S-au realizat câteva experimente pe animale, care au dovedit efectele pe care le are mânia asupra sistemului cardio-vascular. La oameni a fost mai dificil de măsurat mânia şi de dovedit o relaţie care să fie semnificativă „statistic,” deoarece emoţia mâniei este exprimată şi evaluată diferit de la persoană la persoană. De asemenea, consecinţele sunt diferite, în funcţie de individ.
Majoritatea literaturii medicale timpurii constă în studii de caz, care oferă istoria clinică a pacientului suferind de boli de inimă şi apoi descrie evenimentele ulterioare care dovedesc efectele pe care le are mânia asupra sistemului cardiovascular.
Instrumente de Măsurat Mânia
Recent, folosirea diferitelor instrumente pentru a evalua mânia şi pentru a măsura efectul ei a determinat mai multe experiemnte medicale şi studii cu privire la efectele mâniei asupra mai multor sisteme ale organismului. Scara Spielberger de Măsurat Exprimarea Mâniei are douăzeci de itemi, cum ar fi „Am un temperament mânios”, pe care indivizii le apreciază în dreptul lor folosind o scară de la 1 la 4 (1= „aproape niciodată”, 4=„aproape întotdeauna”).
De asemenea, Scara de Măsurat Mânia foloseşte douăzeci de itemi pentru a evalua tendinţa unei persoane de a-şi înăbuşi mânia. Se folosesc propoziţii ca „Îmi stăpânesc…”
Scara Ostilităţii Cook-Medley foloseşte cincizeci de declaraţii derivate empiric din MMPI (Minnesota Multiphasic Personality Inventory), un bine cunoscut instrument de testare psihologică. Cel folosit în următorul studiul ONSET folosea următoarea scară pentru a măsura mânia:
Scara Descrierea
1 Calm
2 Ocupat, dar nu certăreţ
3 Puţin mânios, iritat şi certăreţ, dar nu arăt lucrul acesta
4 Mânie moderată- spiritul certăreţ se observă în tonul vocii
5 Foarte mânios, cu trupul încordat, strâng din dinţi sau din pumni
6 Furios, aproape că îmi pierd controlul, bat cu pumnul în masă şi trântesc uşile
7 Turbez de mânie! Îmi pierd controlul, arunc obiectele şi îi lovesc pe ceilalţi
Majoritatea oamenilor consideră că sunt calm sau ocupaţi, dar nu certăreţi (nivelul 1 şi 2) – cel puţin până când trebuie să plătească facturile.
PATOFIZILOGIA MÂNIEI
Ca rezultat al mâniei, în inimă au loc două categorii majore de evenimente: ischemia şi aritmia. Ambele duc la infarct miocardic (MI) şi este posibil să provoace chiar vătămări grave ale inimii.
ISCHEMIA
Ischemia este lipsa proviziilor de sânge. Ischemia înseamnă slăbirea cantităţii de sânge furnizate către o zonă a corpului, în cazul de faţă, către inimă. Lucrul acesta poate surveni ca rezultat al blocajului care este progresiv sau permanent, sau ca rezultat al spasmului, care primejduieşte temporar circulaţia sangvină.
Aşa cum arată studiile menţionate în paginile 6-8, mânia duce la primejduirea funcţiei ventricolului stâng (LV), fapt demonstrat de descreşterea cantităţii LV evacute.
Mânia nu doar că provoacă o creştere a cererii de oxigen din partea muşchiului inimii, ci şi micşorează, prin comprimarea vaselor arterei coronare, cantitatea de oxigen trimisă la inimă.
