Meditatii despre viata

Intre ţărână şi stele

 
„ Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”  (Geneza 3:19, NTR)
Ne place au ba, suntem fiinte terestre. Suntem pamant, ne nastem pe pamant, murim si ajungem in pamant:
– ne hranim cu pamant inflorit si inrodit – caci ce altceva sunt legumele si fructele, si restul alimentelor
– locuim in case din pamant – desi nu ne mai sapam bordeie in pamant si nici nu ne mai facem case din chirpici, casele noastre tot pamant sunt… oricat de confortabile le-am face noi si prea putin asemanatoare pamantului,
– ne ducem viata pe tarana acestui pamant – aici uram, aici iubim, aici suferim, aici ne bucuram de micile noastre satisfactii,
– ne impodobim cu pamant – oricat ne-ar place noua sa ne fandosim… nu suntem decat niste caraghiosi impopotonati cu nimicuri ale acestei pulberi a Terrei,
– ne crestem puii cu pamant – caci laptele matern sau al animalelor nu-i decat pamant(iarba) ”prelucrat(a)” …
– si in final ne intoarcem in pamantul din care suntem plamaditi, ai carui creaturi suntem; odata ce suflarea ce ne insufleteste ne paraseste, nu ne ramane decat sa ne descompunem si sa ingrasam pamantul cu bucatile din el care am fost.
Creaturi ale pamantului. Legati de pamant ca si pruncul de mama lui prin cordonul ombilical. Ca si marinarul care dupa luni pe apele marilor se bucura si striga ”pamant!” tot asa si noi ne simtitm acasa, ca pestele in apa , pe solul prafuit al acestei planete albastre.
Dar a fost asa dintotdeauna si asa va fi intotdeauna?  Cand Dumnezeu i-a facut pe Adam(”tarana,pamant”) si Eva(”viata”) e clar ca i-a facut legati de pamant: chiar numele lui Adam nu inseamna altceva decat tarana, pamant, lut. Insa daca n-ar fi cazut in pacat, care ar fi fost soarta pamantului insufletit si facut dupa Chipul divin? Daca Adam/pamant ar fi fost cuminte, ascultator, sentinta ”ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” ar fi fost una mai fericita?
„Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră.” (Galateni 4:26, NTR)
„Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.”(Evrei 11:10, VDCC)
Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.”(Evrei 11:14-16, VDCC)
„Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor”(Evrei 12:22, VDCC)
Dupa Cruce iata ca tarana terestra aspira cu promisiuni de izbanda la statutul de ceresc, celest. Daca Adam/tarana si-a ales tarana ca loc de intoarcere, fiii celui de-al doilea Adam se pot intoarce de la locul de intoarcere refuzat de primul Adam prin pacatuire: Ierusalimul celest:
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” (Apocalipsa 21:1-5, VDCC)
SURSA: wwwvesteabunaazilei.wordpress.com

Inventar la obiceiuri
.

Sunt companionul tau constant, ajutorul tau cel mai de pret sau povara ta cea mai grea. Te imping inainte si te trag in jos. Sunt la comanda ta. Jumatate dintre lucrurile pe care le faci imi pot fi incredintate mie, si le voi face rapid si corect. Sunt usor de manevrat, insa trebuie sa fii ferm cu mine. Arata-mi exact ceea ce doresti sa se faca, si dupa cateva lectii, voi face acele lucruri automat. Pe cei mareti, ii fac mareti. Pe cei care esueaza ii fac ratati. Nu sunt o masina, desi lucrez cu precizia uneia, plus inteligenta unei persoane. Ma poti exploata inspre profit sau inspre ruina – nu conteaza, ia-ma, antreneaza-ma, fii ferm cu mine si iti voi aseza lumea la picioare. Insa fii indulgent cu mine si te voi distruge. Cine sunt? Ghici!
Si-am ghicit: obiceiul! Si asa m-am trezit sa-mi fac inventar la obiceuiri… brrr… cam multe… Sa le cantaresc? Sa le masor? Sa le scriu un card de despartire si sa le las… Hmmm… Usor de zis… Eu le las dar ele… vor? Parca le vad organizind manifestatii spontane care imi vor perturba circulatia ideilor si pot genera blocaje de comportament…
Am incercat sa fac un pact: va impart in obiceiuri bune si rele… opppaaaa… am obiceuiri rele? Nu! Mai bine va impart in obiceiuri vechi si noi, dar nici asa nu imi suna bine… Sa le pun in vanzare… of materialismul asta… pai cine sa vrea un obicei purtat? Toata lumea vrea obiceiuri noi sa le poata afisa in targ… Ma apuc sa va fac niste cutii sa va pun in ele: obiceiuri de luni, obiceiuri de marti… obiceiuri de duminica, obiceiuri de nunta, obiceiuri de masa… etc.
Henry Van Dyke a spus: “Atata vreme cat obiceiurile si rutina isi stabilesc sablonul vietii, noile dimensiuni ale sufletului nu vor iesi la suprafata.”  Obiceiurile sunt ca masinile; fabrica in mod constant acelasi produs. Nu pot face nimic altceva pentru ca au s-au dezvoltat tocmai prin obtinerea aceluiasi rezultat specific. Schimbarea necesita noi comportamente, ganduri, circumstante si o disponibilitate de a lupta cu vechile moduri de gandire. Iar toate acestea cer o relatie puternica cu Dumnezeu.
Sloganuri in genul “Dar toata lumea o face, nu te lasa mai prejos!” sau “OK, nu este mare lucru, inteleg!” ti se vand ieftin la orice colt de strada, doar pentru a lipi de inima ta inca un obicei… Pe planul deprinderilor, trebuie sa declaram razboi obiceiurilor distructive. In multe randuri Dumnezeu a spus poporului Sau sa-si distruga vrajmasii, caci altfel vor fi distrusi de acestia. Cand o deprindere noua devine obicei? Atunci cind o indeplinesc doar pentru ca a mai fost si e mai comoda. De ce sa o schimb?! Chiar daca nu-mi place, fiecare le are pe ale lui…
Cand o inchinare devine obicei? Atunci cand o manifest doar pentru a-mi linsti constiinta ca am bifat si asta, cand o fac doar pentru ca trebuie sa dau bine in fata altora… O inchinare proaspata consuma, dar te tine activ…
…si asa imi dau seama ca singurul obicei mereu proaspat este acela de a schimba ceva in fiecare zi…spre bine…
Emi Pavel

„Ciurii burii”

.
Cand  eram  elev  in  clasa  a  doua,  noi  baietii,  jucam  fotbal,  adica  jocul  cu  balonul  rotund.  Acest  obiect  rotund  pe  vremea  mea  si  a  lui  Ozon,  marele  jucator  de  fotbal  al  clubului  Rapid,  era  din  cauciuc,  daca  aveai  bani  cu  ce  sa-l  cumperi.  Era  din  carpe  legate  cu  sfoara,  sau,  de  multe  ori  era  o  piatra  semirotunda,  daca  nu  aveai  bani.  Dar,  nu  era  important  pentru  noi  copiii  de  atunci,  acest  lucru,  deoarece,  bucuria  de  a  ne  juca  in  aer  liber  era  placerea  noastra  si  durerea……..  parintilor.  Pai,  schimbam  ciubotele  din  picioare  de  doua  ori  pe  luna,  si…..de  unde  bani  pentru  nazdravanii.
Printre  prietenii  mei  de  joaca  aveam  si  un  tuciuriu  de  varsta  noastra  pe  nume, Tase.  Acest  Tase  avea  sapte  frati  si  trei  surori  si  doi  parinti,  ce  munceau  pentru  asa  zisa  crestere  a  lor. Se  uita  la  mine  cand,  mancam  pachetul  dat  de  mama.  Tu  nu  ai  pachet ?  l-am  intrebat,  si…raspunsul  lui  a  fost  nu! Pai  mama  ta  nu  a  avut  grija  de  tine?  El  zice  catre  mine,  santem  mai  multi  si  mama  nu  are  timp  de,  toti.  Am  luat  si  i-am  dat  si  lui  o,  bucatica  mica  ce  mi-a  mai  ramas.  A  fost  foarte  multumit  ca,  are  si  el  un  prieten  de,  joaca  diferit  de …. ceilalti.
Mama  pregatea  masa  si  ziceam: Tase  o  lua  si  el  masa?  I-am  povestit  mamei,  si  nu  a  zis  nimic.  A  doua   zi,  am  vazut  pachetul  ca  este  mai  mare  ca  de  obicei.  Surprins  de  situatie,  mama  mi-a  spus:  jumatate  este  pentru  tine,  jumatate  pentru  Tase. A  fost  mare  bucurie  pentru  amandoi,  dar  vedeam  ca  el  pastreaza  ceva  din  pachet  in  traista  lui  scolara  si,…l-am  intrebat:  ce  faci  cu  restul  de  mancare?  E pentru  fratii  mei  mai  mici.  Santem  multi,  asa  ca,  ne  descurcam  cum  putem.
Timpul  trecea,  si  din  familia “ciurii  burii” din  Giulesti,  numai  Tase   mergea  la  scoala.  Eram  buni  la  matematica,  si  amandoi  visam  sa  mergem  la  liceu.  Eu  am  mers  la  liceu,  Tase  insa,…nu.  Ai  lui,  nu  au  avut  posibilitatea,  pentru  continuarea  studiilor  si  a  ramas  cu  sapte  clase.  Drumurile  noastre,  in  anii  care  au  urmat,  din  pacate,  au  fost  diferite. Eu  am  terminat  in  patru  ani, Liceul,  si  am  luat  diploma  de  bacalaureat,  el  din  pacate  a  terminat  patru  ani  de  detentie  la  Jilava,  deoarece  savarsise  o  talharie  oribila  in  stare  de  ebrietate.  Apoi,  am  urmat  facultatea  de  Arhitectura  din  Bucuresti,  dar,..  amicul  meu,  tot  in  acest  timp  a  urmat…..facultatea sub  forma  de  detentie  la  Poarta  Alba,  pentru  furt  calificat  si  omor  calificat.  Amandoi  devenisem “master”,eu  in  Arhitectura  el, in  furt,  talharie  si  omor  calificat.
Era  expert  in  spargeri,  si  devenise  un  pericol  social.  Bautura,  viata  dezordonata,  fuga  de  organele  de  ordine,  au  facut  din  viata  lui  un  personaj,  notoriu, cu  o  figura  hidoasa  ca  de  cadavru. Devenise  o  fiara  salbatica  cu  inima  de  om, iar  gratiile  grele  ale  detentiei,  au  facut  din  Tase,  matematicianul  de  ieri  din  Scoala  Elementara,  un  monstru  al  societatii  Romanesti  din  acele  vremuri.  Nu  putei  sa-l  vizitezi,  deoarece  sistemul  comunist  nu  permitea  asa  ceva.  Intr-un  tarziu,  pe  un  pat  de  celula  de  2m x 3m,  betonata,  cu  grila  de  fier,  la  intrare,  cu  tavan  din  beton  armat,  si  o  gura  de  canal  mica  ca  dimensiune  pe  post  de  toaleta,  medita  la  viata  lui  de  master  in  furt  talharie,  omor  calificat.  Cugeta  adanc  la  teza  lui  de  doctorat  de  peste  30  de  ani  de  detentie  speciala.  El  sa  dus,  au  ramas,  urmasii  lui,  ce  facem  cu  ei ? In  timp  ce  scriu  aceasta  pagina,  sa  nascut  un  “ciurii  burii”, putem  sa-l  ajutam  sa  devina  OM ?
Arh. Gheorghe  Petrescu
 
