Miracole în relaţia maritală
Text biblic: Ioan 2:1-10
INTRODUCERE
Căsătoria a fost prima instituţie stabilită de Dumnezeu la creaţiune. La sfârşitul acelei zile, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.” (Gen. 1:31)
În ciuda faptului că a fost prima instituţie creată de Dumnezeu şi declarată ca fiind foarte bună de către Dumnezeul universului, căsătoria este un lucru dificil. Şi fără doar şi poate, tot ce ne cere Dumnezeu să facem este dificil, pentru că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23).
Majorităţii cuplurilor căsătorite, care au o căsnicie reuşită, le place să se distreze. Însă, concepţia lor despre distracţie nu este întotdeauna identică. Unul vrea să mănânce orez cu fasole şi kelewele (banane prăjite din Ghana), celălalt vrea spaghete. Unul vrea vacanţă la munte, celălalt vrea vacanţă la mare. Unul vrea să se plimbe în după-amiaza de Sabat, celălalt vrea să doarmă. Unul vrea trei copii, celălalt niciunul. Unul vrea să ajungă la timp la biserică, celălalt nu poate să fie niciodată punctual.
Cu toate aceste dificultăţi mai putem avea o căsnicie cu adevărat fericită? Să fi făcut Dumnezeu o greşeală? Este căsătoria pur şi simplu prea dificilă pentru fiinţele omeneşti căzute?
Astăzi vom vorbi despre realităţile din căsătorie şi alte relaţii cu care cei mai mulţi suntem familiarizaţi. De asemenea vom vorbi despre cum să ne încredem în Dumnezeu pentru a ne face partea; învăţând să fim răbdători, amabili, înţelegători şi iertători; îngăduind prezenţei lui Dumnezeu să lucreze miracole în căsnicia noastră, în fiecare zi. Subiectul nostru de astăzi este: Miracole în relaţia maritală.
Textul biblic: Ioan 2:10
În cartea Genesei, Dumnezeu este prezentat ca aducând lumea la fiinţă prin cuvânt. Dumnezeu a rostit cuvântul şi s-a făcut: cerul, pământul, mările, izvoarele, plante şi păşuni, păsări şi peşti, animale şi oameni. Toate, văzute şi nevăzute, au fost create prin cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.
Printr-un paralelism intenţionat al cuvintelor cu care începe cartea Genesei, Evanghelia după Ioan ni-L prezintă pe Dumnezeu ca rostind mântuirea la existenţă. De data aceasta, cuvântul lui Dumnezeu a luat trup de om şi a intrat în istorie în persoana lui Isus Hristos. Isus rosteşte cuvântul şi realităţi extraordinare se arată: iertare şi judecată, vindecare şi luminare, bunătate şi har, fericire şi dragoste, libertate şi refacere. Tot ce era năruit şi căzut, rău şi necurat, este chemat la mântuire prin cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.
Căci, undeva pe parcurs, lucrurile au apucat foarte rău şi suntem în nevoie gravă de reparaţie (Genesa ne vorbeşte şi despre aceasta.) Reparaţia se face în întregime prin Cuvânt – persoana lui Isus Hristos, în această istorie, nu doar rosteşte cuvântul lui Dumnezeu; El este Cuvântul lui Dumnezeu.
Rămânând în prezenţa acestor cuvinte, începem să înţelegem că şi cuvintele noastre au o mai mare însemnătate decât le-am acordat vreodată. Declaraţia „eu cred”, de exemplu, este diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cuvintele noastre capătă valoare şi semnificaţie în conversaţia cu Isus. Căci Isus nu impune mântuirea, ci El aduce mântuirea prin conversaţie negrăbită, prin relaţie intimă, prin răspunsuri pline de har, rugăciune fierbinte şi – colectiv – prin moartea Lui pe cruce. De cuvinte ca acestea nu ne îndepărtăm în pripă. Şi pentru învăţătura noastră, astăzi, Cuvântul se găseşte în mijlocul unui ospăţ de nuntă, în capitolul 2 al Evangheliei după Ioan.
