Se spune despre celebrul matematician al antichitatii, Archimede ca, fiind foart e entuziasmat de descoperirea principiului parghiei, ar fi zis la un moment dat :”Dati-mi o parghie destul de lunga, si un punct fix in Univers, si voi misca Pamantul.” Raportat la subiectul existentei si spiritualitatii noastre, pentru noi ca oameni, acel punct fix din Univers nu poate sa fie decat Dumnezeu !
El este singurul punct de geneza si de referinta al existentei noastre in toate privintele. El este singurul punct de stabilitate si de sprijin, de inspiratie si de iluminare, singurul punct fix pe care putem conta in orice timp… si in orice imprejurare.
In cartea profetului Maleahi, la granita dintre cele doua ere istorice: era dinainte de Hristos, si era noastra, dupa Isus Hristos, Dumnezeu declara despre Sine urmatoarele: CITEZ „Eu sunt Domnul, Eu nu ma schimb!”
Putem deci conta si azi pe stabilitatea lui Dumnezeu. „In El avem viata”, scria apostolul Ioan, in ton cu apostolul Pavel, care recunostea despre Dumnezeu urmatoarele: „El este totul pentru noi” Iar prin proorocul Isaia, Dumnezeu ne adreseaza, peste veacuri, una dintre cele mai frumoase asigurari divine CITEZ „Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul…” (Is.54:10).
Prin actul supranatural al creatiunii Universului, care cred ca nu ar fi fost de ajuns daca ar fi lipsit actul supranatural al intruparii Creatorului Divin in familia noastra pamanteana, noi, tu si eu, am fost asezati in posesia a doua adevaruri extraordinare, concrete, si de neschimbat. Prin nasterea Sa ca om, Creatorul nostru, Fiul lui Dumnezeu, a devenit Fratele Nostru Mai Mare. Iar prin Numele Lui profetic, pe care avea sa-L poarte in lumea noastra, Isus Hristos ne-a oferit garantia vie, inscrisa chiar in intelesul Numelui Lui profetic: „Emanuel” – „Dumnezeu cu noi.”
Ce punct fix mai bun ti-ai mai dori in Univers, decat pe Dumnezeu ?
Oamenii au diferite perceptii despre Dumnezeu. Mi-aduc aminte de cartea cu titlul : „Dumnezeul tau este prea mic” scrisa de J.B.Phillips, un teolog, din Marea Britanie. In acea carte autorul zugraveste pe Dumnezeu, potrivit cu diferitele ipostaze in care oamenii si-L inchipuie pe Dumnezeu: fie ca fiind un bunicut simpatic si indulgent, sau un judecator fara mila, ca fiind un politist sau un Perfectionst Absolut . Dar Dumnezeu este diferit de ceea ce ne imaginam noi, si, daca El vrea o relatie cu noi, si nu religie, noi trebuie sa stim desigur, cum este El in realitate.
Dumnezeu doreste sa Il cunoastem in modul cel mai intim. El doreste sa fim siguri pe propria noastra conceptie despre El. Cu cat vei intelege mai bine cine este El cu adevarat , cu atat vei fi si mai interesat si mai motivat sa te folosesti de toate mijloacele pe care El ti le aseaza la dispozitie ca sa-L cunosti si mai mult si mai bine. Omul care nu a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu, se poate spune ca nu a ajuns sa traiasca. Acel om poate ca isi traieste viata materiala in deplinatatea ei, poate ca strange comori, sau poate detine chiar o coroana, dar daca nu a intrat in acea relatie de nobile aspiratii si trairi ale unui scop inalt, care sa onoreaze calitatea de a fi o fiinta spirituala, existenta noastra ramane neimplinita. „Dumnezeu este Spirit” ne spune Biblia. El este Sursa spiritualitatii noastre. De aceea trebuie sa-L cunoastem pe Dumnezeu.
Priveste cat de trist suna constatarea lui Dumnezeu, privind starea spirituala a poorului Israel din vechime: CITEZ „Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta.”