Ghemul de ata
Ati auzit vreodata afirmatia: „Mult mai bine a fost pe timpul lui Ceausescu! Atunci cel putin aveai un serviciu, o locuinta, iar oamenii parca erau ceva mai buni decat acum.”
       Inteleptul Solomon a spus ceva, care mie mi-a dat mult de gandit: „Nu zice: Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea? Caci nu din intelepciune intrebi asa.” (Eclesiastul 7:10). Cum asa, Doamne, din ce cauza nu am voie sa spun acest lucru? E doar evident fapul ca:
Inainte am fost tanar si puternic, iar acum sunt batran si garbovit;
Inainte am fost sanatos, iar acum sunt bolnav;
Inainte am fost bogat si am avut de toate, iar acum sunt sarac si nu am nici ce manca;
Inainte am fost iubit, iar acum sunt urat;
Inainte am fost apreciat si aveam o multime de prieteni, iar acum sunt dispretuit si singur.
Viata fiecarui om are forma unui ghem de ata. Fiecare dintre noi este conceput de Dumnezeu, iar lungimea acestui fir este stabilita dinainte de Creatorul nostru.
„Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in Cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele. (Psalm 139:16)
Pe langa aceasta, noi nu suntem in stare sa adaugam nici macar o zi la lungimea vietii noastre. Domnul Isus a spus: „Si apoi, cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge un cot la lungimea vietii lui?” (Luca 12:25)
Asadar, fiecare dintre noi aratam ca un astfel de ghem: unul mai mare, altul mai mic. Din momentul in care Dumnezeu ne-a conceput in pantecele mamei noastre, iar inima incepe sa bata, un capat al sforii ramane la Dumnezeu, iar ghemul incepe sa se rostogoleasca la vale. Toata viata noastra presupune o continua rostogolire. Zilele se scurg una dupa alta iar firul vietii noastre se desfasoara in timp.
Poate ca au fost ani in viata ta, in care coborarea a avut loc pe un plan neted si fin, iar acum te lupti cu obstacole, pietre, stanci, foc si apa. Ajungem asadar in situatia in care ne vedem indreptatiti sa ne punem aceasta intrebare: „Cum se face, ca zilele de mai inainte au fost mai bune decat acestea?” Solomon zice ca aceasta intrebare nu este inteleapta. De ce oare?
Raspunsul il da ap. Pavel in Romani 8:28: „De alta parte stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu …” , iar tot Solomon, la cap. 3 din Eclesiastul spune: „Toate isi au vremea lor, si fiecar lucru de sub soare isi are ceasul lui: nasterea isi are vremea ei si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui si smulgerea celor sadite isi are vremea ei. Uciderea isi are vremea ei si tamaduirea isi are vremea ei; daramarea isi are vremea ei si zidirea isi are vremea ei …”
In felul aceste el enumera cateva dintre evenimentele normale ale vietii noastre: plansul si rasul, bocitul si jucatul, aruncarea cu pietre si strangerea pietrelor, imbratisarea si indepartarea de imbratisari, cautarea si pierderea, ruptul si cusutul, tacerea si vorbitul, iubitul si uratul, razboiul si pacea. Nu se opreste insa aici, ci continua spunand: „Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11)
In momentul in care vin greutatile, suntem chemati sa ne uitam doar inainte si nu inapoi. Daca te vei uita inapoi si te vei gandi la timpurile frumoase din trecut, vei fi ispitit sa cartesti. Esti chemat insa sa te uiti inainte, caci numai gandul vesniciei iti va da putere de biruinta si bucurie pentru prezent. Dumnezeu face fiecare lucru frumos la vremea lui, iar daca nu prea pare frumos, atunci gandul vesniciei va face ca totul sa fie frumos.
Te bucuri si tu la gandul vesniciei? Te bucuri atunci cand vezi ca firul vietii se scurge? In momentul in care ghemul va ajunge la capat, viata va inceta, iar Creatorul tau, Cel care te-a conceput, te va chema inapoi, indiferent de ce-ai facut si de cum ai trait pe pamant. Fiecare om va trebui sa stea odata in fata lui Dumnezeu, pentru a da socoteala de faptele lui.
Inchei aceste ganduri cu o povestire adevarata: Un om batran, cu ocazia implinirii varstei de 100 de ani, si-a invitat toti prietenii, pentru a sarbatori impreuna acest eveniment. Pe langa acestea el a mai chemat si pe primarul satului, impreuna cu multe alte oficialitati. Unul dintre invitati, care urma sa coordoneze programul si sa urmareasca buna desfasurare a acestei aniversari, a venit la acest batran si l-a intrebat cam cum ar dori sa aiba loc aceasta ceremonie. Acesta i-a raspuns: „Dragii mei, nu ma intereseaza ce ve-ti face. Puteti spune ce doriti, puteti canta si recita tot ce credeti de cuviinta. Un singur lucru insa vi-l interzic: Cand va fi vorba de persoana mea, sa nu cumva sa pomeniti ceva despre moarte!”
Asadar, ghemul acesta ajunsese aproape la capat si inca nu se putea impaca cu gandul vesniciei.  Ia-ti timp pentru a medita putin la viata ta si daca nu te bucuri sa-l intalnesti pe Dumnezeu, cauta sa te imprietenesti acum cu El. Citeste Cuvantul Lui, care este scrisoarea Lui de dragoste pentru Tine. El te iubeste si are ganduri de pace fata de tine.
„Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!” (Evrei 4:7)
Ady Stoica

Plan de viata cu bataie lunga

.
Departe de mine gandul sa ma las ingropata in depresie…O viata am si vreau sa-mi implinesc toate visele. Vreau o casnicie fericita, copii talentati, sanatate si bani sa ma pot bucura de viata, o slujba care sa-mi ofere satisfactie si posibilitatea de a lasa ceva in urma mea pe lumea asta.
Stiu exact ce vreau. Ca si nebunul bogat imi fac planuri sa daram tot si sa construiesc mai mare, ca sa depozitez mai mult. Am calculat, am planuit si voi munci si voi castiga. Anul asta voi merge la schi in Slovacia. Revelionul il fac la Bucuresti. La vara voi face un tur prin lume si imi voi vizita prietenii din Germania, Suedia, Norvegia……
Apoi, dupa ce imi duc la indeplinire planurile pline de mandrie, ma loveste falsa presupunere ca totul s-a realizat prin fortele mele…”doar am muncit pentru asta”…sau…” sunt binecuvantari pe care le merit”….
Ganduri frumoase, planuri marete cu radacina adanc infipta in aroganta si mandrie. Lucruri bune pe care le doresc (si nu-i rau), dar gresesc crezand ca sunt cele mai bune si imi irosesc viata urmarind realizarea lor, scapand din vedere ca ” nu suntem decat un abur, care se arata putintel, si apoi piere”….
Nu gandesti si tu la fel ca mine? Nu ai si tu o multime de planuri si o ditamai lista de scopuri si ambitii?
Nu-i rau sa iti faci planuri, ci felul in care gandesti si vorbesti despre asta. Ce perspectiva asupra vietii iti influenteaza modul de gandire atunci cand iti fauresti planuri, cand pui la cale afaceri? Dumnezeu nu te-a binecuvantat si nu te-a supradotat numai pentru afaceri, ci ti-a dat ganduri si fapte care sa reflecte viata ta cu El.
Continua sa visezi, fa planuri negresit, dar tine cont in tot ce faci de voia Lui in viata ta. Daca Domnul vrea vom trai, daca e voia Lui vom face cutare si cutare lucru….
Tot ce vine de la El este cu bunatate si intelepciune. Nu lasa ca ingrijorarile sa ameninte credinta in dragostea si puterea Lui. Voia Domnului si deciziile Sale sunt intotdeauna spre binele tau, chiar daca uneori sunt dureroase. El raspunde cu grija nevoilor tale. Uneori nu imediat, dar intotdeauna spre binele tau.
Fii plin de siguranta ca El este Cel care iti guverneaza viata si nu norocul, s-a intamplat pentru ca este voia Lui si nu din cauza dusmanilor, pentru ca e decizia Domnului si nu pentru ca te-a rapus boala….
Si nu uita, timpul e scurt. Esti fragil si trecator… Adu-ti aminte de asta in tot ce faci.
„Si Dumnezeu poate sa va umple cu orice har, pentru ca, avand totdeauna in toate lucrurile din destul, sa prisositi in orice fapta buna” – 2Cor.9:8
Florentina C.

Implinirea unui vis

 
Inima se zbate, doreste sa treaca de intuneric si de lumina. Gandul ar vrea sa treaca in fantezia de dincolo de visare. Trupul ar vrea sa se desprinda de pamant, sa zboare fara aripi.
Sa fii fulg de zapada, sa plutesti spre o imagine inghetata a pamantului. Sa fii picatura de apa si sa cazi ca speli fata unui om in suferinta. Sa-i fii lacrima si sa curgi pentru iubirea lui. Sa fii adiere de vant, ca sa racoresti. Sa treci prin lume, sa-i vezi copii, sa-i vezi suferinta si sa i-o alini. Sa fii furtuna si sa duci departe durerea din sufletul ei sau al lui. Sa-i duci gandurile departe. Sa fii durere si sa nu-ti pese ca te doare.
Sa fii zambet si sa luminezi o fata udata de lacrimi. Sa fii frica si teama ca sa intaresti un suflet. Sa fii suferinta astfel ca iubirea si placerea vietii sa poata fi recunoscute. Sa fii om si sa simti toate acestea, ca sa stii ca ai trecut prin viata, traind fiecare clipa.
Ion Urse
 
O pagina de jurnal de calatorie
Daca n-ai fost inca pana acum sa vizitezi Cele Cinci Pamanturi (Cinque  terre), cu siguranta o vei face in viitorul apropiat. Merita.
In luna septembrie a acestui an am facut o frumoasa calatorie pe coasta occidentala a Italiei, taram scaldat de marea Liguriei . Cele cinci pamanturi sunt de fapt Cinci teritorii scaldate de o mare stravezie. Cand unii vorbesc despre paradisul pe pamant incep sa le dau dreptate. Nu credeam vreodata ca marea ar putea fi mai frumoasa decat o stiam. Insa m-am inselat.
Lucrul care mi-a placut cel mai mult a fost excursia cu vaporasul de la o tarisoara la alta. Briza marii, linistea, combinatia aceea intre tare (muntii) si moale (apa), intre inalt si adanc mi-au intinerit spiritul. Am inchis ochii si m-am gandit la cele mai frumoase lucruri. Un exercitiu regenerator amplificat de splendoarea creatiei lui Dumnezeu.
Cele cinci teritorii sunt legate printr-o poteca serpuita si suspendata intre mare si munte. Candva, cineva i-a pus un nume si asa i-a si ramas (la via dell amore – strada dragostei). Pe o raza de km, asemenea unui zid chinezesc poti urmari cu privirea acea ulita simpla, neamenajata pe care intr-un du-te vino trec turistii – calatori pe strada dragostei. Ce frumos ! Nici un sentiment nu este mai minunat decat cel de dragoste, sau al dragostei.
Fie ea dragoste de parinti, de copii, de iubit, de oameni, de Dumnezeu, cu totii trecem zi de zi pe ea. Omenirea a cautat mereu sa imbunatateasca metodele prin care se ofera si se primeste dragostea, sa o amenajeze (ma refer la cadru), sa o faca costisitoare, sa o reduca doar la o trecatoare placere a trupului, ….insa ea este pur si simplu : un du-te vino de la tine la mine, si de la mine spre tine, o straduta suspendata intre inaltul tau si adancul meu (sau invers), o potecuta prafuita si simpla pe care putem pasi desculti, uneori chiar zgariindu-ne. Straduta dragostei.
In Ioan 14: 6 Iisus Hristos spune despre Sine Insusi: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”. As vrea sa metaforizez putin neschimband insa sensul cuvintelor sfinte – Eu sunt Calea dragostei. Sunt acel drum suspendat intre pamant si cer, singurul pe care mergand cu rabdare, perseverenta, zi si noapte, uneori chiar descult si sangerand, poti ajunge Acasa. Eu sunt poteca care leaga pamantul tau de pamantul fratelui tau. Singura cale pe care va puteti intalni atunci cand aveti de vorbit, de plans sau ras, cand aveti sa va daruiti ceva.
Eu, tu, el… noi suntem toti calatori. Pe ce fel de strada calatorim in fiecare zi este alegerea fiecaruia. O oferta avem deja. Este cea mai distinsa si nobila propunere. Hristos te cheama sa calatoresti pe strada dragostei prin El. Pe aceasta strada vei intalni in mersul tau un grajd al umilintei, te vei curati in apele pocaintei si vei trece prin pustia luptei si renuntarii la sine. Pe aceasta strada, flamanzi si bolnavi iti vor intinde mainile pentru ajutor. Este drumul in care cu siguranta vei intalni o multime de persoane insetate dupa cuvant. Opreste-te si rosteste-l.
Poate ca din cand in cand te vei opri in casele prietenilor sau chiar in casa ta ca sa plangi pe cei ce au adormit. Plangi? E normal, doar esti pe strada dragostei.
Spre seara cand te vei aseza la masa, e posibil ca unul dintre prieteni sa te vanda. Pana la urma urmei in dragoste se probeaza toate resursele.Da, pe aceeasi poteca poti fi si rege incoronat cu osanalele oamenilor, dar si condamnat la moarte.
Hristos te invita sa mergi impreuna cu El pe aceasta strada aventuroasa, surprinzatoare si plina de satisfactii. Tu vrei sa o faci ?
Loredana Olteanu
 
