PROVIDENŢA ÎN CEASUL SUPREM
În viaţa noastră de suişuri şi coborâşuri vine un moment dincolo de care nu mai este nimic; sau cel puţin aşa ni se pare nouă. Practic după ceasul suprem vine marea linişte, adică noaptea fără vise. Este numai normal să ne întrebăm unde este Dumnezeu şi ce face El atunci când noua ni se năruie orice speranţă.
Observaţia mea este că noi nu cunoaştem cum se comportă propriul nostru suflet în momentul stingerii. Noi doar intuim acest lucru. Noi încercăm să ne imaginăm cum ar fi dacă clipa de faţă ar fi ultima noastră secundă de viaţă. Aici, intuiţia nu ne poate ajuta foarte mult pentru că ceasul suprem este un eveniment special şi irepetabil, aşa că încercăm zadarnic să construim ceva despre care nu avem nici un fel de experienţă. Cu siguranţă clipa plecării va fi cu totul diferită de orice scenariu pe care ni l-am imaginat. Sugerez că ideea noastră despre moarte este diferită de realitatea concreta pe care aceasta o reprezintă pentru sufletul care se stinge.
Noi folosim propria noastră experienţă legată de ceea ce am simţit atunci când dragii noştri se sting şi credem că acelaşi lucru se întâmplă şi cu sufletul care pleacă. Aici va fi de folos să menţionez cuvintele mamei mele cu două zile înainte de a muri de cancer gastric, la vârste de 63 de ani. Trebuie să recunosc, am fost surprins de cuvintele ei. Mă aşteptam să se plângă de faptul că plecarea este prea devreme, sau să fie îngrijorată de cum ne vom descurca fără ea şi că ne va fi dor şi nu ne vom mai putea vedea. Dar nimic din toate acestea nu se afla in cuvintele ei. Cu seninătate şi linişte în glas ea a spus doar atât: „Sunt mulţumită, nu mă mai doare nimic, singurul lucru pe ca mi-l mai doresc şi pe care-l aştept este să mă odihnesc în pace!”
Noi nu mai ştiam ce să facem de atâta durere şi cum să ne mai liniştim inimile zdrobite de pierderea mamei, iar ea aştepta resemnată, marea linişte. Ea era convinsă că va fi bine. Nu avea în privire nici disperare, nici revoltă, nici invidie faţă de cei care rămâneau. Toate acestea făceau parte din lumea pe care o lăsa în urmă. Ea simţea că lumea pe care o va vedea la înviere, dincolo de clipele de linişte inconştientă numită moarte, va fi sublimă, desăvârşită şi plină de lumină, aşa că valea umbrei morţii nu mai rămânea decât un pasaj necesar spre dincolo de rele şi durere.
Ştiu că Dumnezeu era acolo lângă patul ei şi-i pregătea sufletul pentru plecare. Noi ne imaginam cât de greu îi va fi la despărţire, dar Providenţa a pregătit un scenariu al stingerii diferit de cel imaginat de noi. Acesta este unul din lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu pentru cei care se află în ceasul suprem. În marea Sa bunătate şi gingăşie El înfăşoară sufletul copiilor Săi cu o învelitoare de har care îi protejează de marea nelinişte a stingerii. Potrivit acestui scenariu, dragostea de viaţă aşezată în noi de Creator, face loc treptat odihnei şi împăcării.
Poate că la aceste lucruri se gândea David atunci când zicea în Psalmul 23: „Chiar dacă ar trebui să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău căci Tu eşti cu mine” (versetul 4). Expresia cheie din acest text este: Tu eşti cu mine. Prezenţa divină este o realitate de care putem beneficia sau pe care o putem rata. Prezenţa divină este de sine stătătoare şi nu depinde nici de starea noastră sufletească şi nici de efortul nostru de voinţă.
Acceptând pe Dumnezeu în viaţa noastră, El ne va umple de credinţă şi pace în fiecare ceas al vieţii şi cu atât mai mult în clipa supremă. Refuzând pe Dumnezeu ne străpungem singuri cu o mulţime de dureri inutile.
În ceasul suprem Dumnezeu este mai aproape de noi ca niciodată. Plecăm cu El şi pentru că puterile noastre sunt aşa de slabe în preajma stingerii, El ne va lua cu gingăşia unui tată, în braţele pline de îndurare ale iubirii Sale.
Ion Buciuman
PROVIDENŢA SE ARATĂ
Dacă ar fi să folosim un limbaj mai teologic, am numi teofanie faptul sublim şi momentul absolut unic în care Dumnezeu se arată cuiva. În viaţa oamenilor Scripturii este prezentă o asemenea experienţă. Ceea ce este demn de remarcat, de fiecare data un asemenea moment a produs o mare cotitură a cursului vieţii. După arătarea lui Dumnezeu în viaţa cuiva, niciodată el nu va mai fi ca înainte.
Asa cum am convenit pe parcursul celor doua articole anterioare, perioada de inconştienţă faţă de existenţa lui Dumnezeu şi a planurilor Sale, este de obicei caracterizată de rătăcire şi vieţuire la voia întâmplării din perspectiva subiectiva, în timp ce Tatăl ceresc Îşi poarta de grijă cu toata înţelepciunea de copiii Săi aflaţi in derivă.
Ceasul trezirii poate veni în mod abrupt ca o mare surpriză, sau se poate ivi ca zorile, apropiindu-se aproape imperceptibil până când prima rază a prezenţei ţâşneşte deodată peste orizont. Atunci se produce minunea.
