Mentalitatea abundenţei

Mentalitatea abundenţei
Un concept despre care unii, cu siguranţă, aţi auzit. Şi care nu e deloc nou. Ca şi creştini, l-am putea considera doar o denumire diferită pentru încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Există două tipuri de mentalităţi:
1) Mentalitatea insuficienţei, conform căreia lumea este considerată ca un fel de plăcintă cu un numar limitat de felii. Ca urmare, nu e de ajuns pentru toţi şi trebuie să apucăm felia înaintea altora (sau, de ce nu, chiar mai mult felii). Altminteri, rămânem fără.
2) Mentalitatea abundenţei, conform căreia există suficiente felii pentru toţi. Iar Cel care le distribuie, o face cu înţelepciune. Un Dumnezeu drept şi iubitor nu are în sistemul Său de guvernare legi în care reuşita unei persoane să declanşeze esecul alteia.
Însă, deoarece în aparenţă se întamplă exact acest lucru, cei mai mulţi oameni sunt tributari “legii junglei”.
Lumea este în criză.
În disperare, oamenii caută soluţii. Frica şi panica se instalează tot mai mult în mintea oamenilor. Marea majoritate consideră că dacă n-ar “sări” imediat să prindă ocazia, ar rata în mod sigur ceva extrem de important şi valoros.
Sau că, dacă n-ar da din coate cu nesimtire, călcând în picioare peste alţii, în diferite moduri, n-ar avea şanse să ajungă la fericire – aşa cum şi-o imaginează ei.
Oamenii ajung să îşi nege autenticitatea, integritatea, alegând să fie falşi, doar pentru a “supravieţui” în termenii “legii junglei”. A-ţi păstra sau a-ţi forma un caracter integru, devine din ce în ce mai greu într-o lume în care ai senzaţia că ţi-ar fugi pământul de sub picioare dacă n-ai proceda ca toţi ceilalţi. Robert Frost are două versuri într-o poezie, care sunt foarte sugestive pentru ceea ce vreau să spun:
(The road not taken): “Two roads diverged in a wood, and I, / I took the one less traveled by / And that has made all the difference.” (“Două drumuri se bifurcau într-o pădure, / Iar eu, eu l-am urmat pe cel mai puţin bătătorit / Şi asta a făcut toata diferenţa.” )
Avem curajul de a ne păstra autenticitatea şi integritatea? De a merge pe drumul mai puţin bătătorit?? De a nu face ceea ce facem numai pentru că “aşa face toată lumea”, încercând mereu să-i copiem pe alţii şi trăind astfel o viaţă impusă de standardele altora ?
Mulţi se comportă ca şi cum ar fi sfârşitul lumii dacă nu reuşesc să-şi achizitioneze maşina dorită sau casa visată. “The American dream” este, de fapt, doar o iluzie a mai-binelui. O “fata morgana”, în căutarea căreia mulţi şi-au pierdut sufletul pe drum, ajungând, în final, să realizeze că au pumnii plini doar cu cenuşa regretelor.
Ceea ce facem zilnic, facem doar ca să obţinem mai mulţi bani, o imagine mai bună, sau un anumit statut social?
Viaţa pe care o trăim ne hrăneşte sufletul, sau ni-l sufocă?
Lupta aceasta acerbă, pentru a avea, pentru a acumula, este ceva impus peste un curs firesc şi care doar pare a-ţi aduce fericirea, odată cu achiziţionarea produsului dorit. Astăzi, oamenii “se dau de ceasul morţii” ca să câştige cât mai mulţi bani pentru a-şi putea achizitiona produsele dorite. (În urmă cu o sută de ani, în SUA existau cam 8 mii de maşini. Şi doar 8% din case aveau telefon. Iar oamenii erau fericiţi şi fără aceste lucruri.)
Fericirea, de fapt, se află pe o altă lungime de undă.
Cineva spunea:
    “Dacă singurul lucru pe care îl primeşti pentru munca prestată sunt banii, înseamnă că primeşti scandalos de puţin.”
La felul în care se derulează lucrurile astăzi în viaţa oamenilor – agitaţi, grăbiţi, panicaţi, deprimaţi, debusolaţi, obosiţi mai tot timpul – întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, ar fi, cum bine zicea cineva, nu dacă există viaţa după moarte, ci dacă există viaţă înainte de moarte.