SAREA PAMANTULUI


Omul a fost inzestrat de Dumnezeu cu un simt interesant. Simtul gustului. Prin acest simt important, omul poate distinge din natura inconjuratoare tot ce este „bun” pentru el ca hrana. Chiar si ceva toxic, la un anumit nivel poate fi detectat prin gust.Gustul este un sistem automat de detectie a lucrurilor compatibile cu trupul nostru. Dar este si un sistem de alarma, de protectie. Prin gust fiinta noastra se fereste de elementele toxice din natura. Gustul este si un sistem extraodinar de masura. El ne spune cind este „destul”, sau prea mult pentru trupul nostru.
Si mai interesant, gustul este mijlocul prin care noi , nu numai ca ne hranim, dar ne „bucuram” de anumite alimente mai mult sau mai putin folositoare pentru trupul nostru. De multe ori ne hranim cu anumite alimente doar din pricina gustului lor. Astazi exista o intreaga industrie alimentara, care studiaza si creeaza alimente si bauturi cu o varietate mare de gusturi.
Cele de mai sus sint amintite pentru trupul nostru. Dar pentru sufletul nostru? Are el nevoie de gust ? Ca sa ne dam seama de aceste lucru sa presupunem ca oferim o carte mai multor persoane. Unul din ei o citeste toata intr-o zi . Altul o citeste pina la jumatate si o lasa uitata. Iar altul doar incepe a citi citeva pagini si o da uitarii, ca neinteresanta. Ce anume I-a determinat pe cititorii cartii sa aibe asa de diferite atitudini fata de aceeasi carte. Este gustul. Dar nu acela care te face sa bei ceva sau sa maninci ceva. Ci gustul spiritual . Gustul sufletului tau, prin care tu cauti anumite interese sau impliniri sufletesti sau trupesti. Mintea asculta de amindoua gusturile. Gustul spiritual, insa este mai intim, mai greu de a-l impartasi cu altii.
Biblia ne vorbeste de gustul sufletului. Ca sa intelegem gustul sufletului , biblia face asociere cu sarea. Fiul lui Dumnezeu le-a cerut ucenicilor sa devina persoane cu gust spiritual . El le-a spus:” Voi sinteti sarea pamintului. Dar daca sarea isi pierde gustul , prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decit sa fie lepadata afara, si calcata in picioare de oameni.”(Matei 5:13) Oamenii lui Dumnezeu trebuie sa devina persoane accesibile gustului spiritual. Numai in felul acesta pot fi primiti de cei necredinciosi. Cum un aliment, sau o bautura pe masa ta de oaspeti va aduce laude din pricina gustului bun, tot asa si cuvintul vietii va fi primit daca are gust.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreste sa se apropie de om facind apel la gustul lui spiritual. Si cei care aduc „vestea buna” trebuie sa stie lucrul acesta. De altfel, daca ai crezut in cuvintul vietii, si viata ta s-a transformat cu adevarat intr-o ” creatie noua”, atunci inseamna ca ai primit si gustul spiritual necesar.
Nu este de ajuns sa fii folositor. Trebuie sa ai si gust. Multi oameni de folos societatii sint respinsi din lipsa gustului spiritual. Si ce folos de ei? In loc sa fie pusi pe masa de onoare, ei sint calcati in picioare de oameni. Ca sa ajungi sa fii de folos cuiva nu este de-ajuns doar sa poti face lucruri mari. Trebuie sa fii o persoana cu gust. Gustul spiritual este „cheia ” care deschide”usa” spre inima celuilalt. Cum sarea da gust alimentelor de pe masa, si le face tot mai de dorit, tot asa si o persoana care are gust spiritual va fi primita de societate.
Apostolul Pavel ne indeamna sa fim persoane cu un gust bun pentru cei din jurul nostru. ” Vorbirea voastra sa fie intotdeauna cu har, dreasa cu sare , ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia”. (Coloseni 4:6) Este un lucru mare sa devii ” dressing-„ul familiei, sau al colegilor, sau al societatii in care traiesti. Lumea de azi duce tot mai mult lipsa de gustul spiritual si bun al Creatorului. Imagineaza-ti cum ai trai fara gust. Sa maninci si sa bei fara gust. Ar fi un cosmar. Dar sufletul din noi, creat de Dumnezeu vesnic? Cum traieste el pe pamint hranindu-se cu toate gunoaiele si toxinele acestei lumi ? Probabil ca n-are gust.
Nu este posibil sa ajungi in cer fara gust. Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu fara gust spiritual. Evreii in vechime, puneau sare peste jertfele aduse lui Dumnezeu. Porunca era clara :” Toate darurile tale de mincare sa le sarezi cu sare „.(Leviticul 2:13) De asemenea mincarea de la jertfe pe care o mincau preotii a fost dreasa cu sare .(Ezechiel 43:24) De ce sarea era asa de importanta? Pentru ca in prezenta lui Dumnezeu totul , chiar si carnea de pe altar trebuia sa fie cu gust. Cu atit mai mult fiinta noastra pacatoasa si lipsita de orice fel de gust, nu va putea sa se apropie de Dumnezeu daca nu primeste mai inainte darul gustului spiritual.
Isus Hristos a spus ucenicilor acelasi lucru cind a zis:” Pentru ca fiecare om va fi sarat cu foc, si orice jertfa va fi sarata cu sare. „(Marcu 9:49) Aceasta este cerinta cerului. Acolo orice fiinta are gustul bun al Creatorului. Dressing-ul cu foc este referinta la lucrarea Duhului Sfint in viata credinciosului.
Farmecul este un dar frumos, frumusetea este un cadou inedit si unic, iar gustul spiritual este o necesitate vitala pentru sufletului omului. Biblia insista pentru obtinerea lui . „Sa aveti sare in voi insiva, traiti in pace unii cu altii”.(Marcu 9:50)
Gustul spiritual este un mijloc de supravetuire in aceasta lume plina de pacat. Dar in acelasi timp este una din conditiile pe care trebuie sa le indeplinim cind ne apropiem de Dumnezeu.
 
Ce-mi pasa!

Ati fost vreodata pe vremea lu’ Ceausescu prin Parcul Copiilor in cladirea oglinzilor? Era acolo o oglinda care reda imaginea invers: cu susul in jos, capul ti-era prezentat pe podea si picioarele in tavan!… Ei bine, asa arata societatea romaneasca din mileniul 3! Totul e cu susul in jos! Tot ce era valoare etica pe vremea bunicii: bunatatea, blandetea, castitatea, etc., e dovada de slabiciune in societatea moderna. Valorile societatii de azi (cu durere fac aceasta afirmatie) sunt: rautatea si egoismul! Orice ti s-ar intampla pe strada rar gasesti pe cineva sa te ajute, ba mai mult, nu de putine ori te simti in nesiguranta chiar in plina zi!

Ei bine, in acest aer imbicsit suntem siliti sa traim zilnic, si nu de putine ori au fost multi care au urat de bine acestei filosofii pacatoase. Parca prea multi crestini s-au inrait: se iarta mai greu, de ajutat nici sa nu mai vorbim, se prefera egoismul. Totul pentru binele personal, tot ce-i mai bun, functia cea mai inalta, pozitia cea mai privilegiata, bani multi… in timp ce poate sunt batrani si tineri deopotriva care mor in singuratate si nimanui nu-i pasa!
Domnul Cristos, as dori sa va reamintesc, ne-a facut in asa fel incat sa nu putem exista singuri, sa nu putem fi fericiti in egoism si in rautate! Daca doresti sa fii intr-adevar mare, foarte mare, invata principiul slujirii. In imparatia lui Dumnezeu cel mai mare este cel care slujeste cat mai mult, cel care este o binecuvantare pentru cat mai multi! In raport cu acest principiu, tu cat de mare esti? Esti omul care esti gata sa te daruiesti pentru altul, sa iti pese, sa te doara pentru altii?
Abraham Lincoln spunea: «Mi-e mila de crestinul care nu simte nimic pentru fratele sau care este biciuit!»
Cam asa stau lucrurile!
Daca vrei fericire, daruieste-o! Daca vrei bucurie, ofer-o! Daca vrei binecuvantare, fii o binecuvantare! Daca vrei sa fi ajutat la greu, ajuta! Daca vrei sa fii iubit, iubeste!… Cand vei fi in stare sa faci asta, vei ajunge cel mai mare, dar nu in ochii oamenilor, ci inaintea lui Dumnezeu!

Silviu Cornea

Pe cine lasi sa hotarasca  in viata ta?

Poate vei spune, cum spun atatia altii: „Sunt propriul stapan si invatator. Fac ce vreau si nimeni nu hotaraste in locul meu”. Este oare intr-adevar asa – nimeni nu hotaraste in locul tau?

Cate lucruri nu faci in viata pentru ca le fac si altii, pentru ca sunt la moda si pentru ca sunt laudate de cei din jur? Inoti pur si simplu in acest val, cu toate ca recunosti ca multe din lucrurile pe care le fac semenii tai sunt gresite. Ai vazut un om care este beat? Capacitatea lui de a reactiona este scazuta. Un om beat nu mai vorbeste clar, se clatina si nu mai poate gandi corect. In locul sau hotaraste alcoolul.

Bineinteles ca nu trebuie sa fie asa in viata ta, sa hotarasca in locul tau alcoolul, drogurile sau oamenii. Totusi esti un rob al pacatelor tale; esti influentat de ele. Biblia spune foarte clar: „…oricine traieste in pacat, este rob al pacatului” (Ioan 8:34).

Nu trebuie mereu sa faci lucruri pe care de fapt le urasti si pe care nu doresti sa le faci? Daca vei incerca sa parasesti lucrurile pe care le-ai considerat rele, atunci vei recunoaste in ce masura esti un rob al pacatului tau.

Trebuie oare sa ramana acest lucru asa? In randurile urmatoare dorim sa va dam o veste buna: Daca iti predai viata lui Isus, supunandu-te Lui, atunci totul va fi diferit. In Ioan 8:36 este scris: „Deci, daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi”. Trebuie doar sa recunosti cat de mult traiesti sub stapanirea celui rau, in intuneric. In Faptele apostolilor este scris ca trebuie sa ne intoarcem de la intuneric la lumina, si de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Fapte 26:18). Daca are loc aceasta schimbare, nu vor mai hotari in locul tau patimile care iti schimba viata in dezavantajul si paguba ta.

Isus ar dori sa-ti schimbe acum viata in bine! Daca Ii marturisesti patimile si pacatele si II rogi sa te ierte, vei experimenta o eliberare totala. Atunci vei fi mutat din sfera puterii intunericului in imparatia luminii. Prin iertarea pacatelor vei primi darul Duhului Sfant, din acel moment fiind condus de Duhul lui Dumnezeu. EI va fi cel mai maret eveniment din viata ta. Vrei cu adevarat sa fii liber? Atunci fa acest pas spre Isus Hristos – si totul va fi nou. Atunci intr-adevar vei fi condus de Cel care iti da viata adevarata si libertate.

 
Nu renunta sa visezi!

