Mierea, un aliment – medicament ce atinge perfectiunea

Mierea, un aliment – medicament ce atinge perfectiunea
Acest tonic, daruit de albine oamenilor, ne ajuta sa avem o atitudine optimista si sa invingem cele mai teribile boli „Dulce ca mierea sa-ti fie viata!”- cu aceasta urare intampinau strabunii nostri nasterea fiecarui copil din familie.
Pentru ca mierea si produsele stupului de albine erau, in egala masura, alimente delicioase si medicamente eficiente care ocroteau existenta omului.
Mierea figureaza in cele mai vechi documente ale istoriei, in tablitele de argila ale culturilor mesopotamiene, unele datand din anul 2700 i.d.Hr., unde sumerienii precizau ca mierea era folosita ca medicament. Dupa un mileniu, in Egiptul faraonic, intr-un papirus se aducea un elogiu retetelor pe baza de miere si ceara de albine, consacrate drept medicamente.
Filozofii greci descopereau virtutile „nectarelor” produse de albine. Aristotel a dedicat sase volume vietii albinelor si produselor stupului, insotite de recomandari de utilizare a acestora; Hipocrate, celebrul parinte al medicini, recomanda folosirea mierii in combaterea unor boli interne si in terapia bolilor de ochi si a ranilor; medicul si botanistul Discoride considera mierea un panaceu, un medicament universal, capabil sa usureze orice suferinta.

In Evul Mediu, recunoscuta oficial
Recunoasterea oficiala a mierii ca medicament a avut loc abia in Evul Mediu. Incepand cu secolul al XVI-lea, mierea este inclusa in diferite preparate, distribuite in farmaciile acelor timpuri. Dar, in tratatele de chimie si farmacie de la inceputul secolului XX, figureaza doar doua produse ale stupului, mierea si ceara. Mierea, folosita ca ingredient in 23 de preparate, iar ceara, fiind inclusa in compozitia a 42 de unguente.
Totusi, dupa cateva decenii de cercetari intense ale medicilor, chimistilor, farmacistilor si biologilor din lumea intreaga asupra acestui miraculos izvor de sanatate care este stupina, produsele stupului si-au recapatat locul in terapiile medicale din zilele noastre.

Mierea, taina stupului
Categoric, mierea nu este un simplu indulcitor. „Compozitia sa este tot atat de complexa ca si taina in care este invaluit stupul”, spunea renumitul medic P.A.Weber. Cercetatorii au descoperit ca mierea este rodul muncii unei echipe de albine harnice, fiecare avand un rol decisiv in procesul de „facere” a mierii.
Albinele aduna nectarul din mii de flori. In timpul transportului spre stup, acesta este depozitat in gusa, iar aici isi schimba consistenta si structura. Cand ajung la stup, albinele culegatoare sunt intampinate de cele tinere care au misiuni speciale: ele preiau dulcea povara si o depoziteaza in celulele fagurelui, dar numai pentru scurt timp.
De aici, alta albina tanara, lucratoare il muta si ea in alta celula. In aceste mutari, nectarul este purtat de la albina la albina, imbogatindu-se, de fiecare data, cu alte cantitati de fermenti. Apoi, albinele pun mierea in fagure si capacesc celulele. In acesta faza, nectarul s-a transformat in miere, adica mierea s-a „copt” si poate fi recoltata.

Sortimentele de miere si sanatatea
Specialistii considera mierea ca fiind unul dintre alimentele cu o valoare energetica foarte mare, revigoreaza organismul – fizic si psihic – prelungind viata. Mierea se asimileaza repede si, in functie de sortiment, nutritionistii o recomanda in combaterea a peste 50 de afectiuni: de la bolile de inima, ficat, rinichi, plamani, digestive, ORL, stari depresive, ciroze, otraviri alimentare cu ciuperci sau substante toxice, alcoolism si insomnii. Ca uz extern, se adauga efectul cicatrizant in arsuri, cosuri si rani, refacerea florei microbiene naturale dupa tratament cu atibiotice etc.
In functie de nectarul adunat de albina culegatoare, mierea, de diferite sortimente, este benefica in tratarea diverselor afectiuni: mierea de salcam (recomandata in special in astenie si nevroze); mierea de tei (pentru insomnie, nevroze, bronsite, raceala, tuse); mierea de castan comestibil dulce (in boli ale venelor, in descongestionarea ficatului si prostatei); mierea de cimbrisor (boli digestive si pulmonare); mierea de menta (dischinezii biliare, indigestii si balonari); mierea de levantica (astm bronsic si enfizem pulmonar), mierea de rozmarin (in boli ale aparatului respirator); mierea de brad (in afectiuni pulmonare); mierea din flori de camp, poliflora (este recomandata in special in anemii); mierea de mar (este tonica si antidiareica); mierea din flori de munte (se recomanda pentru actiunea sa antimicrobiana, calmanta si expectoranta in boli de plamani, respiratorii si stari febrile).

