Oda Creatorului

Oda Creatorului

Rom 1.19: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat.” NTR
Sabatul – un semn de amintire despre Creaţiune, Creator, apartenenţă, familie, origine, destin…
Îl poţi cunoaşte pe Creatorul Universului nu doar privind uimit prin telescopul Hubble la cerul înstelat, ci şi atunci când privești la viaţa şi lumea din jur, la Pământul nostru, printr-un binoclu.
Îl poţi cunoaşte pe Creator, nu doar privind la minunile din jurul nostru – creaţiunea exterioară, ci şi atunci când privim la noi înşine – Omul, coroana creaţiunii, adică la creaţiunea interioară.
Îl poţi cunoaşte pe Creator, nu doar privind la tainele organismului uman biologic, cu armonia dintre părţi şi controlul perfect endocrin şi nervos al acestei complexităţi fantastice, de la metabolismul celular şi până la reflexele sistemului nervos central, reglajele sistemului nervos vegetativ şi procesele complicate ale psihismului  uman aflat în permanentă modelare, ci şi la interior, la sufletul nostru pur care are nevoie de tot atâta armonie, reglaj, control şi remodelare, dar care spre deosebire de corp, care degenerează din zi în zi, îmbătrânind puţin câte puţin, acesta (sufletul) se dezvoltă într-o direcţie sau alta, an de an şi zi de zi.

Minunile sufletului!…
Minunile sufletului ne vorbesc tot atât de mult despre Creator, ca şi minunile trupului:
–    NEVOIA DE APARTENENŢĂ,
–    BUCURIA RELAŢIILOR SOCIALE NORMALE
–    PRIETENIA
–    ÎMPLINIREA FAMILIALĂ,
–    CONŞTIENŢA UNEI ORIGINI NOBILE, ÎNALTE,
–    CHEMAREA UNUI DESTIN LUMINOS, PLIN DE SENS,
–    ECHILIBRUL UNEI CONŞTIINŢE ÎMPĂCATE,
–    PLĂCEREA DE FRUMOS,
–    DORINŢA DE CREŞTERE, DEZVOLTARE, MATURIZARE,
–    RESPECTUL PENTRU VALORI ŞI VIAŢĂ.
Toate acestea ne vorbesc despre o entitate la fel de complexă, ca şi organismul biologic: „Omul nostru interior”, aşa cum îl numeşte Pavel:
„Chiar daca omul nostru de afară se trece, omul nostru din lăuntru se înnoiește din zi în zi „ 2 Cor 4.16
Tocmai acest mers invers, paradoxal este un motiv de a ne aminti de Tatăl: în timp ce organismul nostru slăbește, îmbătrânește și chiar statura noastra scade, sufletul nostru, spiritul nostru întinerește, se întărește, pregătindu-ne pentru marea Revedere, Glorioasa Întâlnire care parcă ar fi cumva imprimată în ţesătura sufletului ca un model ascuns de care adesea nu ești conștient, dar care încetul cu încetul se desface înaintea conștienței noastre ca un destin care ne cheamă acasă.
Câteva cuvinte, simbol al câtorva experiențe fundamentale, primare, ajung să ne domine setea sufletească, frământările interioare şi căutarea existenţială: TATĂL, ACASĂ, BINE, IERTARE, ÎMPREUNĂ. Chiar şi numele pe care îl avem este un semn al apartenenței, al dependenței, – el este primit de la cel care ne-a născut sau ne-a crescut și ne vorbește „volume” despre o iubire inexplicabilă într-o lume doar materialistă.
De unde iubirea intr-o lume doar animalică, evoluționistă?
De unde setea sufletească și dorul după ceva ce n-am văzut niciodată?
De unde radarul acesta care ne atrage spre origini precum păsările  călătoare care la vârsta adultă migrează distanțe uriașe până la locul în care și-au câștigat libertatea spărgând o coajă de ou?
Cine ne-a invățat pe noi și pe ele să dorim Înaltul?
Dr. Dinu Costin
Sursa foto: www.imaginealuidumnezeu.ro