De mic copil mi-am dorit sa devin cineva…ceva…undeva. Eram un pusti normal, dintr-o familie normala…un copil in care nu vedeai ceva special. Am ajuns la varsta adolescentei…o perioada fericita din viata mea…pentru ca, in acea perioada, am cunoscut pe Cineva care mi-a dat sens vietii.
Din acel moment visele mele au luat o noua directie. Daca pana atunci imi doream sa devin cineva, din momentul in care l-am cunoscut pe El mi-am dorit sa devin o unealta a Creatorului, o unealta care sa fie folosita de mana Maestrului, de Acela care a creat intreg Universul.
De atunci visele mele au devenit visele lui Dumnezeu, vise, care au capatat contur o data cu viziunea primita de la El. Am crezut atunci ca totul va fi perfect si in curand dorintele mele se vor implini … insa am constatat mai tarziu ca lucrurile nu stateau chiar asa. Mi-am dat seama ca in drumul spre implinirea viselor mele au aparut obstacole ce mi-au incetinit elanul spre tinta care o aveam. Aceaste obstacole care nu de putine ori m-au aruncat la pamant si m-au zdrobit- mi-au adus indoieli si uneori chiar lipsa dorintei de a mai continua. Am vrut sa renunt, sa devin un crestin normal, sa stau in banca mea si sa nu mai fiu altfel decat tinerii de varsta mea. Astfel am inceput sa devin normal, insa, gandul de a face ceva pentru Dumnezeu a ramas viu in mintea mea.
In drumul meu de multe ori m-am tarat, dar am continuat sa merg cu Dumnezeu . Mi-a fost greu, insa am inteles ca pentru a ajunge sa fi in voia Lui Dumnezeu, pentru a ajunge sa ti se implineasca visele, trebuie sa te lupti si sa nu te dai batut niciodata. Un om care are vise marete si vrea sa fie in voia lui Dumnezeu, va avea incercari ce il vor izbi la pamant, dar ferice va fi de acela care va trece peste incercari… pentru ca doar atunci isi va putea vedea visele implinite. Asadar nu renuntati sa visati…indiferent ce s-ar intampla, ramaneti langa Dumnezeu, pentru ca doar cu El si prin El visele voastre vor putea capata aripi.
Cu respect,
un visator
Florin Lupean

Soarele…

.Ma gasesc pe banca unui parc pentru copii, invaluita in plapandele raze de soare ale unei dupa-amiezi blande si splendide in apropierea apusului. In jurul meu, ca niste fluturi cocheti, calatoresc intr-o parte si-n alta strigatele micutilor dezmierdati de zumzetul zburatoarelor si de ciripitul necuvantatoarelor ce se lafaie precum „reginele-noptii’’ in ajun de inserare. Cateva casute din lemn, strajuite de un brad inalt si foarte ramificat, se odihnesc privindu-ma cu caldura, ca o chemare inspre taramul copilariei de mult abandonate. Imi deruleaza prin minte pasaje palpitante, episoade tentante si mici amintiri ale unui trecut aproape indepartat, incarcat de frumuseti, imbalsamat cu satisfacii si-aducator de nostalgie.
Ma abtin sa nu plang tocmai pentru ca m-a acoperit o pana de umbra, iar soarele putin cam incurajator si tandru s-a ascuns in dosul unui nor, amenintandu-mi parca nemultumirea clar vadita. Aerul rece care s-a lasat, ma trezeste incetul cu incetul din visul de odinioara, si-mi aminteste fara menajamente, pe fondul agitatiei clopotelor care deja au inceput sa bata, ca…traiesc pe pamant.Degeaba-ncerc sa-nnot in trecut; nu pot; nu reusesc; nici chiar in viitor! Mi-e imposibil…!
Picurii mari de ploaie ce au inceput sa cada pe pamant ca niste note stacatto pe clapele unui pian dezacordat, ma alunga-n poteca ce duce catre casa. Ajunsa pe terasa, ma opresc din mers si cu ochii impaienjeniti de lacrimile cerului, privesc la orizont sa-mi iau ramas-bun de la eternul si neobositul soare, ce straluceste mai aprins si apropiat, supraincalzit de propriile-i raze. In nuante de ros-sangeriu, se vrea sa-mi surada si-mi promite ca-n fiecare „maine” va rasari din nou sa-mi mangaie „prezentul”. Induiosata, multumec Dumnezeului meu pentru SOARE, pentru declaratia de dragoste exprimata-n razele sale, pentruca-mi lumineaza cararea pe treptele vesniciei, si pentruca-mi incurajeaza pasii pe calea fericirii !
Cobor in mine odata cu sfintitul, si un gand ratacit printre miile de ganduri ma preintampina cu agreabilitate si-mi silabiseste cu o afirmatie de veste buna, ca „Isus este Soarele Neprihanirii”. Ma someaza la o analogie si cu usurinta-mi dau seama de mesajul ce se vrea transmis inimii mele. Fac o corelatie-ntre SOARE si NEPRIHANIRE, si descopar ca nimic nu-i la voia intamplarii. Soarele este prietenul meu, care desi uneori arde la patruzeci de grade, in pofida vrerii mele, are un plan bine definit, prin care imi topeste firea, vanitatea, superficialitatea si…cand aceasta reuseste, trimite umbra, retrage temperatura, doar ca sa-mi cimenteze forma, forma aceea mult ravnita, a unei imitatii model : ISUS  HRISTOS !
Soarele este prietenul nostru comun; asadar, expune-te prezentei sale, lasa-te condus prin cuptorul curatirii, apoi rezista la frig, spera si crede ca vei deveni desavarsit.Lupta sa-ti schimbi numele in:”SOARELE NEPRIHANIRII’’
Adina Diaconu

Singuratatea…

.
Aproape muta, sobra, lenesa si obosita, singuratatea sade ca un leu infometat pe tronul inimilor ravasite.
Cauta locuri neocupate unde se poate relaxa in voie si unde nu e stanjenita.  Respectoasa de te mira, nu face nici un fel de zgomot inutil.  In schimb, cand are chef de dedicatii, ti-ofera melodii de noapte interpretate cu fervoare de-o pasare mijlocitoare a carei nume mult prea cunoscut e bufnita cu capul mare.
Ca o matroana plictisita, suparata si mahnita, se instaleaza vrei nu vrei in suflet si in trup, se mai roteste, se-nvarteste, dar….greoaie, te-ndoaie si pe tine , te-nmoaie, te usuca, iti stoarce lacrimi, te emotioneaza, te face un romantic incurabil si peste tot te manevreaza.
Casca molipsitor, sforaie jenant, ticaie stresant, respira aer consumat, imprastie miros de iute si stricat.  Bolnava, garbovita, cu poale prafuite, se taraie din casa-n casa fara rusine si chiar nescrupuloasa.  Iti tine companie, te-mpinge in trecut, iti rascoleste avataru-l, te iscodeste-dar subti l, iti da senzatia de greata, te miluieste si te plange pana cand te ucide-ndata si-i rasplatesti cu sange.
E ca un cancer avansat, batran si revoltat.  Tuseste-nnadusita, e surda , ursuza si confuza.  In orice caz…e sora cu monotonia, cu intunericul si cu dezamagirea!  Nu crede ca-i vrajmasa, tirana sau barbara.  Are resurse limitate si slabiciuni nenumarate.  Si poate fi chiar detronata de-o minte foarte luminata.
Uzeaza deci de-ntelepciune, inteligenta ti-o expune, fa salturi mari incat sa iesi din carapace, graieste, striga, sperie-o si ai sa vezi cum tace, cum fuge, cum fuge si dispare, cum se loveste la stramtoare, cum moare, cum apune si cum ti-ofera onorabil noian de sfanta pace!
Tresalta dar si canta „Oda Bucuriei”, nu chicoti molcum caci nu mai esti un solitar!  Aspira la noblete, aproba cu-nteles, gandeste adorabil, fii distribuitor de voiosie, compara-te cu Excelenta, fa pasi giganti sa o ajungi, arunca-ti indragitele moravuri si fii dispus s-o iei de la-nceput.
Marcheaza totul cu apoteoza, apoteoza catre Regele-Prea’nalt, fa-ti planul de bataie, ia-o usor, fii rabdator, inlocuieste vechiul obicei de-a fi sihastru cu-n lucru pur valid, nu te lasa descurajat, fii tacticos, imbraca-ti viitoru’ cu-n apanaj demn de elogiat, fii om activ, alearga dupa fericire, emana barbatie, reflecta optimism, te lupta in imensa batalie, iesind invingator si nu invins!
Singuratate? Hm…….!  Banalitate estompata!!!  Porneste-n marea escalada si fii „nemuritor pe viata”!
 
INTALNIREA
Hoinaream pe strazile vietii fara sa stiu prea bine de unde vin, cine sunt si… mai ales incotro ma indrept. Stiam doar ca sunt tanara si libera. Ca puteam sa-mi aleg din viata orice lucru as fi vrut. Desigur stiam si ca unele sunt foarte scumpe si daca as fi vrut sa le am trebuia sa platesc. Aveam in spate un bagaj cu diverse lucruri ce puteau fi date la schimb, nu-mi faceam probleme.
Imi placea si ca nu eram singura, erau multi oameni in jurul meu. Mi se parea ca au acelasi sentimente cu ale mele. Ma simteam bine. Ma bucuram de orice vedeam si reuseam chiar sa dobandesc anumite lucruri pe care le doream, bineinteles platind. Zilele treceau, noptile nu uitau nici ele sa se topeasca in rasarituri de soare superbe. Si asa treceau anii si dintr-o data am simtit in spate o greutate pe care..  parca o sesizasem la un moment dat, dar.. acum chiar ma deranja. M-am oprit din hoinareala mea si m-am uitat in bagaj. Eram uimita…acolo nu se aflau lucrurile mele…nu-mi apartinea nimic din ce vedeam.
Cum ajunsesera acolo? Poate le-a pus cineva, cand nu eram atenta… dar … ale cui erau? Chiar nu stiam ce cauta acolo un munte de mandrie, destul egoism, intr-un colt al rucsacului, ghemuit statea un bulgare de manie, ceva neintelegeri (nevinovate, mi se pareau mie, la prima vedere!), pitita, parca pentru a nu o vedea cineva, am descoperit si o gramajoara cu invidie, mici rautati care incercau sa se ascunda in buzunare (mici le credeam eu, dar cine stie cat rau facusera!), cateva certuri ..(oh!…faceau atata galagie!!!) si …ma rog… alte cateva lucruri asemanatoare cu acestea. Nu, cu siguranta nu-mi apartineau… eu nu pornisem la drum cu asa ceva… si… ma deranjau cumplit… Trebuia sa scap de ele in vreun fel, dar cum?
Ma uitam in jurul meu…. toti ceilalti aveau bagaje mai mari sau mai mici… Cine-ar fi fost dispus sa-mi care mie bagajul? Fiecare era pe cont propriu… M-am asezat sa ma gandesc la o solutie… Si totusi… privindu-le cu atentie, mi se pareau cunoscute, le mai vazusem undeva, dar …unde? Da, da… le stiam…eram sigura… Stai! Imi aduceam aminte… eu le asezasem acolo, dar nu chiar la inceputul calatoriei mele, ci pe parcurs… chiar foarte curand  pusesem in bagaj ceva manie…dar…de ce uitasem? Sau … nu uitasem? Incet, incet intelegeam…. ma obisnuisem sa le depozitez acolo cu atata seninatate, incat devenise un automatism…erau ale mele, imi apartineau…. ma obisnuisem atat de mult cu ele… Nu stiam ce sa fac. Imi venea sa plang….erau grele, as fi vrut sa merg mai departe, dar ma copleseau….
Imi era ciuda ca, fara sa-mi dau seama, ajunsesem acolo din vina mea…Trebuia sa fiu mai atenta la ceea ce „adunam”, trebuia sa fiu mai selectiva, nu sa „colectionez” chiar tot ce vedeam…Oh, de-as fi avut sansa sa ma aflu din nou la inceputul drumului, sa intorc timpul inapoi, as fi stiut pe ce sa pun pret!!! Dar, oare …as fi stiut???
Lacrimi sarate mi se rostogoleau pe obraji. Ochii mi se incetosau si gandurile se amestecau cu amintiri. Sufletul mi-era zdruncinat si nu-mi gaseam locul. Ca printr-o perdea vedeam multimea care trecea nepasatoare pe langa mine….Nimeni nu se oprea sa ma intrebe ceva…Era normal, toti aveau probleme… Si cand credeam ca voi ramane acolo, singura si impovarata, am auzit un glas care m-a intrebat:  „Ce faci tu, aici?” Am cazut in genunchi si nu-mi puteam ridica ochii. Simteam ca totul in jur a disparut, ca nu sunt decat eu si Cel ce-mi vorbea.
„Doamne, sunt in necaz, ajuta-ma!” Domnul meu, caci El era Cel care imi venise in ajutor, mi-a zis, plin de dragoste: „Nu te teme, caci Eu sunt cu tine: nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor.”
Mi-a intins mana si m-a ridicat, apoi m-a imbratisat si mi-a sters lacrimile cu poala hainei Lui. Cu coada ochiului am observat ca in palme avea niste semne ciudate. Nu L-am intrebat nimic, inca mi-era rusine sa-mi ridic privirea. Cu  multa rabdare a ascultat povestea vietii mele, I-am spus despre drumul pe care incepusem sa merg, despre faptul ca sunt sigura ca am gresit acest drum si despre povara care ma apasa atat de greu…
Aveam atata liniste si pace in suflet de cand El era langa mine! Aveam un sentiment ciudat, cum nu mi se mai intamplase… ma simteam …da, ma simteam in siguranta! Dar chiar in acel moment mi-a venit un gind: ”Si cand El va pleca de langa tine, ce-ai sa faci? Din nou singura si cu toate acele lucruri in spate…” Si-atunci am strigat cat am putut de tare:”Doamne, scapa-ma!”
Am deschis ochii… si….era langa mine.. facea ordine in bagajul meu…Luase toate acele lucruri grele  (si rele;  si probabil ca le va inapoia celui caruia ii apartineau cu adevarat) si mi-a zis :”Vino dupa Mine!”
M-am ridicat imediat si mi-am luat bagajul. Desi El il golise, parea voluminos…L-am cantarit in mana… incredibil de usor si… totusi ceva era in bagaj… Curioasa,    l-am desfacut si m-am uitat… Nu mi-a venit sa cred: era atata dragoste acolo, incat mi-ar fi fost de-ajuns pentru intreaga viata…
Bucuria intalnirii cu Dumnezeu mi-a inundat inima…De-a lungul calatoriei mele auzisem despre El si despre faptul ca a murit pentru mine. Undeva, in adancul sufletului imi doream sa-L intalnesc intr-o zi. Dar anii treceau si-mi pierdusem speranta. Ceea ce nu stiam era ca si El ma cauta si ca, spre deosebire de mine, nu renunta asa usor: m-a cautat pana m-a gasit.
A trecut ceva timp de-atunci. Intalnirea cu Domnul meu e una dintre amintirile mele cele mai dragi. O am acolo in bagaj. Da, bagajul acela…inca il mai am. M-am tot gandit de ce Domnul mi-a pus acolo dragoste, de ce nu mi-a dat altceva. El, Stapanul a tot si a toate ar fi putut sa-mi dea orice. Dar de ce dragoste? Am inteles pana la urma: „Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Domnul mi-a dat dragoste pentru ca asta imi lipsea, dragostea. El ma cunostea si stia totul despre mine, mai inainte de a-I povesti eu. Stia ca as fi vrut sa o iau de la capat si, fara sa-mi reproseze ceva, mi-a dat sansa unui nou inceput… E uimitor cum ti se schimba viata cand alegi sa mergi alaturi de El….!!!
Desi nu mai sunt atat de tanara, stiu de unde vin, cine sunt si…mai ales incotro ma indrept. Si mai stiu ca abia acum, cand cunosc Adevarul, pot sa spun ca sunt intr-adevar libera…
Uneori Dumnezeu ingaduie sa mergem prin intuneric, tocmai pentru a ne da seama ca El e Lumina. Daca si tu ai o povara care te copleseste, nu intarzia, striga-L pe Cel care a promis: ”Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.”
Dana Matei
 