În capitolul 1, Ioan, vărul lui Isus, predica pe malurile Iordanului şi boteza în apa râului. Când L-a văzut pe Isus venind către el, s-a oprit şi a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Această recunoaştere lângă râu Îi aduce lui Isus câţiva ucenici care Îl urmează înapoi, în Galilea, pe scena primei Sale minuni.
Acest Cuvânt vine în persoana lui Isus, care vine să locuiască printre oameni şi să trăiască viaţa lor pentru ca ei să trăiască mântuirea Lui. El este Dumnezeu în trup, Emanuel, la o nuntă din Cana, cu noii Săi ucenici, dintre care unul, Natanael, este chiar din Cana (Ioan 21:2). Poate că Isus l-a dus la el acasă pentru a se deprinde să ajute la aducerea mântuirii în propria familie.
Cana se găsea la trei zile de mers de Iordan şi foarte aproape de Nazaret, unde locuia Maria, mama lui Isus. Învăţaţii spun că nunta era probabil a unei rude de-a Mariei, motiv pentru care a fost invitat şi Isus, a Cărui lucrare de-abia începuse şi deci era practic necunoscut.
Ospeţele de nuntă în Orientul Apropiat adesea durau şapte zile, necesitând un efort financiar deosebit de mare pentru cel care trebuia să asigure mâncarea şi băutura. Când vinul s-a terminat – se pare că aceste rude erau sărace – Maria s-a implicat şi a încercat să le salveze reputaţia apelând la Isus. Isus nu mai făcuse nici un miracol până la această ocazie. Dar Maria trebuie să fi ştiut, în acea situaţie fără ieşire, că Mesia cel făgăduit era singura nădejde de ajutor pentru a ieşi din criza ruşinoasă.
Folosind această ocazie pentru a-Şi conştientiza mama că nu mai era doar un băieţel, supus impulsurilor ei, ba mai mult, dorind să-I semnaleze faptul că de-acum, viaţa Lui era exclusiv la dispoziţia şi sub conducerea lui Dumnezeu Tatăl, Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Acum, exegeţii Noului Testament îi asigură pe cititorii moderni că acest limbaj nu era cu nimic nerespectuos faţă de Maria, ci o formă obişnuită de comunicare politicoasă între o mamă şi fiul ei matur; iar „ce am a face Eu cu tine?” era o expresie obişnuită în limba greacă prin care se arăta că relaţia dintre două persoane a trecut la un nivel cu totul nou.
Ceea ce este foarte important în această conversaţie, adesea neînţeleasă, dintre Isus şi Maria, este că nu degenerează în ceartă şi discuţii. Cu siguranţă calmă, umilă şi deliberată, Maria le spune slujitorilor – evident aceştia o cunoşteau în urma vizitelor sale anterioare în această casă – „Să faceţi orice vă va zice.” (Ioan 2:5).
Nunta trebuie să fi fost într-o familie de iudei credincioşi, ţinând seama de prezenţa celor şase vase de apă (fiecare de câte 70-90 litri fiecare), folosite de iudei pentru ritualurile de curăţare de dinainte de masă (Mat. 15:1-2). Isus le spune slujitorilor să umple vasele cu apă, iar slujitorii fac întocmai. Isus le spune să ia din apă şi s-o ducă la masă, la conducătorul ospăţului ca s-o guste. Nunul era aşa de prins în supravegherea ospăţului că parcă nici nu ar fi ştiut că rămăseseră fără vin; totuşi gustă din vinul cel nou care urma să le fie dus oaspeţilor. Imediat, s-a oprit din tot ce făcea şi, adresându-se mirelui, a declarat vinul ca fiind cel mai bun, contrar obiceiului de a lăsa ce era mai prost pentru la urmă (Walvoord, et al., 1983-c.1985).
APLICAŢIE
Întrebarea pentru noi cei de astăzi, este ce lecţie găsim în această istorie, pentru a putea să interacţionăm în căsnicie şi în alte relaţii importante, într-o manieră mai bună decât am făcut-o până acum?
