Neprihanirea prin credinta (IV)

Si cel neprihanit va trai prin credinta…”

CONCEPTIA DESPRE NEPRIHANIRE IN EVUL MEDIU

Introducere:

   – In toate timpurile N.P.C. a fost inima operei de salvare a omului, singura cale spre Mantuire. Avraam a crezut pe Dumnezeu…  Romani 4:3

      Am inteles din cele expuse saptamana trecuta, atitudinea poporului iudeu din timpul lui Hristos: propria stradanie, sfortare iudaica dupa neprihanire, o AUTOSALVARE!!!

   – Isus si ucenicii au reasezat principiile doctrinei N.P.C.:

      a. In predica de pe munte…
      b. Fariseul Pavel a devenit ucenicul lui Isus  –  Filipeni 3: 9
      c. Doctrina Bisericii crestine despre N.P.C. a fost din nou eclipsata in timpul Ev. Mediu

INVATATURA PARINTILOR BISERICESTI

   1. Parintii apostolici

       – Istoricul Eusebiu vorbeste de: Clement, sfantul Ignatiu al Antiohiei, sfantul Policarp al Smirnei. Pentru ei INDREPTATIREA insemna mai degraba o insusire sau calitate decat un dar obtinut. Considerau ca indreptatirea poate fi castigata prin efortul omului, in urma gandirii lui despre Hristos; apoi efortul omului de a trai o viata noua.

          Caracteristic pentru ei era: nomismul, legalismul (accentuarea legii, adica: Evanghelia = legea noua a lui Hristos)

          Ei considerau ca INDREPTATIREA = o stare dovedita mai degraba prin asceza.

ASCEZA (gr. Askisis=exercitiu. Asa erau numite exercitiile militarului, antrenamentele atletului, exercitiul pentru dobandirea virtutilor morale)

Definitia ascezei: “Exercitarea tuturor fortelor psihofizice in vederea disciplinarii, a combaterii tuturor primejdiilor ce ameninta progresul moral, si a  punerii acestor forte in slujba desavarsirii, in slujba binelui”.

Prin asceza se cauta o crestere, o dezvoltare a vietii spirituale, o atingere a asa zisei sfintenii sau desavarsire crestina. Unii au luat asupra lor chiar suferinte voluntare, socotindu-se prin acestea “mai sfinti”. IOAN GURA DE AUR (344-407) a practicat un ascetism sever.

2. Parintii bisericesti

   AMBROZIE (339-397) – episcop la Milan

       – vesteste inca cu putere solia N.P.C. a lui Pavel, prin iertarea pacatelor

    AUGUSTIN (354-430)

       – ascultandu-l pe Ambrozie la Milan, se convinge de necesitatea Scripturii si Bisericii
       – pentru invatatura sa despre har a fost supranumit “Doctor gratiae”= doctorul harului.
       – el vorbeste de “gratia sanana”= harul vindecator, care transforma natura pacatoasa;  omul primeste o noua vointa, care inseamna revarsarea iubirii (infusio caritas)
       – se reaseaza libertatea, omul va fi capabil ca din vointa sa libera sa faca binele!!!

Sunt cunoscute CELE 4 TEZE CELEBRE CU PRIVIRE LA PACAT:

a.       Omul inainte de cadere putea sa pacatuiasca sau sa nu pacatuiasca
b.       Dupa cadere, omul nu putea sa nu pacatuiasca
c.       Dupa nasterea din nou, omul poate sa nu pacatuiasca
d.       Dupa glorificare, omul nu poate pacatui 

INVATATURA BISERICII DE APUS SI DE RASARIT

1. IN JURUL ANILOR 1000 – 1300

    – Conceptia despre har:
       Necreat (increata) = existent din vesnicii: pregateste calea indreptatirii
       Creat (creata) = revarsat pe pamant: duce la bun sfarsit indreptatirea, este calea mantuirii

    – Ce sa faca omul pentru primirea harului?
       Credinta si regretul fata de pacat sunt insuficiente pentru neprihanire!  Dar… constituie un merit corespunzator in obtinerea pe mai departe a harului!!! 
       Harul creat si inmultit, il face in stare pe om sa faca binele, ca sa-si castige meritul!