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata…
Daca, pentru o clipa, Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc dar, cu siguranta, m-as gandi la tot ceea ce spun. As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru cea ce inseamna ele cu adevarat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii, pierdem 60 de secunde de lumina. As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cand ceilalti adorm.  As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata. As trai ca indragostit de dragoste…
Daca Dumnezeu mi-ar oferi incă o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, aa cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul. Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si apoi aa aştepta primele raze de soare…
Ca un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat. As stropii trandafirii cu lacrimile mele pentru a simtii durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor. Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata… n-as lasa sa treca nici o singura zi fara sa le spun celor pe care-i iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare, femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indrăgostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat de mult se insala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatrneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca! I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
Cand ma vor pune in cutie… I-as invata pe batrani ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi, oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna. Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand trebuie sa aplece pentru a-l ajuta sa se ridice. E adevarat ca am invatat multe de la voi, dar nu-mi vor folosi la mare lucru deoarece, atunci cand ma vor aseza in acea cutie, vai!, voi fi mort.
Gabriel Garcia Marquez
Sursa:Romania literara, decembrie 2000 – trad. Nina Apetroaie
 
Nu mor caii cand vor cainii
Noianul de evenimente ale sfarsitului de an 2005 si inceputului de an 2006 m-a facut sa realizez un adevar mare cat lumea, pe care ne chinuim deseori sa il descoperim din nou si din nou, si anume ca… roata este rotunda. Adevarul ca cine este astazi pe val, maine poate sa nu mai fi e, cine este astazi acoperit de glorie, maine poate fi acoperit de flori, si toate acestea pentru ca… roata se invarte.
Momentul de revelatie al identifi carii formei geometrice pe care o are roata il poate face pe om mai bun, mai tolerant sau cel putin mai reticent in raportul cu pretentiile sale de infailibilitate. Si acest moment nu este unul neaparat religios, sau moral, sau ontologic, ci poate fi o concluzie a bunului-simt. Daca exista! Ati privit vreodata in fata un caine de rasa, un caine luptator? L-ati privit vreodata, poate in vreun documentar (sper ca nu pe propria piele!) cum ataca? Cum ii este privirea, cum tinteste direct, in ochi, pe cel pe care vrea sa il puna la pamant? Exista o noblete a agresorului care se stie puternic! Este cainele care are curajul atacului din fata, chiar daca uneori acesta poate deveni riscant, el face acest lucru natural, pentru ca… nu stie sa faca altfel.De ce? Pentru ca este de rasa!
Am vazut insa deseori situatia in care doi-trei catei de pripas, carora le faci o mare cinste spunandu-le catei, cand cei mai multi le spun maidanezi, cum incearca sa atace. Fac multa galagie, se invart in jurul celui atacat, il privesc, dar intotdeauna de jos, pentru ca…nu pot ajunge la statura celui pe care il ataca si… pandesc. Poate un moment de neatentie, o privire indreptata in alta parte, se poate transforma intr-un avantaj decisiv, care sa permita triumful vietii lor: o muscatura de picior! Ce fericire pentru o potaie! Sa musti si apoi sa fugi! Doar-doar iti mai iese in fata candva o situatie in care sa mai poti musca o data. Iar in rest… doar sa latri!
Asa-i ca viata cainilor este grea?! Ce vina are maidanezul ca nu s-a nascut un caine de rasa? Ca doar atata stie sa faca! Nu-si poate depasi statura! Este pur si simplu… mic. Ce vina are cainele ca nu este cal? Si ca oricat s-ar stradui, nu ii poate modifi ca destinul acestuia, ci doar i se poate incurca intre picioare? Si totusi vina apare cand maidanezul se crede om, iar omul se crede Dumnezeu. Cand credem ca avem dreptul de a modifi ca vietile altora, in Numele lui Dumnezeu, ii luam semenului nostru ceea ce Dumnezeu nu i-a luat niciodata omului – dreptul de a alege.
Am vazut in multi oameni disperarea in fata suferintei si a mortii. Am vazut insa destui oameni ramasi demni, verticali, pana in ultima clipa. Oameni care pot privi in fata reusita si esecul, cu aceeasi ochi limpezi. Oameni care, desi se afla la pamant, gasesc resurse sa se ridice, sa se vindece, pentru ca ei cred in Ceva. Fie ca suferiti de o boala fi zica, sau de o durere sufl eteasca, fi e ca trecutul va apasa sau ca viitorul va apare incert, fi e ca purtati dupa dumneavoastra urma muscaturii vreunui maidanez, nimeni nu va poate impune atitudinea in fata suferintei. Tocmai de aceea, numar dupa numar, aceasta revista exprima doar opinii. Alegerea insa ramane la dumneavoastra!
Dr. Leonard Azamfirei
 
ITI PARE BINE CA E TOAMNA?

Ma gandesc uneori la drumul pe care-l fac de acasa pana la biserica. Si imi dau seama ca e un drum plin de intelesuri si neintelesuri. Un drum plin de regrete si de nostalgii. Un drum plin de timp pierdut si de amintiri imposibil de masurat in ore.
Ma gandesc, la inceput de toamna, la fiecare frunza ce-si atinge sfarsitul promis si imposibil de evitat sub apasarea adanca a mersului meu. La fiecare pas al meu, cate una. Pur si simplu, fara sa ma intrebe daca are voie sa apara in viata mea in acel moment.
Fiecare frunza ce moare, fiecare pas al meu in drum spre obiectivul final, apasat, greu sub povara unui trup obosit. Amintiri. Nostalgii. Regrete.
Astepti intotdeauna primavara ca sa renasti, ca sa uiti tot ce-a fost amurg in viata ta. Nu va veni niciodata. Pentru ca daca ai ceva de facut, poti face si toamna.
Poti strivi frunze sub pantoful tau, in fuga ta prin viata, fara sa te uiti la ele, fara sa privesti caldaramul, fara sa-ti para rau ca materia moare la atingerea ta sau poti sa strivesti o frunza in mana ta si apoi, cand deschizi palma, sa gasesti o inima noua.
Si sa-ti para bine ca e un sfarsit pentru toate. Sa-ti para bine ca e toamna.
Cristian Manase
 
Inima
Ai calculat vreodata de cate ori pe zi bate inima ta? Daca nu, atunci afla ca ea bate de cca. 100 000 de ori in 24 de ore si de 3 miliarde de ori in 80 de ani. Dumnezeu este Cel care te-a creeat. El ti-a dat viata, El a poruncit inimii tale sa bata. David a spus:
„Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele.” (Psalm 139:13)
Dumnezeu este Cel care te-a conceput. Pe cand erai inca in pantecele mamei tale, El te-a cunoscut si te-a iubit. El a dorit sa traiesti pentru El. Tot David spune mai departe:
„Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:15, 16)
Mack este un camion american, unul dintre cele mai gigantice truck-uri de pe glob. Inchipuie-ti-l cat e de frumos si de elegant: are o multime de roti, repartizate pe toata lungimea lui colosala. Canturile sale cromate stralucesc in bataia soarelui. Tot exteriorul lui inspira forta si stabilitate. Bineinteles ca te poti bizui pe el. Motorul are 1200 CP si e in stare sa puna in miscare pana la 100 de tone. Ce se intampla insa daca pompa de injectie a acestuia se defecteaza? Foarte simplu: acest gigant, denumit si „Regele Soselelor”, nu va putea fi urnit din loc. Asadar, de aceasta pompa micuta depinde totul.
Tot asa este si la om. Am spus mai inainte ca Dumnezeu porunceste inimii cand sa inceapa sa bata. Dupa fiecare bataie ea Il intreaba pe Creatorul ei: „Tata, sa mai bat?” iar Acesta ii raspunde: „Da, mai bate o data!” Inima asculta, apoi intreaba iarasi: „Tata, sa mai bat?” Raspunsul este acelasi: „Da, mai bate o data!” Aceste intrebari vor fi puse de 100 000 de ori pe zi si de 3 miliarde de ori in 80 de ani.
Va veni insa un moment, in care inima va intreba acelasi lucru: „Tata, sa mai bat?”, iar raspunsul va fi: „NU, OPRESTE-TE!” In acest caz, nimeni nu se va putea impotrivi. Prin urmare, viata nu este in mana noastra, ci in mana Celui care ne-a conceput.
Stii ce inseamna „Countdown”? Este un sistem de numerotare inversa. In viata ta, acesta a fost activat atunci cand a avut loc prima bataie a inimii tale. Stii tu oare cate au mai ramas?
??? … 20 – 19 – 18 – 17 – 16 – 15 …
Mediteaza la viata ta astazi, tu omule!
Scoala-te din pacat, cerceteaza-ti viata ta!
Cine esti, ce doresti, cum traiesti fara de Dumnezeu?
Nu te pierde asa de usor, increde-te-n El!
Creatorul intregului Univers iti spune astazi si acum:
” … si fiindca iti voi face astfel, pregateste-te sa-L intilnesti pe Dumnezeul tau!” (Amos 4:12)
Ady Stoica
 
Zile de scoala
„Unde sunt parintii tai?” intreba doamna severa cu parul rosu, tuguiindu-si buzele si clatinand capul spre fetita scunda aflata de cealalta parte a mesei inalte.
„Mama nu vrea sa vina si tata nu-i acasa, dar eu vreau sa ma inscriu!” raspunse fetita cu glas tremurat, dar hotarat. Apoi intinse spre femeie un leu, certificatul ei de nastere si buletinul mamei – articolele necesare inscrierii in clasa I. Cu un amestec de dezaprobare si compasiune, doamna severa clatina energic din cap, dar copilul fu inscris in clasa I.
Asa a inceput pentru mine marea aventura a scolii. In prima zi de inscrieri, in clipa cand am ajuns acasa de la gradinita impreuna cu mama, tata fiind inca la lucru, am inceput s-o bat la cap sa mergem imediat sa ma inscrie la scoala. „Stai sa-mi trag sufletul!” mi-a raspuns ea. „N-are rost sa te grabesti asa, e doar prima zi, te pot  inscrie toata saptamana.”
Dar eu ma temeam sa nu ratez inscrierea, asa ca am strabatut in fuga cei cateva sute de metri care ne desparteau de scoala si m-am inscris in clasa I.
Desi inscrierea la scoala cade de obicei in sarcina parintilor, in scoala lui Isus fiecare se inscrie singur. Poate parintii te-au adus bucurosi de mana, poate dimpotriva n-au vrut sa te inscrie sau poate nici macar n-au fost acasa. Indiferent cum, ai venit singur in scoala invatatorului.
Dupa inscrieri, a urmat prima zi de scoala, o zi unica pentru fiecare, poate cu neliniste, cu flori, cu aplauze sau lacrimi, dar cu siguranta cu emotia intalnirii cu invatatorul, care te astepta cu bucurie si blandete in prag.
Insa nu fiecare zi din scoala lui Isus este la fel. Sunt zile cu soare, cand iei note mari si te bucuri de aprecierea invatatorului si admiratia colegilor. Sunt zile cand traiesti bucuria descoperirii, emotia cresterii si implinirea comuniunii.
Dar sunt si zile cand ramai in urma fiindca n-ai timp de studiu sau, pur si simplu, materia e prea grea. Desi invatatorul e perfect iar manualul fara greseala si in scoala lui Cristos e nevoie de munca, pregatire, disciplina si rezistenta la rutina.
Dincolo de toate acestea, ca in orice alta scoala, durerea te poate coplesi si daca il ai ca dascal pe invatatorul. Poate repeti anul. Poate boala nu-ti permite sa-ti continui studiile. Poate nu-ntelegi materia. Poate cazi mereu la acelasi examen si nu mai ai speranta ca vei reusi. Poate ti-ai pierdut colegul de banca.
Cand te confrunti cu durerea in scoala lui Isus, am invatat ca e bine sa-ti amintesti de bucuria primei zile. si sa te mangai cu promisiunea Lui ca vei absolvi si vei primi cununa vietii. Dar mai ales sa-i multumesti ca te-a chemat in scoala Lui. Caci va veni o zi cand portile se vor inchide iar afara va fi „plansul si scrasnirea dintilor.” Dar tu ai primit harul de a nu rata inscrierea!
Andreea Luncan

Paradoxul vremurilor noastre
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari dar suflete mai mici; autostrazi mai largi dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai putin; cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai putin.
Avem case mai mari dar familii mai mici. Avem mai multe accesorii dar mai putin timp; avem mai multe functii dar mai putina minte, mai multe cunostinte dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, Cheltuim prea nesabuit. Râdem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare. Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi; citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna pe luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari dar nu si mai bune.
Am curatat aerul dar am poluat solul. Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult dar învatam mai putin. Planuim mai multe dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii sa produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi, case mai frumoase dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie, la liniste, la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce acest mesaj si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa-l ignori.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui “Te iubesc” prietenului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbartisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.
Octavian Paler
 
ABC-ul vietii

Ascultă înainte şi după aceea vorbeşte
Binecuvântă şi nu blestema
Credinţa în Domnul să-ţi fie tăria
Dragostea acoperă o sumedenie de păcate.IUBEŞTE
Edifică-te zilnic prin rugăciune
Fugi de poftele tinereţii şi a cărnii
Găseşte totdeauna partea bună a lucrurilor
Harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru a fi tot timpul bucuros
Ignorarea altora nicicând să nu fie pomenită în viaţa ta
Judecă-te pe tine însuţi căci judecata este a Domnului
Lumina ta să-ţi fie Cuvântul Sfânt
Munceşte cu drag ,oriunde ai fi ca pentru Domnul
Nu încerca să te dai altul decât cel ce eşti
Opune-te oricărui păcat,oricărui rău
Partăşia cu fraţii caut-o mereu
Rabdă ispita şi vei fi biruitor
Sacrifică-te pentru binele altora
Ştiinţa adevărată se capătă prin frica de Domnul
Taci atunci când n-ai cuvinte de zidire
Ţinta ta să fie Cerul
Urmăreşte pacea şi neprihănirea
Vorbirea de rău să fie departe de tine
Zeciuiala este datoria ta faţa de Dumnezeu

SEIFUL CU AMINTIRI

O data, sau poate mult mai des, ma uit prin fereastra timpului. Ma opresc din drum si imi privesc viata…
Mama ma ridica si ma ducea in pat unde adormeam linistit, fara griji, fara alt viitor decat ziua ce venea… Inca mai gasesc scancete de copil in interiorul meu iar cateodata raspund prin “copilul din mine”, omul care eram in urma cu 10 ani…
Mi-aduc aminte de lazile cu fructe aduse de o masina-motoreta. Ambii parinti munceau. Aveam bani dar prea putine magazine… Mi-aduc aminte cand cocotat pe o gramada de lemne, la varsta de 5 ani, loveam cu toporul in vie. Chemat la interviu de parintii, am inceput sa-mi manifest darul apologetic: “Nu, taticu, n-am lovit cu toporul in vie” – stiu doar ca am primit cateva palme, toate bine amplasate in locul special proiectat pentru aceasta (parintii stiu).
In amintirile sadite in inimioara mea se afla multe buzdugane: toti ciorapii casei ii adunam intr-o singura soseta, facand din ea o adevarata arma de lupta, iar casa devenea o arena deschisa… Timp de 2-3 ani surioara mea mai mare era o adevarata Xena care ma biruia, dar apoi…
[…] Zi de Paste. Afara ploua…mama plange iar bunica ne trage in casa… Cine plangea?? De ce plangeau?! Nu-ntelegeam nimic. Peste un timp ne-a sosit prin posta un plic de departe… prea putine l-au mai urmat pe-acesta… Pentru multi ani de zile tata nu avea sa se mai intoarca… si nici pana in prezent nu s-a mai intors.
[…] Au urmat apoi amintirile copilariei: cateva turme de pisici vandute, mai multi caini “dresati” si apoi vanduti, gaini, incubatoare, stadioane, cazemate… de toate intr-o curte in care abia aveai loc sa te invarti. 7 copii “cuminti” au facut din ea o adevarata ferma.
.. !!…Toti avem trecutul nostru cu amintiri de tot soiul: mai mult sau mai putin placute. Faptul ca aceste amintiri apartin copilariei le transforma, pe majoritatea, in amintiri frumoase.
Pentru unii insa, intarzierea prin reflexiile trecutului ii blocheaza in acelasi loc: in fata seifului cu amintiri. In seiful meu cu amintiri este impachetata durerea: a mea si a altora. Ascund in el amintiri, esecuri, mandrii, regrete si chiar privirile celor care s-au ascuns in vazduh… iar altii in adanc.
Nu stiu de ce dar, atunci cand stau langa unele persoane, pur si simplu imi este teama. Mi-e teama c-au vazut seiful. Simt ca mi-au gasit parola, ca-mi umbla printre amintiri… Ma vei cunoaste dintr-o privire cand deschid seiful: voi privi in gol. Imi vei vedea din nou privirea strapunsa de un aspru fulger, urmata apoi de-ntunecatul nor al amintirilor nedorite.
Nu pot umbla prea mult in acest seif cu amintiri caci este mult prea greu. Sunt amintiri ce-mi apartin si nimeni, nici chiar tu n-ai voie ca sa umbli inauntru. Atunci cand esti deplin lucid actioneaza si ingroapa-le fara parere de rau; Protejeaza-te de astfel de momente de durere (inutila). Unele amintiri merita sa fie pastrate in seif iar altele trebuie ingropate: fara cruce sau alt semn de aducere aminte.
Am descoperit ca inima imi e ranita. Ma-ntreb cum de n-am stiu aceasta pana acum. Sunt insa linistit caci n-am copilaria inghetata. Am auzit ca pentru unii, seiful este ca un cub de gheata. Nu pot scapa de-aceasta gheata decat printr-un ajutor bland si-atent. “Codul” seifului este o lumanare. E un seif cu abuz de toate felurile, abandon, spaime, fobii: toate au inghetat in el… nimic nu piere de acolo pana cand nu este dezghetat.
E bine sa-ti tii seiful incuiat. Daca cumva lumanarea este parola ce deschide seiful, te rog frumos, din inima te rog, ia candela divina si-ncearca sa aduci lumina. Dezleaga intunecosul tau trecut.
Fiecare om are un seif cu amintiri. Daca altii (la intamplare) vor gasi seiful cu-amintiri deschis, vei suferii de fiecare data cand, voit sau nu, te vor lovi in acelasi punct dureros.
Cand vei umbla-n seif, chiar daca esti (sau crezi) ca esti puternic, nu te opri pentru mult timp. Te vei uita pe tine. Vei fi uitat de lume; nu vei mai putea sa te bucuri. Vei fi un pesimist, un om uitat de sine ce nu-si gaseste rostul, ba mai mult, risca sa piarda totul (tot ce ai castigat sau poti obtine de la viata).
Te sfatuiesc ca mai-nainte sa pasesti in interiorul seifului, sa te legi cu multe funii. Cat mai multe cu putinta. Doua. Cel putin.
Leaga-te cu o funie a prieteniei de mama, de frati, amici si/sau cei mai buni prieteni, iubiti.. Leaga-te de ei pentru ca ei sa te traga afara. Podeaua amintirilor este alunecoasa, periculoasa, si uneori inselatoare. Ei te vor trage la realitate, in prezent, acolo unde trebuie sa traiesti.
Cu ce-a de-a doua funie leagate de cer. Leaga-te de Cel ce este-n cer. Cea dintai franghie este cam fragila: se intareste zi de zi, si se poate rupe intr-o singura zi (aceasta-i funia prieteniei, a relatilor). Ce-a de-a doua funie este impletita cu fir de dragoste divina, si te va scoate afara orice-ar fi sa fie.
Anii trec, noi imbatranim, iar magazia amintirilor noastre se umple tot mai mult. Personalitatea si felul nostru de a fi sunt determinate de aceste amintiri. Multe dintre bucuriile, supararile, accesele noastre de manie sau satisfactiile noastre, sunt strans legate de felul cum ne amintim de relatiile si experientele trecutulu. Trebuie sa existe un moment in viata ta personala in care sa te eliberezi de trecut. Asigura-te ca langa tine ai un prieten adevarat (cel putin unul) dar mai presus de orice intra in legatura directa cu Dumnezeu si leaga-te de cer.
Stiu ca ai incercat, la fel ca noi toti, sa traiesti prezentul ca si cum nimic rau nu s-ar fi intamplat in trecut. Cine vrea sa-si aminteasca durerile trecutului? Ranile tale sufletesti nu vor cunoaste niciodata o vindecare completa atata timp cat vei incerca sa ingropi amintirile cata vreme sunt inca vii. Ele vor iesi la suprafata cand te astepti mai putin. Vor ramane o povara ce-ti va ingreuia inaintarea.Ce te va face sa fugi de oameni.Sa te ascunzi in frica..Sa nu te stie,sa nu te descopere nimeni.Da,Seiful!Seiful sa iti fie bine ferecat!..
Insa,Nu uita nicicand : Amintirile dureroase trebuie aduse la suprafata si confruntate daca vrem sa scapam de efectul lor.
Seiful cu amintiri este periculos dar necesara “rezolvarea” lui. Doar tu si Dumnezeu stiti ce ai ascuns acolo. Daca sunt lucruri care te incrimineaza, si nu le-arunci, te vor incrimina si condamna in ziua dreptei judecati. Dumnezeu stie ce ai acolo. Marturiseste-i Lui, stai de vorba cu El, si cere ajutor. Trebuie sa iti “rezolvi” seiful..!
N-ai sa regreti nicicand.

Maini
O minge de basket in mainile mele valoreaza aproximativ 19$.
O minge de basket in mainile lui Michael Jordan valoreaza aproximativ 33 milioane $.
Depinde de mainile in care se afla.
O minge de baseball in mainile mele valoreaza aproximativ 6$.
O minge de baseball in mainile lui Mark McGuire valoreaza 19 milioane $.
Depinde de mainile in care se afla.
O racheta de tenis este fara valoare in mainile mele.
O racheta de tenis in mainile lui Venus Williams reprezinta castigul unui campionat.
Depinde de mainile in care se afla.
Un toiag in mainile mele va tine la distanta un animal furios.
Un toiag in mainile lui Moise ar desparti marea.
Depinde de mainile in care se afla.
O prastie in mainile mele ar fi o jucarie de copii.
O prastie in mainile lui David ar insemna o arma puternica.
Depinde de mainile in care se afla.
Doi pesti si cinci paini in mainile mele nu ar inseamna decat doua sandwiciuri.
Doi pesti si cinci paini in mainile lui Isus ar hrani mii de persoane.
Depinde de mainile in care se afla.
Cuie in mainile mele ar putea folosi construirii unei colivi pt pasari.
Cuie in mainile lui Isus Christos ar avea ca efect salvarea intregii lumi.
Depinde de mainile in care se afla.
Acum poti sa vezi ca toate depind de mainile in care se gasesc.
Deci, puneti grijile, tristetile, frica, sperantele, visele, familia, relatiile in mainile lui Dumnezeu, deoarece…
Te vei putea odihni in timpul nopti, stiind ca Dumnezeu nu doarme, si lucreaza pentru tine!
Aceasta depinde de mainile in care se afla!
 