Cum testam daca mierea este curata?
Fiecare dintre noi doreste sa consume miere curata, de calitate si nu contrafacuta. Cei mai multi apicultori ne-au recomandat urmatorul procedeu drept un test sigur in acest sens.
Se incalzesc doua linguri de miere intr-un vas de sticla; apoi, adaugam sase linguri de alcool, amestecand bine totul. Daca la fundul vasului apare o substanta alba, mierea este cu siguranta falsificata. In cazul in care mierea se dizolva complet in alcool, fara sa se depuna o substanta tulbure pe fundul vasului, avem certitudinea ca mierea este curata. Daca ne referim la calitate, sa optam pentru mierea de culoare aurie sau alba, cu aroma, de consistenta smantanii si cat mai transparenta la culoare.
Mai exista si o alta metoda de testare a mierii curate, destul de simpla: introducem o lingurita in borcanul cu miere si apoi o ridicam, lasand sa curga mierea. Daca aceasta curge continuu, mierea este naturala; cand curge sub forma de picaturi, mierea este contrafacuta.
Atentie! Zaharisirea nu este un semn ca mierea este falsificata decat in cazul mierii de salcam pura, care nu se zahariseste. In rest, la diferite temperaturi, orice tip de miere se poate zaharisi. Ea nu trebuie incalzita pe foc pentru a deveni fluida, deoarece se transforma chimic si isi pierde multe dintre calitati. Din acelasi motiv, mierea nu se pune in ceaiul fierbinte. Mierea zaharisita insa e la fel de bogata in substante hranitoare ca cea originala si poate fi folosita cu incredere.

Alte produse apicole
Propolisul, numit de apicultori si „antibioticul albinelor”, este un produs a carui provenienta nu e bine cunoscuta. Majoritatea oamenilor de stiinta cred ca albinele il recolteaza din substantele rasinoase, gasite la suprafata plantelor.
Insusirile lui se deosebesc de la o zona la alta a tarii. In compozitia lui exista rasina, uleiuri eterice, polen si microelemente precum: zinc, fier, cobalt, mangan, aluminiu, molibden, calciu, siliciu sau bariu. Efectele sale anestezice sunt exceptionale: de 3,6 ori mai puternice decat cocaina si de 5,2 ori mai mari, comparativ cu novocaina.
Este antibioticul perfect, pe care specialistii il recomanda in vindecarea multor boli contagioase (gripa, febra tifoida, erizipel, meningita si alte boli cu efecte febrile); afectiuni ale cavitatii bucale, faringite, amigdalite, laringite, otite; in boli ale aparatului respirator, boli digestive, boli reumatice, inflamatii ale ficatului, infectii ale rinichilor, boli dermatologice si ale sistemului nervos etc. Propolisul se recomanda in situatiile cand alte medicamente din plante sau alopate nu imbunatatesc starea de sanatate a bolnavului. Propolisul nu se dizolva decat in alcool si se gaseste in farmacii sub forma de solutie alcoolica, crema sau ca propolis brut. Singura contraindicatie este alergia la propolis.
Polenul este un alt produs al stupului, despre care se spune ca este „bogat” in toate substantele de care are nevoie organismul pentru a supravietui. El se prezinta sub forma de pulbere fina, colorata in mod diferit, in functie de floarea de la care este colectat. Albina il recolteaza odata cu nectarul sau separat, prin intermediul perisorilor de pe suprafata corpului sau.
Ca o buna gospodina, albina urmeaza un adevarat ritual pana-l transporta la stup. Polenul este, de fapt, o parte din hrana puietului, iar albinele adulte folosesc aceast tonic de exceptie pentru refacerea tesuturilor uzate si o buna parte din cantitate este repartizata pentru producerea laptisorului de matca, destinat doar larvelor care sunt hranite in mod special, pentru a deveni matci. Valoroasele bobite actioneaza ca un tonic general cu efecte calmante, cicatrizante, antianemice, tonicovasculare, antimicrobiene, depurative, antireumatice, diuretice, si febrifuge.
In plus, terapia cu polen este foarte eficienta in flebite si chiar in congestia ficatului. Se administreaza cu iaurt, lapte, miere, dulceata sau apa; nu se combina deloc cu cafea sau ceai pentru ca i se diminueaza efectele terapeutice. Pastura este un polen conservat, care, in opinia specialistilor, e adesea chiar mai valoros din punct de vedere terapeutic decat polenul, iar rezultatele tratamentelor cu pastura sunt mai mult decat optimiste.
Laptisorul de matca, numit si „jeleu regal”, este o substanta biologica cu influente spectaculoase in diferite afectiuni, de la convalescenta dupa boli, oboseala, imbatranire prematura, malnutritie, stagnare in crestere, lipsa poftei de mancare, pana la afectiuni reumatice, infectii, boli canceroase si instabilitate psihica. Laptisorul produce adesea miraculoase vindecari, care sunt o speranta pentru bolnavi, pornind de la faptul ca laptisorul de matca, secretat de albinele tinere (doici), reprezinta hrana de baza nu doar pentru matca, dar si pentru tot „echipajul” stupului, in primele sale trei zile de viata.
Ceara, un alt produs valoros al stupului, se utilizeaza in prepararea unor produse farmaceutice gen creme sau emulsii, cu rol cicatrizant si antiinflamatoriu.
Veninul de albine este un ajutor in lupta cu bolile reumatice, al carui efect efectiv nu este inca bine stabilit. Acest lichid produs de albine, pe care ele il folosesc cand sunt in pericol, mobilizeaza, de fapt, fortele de aparare ale organismului uman. Prin proprietatile terapeutice, veninul mai este folosit in tratamentul bolnavilor de astm bronsic, migrene, nevralgii rebele etc. In Canada, dr. J. Saine foloseste veninul in artrita, arterita si ateroscleroza.