Este ca la poarta Damascului. Planurile personale şi acţiunile în curs sunt aruncate la pământ şi viaţa este întoarsă cu susul în jos. Saul din Tars credea că este chemat de Dumnezeu pentru a purifica pământul de gruparea neplacută şi rebelă a urmaşilor lui Hristos. Dar a fost absolut surprins să afle că această minoritate incomodă era chiar ceea ce Dumnezeu intenţiona să aibă atunci pe pământ ca popor al Său.
Când Dumnezeu Se arată în viaţa cuiva cei din jur chiar dacă nu pot înţelege exact ce se întâmplă cu cel în cauză, vor fi surprinşi să constate schimbările radicale care au loc. Parcă cel atins de Dumnezeu nua ar m ai fi cel dinainte.
În primul rând este schimbată direcţia de mers. Prin forţa lucrurilor, drumul nostru prin naştere se îndreaptă spre nefiinţă şi autodistrugere. Atunci când lumina divină se arată pestre suflet, sensul lucrurilor se inversează. Drumul se întoarce spre Dumnezeu. Pornind din acel moment de inflexiune, calea credinţei va continua să urce pas cu pas până la înălţimea muntelui cunoaşterii lui Dumnezeu.
În al doilea rând se inversează priorităţile. Ceea ce era considerat ca fiind de primă valoare, devine lucru obişnuit, iar ceea ce era lipsit de importanţi urcă în top. Pentru Saul din Tars, performanţele intelectuale şi sociale erau cele mai importante lucruri până când a strălucit advărata lumină peste ele făcându-le să pălească şi să-şi piardă valoarea. Ceea ce nici prin minte nu-i trecea lui Saul prin minte că ar putea fi atât de important a luat locul priorităţilor sale de altă dată. Slăbiciunile, defectele sale şi neâmplinirile sale devin dintr-o dată de o inestimabilă valoare. Meritul acestora era acela că îl făceau dependent de Dumnezeu care Se descoperise pa Sine atât de magistral în mintea şi inima sa.
În fine, descoperirea divină modifică modul de gândire şi de acţiune. Înainte de convertire Saul credeea că planurile sale erau suficient de bune pentru a determina pe ceilalţi să le recunoască şi să le aplice fără crâcnire. Imediat după convertire a învăţat să spună iarăşi şi iarăşi: „Doamne, ce doreşti să fac?” sau ca să-l cităm pe Petru care se pare că spunea mereu: „Qvo Vadis, Domine?” adică, „Acum Doamne, încotro vrei să merg?”
Când Providenţa Se arată în viaţa cuiva, el va dori să poată cunoaşte şi alţii bucuria cea nouă şi bună care-i umple sufletul asemenea paharului izbăvirii din mâna lui David când în Psalmul 23 zice că nu mai duce lipsă de nimic şi ar vrea să râmână definitiv în Casa îndurării. Golul din sufletul său era deja plin şi dădea pe deasupra.
Ion Buciuman
ACELE LUCRURI MARUNTE SI SACAITOARE
Mai tii minte acel „11 septembrie”? Poate ai auzit si tu ca presedintele unei companii a supravietuit evenimentelor din 11 septembrie fiindca si-a dus fiul la gradinita.
Altul a ramas in viata fiindca a fost randul lui sa cumpere briose.
O femeie a intarziat din cauza ceasului ei desteptator, care nu sunase la timp.
Cineva a intarziat, fiind blocat pe autostrada din cauza unui accident de circulatie.
Altcineva a pierdut autobuzul.
O femeie si-a patat bluza cu cafea si a trebuit sa se schimbe inainte sa plece de acasa.
Masina cuiva nu a pornit la prima cheie, nici la a doua, nici…
Altcineva s-a intors din drum ca sa raspunda la telefon.
O femeie a plecat mai tarziu de acasa din cauza copilului ei care a „tandalit” prea mult.
Altcineva nu a gasit nici un taxi liber.
Insa ce m-a impresionat cel mai mult a fost poate povestea „de supravietuire” a omului care in dimineata aceea s-a incaltat cu o pereche noua de pantofi, a luat diferite mijloace de transport ca sa ajunga la serviciu, dar a facut o „basica” la calcai si s-a oprit la farmacie, ca sa-si cumpere un plasture. Si uite-asa, omul traieste inca si astazi!
Ei bine, cand eu sunt blocat in trafic, cand liftul imi pleaca de sub nas, cand ma intorc din drum ca sa raspund la telefon, toate aceste lucruri marunte ma irita si (mai intotdeauna) ma enerveaza. Insa acum, ma gandesc ca nici acele clipe nu sunt iesite de sub controlul lui Dumnezeu si este voia Lui sa ma confrunt si cu acele „lucruri marunte si sacaitoare”.
Data viitoare când ti se pare ca te-ai sculat cu stangul din pat, cand copiii par sa piarda vremea si intarzie cu imbracatul, cand nu reusesti sa-ti gasesti cheile de la masina, cand prinzi toate semafoarele pe rosu, nu te infuria – Dumnezeu nu doarme, ci El vegheaza asupra ta!
Si fie ca El sa continue sa te binecuvanteze cu acele lucruri marunte si sacaitoare, amintindu-ti mereu ca s-ar putea sa le ingaduie cu un scop anume in viata ta!