JOCUL MEU DE PUZZLE
Fericirea! Tot mai mulţi oameni par să o caute şi tot mai puţini declară că o şi găsesc. De ce? Oare nu ştiu ce caută? Sau unde să caute? Sau poate că, mai grav, nu ştiu cum arată ceea ce caută?
Ei bine, eu am găsit fericirea? Da. Nu vă miraţi. Dar poate că cea mai bună metodă de a vă convinge să nu mă înşel pe mină însămi ar fi mai bine să vă descriu cum anume arată obiectul căutării mele.
Aţi văzut sau aţi avut vreodată un joc de puzzle? E vorba de acel joc care constă dintr-o imagine – o fotografie pe suport de carton, care a fost în prealabil fragmentată în aşa fel încât fiecare piesă să aibă locul ei precis pentru recompunerea imaginii iniţiale. Iată deci ce caut – jocul meu de puzzle numit FERICIRE.
Zilele trecute, am fost întrebată dacă sunt fericită. „Bineînţeles”, am răspuns eu cu siguranţă. Bine, bine, dar atunci de ce nu râzi, de ce nu radiezi? Dimpotrivă, mie îmi pari chiar supărată. Da, am răspuns eu, momentan sunt supărată, dar sunt un om fericit.
Ştiu că aparent sună ilogic ce spun, dar dacă privim problema dintr-un anumit unghi de vedere, s-ar putea să descoperim că lucrurile stau puţin altfel. În viaţă, suntem puşi în situaţii mai fericite sau mai nefericite. Trebuie să recunoaştem însă că, în mare parte, această catalogare depinde de viziunea pe care o avem asupra vieţii. Acelaşi eveniment, întâmplat în condiţii similare şi influenţat de aceeiaşi factori, poate fi catalogat de unii drept un eveniment pozitiv, pe când de alţii, un eveniment negativ.
Nu este locul să intrăm în toate amănuntele socio-psihologice ale problemei, ceea ce vreau însă să spun este că depinde în mare parte de noi modul în care ne raportăm la împrejurări. De cele mai multe ori, ni se întâmplă zeci de lucruri frumoase într-o anumită zi, dar seara, când tragem linie, concluzionăm că am avut o zi proastă. De ce trebuie să fie aşa? De ce să nu încercăm să ne profităm de micile şi extrem de micile picături de bucurie până când ele se condensează şi dau naştere la nimic altceva decât fericirii?
La început, am crezut că fericirea este o stare continuă şi fără suişuri şi coborâşuri. Şi poate că unii încă mai cred acest lucru. Fiindcă nu am reuşit să ating această „perpetuă stare”, am abordat, în schimb, această metodă mai practică – să-mi compun fericirea din frânturi, din acele multe, sau uneori puţine, momente ale unei zile. Am ales să mă bucur de banalele petunii din rodul de pe stradă pe care le văd din autobuz, în drum spre serviciu, am ales să mă bucur de un simplu „Bună-dimineaţa” rostit cu voieşie de un coleg, am ales să mă bucur de o simplă apreciere sau poate de faptul că mi-am făcut bine munca. Sunt lucruri simple, neimportante aparent, totuşi datorită lor, jocul meu de puzzle începe să prindă contur.
Trebuie însă să recunosc faptul că jocul meu este puţin neobişnuit. Are şi piese mai mari, adică evenimente de o intensitate mai mare şi cu o importanţă mult mai evidentă. Din dorinţa de a ne bucura de lucrurile aparent neimportante, nu trebuie să uităm nici o clipă că există şi bucurii mai mari – spijinul familiei, suficienţa financiară, clipele alături de prieteni şi de persoana iubită şi… vă las pe voi să adăugaţi şi altele pe listă. Toate acestea nu fac altceva decât să se îmbine una cu celaltă şi să dea naştere imaginii iniţiale, care este fericirea, în căutarea căreia suntem porniţi cu toţii, conştienţi sau inconştienţi, de parcă am avea implantată adând în fiinţa noastră această năzuinţă.
Bine, bine, am prins ideea, aţi putea să-mi spuneţi, dar ce facem cu clipele de întristare, de dezamăgire şi de profundă durere? Ei bine, nu le putem nega, ele există, dar cred că unul dintre scopurile pentru care sunt îngăduinte să se întâmple, este ca să preţuim momentele frumoase. Ştiu, există momente în care simţi să-ţi fuge pământul de sub picioare şi nu-ţi pasă deloc de flori, zâmbele sau saluturi. Important este ca, odată trecute aceste momente nefericite, să nu ne oprim din încercarea de a recompune jocul de puzzle.
Lungi sau scurte, dese sau rare, momentele de bucurie există şi de ce să se piardă atâta material preţios, când ar putea să se unească şi să recompună minunata imagine a fericirii. Eu una am început să-mi refac jocul de puzzle, joc în care numărul de piese este nelimitat. De ce nu aţi încerca şi voi? Poate vi se pare naiv şi copilăros, dar poate că merită încercat. Vreţi?
D. B.
 
CARE ESTE SENSUL VIETII?
“Taina existentei umane nu sta in a trai, ci in a stii pentru ce traiesti”
Era anul 1936, cand in Germania “perioada hitlerista” se impunea tot mai mult. ~ntr-una din facultatile din Muenster a fost invitat un teolog, sa participe la o dezbatere cu studentii. Tema aleasa: “ Care este sensul vietii noastre? De ce traim?”  Numai ca in loc sa faca o expunere teologica, domnul W. a inceput prin a-i provoca pe studenti sa raspunda acestei intrebari. Imediat s-a ridicat un tanar si a explicat:
“ Eu sunt aici pentru poporul meu. Eu sunt frunza, el este copacul. Frunza nu este nimic, copacul este tot. Eu traiesc pentru poporul meu!”
“ Interesanta filozofie, dar spune-ne, copacul , respectiv poporul, pentru ce este pe pamant, ce rost are?”  l-a intrebat teologul: tacere! Asta nu o stia! Era un raspuns care impingea problema inapoi. Dupa putin timp s-a ridicat un altul: “Eu sunt in lume ca sa-mi fac datoria!”. Tocmai aici insa este problema: Care este datoria mea? Milioane de oameni au fost macelariti de cei care au crezut ca isi fac “datoria”. “Credeti ca datoria cuiva este sa omoare pe altii?…” Din nou in impas!
Acum tinerii au luat un aer ganditor. Apoi s-a ridicat cineva si a spus cu mandrie: “ Eu apartin unei vechi familii nobile. Pot sa trasez linia stamosilor mei pana in urma cu 16 generatii, nobili de spita cea mai pura”. Raspunsul a venit imediat: “~mi pare rau , tinere! Daca nu se stie pentru ce au trait aceste 16 generatii, iar tu nu ai un raspuns personal, nu vad de ce s-ar merita sa adaugi o a 17-a!”
Altii insa, debusolati de raspunsurile superficiale, au spus: “Viata nu are, de fapt, nici un sens!E o pura intamplare ca exist! ~n fond viata e cu totul absurda…”
Fiecare om care a trait in aceasta lume si-a pus cel putin o data problema existentei sale. Este interesant de observat ca noi oamenii suntem singurele fiitnte care cautam sensul vietii. Nu putem accepta ca totul ar fi doar un joc bizar. Ne nastem ca rezultat al hazardului? Traim doar pentru a muncii si a manca, iar in final asteptam moartea? ~n drama noastra cea de toate zilele, oare singurele bucurii existentiale sunt date de momentele de “trista si scurta bucurie”  traite la cate o sarbatoare? Putin alcool, putina muzica, rupere de cotidian…” Betia clipei”  nu rezolva nimic.
Se pare ca aceasta tulburatoare constienta a vietii o primim undeva, dupa copilarie. Ceea ce ne face sa ne cutremuram este momentul cand intelegem trecerea timpului. ~n copilarie totul se desfasoara in afara lui, deaceea credem ca toate celelalte trec, iar noi ramanem pe loc. Trec zilele, trec anotimpurile, trec anii… Ce trist adevar zdruncina existenta noastra, cand aflam ca toate raman pe loc; singurii care trecem suntem noi! Poate ca fara acest sentiment al limitarii, al finalitatii si al mortii, nu ne-am pune niciodata semne de intrebare asupra sensului vietii. Cand devenim insa constienti de toate acestea, cand incepem sa vedem suferinta si mizeria din jurul nostru, iar apoi ii pierdem pe cei dragi, devenim, de fapt, “purtatorii” marilor intrebari referitoare la viata.
{i totusi, daca viata are un sens adanc si minunat, iar tu, necunoscandu-l, te ruinezi zi de zi?…
(…)
Fie ca esti un artist care sta in fata sevaletului pentru a prinde cine stie ce moment de bucurie si frumusete  sau, poate, esti un conducator puternic, fie ca lucrezi in atelierul tau simplu construind pentru altii, sau poate ca trudesti zi de zi cultiva¬nd pamantul… tanar sau batran, bogat sau sarac, nu poti sa nu te intrebi: “Ce este  viata? Care este rostul ei? De ce traiesc?..”
Se pare insa ca, pentru a primi un raspuns, trebuie sa cautam in alta parte. Am batut la o usa gresita! Atunci cand suntem bolnavi mergem la doctor, cand ni s-au rupt incaltarile, cautam un cizmar priceput, cand ne este foame alergam la bucatar…
Cand vorbim despre viata, despre sensul ei, in zadar intrebam filozofi, biologi sau profesori. Singurul care poate sa raspunda intrebarilor noastre este “Autorul si Creatorul vietii”. Da, Dumnezeu este Cel care ne poate spune de ce am fost creati, cum am ajuns aici si ce se va intamla cu noi! Fara descoperirea Sa, viata ar ramane pentru totdeauna lipsita de sens. El este Cel care  poate descifra sensul existentei noastre.
Izvoras Savu – “Marile intrebari ale vietii”
 
Arta de a pretui
In fiecare dimineata Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca inima inca bate, ochii inca vad, urechile inca aud iar mainile si picioarele inca ma ajuta sa-mi indeplinesc misiunea.
Putea fi si altfel…
Dar lectia “invata sa pretuiesti” nu se intelege asa de usor. Din pacate nu prea te nasti cu aceasta inclinatie. De regula, omul nascut in pacat, intra in sfera obisnuitului si trece peste evenimente majore dar si peste lucruri marunte fara sa observe miracolul de fiecare zi… Mare pacat!… Personal, am invatat lectia pretuirii destul de greu si inca lucrez… Mai este pana la definitivare.
Cand am preluat actualul District, venind totusi dintr-o zona de oras, la tara, mi-am zis: “Ce drumuri! Parca toate drumurile rele s-au strans la mine in District! Multe, foarte multe gropi… Din cauza lor mergeam cu 20 km la ora. Noroi!… Ce noroi!… Pe ploaie, nu poti merge in unele locuri decat pe jos, inarmat cu cizme de cauciuc, si chiar sapte kilometri!… Pe zapada la fel… Greu!.. parca mi-as fi dorit o zona mai usor accesibila… Si lectia pedagogica a lui Dumnezeu a sosit o data cu ploaia… acea ploaie care uita sa se mai opreasca:
“Si a dat ploaia… au venit suvoaiele…” si multe drumuri au fost distruse si podurile de piatra s-au daramat… a venit apa si le-a luat… si nu era un altul pe rau nici mai sus, nici mai jos…
Tare mult mi-as fi dorit macar acele drumuri rele, cu gropi, dar pe care puteam totusi merge in District… acele poduri rele, ca cele situate pe drumuri comunale si judetene, dar peste care puteam trece apa fara sa raman in albie si fara sa fiu tras de cai pe mal… dar cine nu pretuieste ce are…
De curand, o alta lectie pedagogica trimisa de Marele Profesor…Poate ca permisul de conducere a ajuns sa para ceva banal… Un act, acolo si el, printre alte acte dar interesant: incepi sa-i intelegi adevarata valoare abia atunci cand nu-l mai ai, din diverse motive… Fie ca ai incalcat o lege a circulatiei, fie ca un politist bolnav de zel ti-l retine ca sa-si faca “norma”, fie se schimba Codul Rutier si ca sa mai ai permis trebuie neaparat sa dai examen, adica sala, unde trebuie neaparat sa stii ce lungime trebuie sa aiba sfoara cu care legi un animal in cazul in care il cari pe un drum public!!!…
La prima vedere nu e o drama… Dar stii ce inseamna sa fii pastor, sa trebuiasca sa mergi in district… dar cum sa urci la volan fara permis?.. O, ce mi-as fi dorit permisul!… Promiteam atunci ca o sa merg la limita inferioara dar numai sa … merg!…
Si asa, azi putin, maine putin, de la banalele probleme cotidiene si pana la adevaratele valori morale, spirituale, de ordin divin sau chiar de ordin civic, trecand prin diverse examene, inveti sa pretuiesti…Eu sunt dispus sa fac lucrul acesta, chiar daca uneori simt ca nu mai rezist…
Te intreb, frate de suferinta sau prieten necunoscut care treci prin diferite experiente si nu le intelegi sensul: n-ai vrea sa parasesti zona “obisnuitului” si sa intri in Scoala lui Hristos?  Sunt sigur ca vei afla raspuns la toate framantarile tale, stresul va disparea iar tu vei invata sa pretuiesti toate lucrurile… Minunea va consta in faptul ca iti vei incepe fiecare dimineata spunand:
“Doamne, Iti multumesc pentru ca inima inca mai bate, ochii inca vad…”
Danut Alexandru Jercan
 