Poporul Israel de atunci, fara discutie, practica si se falea cu cu o religie plina de dogme si invataturi sanatoase, si un sistem de inchinare plin de semnificatii adanci, multe acte de religie personala. Religia lor cat timp a ramas inspirata si ancorata in Dumnezeu, le-a asigurat viata spirituala solida. Insa pierirea poporului,nu s-a datorat lipsei lor de informatii despre Dumnezeu,ci datorita unei necunoasteri personale a lui Dumnezeu. Nereusitele noastre in a ne ridica la o treapta mai inalta in evolutia noastra spirituala, se datoreaza pur si simplu nepasarii noastre de a cunoaste pe Dumnezeu, cat si datorita atasamentului nostru prea puternic fata de sistemul nostru de gandire conceptiile noastre despre viata.
In general vorbind, omenirea a incercat de-a lungul istoriei, sa cunoasca pe Dumnezeu, folosindu-se de trei mijloace sau cai de cunoastere.
Prima cale a fost intuitia. Aceasta cale ma face sa cred ca daca intuitile noastre cu privire la Dumnezeu ar fi fost in mod absolut corecte, atunci nu ar fi trebuit sa fie in lume nici un ateu. Toti oamenii sunt nascuti cu simtamantul launtric al existentei lui Dumnezeu.Dar acest simtamant launtric nu este de ajuns. Omul trebuie sa treaca dincolo de pragul intuitei, si prin interes si efort personal sa-L caute pe Dumnezeu si sa-L cunoasca. Intuitia nu e un mijloc lipsit de eroare. De pilda, in zone geografice unde oamenii continua si azi sa se inchine la zeii nationali sau de familie, facuti de maini omenesti, cei care se arata deschisi cunoasterii adevaratului Dumnezeu, El, Dumnezeu le sare in ajutor, se lasa gasit de cei care-L cauta si vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu.
A DOUA cale prin care oamenii au incercat sa cunoasca pe Dumnezeu, a fost ratiunea. Cercul filozofilor care au presarat istoria antica , au adunat si largit impresionant de mult tazaurul de cunostinte, despre lume si viata, dar acest succesul lor a fost partial. Stoicii, Epicurienii , Cinicii, si Peripateticii au sperat sa-L descopere pe Dumnezeu umbland pe coridoarele ratiunii lor, dar toate incercarile lor n-au dus la nici un rezultat. Marele poet grec Simonides, cand a fost intrebat daca poate sa dea o definitie a lui Dumnezeu, a cerut sa i se acorde cateva saptamani de meditatie, dupa care a venit cu acest raspuns: „Nu stiu cum se face dar, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai mult nu Il cunosc.” In ciuda reputatiei de care s-a bucurat filozofia secolelor antice, apostolul Pavel avea sa scrie Bisericii primului secol din Corint cuvintele „intelepciunea lumii n-a cunoscut pe Dumnezeu.” Ce s-a intamplat apoi cu Filozofia antichitatii ? Refuzand sa ia in studiu pe Dumnezeu, in secolele care au urmat, ea a decazut in Agnosticism, si in cele din urma, dupa alte secole sucombat lamentabil in Ateism.
A treia cale pe care oameni au incercat sa cunoasca pe Dumnezeu, a constat in folosirea celor cinci simturi, sau calea Stiintelor Naturale. Dumnezeu insa este de natura spirituala, si nu fizica. De aceea,lucrurile de natura spirituala, nu se pot discerne si intelege decat pe cale spirituala. Iata ce scria ap. Pavel in continuare aceleiasi Bserici din Corint. CITEZ : „Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Spiritul Sau, caci Spiritul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu… „nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Spiritul lui Dumnezeu. Si noi n-am primit spiritul lumii , ci Spiritul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.” (1 Cor.2:10-12).
Stand fata in fata cu datele oferite de Stiintele Naturii, Credinta, ar fi trebuit sa fie considerata ca fiind al saselea simt, dar oamenii Stiintelor Naturii s-au ingamfat si triumfat cu explicatiile lor despre Dumnezeu, au discreditat si au batjcorit, credinta, tratand-o ca fiind ignoranta, si obscurantism. A refuza sa te folosesti de-al saselea simt, inseamna sa-ti inchizi pentru totdeauna posibilitatea de a vedea, intelege si cunoaste in mod pozitiv pe Dumnezeu, cat si orice adevar centrat in El.
Doresc sa continuam subiectul cunoasterii lui Dumnezeu.
PE DATA VIITOARE.
Octavian Cureteu
