N-am pe nimeni

in cazul biblic pe care il studiem astãzi, nu suntem confruntaþi cu o clipã de singurãtate a cuiva ºi cu un loc de singurãtate, ci la Ierusalim in oraºul cu cea mai densã populaþie de atunci, la scãldãtoarea Betesda cu cele cinci pridvoare ale ei intesatã de lume bolnavã ºi sãnãtoasã, ºi cu un om care acolo, bolnav de treizeci ºi opt de ani „nu avea pe nimeni” care sã-l arunce in scãldãtoare sã se vindece, cum se presupunea. O situaþie de necrezut.
Un targ, un balci, in care oamenii se calcã in picioare unii pe alþii ºi de prea mulþi ce sunt „nimeni nu are pe nimeni”, fiecare e singur. in astfel de situaþii, ºi sunt nenumãrate astfel de situaþii, ceea ce se sintetizeazã in cuvinte nu este „ah, cat mã doare”, nici „panã cand o sã sufãr”, nici mãcar „oare maine va fi mai rãu decat azi” ci totul se adunã in vorbele „nu am pe nimeni”, mai triste decat orice, pentru cã „tristeþea” este mai grea decat „durerea”.

Iisus S-a oprit in dreptul lui ºi nu l-a intrebat dacã „are pe cineva” care sã-l arunce in scãldãtoare, ci l-a intrebat: „vrei sã te faci sãnãtos?”. La aceastã intrebare, era de aºteptat ca bolnavul sã rãspundã „da, vreau sã mã fac sãnãtos”, cuprinzand motivaþia ºi rezultatul dorinþei lui. El insã nu a rãspuns aºa. Sigur cã el voia sã se facã sãnãtos, sã fie vindecat, dar simþãmantul singurãtãþii era mai puternic decat dorinþa de a se vindeca. Ceea ce domina starea bolnavului era singurãtatea lui. De aceea, in loc de a rãspunde „da, vreau sã mã fac sãnãtos”, lucru pentru care era acolo de ani ºi ani ºi asupra cãruia era intrebat, el spune „nu am pe nimeni”.

Oricat aþi fi de tentaþi sã ºtiþi dacã cel ce se arunca sau era aruncat primul in scãldãtoare era vindecat la tulburarea apei, subiectul important nu era acesta. Oamenii alergãtori dupã minuni de atunci, de mereu ºi de
azi, se reped sã vadã armata de vindecaþi de-a lungul anilor, a celor ce se aruncaserã primii in apã, defiland in jurul scãldãtorii ca o speranþã la intrecere pentru cei neputincioºi stand pe rogojini pe malurile ei sã se arunce primii. Evanghelia nu spune nimic despre acest lucru, ceea ce ne poate duce la gandul cã doar „se credea” acest lucru, in mod popular. Domnul nu i-a reproºat bolnavului cã nu i-a rãspuns la intrebarea pusã de El. Nici nu i-a zis „pentru cã nu ai pe nimeni, dupã cum spui, iatã cã te voi arunca Eu in scãldãtoare cand se va tulbura apa”. Domnul a fãcut abstracþie de scãldãtoare ºi de vindecatul prin intrarea in ea ºi a rezolvat problema de cãpãtai a bolnavului, nu boala, ci singurãtatea. S-a oprit langã el ca sã ºtie cã nu e singur ºi cã ARE PE CINEVA. Vindecarea a fost doar urmarea acestei NESINGURÃTÃÞI. „Scoalã-te” i-a zis Iisus, „ridicã-þi patul ºi umblã”. Bolnavul nu i-a replicat „cum Doamne, fãrã sã mã arunci in scãldãtoare?”. in acele clipe de intalnire cu Iisus, scãldãtoarea a fost uitatã ºi nu s-a mai fãcut nici o aluzie la ea. Ceea ce trebuia bolnavul sã inþeleagã, era cã el, panã ºi el, chiar ºi el, ARE PE CINEVA, ºi acel CINEVA era Iisus.

Pentru a nu fi „singur”, omul bolnav nu avea nevoie de scãldãtoare ºi nici de prieteni care sã-l arunce in apã, ci de Iisus, se vede din faptul cã dupã ce s-a fãcut sãnãtos el nu a rãmas acolo sã arunce pe alþi singuratici in scãldãtoare, ci a mers in Templu sã-L laude pe Dumnezeu unde Domnul l-a intalnit din nou ºi i-a spus „de acum sã nu mai pãcãtuieºti”. Mai este printre oameni situaþia de „a avea pe cate cineva” uneori mulþi, uneori mari, dar care sã insemne tot cã nu are pe nimeni. Se aude adesea „am pe cineva” sau „are pe cineva” cu referire la un om cu influenþã, sau sus-pus care il poate apãra, ajuta, „vindeca”. O rãtãcire. Un fals. Nu
pe cineva trebuie sã ai, ci pe un „anume” cineva, pe Iisus. inchipuiþi-vã bolnavi la scãldãtoarea Betesda cu relaþii la guvernatorul Ierusalimului sau la Templu, la mai marii preoþilor. Simplu. Ar fi plãtit cate patru voinici,
soldaþi de profesie pe malul scãldãtorii, care intr-o secundã i-ar fi aruncat in apele tulburate pe cei „ai lor”. Deºertãciune. Evanghelia nu raporteazã aceasta. Bolnavul de treizeci ºi opt de ani „nu avea pe nimeni”, dar alþii care aveau „pe cate cineva”, ce se intampla cu ei? Nimic. La urma urmei, la scãldãtoarea Betesda „nimeni nu avea pe nimeni” ºi fiecare avea nevoie sã-L aibã pe Iisus.

Aº asemãna lumea cu o Betesda imensã in jurul cãreia stau locuitorii pãmantului, puzderie, ºi in acelaºi timp singur fiecare. Nimeni nu are pe nimeni care sã-i izbãveascã de moarte in vreun fel oarecare ºi toþi ºi fiecare in parte simte cã e singur, spunandu-ºi parcã unul altuia „nu am pe nimeni” pentru cã in lipsa lui Iisus, chiar dacã s-ar avea unii pe alþii n-ar folosi la nimic.

Cu ingãduinþa dumneavoastrã dragi cititori, aº spune cã sentimentul de singurãtate e fals ºi afirmaþia „nu am pe nimeni” este greºitã. il avem pe Iisus Cel ce ne-a fãcut, Cel ce ne-a mantuit, care trece zilnic pe langã rogojina suferinþelor noastre intrebandu-ne „vrei sã fii in impãrãþia cea veºnicã?”. Incredibil – atata vreme cat nu avem pe nimeni sã ne ducã acolo.