Decalogul pentru o batranete demna si fericita

. 1.  Ai grija de infatisarea ta in toate zilele. Cauta sa arati bine, pastreaza-te curat, aranjeaza-te ca si cum ai fi fost invitat la o sarbatoare. Ce poate fi o mai mare sarbatoare ca Viata!
2.  Nu te inchide in locuinta ta si nici in camera ta. Nu te juca de-a calugaritul nici de-a intemnitatul. Iesi pe strada si plimba-te in zone cu spatii verzi. Apa statuta se impute si masinaria nemiscata mucegaieste.
3.  Iubeste exercitiile fizice asa cum te iubesti pe tine insuti: un pic de gimnastica, o plimbare viguroasa dupa cum poti in interiorul sau in afara casei. Contra inertiei… lupta-te! Sa nu te plimbi niciodata privind in jos sau la pasii marunti!
4.  Evita activitati si gesturi ale unui om imbatranit: capul pleostit, spatele incovoiat, picioarele tarandu-se, imbracamintea patata. NU! Pentru ca oamenii sa-ti faca un compliment cand treci.
5.  NICIODATA sa nu te crezi mai batran si mai bolnav decat esti in realitate. Nimeni nu vrea sa asculte istorii dezgustatoare, sau sa auda de boli si spitale. Renunta sa te mai numesti batran si sa te consideri bolnav. Ia cat mai putine medicamente si foloseste medicamente de Viata!
6.  Cultiva optimismul mai presus de toate. Arata o fata buna intr-un timp rau. Fii pozitiv in emiterea judecatilor, de bun umor in cuvinte, cu fata zambitoare, amabil in maniere. Poti sa ai varsta pe care o exerciti. Batranetea nu este o chestiune de ani ci o stare de suflet.
7.  Incearca sa fii de folos pentru tine insuti si pentru ceilalti. Fa-te util. Nu esti un parazit si nici o ramura desprinsa voluntar din arborele vietii. Indestuleaza-te pe tine insuti pana unde se poate si ajuta si pe ceilalti. Ajuta cu exemplul personal, cu bucuria ta, cu un zambet, cu un sfat, cu un serviciu.
8.  Lucreaza cu mainile tale si cu mintea ta. Munca este terapia infailibila contra dezgustului de viata. Nu te pensiona si nu te pregati pentru asa ceva;  ea este in stare sa-ti marcheze moartea ta biografica. Orice activitate fízica, intelectuala sau artistica constituie doctorie pentru toate relele. Ce binecuvantata este munca! Cand ai terminat o activitate, sa ai pregatita una alta si in felul acesta intotdeauna esti bine intretinut, in crestere si gata de a dobandi mai multa intelepciune.
9.  Pastreaza vii si cordiale relatiile umane. Bineinteles mai intai cu cei care locuiesc in caminul tau, apropiindu-te de toti membrii familiei. Acolo ai posibilitatea de a convietui cu toate varstele: copii, tineri si adulti.  Apoi apleaca urechea la inima prietenilor, in asa mod ca prietenii sa nu fie in mod exclusiv asa batrani ca tine… FUGI DE LA BAZARELE DE VECHITURI!
10.  Nu gandi ca timpul care a trecut a fost mai bun. Renunta sa condamni lumea ta si, de asemenea sa blestemi momentul de fata.
Bucura-te ca ai ajuns la varsta pe care o ai si cauta sa fii fericit!
Viorel Dan

Zi de zi
Câţi dintre noi, dacă ne analizam cu Adevarul ca martor, putem fi pe deplin satisfăcuţi de felul în care ne-am onorat promisiunile în primele două săptămâni ale acestui an?  Pretutindeni în lume obişnuim să ne punem ţinte noi pentru un an nou.  Curând însă sântem dezamăgiţi, indiferent de natura ţelul pe care ni l-am propus.  Ce s-a întâmplat?  Atât de mult ne dorim să prezentăm lumii şi lui Dumnezeu cea mai bună faţetă a noastră, şi totuşi nu reuşim să ne controlăm permanent.  De ce?
Aşa cum şi Pavel spunea, “nu fac ce vreau, ci fac ce urasc.” (Rom.7:15)  Bine, dar de ce se întâmpla mai mereu aşa?  Pavel s-a luptat în rugaciune până a inţeles: „ştiu într-adevar că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Rom.7:18)   Suntem noi convinşi cu adevărat, că putem primi puterea aceasta de a face binele?  Dacă da, atunci ce nu funcţionează?  Cine este acela care nu a fost macar o dată frustrat, sau – mai mult – dezamăgit, constatând că “binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac”? (Rom.7:19) Care este soluţia pentru a nu mai sluji “legii păcatului,” cu firea noastră pământească? (Rom.7:25)
Cum ar fi să ne lăsam pe deplin conduşi de Cel care are toată puterea?  El ne-a spus că şi noi putem avea aceasta putere, dacă o cerem!  Suntem elevi în clasa Marelui Educator, care vrea să ne înveţe principiile  armoniei cereşti: dragostea acoperă totul, fă altuia tot ceea ce ţie ţi-ar plăcea ca el să iţi facă, pune-i pe ceilalţi mai presus de tine insuţi, onoreaza-ţi promisiunile făcute, chiar şi atunci când sunt în defavoarea ta, etc.  Dar cel mai important lucru de învăţat este să ne bazăm pe neprihanirea Domnului Isus, nu pe a noastră, care este realmente inexistentă!  Apoi invătăm să ne amintim mereu, pe parcursul zilei, de dorinţa noastră – exprimată în zori, dealtfel – de a “umbla cu Domnul,” de a-I cere sfatul, de a vorbi în mod repetat cu El.  Nu sunt acestea dorinţele sufletului care se închină dimineaţa, înaintea lui Dumnezeu?
Aici este cheia: în a ne întoarce din treburile noastre, cât mai des, pe parcursul zilei, şi a ne îndrepta gândurile către Dumnezeu, fie chiar şi numai pentru mulţumire!  Dacă trăim cea mai mare parte a zilei fără sursa puterii, alegându-ne singuri calea, nu e de mirare că nu aducem roadele pe care noi înşine ni le dorim.  Este suficient să facem fie şi lucruri bune, dar fără a fi conectaţi permanent cu cerul, pentru ca firea pământească să preia conducerea…  De ce?  Fiindcă este aşa de simplu să ne atribuim nouă înşine succesul faptelor bune…  Fiindcă separarea de Dumnezeu  – în sine – este păcat.
Când ne oprim să Îi mulţumim sau să Îi cerem călăuzire, atunci mărturisim că El este sursa şi puterea prin care facem orice faptă bună.  Domnul Isus este cel mai bun prieten al nostru şi El vrea să petrecem toată ziua cu El, sub ocrotirea Sa!  Astfel ne vom putea îndeplini îndatoririle zilnice mai uşor, mai atenţi la avertizările Sale, şi nu în ultimul rând, mai fericiţi.  Este fericirea copilului care se ştie ocrotit în orice clipă.  [Poate şi de aceea El doreşte să fim ca nişte copii.]
Ce facem atunci cu promisiunile de la inceput de an?  Simplu, am putea să nu le mai facem, punându-ne încrederea în ajutorul Domnului, doar pentru ziua de astăzi, cu ţelurile pentru care i-am cerut aprobarea şi călăuzirea de dimineată.  Astfel ne-am putea scuti de suferinţa, dar şi de pericolul de a planifica pe durată lungă, fară aprobarea lui Dumnezeu. (Iacov 4:13-16)  Harul şi conducerea lui Dumnezeu ne vor ajuta să ne atingem scopurile neegoiste pe care El le aprobă, în fiecare zi.
Legatura dintre sufletul recunoscător şi Creator, păstrată şi împrospătată pe parcursul zilei, va ajuta pe oricare dintre noi să aibă pace şi multumire în suflet, în mijlocul tumultului vieţii cotidiene, în orice împrejurare.  Noi creştinii avem nevoie de ţeluri şi promisiuni zilnice, nu anuale, supuse atenţiei Atotştiutorului nostru Prieten.  Satisfacţia de la sfârşitul zilei, – sau lipsa ei, depinde de cât de des ne amintim de Cel ce ne doreşte aproape, şi care ne-a avertizat: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovaraţi, şi Eu vă voi da odihna.” (Mat.11:28)
Succesul va fi remarcabil când ne vom aminti să aplicăm zi după zi, tot ceea ce am acceptat deja cu mintea.  Pacea şi mulţumire sunt incomparabile, când ştim că am făcut ceea ce este bine înaintea Domnului.  Atunci vom putea vedea şi creşterea.  Convingerile puse în practică devin curând “cărămizi” adaugate la zidirea unui caracter şlefuit de Domnul tuturor zidirilor minunate.  Credinţa va creşte iar încrederea în Dumnezeul cunoaşterii se va întări.  Atunci Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu mai bine şi Îl vom iubi mai mult.  În acelaşi fel, convingerile nepuse în aplicare, credinţa nepracticată, pot deveni curând defavorabile, iar evlavia, o vorbă goală, lipsită de putere, care nu ne va putea ajuta să trecem prin circumstanţe neplăcute.
Există un loc ‘central’ în Univers, la care noi toţi ne putem întoarce în orice clipă – Isus, doar prin puterea gândului pe care Dumnezeu Tatăl l-a pus în noi: ne putem apropia oricând de El, prin Fiul Său pe care l-a trimis pe pământ.  Iar întoarcerea aceasta ne poate salva zilnic de noi înşine, de firea noastră pământească, aducându-ne în prezenţa şi în braţele ocrotitoare ale Celui care ne iubeşte.  Sunt aceleaşi braţe biruitoare şi binevoitoare, care ne-au pus la dispoziţie toată dragostea, înţelepciunea şi puterea, ca să le folosim spre slava Sa şi mântuirea noastră.
Camelia Spiegel

Incotro te indrepti ?

.
Se povesteste despre un biolog , pe nume Thomas Huxely , ca a ajuns odata , tarziu , intr-un oras unde trebuia sa tina o cuvantare.
A sarit intr-un taxi , care la data aceea era o trasura cu cai , si a strigat catre vizitiu : Alearga repede si cu cea mai mare viteza !  Vizitiul a pornit ascultator , pocnind din bici , iar vehicolul a inceput sa goneasca salbatic pe strazi . Extenuat , Huxley s-a relaxat pentru cateva clipe pe bancheta lui din trasura si linistindu-se , cand , deodata , a sarit ca ars si a inceput sa strige : Asculta , asculta , stii unde vreau sa merg ?
Nu domnia voastra , a raspuns vizitiul , dar alerg cat pot eu de repede asa cum mi-ati spus .
Desi povestirea este hazlie este plina de adevar si de invatatura , o multime covarsitoare de oameni alearga in zilele noastre . Se intampla atat de multe in viata lor . Ei se grabesc intodeauna sa ajunga undeva , dar in realitate , putini dintre ei stiu cu exactitate ceea ce vor de la viata si unde se indreapta .
Care totusi este directia noastra ? unde ar trebui sa ne indreptam ? Si cum fiecare raspuns pe care in cautam se afla in Biblie , vom cauta raspunsul acolo .

” Cãutati mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si neprihãnirea Lui , si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra . Nu vã îngrijorati dar de ziua de mâine ; cãci ziua de mâine se va îngrijora de ea însãsi . „ ( Matei cap. 6 : 33-34 ) Stimate cititor , daca tinta ta va fii Imparatia lui Dumnezeu , dupa cum spune Biblia toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra . Fie ca gandul meu si gadul dumneavostra sa se intrepte chiar acolo si fie ca sa ne vedem cat mai curand sus in cer . Multa pace si binecuvantare si alege astazi incotro te indrepti !
Gavriluta Robert
Sursa: www.cercetatiscripturile.org