Ne căsătorim sau legăm alte relaţii importante fără să socotim costul? Epuizăm rezervele de răbdare, bunătate, iertare şi bucurie? Înţelegem că mariajul şi celelalte relaţii nu sunt doar pentru a ne oferi nouă mângâiere, companie şi bucurie, dar şi pentru a da slavă, laudă şi cinste lui Dumnezeu?
Chiar dacă a fost o decizie luată pe moment, acest cuplu L-a invitat pe Isus la nunta lor şi, prin definiţie, în viaţa lor. L-am invitat pe Isus în căminul şi relaţia noastră pentru a dirija lucrurile şi a face minuni?
Cuplul din Cana poate că nu cunoştea semnificaţia faptului de a avea pe Isus ca invitat la nuntă, dar cineva care ştia şi care se preocupa pentru ei, L-a invitat pe Isus să fie prezent în mijlocul lor.
Isus a folosit vasele de apă din casa lor, simbol al ascultării de Dumnezeu. Ce anume practicăm deja în căminul nostru şi de care Isus Se poate folosi pentru a transforma realitatea din căminul şi relaţia noastră maritală?
Nimic nu este prea greu pentru Domnul. El poate face imposibilul, posibil. El ne poate schimba lipsa în belşug. Dacă Îl primim pe Isus în mariajul şi căminul nostru, El poate face miracole care să preschimbe ruşinea şi durerea din vieţile noastre.
Aşadar, care sunt câteva dintre probleme maritale pe care nu ştim cum să le abordăm şi care ne duc la capătul răbdării, bunătăţii, iertării şi bucuriei ?
Cu privire la bunătate, Biblia spune în Proverbe 31.26, despre soţia virtuoasă: „Ea îşi deschide gura cu înţelepciune şi pe limba ei e legea bunătăţii.” (NKJV). Biblia mai declară în 1Cor. 13:4: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate.” Iar Ef. 4:32 îndeamnă: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi, în Hristos.”
Despre răbdare, Biblia spune în Iacov 1:4: „Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Apostolul Pavel îndeamnă în 1Tim. 6:11: „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.” Iar apoi, în Rom. 15:5: „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus.”
Cu privire la iertare, Biblia spune în Mat. 6:14-15: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu vă va ierta greşelile voastre.” Psalmul 86:5 exclamă: „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” Iar pasajul clasic din 1Ioan 1:9 ne asigură: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”
Vorbind despre cum ar trebui să ne comportăm unul cu altul în căsnicie şi acasă, Ellen White scrie în Căminul adventist, pag. 421: „Curtenia, chiar şi în lucrurile mici, trebuie manifestată de către părinţi unul faţă de celălalt. Bunătatea universală trebuie să fie legea casei. Limbajul aspru nu va fi îngăduit sub nici o formă, cuvinte aspre nu vor fi rostite.”
Contul bancar emoţional
Trebuie să recunoaştem nevoia de a aplica virtuţile din Biblie în moduri practice, în negocierile maritale zilnice, pentru a putea supravieţui şi prospera ca să fim o binecuvântare pentru copiii noştri, pentru soţii şi soţiile noastre, pentru societate, pentru biserică şi pentru Dumnezeu.
O aptitudine de care mulţi au cunoştinţă, dar adesea uită să o folosească atunci când au nevoie de un miracol de la Isus, în căsnicie sau alte relaţii, este ceea ce se cheamă Contul bancar emoţional, despre care vorbeşte dr. Stephen Covey, în The 7 Habits of Highly Effective People (Şapte obiceiuri ale oamenilor foarte eficienţi).
Relaţiile noastre cu oamenii sunt ca nişte conturi bancare. Majoritatea avem un cont la bancă, unii cu sume mari, alţii cu sume mai mici. Uneori facem cheltuieli mai mari decât suma existentă în cont şi, în consecinţă, trebuie să plătim taxe de penalizare împovărătoare pentru bugetul nostru.
