Meditatii despre ispita si pacat

Cine a omorat mai multi oameni: nazismul sau comunismul ?
Martiri de care sa-ti amintesti!

In competitia care este cea mai criminala ideologie din istorie, Comunistii sunt pe primul loc. Nazistii au omorat 21 de milioane de barbati, copii si femei. Prin comparatie, Comunistii au omorat 110 milioane de oameni! – de cinci ori mai mult decat Nazistii. De fapt, nu numai ca acest numar este impresionant, dar este imposibil sa cuprinzi in vreun fel suferinta cumulata a acestor peste o suta de milioane de suflete.
Iosif Stalin stia ca: “ o singura crima este o tragedie” si un million, este o statistica. Insa un million sau 110 milioane in cazul acesta nu este numai o statistica.  Este o acumulare de neimaginat a suferintei atator oameni facuti dupa chipul lui Dumnezeu, asa cum suntem si noi, tu si eu, cu temeri si sperante, cu  visuri si dureri.  Fiecare dintre ei a fost chinuit si apoi omorat de un regim fara inima care glorifica ateismul.
Numai in Uniunea Sovietica au murit aproximativ 61 de milioane de catateni. Printre acestia multi au fost crestini, care nu au facut alta crima, decat ca iubisera mai mult pe Hristos decat viata lor. Sovieticii ar fi dorit ca lumea sa uite de acesti oameni credinciosi, asa ca i-au ingropat intr-un cimitir si in morminte fara nume, pazite de soldati.
Dar lumea nu i-a uitat, Biserica nu i-a uitat, Dumnezeu nu i-a uitat. Printre ei sunt si 140 de Adventisti de Ziua a Saptea, care au fost omorati intre anii 1937 si 1938.
Dar niciodata nu vom putea sti numarul tuturor crestinilor care au murit pentru Domnul lor! Numai ziua invierii va scoate la viata pe aceia care au fost credinciosi pana la moarte. Privim cu incredere la ziua cand vom intalni pe acesti barbati si femei credinciosi in Ceruri, acolo unde vom fi departe de ororile acestei lumi.
Culegere de: Ionica Raceala
Barfa
Ma numesc Barfa, n-am nici un respect pentru justitie. Eu ii mutilez pe oameni, dar nu-i ucid. Le rup inimile si le ruinez viata. Sunt vicleana, rautacioasa si cresc in putere cu varsta. Cu cat vorbesc mai mult, cu atat sunt tot mai crezuta. Victimile mele sunt fara ajutor, nu se pot proteja impotriva mea, caci eu n-am nume si nici fata.
Cu cat se incearca mai mult sa ma dea cineva jos, cu atat devin mai inselatoare. N-am nici un prieten. De-ndata ce defaimez reputatia cuiva, niciodata nu va mai fi aceeasi ca mai inainte. Eu rastorn guverne si ruinez casatorii, distrug carierele oamenilor si aduc nopti albe, dureri de inima si indigestie. Fac pe oamenii nevinovati sa planga pe pernele lor. Numele meu e dispretuit, toti ma numesc Barfa. Eu produc senzatie, dar si dureri de cap.
Inainte de a repeta o stire, intreaba-te:
– Este adevarata?
– Este nevatamatoare?
– Este necesara?
– Daca nu e, n-o spune!

„PARERI DE CENUSA”

In raspunsul pe care Iov il da prietenilor sai, gasim aceste cuvinte: ”Parerile voastre sunt pareri de cenusa,
Intariturile voastre sunt intarituri de lut”.

Si totusi, acei prieteni ai lui Iov pareau a fi oameni intelepti si prieteni buni, cel putin la inceput, cand au stat langa Iov sapte zile si sapte nopti, fara sa vorbeasca, vazand durerea prietenului lor. Dar daca suntem sinceri inaintea Domnului, vom recunoaste ca si parerile noastre ,ale oamenilor acestor vremuri “moderne”, sunt , uneori,”de cenusa,”, nu au nicio valoare, desi ne place sa ne cramponam de intelepciunea noastra. Aceste “pareri de cenusa” sunt acele “folozofii si amagiri desarte”-Psalmul 94:11.

