Era o zi rece de iarna. Parcarea bisericii s-a umplut repede. Iesind din masina am observat ca membrii bisericii sopteau intre ei in timp ce se indreptau spre biserica. Apropiindu-ma am vazut un om rezemat de zidul exterior al cladirii. Aproape ca era intins, ca si cum ar fi dormit. Avea pe el o haina lunga, care era aproape numai petece si o palarie ii acoperea capul, fiind trasa in jos, asa incat nu i se vedea fata. Purta incaltaminte care parea veche de 30 de ani, prea mica pentru picioarele lui, cu gauri prin care ieseau degetele.
Am presupus ca era un om fara adapost si ca dormea, asa ca am intrat pe usa bisericii. Am avut partasie cu fratii cateva minute, iar cineva a adus vorba despre omul care statea intins afara. Oamenii au inceput sa sosoteasca si sa barfeasca, dar nimeni, si nici eu, nu s-a deranjat sa-l invite inauntru.
Peste cateva minute incepea serviciul divin. Asteptam ca pastorul sa ia loc si sa ne imparta Cuvantul, cand s-au deschis usile bisericii si omul fara adapost intra in biserica pasind pe culoar cu capul plecat. Oamenii au inceput sa se nelinisteasca si sa bolboroseasca. El s-a urcat la amvon si-a dat jos palaria si haina si inima mea s-a oprit. Era pastorul nostru….. El era „omul fara adapost.“
______________________________
de Ionica Raceala – Culegere. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