În fiecare interacţiune cu oamenii cu care avem de-a face în viaţa de zi cu zi, facem fie depuneri – adică, depuneri emoţionale prin ceea ce spunem şi felul în care spunem sau ceea ce facem şi modul în care facem – fie retrageri emoţionale.
Când suntem buni cu soţia, copiii, angajaţii, şefii, membrii bisericii, prietenii, noi facem depuneri în contul emoţional. Când suntem dificili, nepoliticoşi, impulsivi sau necredincioşi, retragem din contul emoţional.
În fiecare relaţie – căsnicie sau alt tip de relaţie – zilnic au loc depuneri sau retrageri din contul emoţional, iar preponderenţa lor determină viabilitatea sau nesustenabilitatea relaţiilor noastre.
Atunci când contribuim în mod echitabil la treburile casnice, soţul sau soţia noastră beneficiază de o depunere în contul emoţional. Când ne purtăm în moduri care nu susţin relaţia, are loc contrariul: soţul, soţia, copiii, prietenul, prietena, şeful, amicul sau angajatul au parte de o diminuare a rezervei emoţionale. Cu cât suntem mai consecvenţi în depunerile în contul emoţional al oamenilor cu care interacţionăm, cu atât mai robustă va fi relaţia noastră cu ei. Dacă, pe de altă parte, aproape tot ce facem în relaţia noastră constituie retrageri din cont, cât de curând depozitul se va goli din lipsă de depuneri şi vom avea parte de un faliment în relaţia respectivă, deoarece comportamentul nostru a consumat toate lichidităţile.
CONCLUZIE
Fiecare căsnicie are perioade bune şi perioade rele. Lucrul acesta este adevărat pentru orice tip de relaţie. Speranţa este să avem o căsnicie minunată cu puţine momente triste, iar nu o căsnicie oribilă cu doar câteva momente bune.
Adevărul este că aceasta este o decizie pe care o putem lua astăzi: ce fel de căsnicie vom avea, atât cât depinde de noi? Un loc bun pentru a începe este să alegem să facem depuneri zilnice în contul emoţional al soţului, soţiei sau prietenului, prietenei.
Dar cu toate alegerile şi bunele noastre intenţii, nu vom atinge niciodată această ţintă; nu vom avea niciodată succes, dacă nu avem puterea şi harul lui Isus. Pentru a avea o căsnicie (relaţie) plină de răbdare, bunătate, iertare şi bucurie, avem nevoie de puterea lui Isus în fiecare zi. Realitatea este că avem nevoie de miracole în căsnicie pentru a o clădi.
Isus umblă prin Cana Galileii noastre, astăzi. Şi când Isus vine, El aduce pace. Când Isus vine, El aduce bucurie. Când Isus vine, El aduce vindecare. Când Isus vine, El aduce iertare. Când Isus vine, El aduce miracole care să completeze deficitul din fiecare relaţie a noastră.
Să hotărâm astăzi să umblăm ca Isus, să vorbim ca Isus, să iertăm ca Isus, să fim buni ca Isus, să fim răbdători ca Isus. Atunci defecţiunile din vieţile noastre vor fi reparate, suferinţa din relaţiile noastre va fi vindecată, supărarea din relaţiile noastre va găsi pace, tristeţea din relaţiile noastre va găsi bucurie.
Să-L invităm pe Isus în inimile noastre, în casele noastre, în vieţile noastre şi, zilnic, vom avea parte de miracole în viaţa maritală. Dumnezeu să ne binecuvânteze întru aceasta.
Bibliografie
Covey, S. R. (1990).The 7 Habits of Highly Effective People.New York, NY: Simon & Schuster.
Walvoord, J. F., Zuck, R. B., & Dallas Theological Seminary.(1983-c1985).The Bible
Knowledge commentary: An exposition of the scriptures. Victor Books: Wheaton, IL.
White, E. G. (1952.The Adventist Home.Hagerstown, MD: Review and Herald
Publishing Association.
Willie Oliver, PhD, şi Elaine Oliver, MA, sunt directorii Departamentului Familie, G.C.
Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro
