Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

MINUNI ÎN ÎNTUNERIC

Scris la: 23 iulie 2019


De Gary B. Swanson

În tot Vechiul Testament întâlnim relatări senzaţionale ale multor minuni care i-au inspirat și uimit pe credincioși de-a lungul timpului. Pentru cei care au o minte deschisă să creadă în supranatural, aceste evenimente transcendente reprezintă intervenția directă a lui Dumnezeu în viețile oamenilor.
Unele din aceste minuni, ca de pildă atunci când Moise a găsit rugul aprins în Madian (Exodul 3), au avut o natură mai personală. Adică au afectat în mod direct doar experiența personală a lui Moise. Alte minuni asemănătoare sunt cea a lui Samuel, care a auzit de trei ori vocea lui Dumnezeu în timpul nopții (1 Samuel 3), a lui Ilie, care a fost hrănit de corbi lângă pârâul Cherit (1 Împărați 17) sau a lui Balaam, a cărui măgăriță a vorbit în timp ce el mergea să se întâlnească cu prințul din Moab, în ciuda sfatului lui Dumnezeu (Numeri 22).

Însă în Vechiul Testament există multe minuni extraordinare care au afectat nu doar viețile anumitor persoane. Plăgile din Egipt, prin necazurile pe care le-au provocat, au arătat tuturor egiptenilor puterea lui Dumnezeu. Egiptenii au fost loviți de valuri de muște, păduchi, broaște și lăcuste. S-au umplut de bube, iar animalele lor s-au îmbolnăvit. Chiar și natura a fost afectată: apa Nilului s-a transformat în sânge și au avut loc furtuni puternice, cu grindină. Iar ultima plagă, care a lovit toate casele neprotejate, a cauzat moartea tuturor întâilor născuți din țară, chiar și a copilului lui faraon, cel mai puternic monarh de pe pământ din acea vreme.

Totuși, una din aceste zece plăgi s-ar putea să fi avut un impact chiar mai amplu – un efect cosmic. În penultima plagă, întunericul de trei zile, egiptenii „nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile,“  deşi este interesant faptul că „în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină“  (Exodul 10:23).

În cartea sa Toate minunile din Biblie (All the Miracles of the Bible) Herbert Lockyer împarte relatările supranaturale din Biblie în 4 categorii, care reprezintă suveranitatea divină asupra (1) naturii, (2) bolii (3) morții și (4) demonilor.1 Minunile lui Isus din cele patru Evanghelii reprezintă confruntări directe între Divinitate și aceste forţe negative. Când Isus i-a vindecat pe îndemoniații din Gadarene și i-a trimis pe demoniii care îi chinuiau într-o turmă de porci (Matei 8), aceasta a fost o confruntare fantastică, directă, între bine și rău.

În alte părți din Scriptură însă Dumnezeu a intervenit mai frecvent prin slujitorii Săi: Moise, Iosua, Ilia, Elisei și alții. De fiecare dată, puterea însă era a lui Dumnezeu și slujitorii Săi erau conștienți de lucrul acesta. Uneori chiar și dușmanii lui Dumnezeu – conducătorii pământeşti – au recunoscut puterea lui Dumnezeu la lucru. Când Daniel i-a dezvăluit și tâlmăcit visul pe care îl neliniștea pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului a exclamat: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor si Domnul împăraţilor“ (Daniel 2:47). Descoperirea divină prin profeție nu era o minune inferioară celei la care Nebucadnețar însuşi avea să fie martor cu ocazia eliberării celor trei tineri din cuptorul cu foc (Daniel 3).

Însă aceste evenimente supranaturale au avut loc într-o perioadă care poate fi numită era pre-științifică a istoriei umanității, când exista credința înrădăcinată că zeitățile – atât cele bune cât și cele rele – locuiau într-o lume în afara experienței umane cotidiene și că uneori interveneau în viața oamenilor. Odată cu zorile științei și sfârșitul Evului Mediu, s-a născut o nouă mentalitate a cărei sursă nu a fost altceva decât o dorință (de origine divină) de înțelegere a creaței lui Dumnezeu. Treptat, căutarea după adevăr a început să fie privită din altă perspectivă.

Și chiar atunci când a luat naștere această nouă dorință de dovezi empirice, unii s-au gândit să spună că numărul aparent frecvent și dramatic al minunilor din trecut s-a micșorat sau a dispărut total. Unii oameni de știință se întreabă dacă este vorba de o coincidență. Pentru unii concluzia este că era rațiunii a pus capăt superstițiilor.

Lockyer atribuie aparenta lipsă a minunilor din epoca modernă faptului că a avut loc o schimbare a mesajului și a audienței. „Minunile din Vechiul Testament,“ spune el, „dovedeau supremația lui Dumnezeu asupra tuturor zeilor morți ai idolatriei. Minunile lui Isus au dovedit că El este Dumnezeu și Mesia. Minunile apostolice au dovedit că biserica este o instituție divină și odată dovedit lucrul acesta, biserica s-a bucurat în mare parte doar de providenţa obişnuită.“2

Interesantă idee! Posibil oximoron: „providență obişnuită.“
În continuare Lockyer observă, așa cum fac toți credincioșii din ziua de azi, că minunile sunt în continuare evidente în experiența omenirii. Pentru oricine este dispus să le vadă, există nenumărate dovezi ale supranaturalului în viața de zi cu zi. Credința și rațiunea nu se exclud reciproc. În stilul său glumeţ, G. K. Chesterton spunea: „Deasupra noastră s-ar putea să existe universuri minunate, în care rațiunea este extrem de irațională.“3
Între timp, știința continuă să studieze îndeaproape natura din jurul nostru, examinând trecutul și prezentul. Adesea își îndreaptă atenția asupra Scripturii chiar. Numărul actual al revistei Smithsonian, de exemplu, conține un raport al cercetărilor cu privire la ziua când Iosua a poruncit soarelui să se oprească (Iosua 10), prezentându-l ca pe unul „din momentele mitice din Biblie.“4 Rezultatul acestei cercetări a fost faptul că, în mod ironic, folosind aceleași instrumente de astronomie, egiptologie și istorie biblică, evenimentul solar raportat în cartea Iosua este considerat cea mai veche eclipsă solară cunoscută: 30 octombrie 1207 î.Hr.

Secole la rândul oamenii de știință au dezbătut evenimentul opririi soarelui, când Iosua, conducător al poporului Israel, „a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis in faţa lui Israel: «Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!»“ (Iosua 10:12). Se știe că soarele nu traversează cerul, de la un capăt al orizontului la celălalt. Deși se miscă în cadrul constelației, într-un context cosmic mai amplu, în relație cu Planeta Pământ Soarele are o poziție centrală, deoarece Pământul se învârte în jurul Soarelui. Deși spunem că soarele răsare și apune, este o metaforă care stabilește momentul zilei pe pământ.

Deși cu siguranță că în acest eveniment unic mai sunt și alte lucruri care trebuie studiate din punct de vedere științific și istoric, articolul din revista Smithsonian oferă o abordare mai liberă. „În scrierile antice, cum ar fi Biblia sau scrierile egiptene, există relatări ale unor evenimente ciudate de pe cer,“ spune fizicianul Colin Humphreys, unul din cei doi cercetători principali ai acestui studiu. „Primul lucru care trebuie făcut este să acceptăm că sunt relatări adevărate şi să le studiem. Nu putem să tragem concluzia că sunt un mit fără să le cercetăm mai întâi.“5

Nu este posibil să studiem concluziile extrem de raţionale ale ştiinţei, cum ar fi mişcarea aparentă a soarelui pe cerul terestru, în contextul mai larg al credinţei, cum ar fi adevărurile cosmice pe care nu le putem înţelege pe deplin? Oare credinţa în „universurile minunate, în care rațiunea este extrem de irațională“, nu ne poate aduce lumină în locuinţele noastre? (Exodul 10:23)

 

NOTE ŞI REFERINŢE

1. Herbert Lockyer, All the of Miracles of the Bible (Grand Rapids, Mich.: Zondervan, 1961), 18, 19.

2. Ibid., 19.

3. G. K. Chesterton, The Complete Father Brown Mysteries, Kindle edition, 9.

4. Lorraine Boissoneault, “How Scientists Identified the Oldest Known Solar Eclipse . . . Using the Bible” (November 7, 2017): https://www.smithsonianmag.com/science-nature/how-scientists-identified-oldest-known-solar-eclipse-bible-180967135.

5. Ibid.