Starea de fapt a lumii este ingrijoratoare
In ce priveste tabloul general al zilelor de pe urma, trebuie sa stii ca va fi foarte greu pentru cei ce doresc sa traiasca in neprihanire. Oamenii vor fi egoisti incorigibili, interesati numai sa profite si sa scoata bani din orice, si-ar vinde si trupul si sufletul numai sa capete bani. Ei se vor lauda cu lucrurile pe care le fac, pentru a crea o moda dupa masura lor.
Orgoliul si aroganta vor fi vazute la tot pasul. In ce priveste lucrurile sfinte si adevarurile spirituale, nu numai ca nu vor manifeste nici un interes fatza de ele, dar le vor folosi ca obiect de batjocura si subiect de distractie abjecta.
De respectul fatza de parinti sa nu mai vorbim, copiii vor vorbi la per tu cu tatal si cum mama lor. Nu vei fi in stare sa-i multumesti, oricat te vei stradui sa le fii pe plac. Glumele lor cele mai macabre vor face referire rautacioasa si injositoare la cei ce cauta pe Dumnezeu. Nici chiar iubirea cea atat de necesara si elementara nu va mai fi vazuta cu usurinta. Rareori vei vedea pe cineva sa iubeasca cu adevarat.
Va fi extrem de greu sa convingi pe cineva sa renunte la ceea ce stie sau la ceea ce crede el. Iar cat despre parerea lor despre altii, apoi sa te tii, ce mai scorneli si ce mai inventii de-ti sta mintea in loc de pe unde le mai scot. Ce sa mai vorbim despre stapanirea de sine sau despre disciplina personala! Acestea sunt date de multe uitarii.
O adevarata salbaticie si un animalism feroce se vor da pe fatza in orice relatie privata sau publica. Binele va fi pentru ei mai putin decat o piesa de muzeu. Binele este asa cum fac eu, vor zice ei. Sa nu cumva sa afle secretul cuiva ca vor fi gata indata sa foloseasca prima ocazie sa-l santajeze. Tupeul lor nu cunoaste limite. Bunul simt este dat uitarii de mult. Ei se ridica pe ei insisi in slavi, in timp ce-i considera pe ceilalti un nimic. Cat despre placerile cele mai nerusinate, nu se sfiesc sa le afiseze ca pe cele mai mari virtuti.
Numai sa nu le spui ceva despre Dumnezeu, ca indata se intuneca la fatza si se manie din senin. Dar le place sa fie considerati oameni bisericosi si aparatori ai crestinismului. Cand le ceri cele mai elementare lucruri spirituale, nu ai cu cine discuta. Cred ca nu-ti folosesti cel mai bine timpul incercand sa-i aduci inapoi la Dumnezeu. Alegerea lor este deja facuta. Lasa-i in pace si ocupa-te de cei cativa care sunt totusi dispusi sa te asculte.
2 Timotei 3:1-5 – rescris.
Ion Buciuman
In orice parte te-ai intoarce, viitorul iti pare ingrijorator. Raul se extinde tot mai mult, punand in primejdie valorile sociale, familiale si morale, chiar pe cele mai sigure. Egoismul indarjit al oamenilor, (individual, colectiv sau ca natiune), distruge cimentarea si solidaritatea indispensabila vietii sociale. Contestarea generalizata a oricarei ordini stabilite face exercitarea autoritatii tot mai dificila. Cresterea peste masura a conflictelor intre natiuni ia amploare, iar puterea de distrugere a armelor actuale devine din ce in ce mai inspaimatatoare. Toata omenirea se ingrijoreaza intrebandu-se: „Oare, toate acestea vor mai dura mult? Ce se va intampla cu noi… maine?” Numai Cuvantul lui Dumnezeu este in masura sa raspunda acestor intrebari chinuitoare. El vesteste (lamuritor pentru toti) venirea vremurilor grele cand lucrurile vor merge din rau in mai rau.
Chiar si ucenicii doreau sa stie timpul celei de a doua veniri, pentru a se pregati sa-L intampine si astfel sa poata spune: „Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului.”
Locul preferat (‘de odihna’) al lui Isus era pe muntele masilinilor. Aici, ucenicii L-au intrebat: „Invatatorule…, cand se vor intampla toate aceste lucruri? Si care va fi semnul cand se vor intampla aceste lucruri?”
Raspunsul lui Isus n-a fost dat doar pentru satisfacerea curiozitatii ucenicilor, ci ca sa-i pregateasca pentru evenimentele viitoare. Cu intelepciune si chibzuinta, El a schitat semnele timpului, exceptand pe acela are depaseau capacitatea de intelegere a ucenicilor. In acele timpuri, starea de decadere morala a preotilor si a poporului ajunsese la punctul culminant, pecetluind ruptura definitiva dintre ei si Dumnezeu prin rastignirea lui Isus pe cruce.