       TOMA DE AQUINO (1225-1274):

        Indreptatirea este o lucrare supranaturala si se realizeaza prin: revarsarea harului + virtutile omului!

2. DOCRINA DESPRE INDREPTATIRE A SINODULUI DIN TRIDENT (1545-1563)

     – Teologia romana recunoaste trei faze in indreptatire:
        a. pregatirea harului
        b. acordarea harului
        c. cresterea in har

   a. Pregatirea harului
       – este facuta de “harul actual” si are doua consecinte:
       1. Copiii minori sunt indreptatiti cu ocazia botezului, curatirea de pacatul stramosesc
       2. Majorii sunt chemati si treziti de harul actual, facandu-se apti pentru pocainta

   b. Acordarea harului
       – in aceasta fapta divina sunt doua momente:
       1. Iertarea pacatului stramosesc = schimbarea firii pacatoase. 
           De aici incolo in om ramane doar dorinta pacatoasa ca mijloc de incercare

       2. Acordarea harului sfintitor in urma caruia dragostea inunda firea omului.
           Harul acesta pune capat pacatului si sfinteste pe om.

   c. Cresterea in har
       – harul va deveni “eficient” numai daca cel indreptatit va conlucra cu harul divin,
         Facand fapte bune, care au valoare meritorie.

Trei categorii de merite in indreptatire:

   1. Meritul conventional: tinerea sarbatorilor, ascultarea liturghiei la sarbatori, tinerea  posturilor, cel putin o spovedanie anuala si o participare anuala la cuminecatura.
   2. Meritul echitabil: faptele care corespund legilor lui Dumnezeu si legilor bisericii
   3. Supracerinta: principiile Predicii de pe Munte – saracia voluntara, abstinenta totala,

       Curatia morala. 

Din acestea ia fiinta BANCA DE CREDITE A CERULUI – de unde se poate “cere”:

Har si merite!!!

3. INVATATURA BISERICII DE RASARIT
    – Pregatirea pentru neprihanire:  chemare (interioara si exterioara), regret fata de pacat, teama de pedeapsa pacatului, scarbire de pacat, dorinta de a cunoaste adevarul, botezul.

       Harul este primit si oferit de sacramente (un semn exterior si vizibil al harului interior) = insusi ritul in sine confera harul

    – Indreptatirea este vazuta din doua aspecte: 
      negativ: iertare de pacate, eliberare
      pozitiv: sfintire si plantarea unei vieti noi

   – Sfintirea = manifestarea exterioara a faptelor bune 

LA CE AU CONDUS ACESTE INVATATURI?

1. Slabirea rolului credintei
    – au astupat canalul harului divin  –  Efeseni 2: 8

2. Teologia meritelor 
    = anularea, nerecunoasterea neprihanirii gratuite  –  Romani 3: 24. 27
    = Banca de credite. Cultul sfintilor. Negarea mijlocirii lui Isus  –  1 Tim. 2: 5

3. Asezarea in prim-plan a traditiilor
    – manipularea harului, transmiterea lui de catre om: spovedanii, penitente
    – iertarea pacatelor cumparata cu bani, etc. 

4. Asezarea sacramentelor in locul credintei
    – conform Bibliei, credinta este singurul canal prin care se revarsa harul – Rom. 3: 22
    – “ex opere operato” = semnele opereaza indiferent de credinta, prin insasi puterea  administrarii. Sacramentele devin un scop in sine in loc sa fie un mijloc de a crede in Isus.

SA NU UITAM: “Cel neprihanit va trai prin credinta”

______________________________

de Viorel Dan. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.