Normalitatea hazului

Normalitatea hazului

Când deschizi curios această colecţie personală de epigrame,  faci un lucru normal. Dacă citind inscripţiile aflate pretutindeni, te apucă râsul, nu trebuie să dai curs primului impuls. Ca reprezentant al speciei dotate cu înţelepciune, cred că ai puţintică răbdare să vezi despre ce este vorba, poate că după aceea nu-ţi mai arde prea mult de distracţie.
S-ar putea să ai surpriza să-ţi descoperi caricatura agăţată pe perete, cu explicaţiile de rigoare. Sau poate nu eşti chiar tu, ci descrierea seamănă aşa de mult cu tine încât cineva ar putea să creadă că eşti tu.  Astfel ai ocazia să rămâi pe gânduri şi nu te mai pufneşte veselia fără rost. In cel mai fericit caz poţi să-ţi identifici un prieten sau un venerabil, prinşi în insectarul public, unde accesul este permis copiilor sub 14 ani fără acordul părinţilor. Aşa că ceea ce părea a fi o repriză de râs copios, poate deveni o sesiune de cercetări serioase în domeniul sănătăţii sufleteşti, publice şi private. Deci, când păşeşti pe această poartă a râsului, se cer luate o serie de precauţii.
Cu toate acestea, hazul este un lucru normal şi un semn de sănătate. Umorul este o dimensiune „built in” a creaţiei. Deci râsul este legitim şi permis. Ştiu că te gândeşti imediat că mai mult folos ai de la o casă de jale decât de la un parc de distracţii, şi este adevărat că cheltuielile de înmormântare sunt mai mari decât un bilet la grădina zoologică. Cei implicaţi în comerţul cu articole funerare, ştiu ei prea bine ce vreau să spun. Dar fiecare lucru sub soare îşi are vremea lui şi locul lui legitim.
Aşa că  venind între aceste pagini simte-te liber să râzi, chiar dacă o faci ducând mâna politicos la gură. Adu-ţi aminte că râsul sfinţilor şi cel al nebunilor nu diferă decât prin locul de unde vine sunetul şi semnificaţia cascadei de hohot care urmează. La sfinţi izvorul bunei dispoziţii se află în minte şi este înconjurat de valuri de bunăvoinţă sensibilă şi vindecătoare. Lor, zâmbetul le înfloreşte larg, generos, senin şi nevinovat. Nimeni nu este rănit şi nimeni nu se simte înjosit. Umorul celor curaţi la suflet este suav şi nevătămător ca joaca mieilor, sau ca dansul fulgilor de nea.
Rânjetul omului fără noimă se naşte din prea plinul inimii lui, gata să izbucnească la prima ocazie. El pândeşte tot timpul pe cineva  peste care să-şi reverse veninul şi se descarcă cu voluptate răutăcioasă, ori de câte ori găseşte cel mai mic prilej, aşteptând să-şi găsească pacea după fiecare repriză de inundaţii emoţionale. Dar, oricât ar spori doza de batjocură, starea de  rău devine din ce în ce mai greu de suportat şi de stăpânit. Soluţia ar fi simplă: transplant de măduvă divină. Aceasta ar zidi treptat o inimă nouă şi ar pune un duh nou şi statornic. Pe această cale, râsul ar deveni curat şi sănătos, fără efort special de a corecta un comportament greşit.
Orice om normal şi sănătos râde normal şi sănătos la timpul şi împrejurările cuvenite. Aici, la galeria lui Sima este locul ideal, iar acum este timpul potrivit să fii om normal. Stai calm dacă ceva nu-ţi place, şi nu te trece cu firea dacă te-a atins ceva. Râde când e cazul şi opreşte-te când ai ajuns prea departe. Dar mai ales încearcă să înveţi ceva, că Sima e dascăl şi nu-şi pierde timpul când încondeiază pe câte cineva.
Când se întâmplă ceva altfel de cum trebuie, el ia notă şi caută să facă lumea mai bună, punând punctul pe i şi căciuliţa pe celelalte litere cu moţ. Este o misiune delicată şi grea, dar el o poartă pe suflet, arătând că-i pasă de ce se întâmplă. Dă-i o mână de ajutor cum poţi şi ştii mai bine, că n-o să-ţi pară rău de loc. Ia atitudine şi poate o înţelege lumea că nu se mai poate merge oricum. Când nu mai ai ce face spune „La revedere!” şi vezi-ţi de treburile tale mai bine şi mai înţelept. Iar când te prinde dorul, vino să mai vezi ce-a mai scris Sima, şi tot aşa până o fi mai bine de tot.
Acum te las că am altă treabă, Pa!
Ion Buciuman – mai 2002.