Opinia specialistului:
„Mierea este un excelent tonic pentru toate varstele. Consumatorii de miere nu trebuie sa aiba nicio retinere fata de mierea zaharisita. Aceasta are aceleasi proprietati terapeutice ca si cea lichida. Persoanelor stresate sau anemice le recomand sa-si prepare un tonic din miere si lamai, trecute prin masina de tocat cu coaja cu tot. Se pune un kg de miere la un kg de lamai. Preparatul se pastreaza la frigider si se consuma inaintea meselor principale, cate o lingura”. (Viorica Marin, apicultor cu experienta)

Care este secretul albinelor?
Iata principalii constituenti ai mierii (la 100 de g):
– apa – 17,89 g ;
– vitamine (B1, B2, B6, B9, C, PP) si enzime 20 g
– substante minerale 200 g, intre care: 18 mg magneziu, 28 mg clor, 18 mg fosfor, 1 mg sodiu si cate 0,7 mg fier, calciu, mangan, cupru si potasiu;
– proteine 10 g, formate din 12 aminoacizi;
– glucide 750 g
– factori antibiotici, antioxidanti, hormoni, substante aromatice si graunte de polen restul, adica aproximativ 20 g.

Retete utile
Bautura tonica cu miere si menta
Ingrediente: 350 g miere, 1 litru vin rosu, o lingurita de menta uscata, vanilie (un centimetru de baton sau un pachetel de zahar vanilat).
Preparare: se pune mierea intr-un vas usor incalzit la bain-marie impreuna cu vinul, menta si vanilia. Se amesteca bine bautura. Se raceste bine, o strecuram si o turnam intr-o sticla ce se pastreaza la rece. Zilnic, se bea un paharel de 100 g, dupa masa de pranz.

Bomboane din miere si nuci
Ingrediente: 50 g nuci, 100 g miere, scortisoara – o jumatate de lingurita; zeama de la o jumatate de portocala sau 50 g suc de struguri, coaja rasa de lamaie, ciocolata rasa, un baton, 4 biscuiti dulci.
Preparare: Amestecam mierea cu miezul de nuca macinat, biscuitii pisati sau inmuiati in sirop, coaja rasa de lamaie, sucul de portocala sau struguri. Luam cu lingura din pasta obtinuta si formam bomboanele (asemenea perisoarelor) si le trecem prin ciocolata rasa. Bomboanele vor sta la rece si le vom servi dupa cel putin 24 de ore de la preparare.
   Sursa: Ziarul Adevarul – 06 August 2009