In timp ce Pilat cu fatarnicie se spala pe maini si semna actul de rastignire a celui nevinovat, evreii strigau: „Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri”. … Aceasta s-a si implinit. In acelasi fel se vor implini si fagaduintele referitoare la cea de-a doua venire a lui Isus. Cat de mobilizatoare sunt cuvintele Lui: „… Bagati de seama sa nu va insele cineva.”
In continuare, El atrage atentia ucenicilor asupra urmatoarelor evenimente: „Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va spaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample… Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii.”
Au trecut veacuri de cand Isus a rostit aceste profetii. De atunci doua razboaie mondiale au ucis milioane de oameni. Acum lumea intreaga este tot mai agitata. Este imposibil ca in aceste imprejurari sa nu iei in seama verdictul dat de Isus: „Oamenii isi vor da sufletul de groaza, in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant…”
Lumea este atat de inarmata incat e posibila o distrugere totala a acestui pamant de mai multe ori. E trist ca traim in acest timp al groazei inarmarii, in aceasta vreme a nesigurantei si a neincrederii. Un astfel de timp a prevestit si profetul Daniel: „... caci aceasta va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta…”
Isus, la randul Lui, in timp ce a umblat pe acest pamant, a repetat (putin modificat) acest gand profetic: „… Si pe pamant va fi stramtoare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor.” Marea popoarelor va rasuna la ciocnirea valurilor infuriate ale natiunilor. Azi lumea traieste aceste vremuri ale timpului din urma…
Gligoras Drugea
Esti pasager pe Titanic?!?
Cand vasul Titanic, mandria tehnicii omenesti, a fost spintecat de varful ascutit al unui aisberg, deodata, fiecare pasager de la bordul navei si-a dat seama de participarea si de implicarea lui corporativa in soarta vasului. Nici un grup sau individ nu mai putea merge nepasator in sala de ospete sau la petrecere alaturi de o trupa buna de muzica jazz; de acum, aceeasi soarta ii astepta pe toti. Ceea ce facea acum capitanul si echipajul, pivea intim si implica pe fiecare, capitan, echipaj, milionar sau pasager clandestin. Compartimentele inundate de sub punte erau un semn ca in curand cabina ta de lux de la clasa intai va fi si ea inundata. Luminile s-au stins!
Astazi unii din noi traiesc in tari pasnice si prospere. Putem noi oare sa mergem la petrecere in timp ce Estul Mijlociu este prins intr-o lupta aspra a pasiunilor omenesti care este o forma de sclavie a „vechiului legamant”, o sclavie universala in principiu?
Familia lui Avraam avea sa cuprinda in cele din urma intreaga rasa omeneasca, pentru ca, printr-un „legamant vesnic”, Dumnezeu i-a dat lui Avraam intreg pamantul in „stapanirea vesnica” (Romani 4:13; Geneza 17:7,8). Israelitii si arabii reinvie stravechea confruntare dintre Esau si Isaac, amandoi fiii lui Avraam – unul „nascut in chip firesc”, celalalt „prin fagaduinta”. Insa nici evreii, nici arabii nu sunt adevarata samanta a lui Avraam. „Nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta” (Romani 9:8). „Si daca sunteti ai lui Hristos, sunteti samanta lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta.” (Galateni 3:29).
Aceasta inseamna ca nici „Isaac” cel trupesc, nici „Esau” cel trupesc nu au vreun avantaj divin unul asupra altuia. Isralitii si arabii se lupta pentru un pamant, pentru o tara si pentru Muntele Templului, prea mici pentru oricare dintre ei; conflictul lor aminteste de lupta universala pentru stapanirea planetei. Dar despre Avraam, tatal lor comun pe care amandoi si-l revendica, in Fapte 7:5 se spune „Din tara aceea (Dumnezeu) nu i-a dat nimic in stapanire, nici macar o palma de loc, ci i-a fagaduit ca i-o va da in stapanirea lui, si semintei lui dupa el.”
Daca Domnul si Stapanul nostru al tuturor n-a avea nici macar „unde-Si odihni capul” (Matei 8:20), este timpul ca fiecare dintre noi sa-si dea seama ca, prin nastere, noi nu avem si nu „posedam” nici macar o „palma de pamant” din aceasta lume. Siguranta adevarata se afla doar „in Hristos”, „Mantuitorul lumii” (Ioan 4:42).
Jos, sub punte compartimentele sunt deja inundate; nu-ti pune increderea inimii in cabina ta de lux.
Robert J. Wieland
