un secret ? Cei cu inima impietrita (cum erau si fariseii carora li se vorbeste), care nu asculta de Cuvant, nu vor crede in Dumnezeu si nici nu se vor intoarce la El chiar daca s-ar intampla minuni ! Vreti un exemplu ? Ei bine am unul ! Pentru ca a existat un Lazar care a inviat din morti, si pe care l-au primit ” cu mare cinste ” : O mare multime de Iudei au aflat ca Isus era in Betania; si au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Preotii cei mai de seama au hotarit sa-l omoare pe Lazar… Ioan 12 :9-11
Dar mai mult de atat, a existat si un Isus care a inviat din morti. Si cei cu inima impietrita au ramas la fel. Mantuitorul nostru a stiut asta atunci cand a zis celor care-l urmau: „Adevarat, adevarat, va spun, ca Ma cautati nu pentru ca ati vazut semne, ci pentruca ati mancat din painile acelea, si v-ati saturat”. Ioan 6 :26
Cei care au ales sa-L urmeze si sa ramana langa Isus au facut-o nu din cauza minunilor, ci pentru ca au gustat din Painea Vietii : Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvantul este PUTEREA care-i smulge pe oameni din mana celui rau ! Acest Cuvant a fost dat in mainile noastre. Cheia PUTERII este la noi ! Vestirea Evangheliei este cheia care deschide portile cerului ! SA NU LE TINEM INCHISE !
Fiti vestitori !
PRACTICAND PREZENTA LUI DUMNEZEU
Matei 1:23 „Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, si-i vor pune numele Emanuil” care, talmacit, inseamna: „Dumnezeu este cu noi”.
Dumnezeu ti-a promis prezenta Sa constanta (Evrei 13:5), dar esti tu constient de prezenta Sa in fiecare zi? Atunci cand esti constient de prezenta Sa in fiecare zi, experimentezi pacea care iti da odihna, mare bucurie in duh si o putere pe care nimic in lumea asta nu ti-o poate oferi. De fapt, vei deveni plin de pace si putere, asa ca Isus. Vei vorbi si te vei comporta ca si El. Asta pentru ca nu te poti afla in prezenta Lui Dumnezeu, fara a avea frumusetea, dragostea, pacea, puterea si gloria Sa lipindu-se de tine.
Cum practicam constienta prezentei Lui Dumnezeu? Incepe prin a vedea pe Dumnezeu cu tine in orice faci si oriunde esti. De exemplu, la sedinta de consiliu, atunci cand deliberati asupra unei probleme, sa-L vezi pe Dumnezeu acolo, impreuna cu tine, calauzindu-ti gandirea. Si poti fi sigur ca prezenta Lui va aduce claritate si intelepciune gandirii tale. Te vei gasi expunand idei marete si viabile.
Daca mergi la un interviu, sa-L vezi pe Domnul acolo, impreuna cu tine, asezand rapunsurile pe buzele tale. Nervozitatea ta se va topi si vei vedea favorul Lui care este asupra ta, aducand zambete si aprobare din partea celor care te vor asculta.
Poate ca mergi la o operatie. Sa-L vezi pe Domnul in sala de operatii, ghidand mana chirurgului. Ingrijorarea ta se va risipi caci nimic nu poate merge prost atunci cand Domnul este prezent.
Poate ca te afli in mijlocul unei certe si-L vei vedea pe Domnul stand in mijlocul conflictului. Cuvintele tale se vor schimba, si limbajul trupului tau va deveni mai reconciliant atunci cand vei vedea ca Domnul este cu tine si harul Lui acoperindu-te. Cumva, intr-un mod supranatural, vei descoperi o stapanire de sine care nu vine din puterea vointei tale ci in mod supranatural, stiind ca Cel care te iubeste si vegheaza asupra ta, este cu tine.
Prietene, atunci cand devii constient de prezenta Lui Dumnezeu in viata ta, frica si ingrijorarile nu au loc in mintea ta. Il vei vedea crescandu-ti buna dispozitie si bucuria si aducand succes in tot ce vei spune sau face.
DACA NU AI INCREDERE
Daca nu ai incredere TU in ceea ce poti, daca nu stii cat de puternica ti-e credinta si simti ca vezi capatul rabdarii tale, daca prevezi sfarsitul bucuriilor si dragostea a ajuns la fundul sacului, in portii mici, opreste-te! Esti o prada prea usoara pentru cei ce-ti zambesc cu intentii ascunse. Cand stii ca Dumnezeu iti asigura limitele si stii sigur ca El continua pana unde tu nu poti vedea capatul, atunci POTI porni, atunci poti sa bati orice necaz si sa lovesti ingrijorarile cu o platosa puternica!
A spus Dostoevski:„Mi-e de-ajuns sa stiu ca POT!„. Si-asa este! Cand CREZI ca Dumnezeu iti este alaturi si stii ca poti, atunci ti-e de-ajuns popasul si o poti lua inainte! Cand esti fara perspective, fara ganduri si gol in toate simturile tale, esti cea mai usoara prada pentru diavol, pentru firea pamanteasca. Atunci esti moale si orice lovitura, isi lasa urma-n tine ca-ntr-o plastilina. TE IUBESC, si pentru ca am inima deformata de vorbe goale, fara rost, am sufletul obosit de lupte-n vant, te indemn:CERE O INCREDINTARE!
Te-ai oprit poate sa-I spui lui Isus de necazul tau, sau sa-ti plangi amarul, sau poate fluturi steagul cu „imi trebuie” si „nu mai pot”…Te-ai gandit ca Dumnezeu ti-a asigurat tot ce ai nevoie pentru a-I sluji Lui? Fie ca I-ai cerut sau nu…stiu…. acum nu mai ai de facut decat o intoarcere, spre tine, spre inima ta…dar nu oricum…priveste si perspectivele lui Dumnezeu, arhitectul bland si iscusit..ti-ai vazut o gaura in buget, un neajuns…nu dispera…daca stai si privesti prin ochii LUI, si-I ceri calauzirea o vei primi…cere-I parerea, cere-I indicatii, „ce trebuie de facut?”, „…cum e mai bines sa stau inaintea Ta?”,”aici ce trebuie indepartat..ce trebuie sa iasa de aici?”
…priveste apa, nu valurile…Dumnezeu are grija prin ce treci, TU trebuie sa ai grija cum treci!Deci…„Tata…cum sa privesc lucrarea mainilor Tale…?”
De-a lungul mileniilor, Dumnezeu a fost ceva de la sine inteles, nimeni gandindu-se sa-l puna la indoiala. N-a existat popor care, sub o forma sau alta, sub o imagine sau alta, sa nu-L caute sau care sa fi renuntat in totalitate la credinta in El. Iata cum spune filosoful Plutarh:
„Poti gasi orase fara ziduri, fara literatura, fara imparati, fara comori, fara monede, fara teatre, dar un oras fara temple si fara Dumnezeu n-a gasit nimeni si nici nu va gasi.”
Totusi, incepand cu secolul al XIX-lea, sfidand toata cunostinta de pana atunci, dand la o parte adevarata stiinta, ateismul si-a facut tot mai simtita prezenta, negand existenta lui Dumnezeu.
„Nebunul zice in inima lui: nu este Dumnezeu” – spunea psalmistul cu 3000 de ani in urma. Tot felul de teorii, care mai de care mai sofisticate, au tulburat generatiile ultimei parti a secolului al XIX-lea si pe cele care au urmat.
Dintre toate lipsurile despre care a vorbit Mantuitorul, cu privire la ultimele generatii de oameni, prevazand covulsiile sociale, psihologice, materiale etc. prin care va trece lumea noastra, una i-a atras in mod deosebit atentia: „Cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” Mai e loc pentru credinta?
Credinta ca Universul are la baza legi guvernate de o inteligenta superioara l-a ajutat pe Johannes Kepler sa descopere orbitele planetare. Despre el se spune ca in timpul cercetarilor sale a exclamat: „In creatiune Creatorul poate fi atins cu mana.”
Asemenea lui, Louis Pasteur a afirmat: „Lumea va rade odata de prostia filozofiei materialiste de azi. Cu cat studiez natura mai mult, cu atat ma mir si admir mai mult lucrarea Creatorului.”
Daca privim si la marii misionari ai secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, oameni care au jertfit totul ca mii si mii de semeni sa nu mai traiasca in intuneric, observam ca au fost mancati de acelasi deziderat, acela de a-l face cunoscut pe Dumnezeu.
William Carey, un simplu cizmar, manat de aceasta dorinta, a plecat in India unde a facut dovada ca este un geniu in materie de limbi. Acolo a tradus Noul Testament in bengaleza si a devenit profesor de limbi orientale la Universitatea din Calcutta. A scris manuale de gramatica si dictionare in multe dialecte indiene. De asemenea a introdus in India multe metode noi in agricultura si gradinarit. Datorita influentei sale, obiceiurile salbatice de a-si arunca copiii la crocodili, la festivalurile religioase, au incetat, la fel ca si arderea vaduvelor sau ingroparea lor de vii o data cu sotii lor morti.
Allen Gardiner s-a dus ca misionar in Patagonia. Charles Darwin, cand a vizitat aceasta zona, a crezut in patagonezii erau veriga intermediara dintre oameni si maimute. Ei aveu o frunte foarte ingusta si gandurile si obiceiurile lor erau pervertite. In decurs de numai cativa zeci de ani, misionarii au schimbat totul. Dupa ce a vizitat tara din nou, Darwin a spus: „Intotdeauna am crezut ca cel mai mare miracol al istoriei ar fi sa-i civilizezi pe japonezi. Acum sunt convins ca ce au facut misionarii in Patagonia, civilizandu-i pe bastinasi, este cel putin la fel de minunat.”
Si de atunci a devenit un contribuabil permanent la misiunea lor crestina. Astazi, cand realizarile tehnice au spulberat barierele cunoasterii, cand toata aceasta dezvoltare schimba fatza lumii de la o zi la alta, de la o ora la alta, ramane inca valabila intrebarea Mantuitorului: „Cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?”
Toate incercarile de a gasi o cale de rezolvare a problemelor acestei lumi sunt lipsite de sens, fara o intoarcere a omului spre Dumnezeu – Creatorul tuturor lucrurilor.
Luchian Baiasoiu