Sunt acele ganduri din Isaia 55:9: “Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile Mele nu sunt caile voastre, zice Domnul, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, asa sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre”.

Doamne, arunca acele “pareri de cenusa”, acele ganduri rele, din inimile noastre, si pune in noi parerile tale, pune in noi “gandul lui Hristos!” 1 Corinteni 2:16: “Noi insa avem gandul lui Hristos”. Filipeni 2:5: “Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Isus Hristos”.

Versetul 12 din Iov 13, continua astfel: “intariturile voastre sunt intarituri de lut”. Acesta inseamna ca tot ceea ce credem ca avem “intaritura” , in firea noastra pamanteasca, nu este decat lut,material fara valoare, pe care apele il distrug, si-l duc departe, la vale.

E vorba, probabil, de acele intarituri despre care Apostolul Pavel zice in 2 Corinteni 10;4,5 ca trebuie sa le surpam: “Caci armele cu care ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu, ca sa surpe INTARITURILE. Noi rasturnam izvodirile mintii si orice inaltime , care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos.”

Sunt deci, acele impotriviri fata de Dumnezeu, acele “ziduri” pe care le inaltam prin pacate, si care ne despart de Dumnezeul nostru. Dar “cu Dumnezeul meu sar peste un zid intarit”. Ce minunat ca Dumnezeu surpa “intariturile” pacatelor noastre! Acele intarituri, acele ziduri, despre care Isaia spune:

Isaia 59:2 “Nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa v-asculte”!

Dar Dumnezeu ne da acele arme cu care putem surpa intariturile. Acestea sunt cuprinse in minunata “armatura a lui Dumnezeu” , din Efeseni 6, care cuprinde:
-incingatoarea adevarului
-platosa neprihanirii
-ravna evangheliei pacii
-scutul credintei
-coiful mantuirii
-sabia Duhului
Ajuta-ne, Doamne, ca inarmati cu aceste arme sfinte, sa surpam intariturile firii si sa alungam “parerile de cenusa.”