Putem alege să ne lăsăm conduşi de aparenţe, sau putem alege să privim dincolo de ele.
Siguranţa şi fericirea autentică vin din convingerea că Dumnezeu ne iubeşte şi ne poartă de grijă. Dintr-o relaţie copil-părinte cu Tatăl ceresc. Din convingerea că Tatăl ceresc nu ne va părăsi cu nici un chip. Nu trebuie să furi, să minţi, să inşeli, să loveşti în alţii – cu vorba, cu cotul sau cu pumnul – de teama ca, dacă nu faci aşa, nu vei avea ”mai binele” pe care-l crezi a se ascunde în zonele acelea. Nu e nici un ”mai bine” acolo. E doar aparenţa lui. Acolo este, de fapt, întotdeauna,” mai răul ”.
Şi îl vei conştientiza în mod clar, mai devreme sau mai târziu.
Acţionând aşa, implicit arăţi că filozofia ta de viaţă se bazează pe “legea junglei”. Şi că tu crezi că trebuie să acţionezi conform acestei legi.
Acum gândeşte-te. Nu vine aceasta în contradicţie directă cu ceea ce afirmi tu ca şi crestin? Că Dumnezeu iţi poartă de grijă?
Ca sa fiu mai explicită, o să-l folosesc pe Iosif ca exemplu. A acţionat el vreodată condus de gândul că dacă nu încearcă el singur să-şi obţină “fericirea” pe căile incorecte la care avea acces, Dumnezeu nu i-o va da niciodată? Şi-a pătat el caracterul cu fapte reprobabile, în virtutea gândului că dacă nu “prinde ocazia”, nu mai are nici o şansă la fericire ?
(Spre deosebire de tatăl său, Iacov, care a acţionat aşa, iar apoi a suferit consecinţe toată viaţa. Şi nu doar el, ci şi cei din familia lui.)
Lupta noastră, ca şi crestini, trebuie să fie într-o altă direcţie! În a dezvolta o asemenea relaţie cu Tatăl nostru iubitor, încât să ne putem forma un caracter deosebit, fără de care nu vom putea sta niciodată în societatea lumilor necazute. Faptele noastre vor reflecta caracterul nostru.
Numai atunci când devenim pe deplin convinşi de marea Lui iubire şi purtare de grijă pentru noi (ceea ce vine doar ca rezultat al dispoziţiei de a experimenta “pe propria piele” intervenţia Sa iubitoare – iar asta nu este deloc uşor, dovada anii lungi sau zecile de ani petrecuţi de Moise, Avraam, Iosif, David şi alţii, în aşteptarea acelei intervenţii divine), vom putea ajunge sa ne încredem pe deplin în El.
Atunci nu vom mai avea nici o dorinţă de a acţiona conform “legii junglei”, degradându-ne caracterul, ci ne vom increde în faptul că Tatal nostru iubitor are pregătit pentru fiecare dintre noi exact ceea ce avem nevoie şi că nu este nevoie nici să furăm de la aproapele nostru, nici să căutam în alte moduri incorecte să obţinem “mai binele”, de frică ca nu cumva să rămânem altfel fără el.
Ultima poruncă din decalog condamnă lăcomia.
Orice dorinţe egoiste, fiecare gest făcut în sensul obţinerii acestora, lucrează la dezvoltarea unui caracter care distruge asemănarea cu Hristos, în loc să o dezvolte.
“Exista succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” zicea Iorga.
Aparentul succes ale lui Iacov, obţinut prin înşelătorie, l-a înjosit şi a suferit consecinţe toată viaţa.
Aparentele înfrângeri ale lui Iosif, l-au înalţat.
Ne amintim cu toţii de relatarea biblică despre Elisei. “Suntem înconjuraţi!” a strigat, plin de panică, robul lui Elisei, văzând mulţimea de duşmani din jur. Dar Elisei, calm, L-a rugat pe Domnul să-i deschidă robului său ochii, ca să vadă lumea invizibilă, care era cu mult mai numeroasă şi era imbatabilă.
Prin credinţă, să o vizualizam şi noi. În fiecare zi.
Dana D.
Sursa: http://www.adventisttm.org/articole/mentalitatea-abundentei.html