Această nevoie mai mare de oxigen şi scăderea cantităţii primite sunt mediate de partea simpatică a sistemului nervos autonomic. (Vezi pagina 13.) Stimularea sistemului nervos simpatic are ca rezultat creşterea adrenalinei, care la rândul ei are ca rezultat mărirea ritmului inimii, a presiunii sangvine şi a multor activităţi ale organelor – toate având ca rezultat creşterea cererii de oxigen, necesar pentru energie care să „conducă sistemul.” De asemenea, are loc o comprimare a vaselor, care, dacă are loc în cadrul circulaţiei coronare, are ca rezultat o descreştere a cantităţii de sânge trimise către inimă.
Activarea sistemului nervos simpatic provoacă, de asemenea, o creştere a formării de cheaguri sangvine prin creşterea acumulării (îngrămădirii) de trombocite, ca şi o creştere a numărului trombocitelor. De asemenea, sistemul simpatic scade factorii fibrolitici, care şi ei intensifică formarea de cheaguri de sânge. Se ştie că pe termen lung intensificarea activităţii sistemului nervos simpatic accentuează arteroscreloza. Majoritatea atacurilor de cord au loc din cauza formării cheagurilor sangvine şi din cauza îngustării vaselor de sânge. De aceea, sistemul nervos simpatic, ca parte a sistemului nervos autonomic, joacă un rol foarte important în atacurile de inimă.
ARITMIA
A doua cale prin care mânia dăunează sistemului nervos este aritmia, care ameninţă viaţa. Nu sunt decât puţine studii care să arate vreo legătură între mânie şi aritmie. Unul dintre acestea este un articol din 1981, prezentat în JAMA, la care se face referire la pagina 7. În acest studiu 21% dintre pacienţi au raportat o piedică psihologică înainte cu o oră de aritmie. Cea mai frecventă piedică era mânia.
Studiile pe animale au dovedit importanţa controlului neural (nervos) atât asupra circulaţiei coronare cât şi asupra sistemului electric al inimii. Aşa cum s-a arătat, periclitarea circulaţiei coronare măreşte riscul de aritmie. Aceste două elemente împreună măresc riscul bolilor de inimă.
ATEROSCLEROZĂ
Întărirea arterelor
Factori de risc: nivelul ridicat de colesterol, tensiune arterială ridicată, fumat, obezitate şi diabet
ATEROSCLEROZĂ
În timp ce sângele navighează prin sistemul circulator, arterele se umflă şi revin la mărimea normală o dată cu fiecare bătaie a inimii. În mod normal, vasele de sânge sunt destul de elastice. Cu toate acestea, mânia comprimă atât de multe vase de sânge în acelaşi timp încât presiunea sistolică creşte. Această presiune mărită întinde arterele dincolo de limitele elasticităţii lor şi provoacă leziuni microscopice în pereţii lor interiori.
Când aceşti pereţi interiori sunt vătămaţi, trombocitele din fluxul sanguin se adună în locul fiecărei leziuni pentru a o vindeca. În timp ce vindecă rănile, trombocitele eliberează substanţe chimice care atrag mari cantităţi de colesterol, care este apoi absorbit de garnitura de endoteliu. Fiecare manifestare a mâniei măreşte cantitatea de colesterol din interiorul garniturii de endoteliu, făcând ca pereţii arterelor să fie mai groşi şi mai puţin elastici.
Factorii fibrinolitici
Factorii care dizolvă cheagurile de sânge
Mânia nerezolvată este o problemă care are rădăcini adânci
Nu este o treabă uşoară să ajuţi pe cineva să-şi rezolve problema mâniei. Scriptura declară: „Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa, căci dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta” (Proverbe 19:19). Singura soluţie pentru a rezolva problema mâniei este să-i elimini cauzele într-un mod eficient şi înţelept.
Felul în care reacţionează o persoană la situaţiile stresante ale vieţii este influenţat în mare măsură de perspectiva sa filosofică asupra vieţii sau de concepţia sa despre lume.
Seminarul Pentru Rezolvarea Problemei Mâniei, prezentat de Asociaţia Principiilor de bază ale Vieţii, oferă o perspectivă biblică asupra felului în care trebuie să tratăm mânia.