Barfestii

Unde se afla satul Barfesti? Nu-l gasim pe nici o harta. Barfesti este pretutindeni. Insa nu este nici o fala sa fii din Barfesti.”
Pastorul Horia era un om foarte activ. Predica Cuvantul lui Dumnezeu clar si cu putere, vizita oameni si se interesa de problemele lor. O vizita si pe tanara doamna Morega, care fusese parasita de sotul ei si se zbatea singura cu baietelul ei de 7 am, cautand sa inainteze cu curaj in fata. Ea trecea drept deosebit de calma, insa in spatele acestei masti batea o inima franta. Pastorul era constient ca ii va veni foarte greu sa-i castige increderea. Dorea sa o incurajeze sa caute din nou partasia cu alti credinciosi, fiindca odata frecventase in mod regulat orele biblice ale comunitatii.
Cat de mult se bucura pastorul cand, intr-o zi, doamna Morega incepu sa vorbeasca deschis. Motivul pentru care nu mai venea la biserica il – rezumase cu cuvintele. „Am terminat-o definitiv si cu Dumnezeu si cu oamenii!”
„De ce-ati terminat-o cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni?” o iscodi pastorul. Cum de-L faceti raspunzator pe Dumnezeu si pe oameni pentru ceea ce s-a intamplat?”
Doamna Morega ramase pe ganduri si recunoscu ca pastorul avea dreptate. Ce aveau de-a face Dumnezeu si ceilalti cu purtarea sotului ei? Nimic! Tanara doamna afla astfel din nou calea spre biserica. Nu de azi pe maine. Era nevoie de timp, insa ea a revenit datorita stradaniilor lui Horia. De asemenea, sotia pastorului o incurajase in permanenta.
In acelasi timp insa, intr-un mod neobservat de pastor, in satul Barfesti se punea altceva la cale. Horia a aflat despre acest lucru abia cand, cu ocazia unei vizite, i-a atras atentia prezbiterul Radu. Dupa cateva banale replici politicoase, Radu ii deconspira: „Cat priveste chestia cu doamna Morega, ar trebui…”
„Cum? Care chestie?” Intreba Horia fara sa aiba cea mai mica idee. „Ea vine iarasi la biserica si ma bucura foarte mult lucrul acesta.”
„Ar putea fi vazute si astfel lucrurile” gandi Radu si-si dadu seama ca trebuia sa fie mai explicit. Astfel ca ii spuse clar ca in sat se vorbeste despre el si ca lumea e convinsa ca intre el si doamna Morega este ceva.
Pastorul cazu parca din nori si rosi tot. „Uite-l ca se rusineaza” gandi Radu. „Deci am facut bine ca i-am spus”.
Insa gresea foarte mult prin asta. Cu pastorul Horia se intampla cu totul altceva. El vedea dintr-o data comunitatea si slujirea lui din cadrul ei intr-o cu totul alta lumina. Predicarea si actiunile sale de pana acum pareau sa fi fost zadarnice. Intr-adevar, nu se asteptase la imnuri de slava si cununi de lauri – nici macar in vis… Insa in nici un caz la suspiciuni, defaimari si discutii rele cu privire la ceva ce facea parte din lucrarea sa.
Iar faptul ca toate astea erau prezentate de cineva care facea parte din cercul batranilor bisericii, i se parea dezgustator si de-a dreptul revoltator. Acesta era si motivul care-l determina sa roseasca si sa paraseasca profund mahnit locuinta lui Radu.
Acasa ii povesti sotiei invinuirile care ii fusesera aduse la cunostinta. Ea fu la fel de speriata si de zguduita ca si el Apoi o informa si pe doamna Morega foarte deschis si sincer cu privire la barfele care circulau in sat:
„Am stiut toate astea”, ii raspunse ea. „Ii cunosc pe cei din Barfesti de mai mult timp decat dumneavoastra!”
„Ce sa fac? Sa va conving sa nu mai veniti la biserica?” Intreba pastorul. Doamna Morega scutura din cap. „Nu are nici un rost fiindca tot nu va vor crede: Indiferent ce le veti spune – ei vor vedea in toate o confirmare a presupunerilor lor.” Apoi adauga cu duritate: „Ei nu dau crezare decat propriei lor rautati”.
Pastorul Horia trecea printr-o proba de foc. Pe de o parte nu voia sa renunte; pe de alta nu vedea nici o cale de iesire din aceasta situatie. Ca intotdeauna, cei din Barfesti nu vor crede adevarul. Cel putin majoritatea lor, altfel prezbiterul Radu n-ar fi spus-o in felul acesta.
Locuitorii din Barfesti nu procedau insa numai cu pastorul Horia astfel. Ei isi provocau si isi provoaca aceleasi rani si unii altora: Se lovesc adanc si dureros. Iar asta fara traditionalele arme distrugatoare pur si simplu cu limba, cu otrava ei.
Acest lucru nu se observa la prima vedere la acesti oameni. Cei din Barfesti sunt cu totii niste cetateni bine imbracati, locuiesc in case dichisite si curate, sunt politicosi si isi cauta extrem de grijulii cuvintele. Bineinteles ca ei merg la serviciul divin de fiecare duminica – cel putin aceia dintre ei care mai pun pret pe asta – si canta cu o expresie plina de incantare: „Doamne, toate-Ti apartin/Trup si suflet, duh si minte…”.
Numai la limba nu se gandesc ei cand canta astfel. Pastorul Horia a plecat din Barfesti. Cu putin timp inainte de asta i-a spus prezbiterului Radu cum stau intr-adevar lucrurile. L-a vazut zambind pe Radu. Era oare un zambet plin de intelegere?
Pastorului i s-au deschis dintr-o data ochii: Nu i se mai putea ascunde nimic. Stia ca era un zambet al compatimirii si milei, care voia parca sa spuna: „Ne-ai putea spune multe!”
Intelesese limpede ca intregul Barfesti ar fi zambit cu timpul la fel. De aceea a plecat. Locuitorii au ramas intre ei si au continuat sa raspandeasca zvonuri rautacioase. Aceasta povestire este adevarata. Ea s-a intamplat si se intampla mereu.
Unde se afla Barfesti? Nu-l gasim pe nici o harta. Barfesti este pretutindeni. Insa nu este nici o fala sa fii din Barfesti. Nici in fata oamenilor si cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu!