Omul – fiinta sociala
Da, chiar şi în secolul 21 omul este o fiinţă socială, care are nevoie de un anturaj şi de susţinerea celorlalţi în momentele dificile. Fiecare dintre dumneavoastră este de această părere, sper! Atunci cum se face că, în loc să avem relaţii tot mai bune – pe baza experienţei anterioare a omenirii!- relaţiile noastre sunt din ce în ce mai sărace, mai îşelătoare şi mai sporadice?
Oare nu alegem noi strâmb, când punem mai presus decât familie, prieteni, colegi sau simple cunoştinţe şi vecini, lucruri impersonale ca programe TV, filme, distacţii în care nimeni nu ne contrazice (nefiind oameni reali, acolo, cu noi); în schimb suntem zilnic modelaţi de ţelurile, visele şi dorinţele altor oameni, pe care noi le luăm de bune fără să le filtrăm, fără să cârtim sau să gândim. Acesta este un mare pas înainte realizat de Media şi un altul înapoi, străbătut cu frenezie de rasa umană.
Reclamele, filmele, articolele din reviste, programele distractive şi altele de acest fel, ne aduc în lumină anumite criterii de inteligenţă, frumuseţe, spunându-ne la tot pasul ce e bine şi ce e rău, frumos sau important. Bărbaţi şi femei printre noi se consideră acceptaţi în conformitate cu acele prestabilite criterii (femei slabe şi bărbaţi duri sau bogaţi, de ex.). Media ne vinde iluzii într-un mod agresiv şi chiar abuziv, considerând faptul că fiecare dintre noi e asaltat de o cantitate impresionantă de informaţie vizuală şi auditivă, pe care nici măcar nu o solicităm în vreun fel… Aceasta face parte din lumea modernă a zilelor noastre, zi de zi.
Cu cat este mai inoportună, informaţia ne manipulează cu mai mult succes. Ne dorim să fim mai frumoase şi mai slabe, comparându-ne cu modelele. Dar nu stim cât cheltuiesc ele pentru aspectul lor fizic. Iar dacă ne gândim la asta, ne dorim tot atât de mulţi bani cât au ele. Dacă am gândi realist, am înţelege că adevărul şi valoarea stau în altceva… Ne cheltuim banii pe ‘tratamente’ presupunând că ar putea sa ne ajute să nu îmbătrânim…dacă e posibil pentru elite, de ce nu şi pentru noi?
In final, trist dar adevărat, cel sau cea de lângă noi nu mai este la fel de interesant(ă), competitiv(ă) ca înainte sau nu mai prezintă destule avantaje! Devenim şi ipocriţi, nu doar manipulaţi, dar nu peste noapte, ci în timp, educându-ne cu ceea ce Media ne oferă. Alegem să ne hrănim mândria, nu înţelepciunea. „Căci tot ce gândim pe parcursul unei zile ne şi hrăneşte mintea”.
De aceea este aşa de importantă direcţia în care ne îndreptăm gândurile, interesele, preferinţele, sentimentele şi în final acţiunile. Ne lăsăm hrăniţi de Media pentru ca după o vreme, mai lungă sau mai scurtă, să ne trezim ca după un vis, încolţiţi de trăsături de caracter pe care nu le mai recunoaştem nici noi, pe care nu le dorim şi mai mult, pe care le-am dezavuat la alţii… Ne privim cu atenţie, dar ca prin pâclă deasă, şi ne e dor să ne recunoaştem în oglinda pe care cei dragi ne-o pun înainte. Oare de ce nu ne putem apăra? De ce nu ne mai vedem clar? De ce pretind ei că nu mai suntem ce am fost? Cum de am ajuns la un aşa de pustiitor divorţ, când în tot acest timp am crezut că suntem în relaţii bune cu toţi şi că ne iubim partenerul ca la început?
Nimic nu apare din nimic. O hotărâre de astazi ne va aduce –peste un timp- în faţa acelei oglinzi în care să ne privim uimiţi, cu ochi inceţoşaţi, incapabili de a mai defini cine suntem cu adevărat. Am început cândva să alunecam şi să ne contrazicem propriile convingeri şi valori. Am fost din ce în ce mai ocupaţi cu nenumarate treburi…pe care dealtfel nu le aveam în plan… Am devenit tot mai reci şi mai străini de tot ce fusese adevărat şi real pentru noi… Ne-am înstrăinat chiar de cei mai dragi şi mai apropiaţi.
Media nu poate fi acuzată la divorţ…dar a avut un rol important în ‘dezvoltarea’ noastră. Am devenit dependenţi de o sursa de informaţie şi de putere, care ne promite totul şi nu ne dă mai nimic în schimb. Pofta a fost primul pacat în lume şi s-a îngemănat cu mândria. Când Media îşi face bine treaba, poftim ce nu ne trebuie, în timp ce considerăm că ne trebuie, dintr-o dată şi fără greş!
Reclama îşi face simţită influenţa subtil, fie că vrem sau nu să recunoaştem. Poftim mult şi primim prea puţin în schimb, după ce ne-am conformat standardelor sugerate de reclame. Constatăm că ceea ce ne-am dorit nu e chiar aşa cum ne-a fost sugerat, poate că nici nu ne trebuia… Dacă nu suntem vigilenţi, am putea repeta scenariul acesta la nesfârşit! Ar fi poate mai util să ne reamintim de principiile, valorile şi priorităţile noastre, înainte de a lua mărunte hotărâri care ne pot schimba însa radical caracterul şi relaţiile.
Cum am putea aştepta să găsim sprijin în alţii, dacă noi nu petrecem timp să îi ajutăm pe ei? Cum ar arăta relaţiile noastre dacă am petrece timpul cu cei importanţi în viaţa noastră, altfel decât pur şi simplu stând fizic unul lângă altul, dar necomunicând nicicum, pe toată durata unui film? Interesant este că, atunci când încercăm să comunicăm în timpul filmului, nu facem decât să ne atragem dezaprobarea celorlalţi, fiindcă pur şi simplu îi deranjăm!
Cum ar fi viaţa de familie schimbată dacă televizorul sau DVD player-ul ar fi folosite atât de rar încat să ne confere libertatea de a fi noi înşine în compania celor dragi? Cum ar fi viaţa fără ştiri, dar cu ştiri despre cei pe care pretindem ca îi iubim mai mult decât orice? Cum ar fi familia în care copiii nu sunt alungaţi spre surogate ca jocurile pe computer, ci petrec timp de neuitat în jocuri cu părinţii? Intr-un cuvânt, cum ar fi viaţa noastră dacă am alege să nu ne facem un stăpân sau un idol venerat, din activităţi (incluzând Media) care ne îndeparteaza unii de alţii, de Dumnezeu şi de ţelul pe care ni l-am propus?
Dacă ne uităm în urmă cu onestitate, la atitudinea pe care am avut-o atunci când unul dintre cei dragi ne-a întrerupt în timpul vizionării unui film, ca să ne spună ceva ce şi-au adus aminte, ceva important pentru ei, ar trebui să recunoaştem că nu ne stabilim priorităţile în concordanţă cu valorile şi scopurile pe care le urmărim. Uneori nu ne gândim la priorităţi deloc. Dacă am face-o, am realiza cu surprindere că relaţiile noastre sunt cu mult mai importante decât un film, un program distractiv, ştirile sau sportul. Oamenii sunt totdeauna mai importanţi!
Sigur, am fost întrerupţi (fără mila şi consideraţie!) dar toţi suntem oameni şi toţi putem uita…toţi avem impresia că trebuie să comunicam ceva important imediat. Puse în balanţă, relaţia cu cei dragi şi activitatea ce nu se vrea a fi întreruptă, comparaţia e ridicolă în sine însăşi. Totuşi, noi adesea alegem să repezim pe cei dragi, simţind că ne sunt atacate drepturi elementare, când ei, -mici sau mari-, ne întrerup cumva, lipsit de consideraţie. Mândria ne spune că ei ar trebui să respecte faptul că suntem ocupaţi, nu? De cele mai multe ori suntem ocupaţi cu Media. De unde venim? Cum am ajuns aici? Insensibili la nevoile emoţionale (şi nu doar) ale celorlalţi?
Drumul pe care am paşit pentru o vreme, pas cu pas ne-a abătut de la promisiuni şi principii îndrăgite. Media ne-a ‘ajutat’ să ‘evoluăm’. De la stadiul de oameni (sociabili) interesaţi de oameni, la stadiul de oameni interesaţi de lucruri şi servicii. In tot acest timp în care gusturile noastre s-au lăsat schimbate în conformitate cu cerinţele ‘actuale’ ale Media, noi am neglijat persoane reale, care au suferit din lipsa de comunicare cu noi, din lipsa de afecţiune împărtăşită, poate chiar din lipsa de înţelegere…
Probleme imaginare au luat treptat locul problemelor reale pe care oamenii le au şi le discută între ei. Când noi suntem foarte ocupaţi cu activităţi egoiste şi chiar dăunătoare (Media rămâne în discuţie), cei de lângă noi suferă; trece un timp până să îşi dea seama ce se întâmplă cu relaţia în (de)cădere liberă. Intr-o bună zi ajung să vadă că interesele noastre nu mai sunt aceleaşi, poate chiar nu mai tragem la aceeaşi căruţă, împreună cu ei… Uneori avem impresia că nu am făcut nimic rău, că nici nu ne-am schimbat. Cum se face atunci că relaţiile sunt tot mai sărace şi mai sleite? Cât timp am petrecut cu aceleaşi persoane pe vremea când le iubeam cu pasiune? Cât timp petrecem azi? Cum se face că noi nu stim exact cum se simte cel sau cea de lângă noi? Doar presupunem că totul e ca înainte!
Ceea ce este mai interesant, în tot acest timp în care am dat atenţie unor ‘nevinovate’ plăceri (egoiste, după cum apar în lumina bunului simţ şi a rezultatelor) mai mult decât s-ar fi cuvenit, considerând relaţiile cu cei din jur…în tot acest timp am fost privaţi de comunicarea drăgăstoasă cu Cel ce ne iubeşte la fel, dar suferă mai mult din cauza relaţiei slăbite chiar şi cu El. Dumnezeu este lângă noi mereu. El aşteaptă să fim prieteni şi să Il iubim ca pe un Parinte, Soţ sau Prieten intim – sau toate la un loc.
Cât timp am risipit fără să fi observat că Prietenul nostru e lăsat undeva departe, în întuneric? Cât de des putem să conversăm cu El, în timp ce privim un program sau un film? Cât de aproape Il mai simţim după ce filmul de acţiune s-a sfârşit? Ce ne mai îmbie să Il chemăm pe El să ne ţină companie, după două ore de acţiune şi război sau lupte crâncene, intrigi şi mizerie umană? Violenţa sau sexul desluşit sunt un abuz emoţional de care Bunul nostru Dumnezeu doreşte să ne scutească. Ele ne altereaza judecata şi simţurile… Alegerea ne aparţine, fără excepţie, ca întotdeauna.
Nu în ultimul rând, tot acest timp petrecut cu Media putea fi folosit într-un mod lipsit de egoism, pentru a face ceva pentru sau cu cineva. Sunt rare situaţiile când oamenii sunt nerecunoscători, dar chiar şi atunci, noi putem avea deplină satisfacţie că am lucrat în favoarea cuiva. Când alegem să dăm, implicit primim. Timpul petrecut ajutând pe altcineva ne aduce răsplătire de la Dumnezeu şi mulţumire de sine. Ce se poate compara cu un om obosit fizic şi satisfăcut emoţional şi moral?
Dăruirea de sine ne aduce mult mai multă bucurie decât timpul petrecut în lecturi de calitate incertă sau distracţii care în final se arata a ne diminua puterile morale. Şi apoi, nu se dezvoltă oare relaţii sănătoase, când lucrăm unii pentru alţii? Oricine căruia îi place să ajute pe alţii, se ajuta pe sine, primind aprobarea lui Dumnezeu şi a celor din jur. Aşa se dezvoltă o personalitate plăcută, plină de bucurie şi întelepciune. Astfel de activităţi ne ajută să preţuim pe cei din jur şi să le fim cu adevărat de folos.
Realizez ca o discutie despre Media poate sa se extinda la nesfarsit, cu argumente pro si contra. Deoarece cunoastem argumentele pro pe care oricine le poate enumera si sustine cu ardoare, eu continui sa privesc la acele motive pentru care Media nu este cel mai bun tovaras de drum…ori mai bine zis de canapea. Am vazut deja cum ne poate pacali si cum ne poate ajuta sa pierdem mult prea mult timp in cautare de informatie iar acum as dori sa ma opresc asupra departamentului distractii, oferit de Media.
Nu vreau sa credeti ca distractiile sunt totdeauna privite in mod negativ, si nici ca ar trebui sa fim posaci in timpul nostru liber. Dimpotriva! Cred ca ar trebui sa staruim intr-o atitudine pozitiva, veseli si fericiti, indiferent de circumstantele in care ne aflam. Suna demagogic? Nu tocmai, daca luam in consideratie faptul ca avem un Creator care ne iubeste atat de mult incat este dispus sa petreaca cu noi fiecare moment al zilei, si cand muncim sau studiem, si cand ne odihnim.
Aici ar incapea o paranteza, referitoare la odihna activa, termen uzual si cu siguranta prea uzat in trecutul comunist, dar care nu si-a pierdut pe de-a-ntregul sensul si menirea. Cunosc barbati care se relaxeaza gatind si femei ce urasc gatitul; batrani (si nu numai) care se bucura si se odihnesc gradinarind, in timp ce majoritatea adolescentilor ar considera munca in gradina o corvoada de pe timpul bunicii…si exemplele ar putea sa continue. Ideea esentiala este sa te ocupi cu ceva folositor tie si altora, chiar daca aceia sunt doar cei din familia ta, in timp ce te bucuri de natura sau chiar de o placuta si incitanta conversatie.
Odihna activa poate fi adancirea intr-un hobby –cum am mentionat mai sus, sau chiar o munca usoara depusa in folosul altcuiva. Pentru cei mai tineri se poate gasi oricand un companion mai in varsta care are nevoie de un pic de ajutor. Petrecand timp cu si pentru altii ne aduce satisfactia de neegalat a jertfirii de sine si nu in ultimul rand, aprobarea cerului.
Sa ne intoarcem insa la distractii; toti avem nevoie de ele. Astazi lumea care traieste in centrele aglomerate nu mai iese la poarta sa stea de vorba cu vecinii (desi se mai intampla totusi, la usa de la intrare a blocului!). In ziua de azi tinerii merg la restaurant (Mc Donald’s, de exemplu), la film sau video, ori se opresc ore intregi in fata ecranului TV sau a computerului; mai sunt si discotecile si petrecerile galagioase (pe care, sincer vorbind, nu le-am agreat la nici o varsta!). Ce vad eu rau in toate astea?
Totul si nimic; asa cum si apostolul Pavel spune, “Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate zidesc. Nimeni sa nu-si caute folosul lui, ci fiecare sa caute folosul altuia”(1 Cor. 10:23,24). Ne putem indrepta spre locuri decente unde sa intalnim persoane de varsta apropiata cu care sa avem ceva in comun, atata timp cat acel ceva ne inalta standardele morale si nu dimpotriva. Poate ca ar trebui sa ne alegem distractiile in asa fel incat sa ne reprezinte atat pe noi cat si pe Dumnezeul care ne vrea in siguranta din toate punctele de vedere. In oricare tip de distractie exista un domeniu (mai mult sau mai putin inchis – vezi matematica!) degradant, ceea ce nu il face insa, in mod automat, de nedorit! Limitele dintre sigur si nesigur, moral si imoral, frumos si urat, sunt de multe ori invizibile si insiduase.
Sigur, veti spune, dar asa se distreaza lumea astazi! Cata satisfactie avem de pe urma acestor distractii, insa? Cu ce gust ramanem la final? De ce nu am incepe sa ‘monitorizam’ senzatiile si gandurile pe care le avem, dandu-le mai mult credit atunci cand ceva pare sa nu fie tocmai in regula?! De multe ori simtim ca nu e bine ce facem dar continuam; avem nevoie sa invatam sa spunem ‘nu!’ inainte de a fi prea tarziu. Avem nevoie sa ascultam glasul acela interior, care ne previne si care este constiinta nostra, prin care Dumnezeu ne vorbeste cu soapte calde, pline de dragoste si uneori cu durere…
Apoi, veti spune, ce e rau in a vedea filme cu cei dragi, nu tot impreuna suntem? Categoric, nu! Suntem cu trup si suflet implicati in actiunea filmului, suferim si ne bucuram cu personajele lui, dar nu suntem impreuna cu cei dragi, ci doar alaturi de ei, intr-un acelasi spatiu si timp. Ne separa insa o lume intreaga, o lume imaginara, straina.
De fapt noi alegem sa ne implicam in povesti total straine noua, indepartandu-ne de cei dragi, fiind tot mai indiferenti la nevoile si trairile lor. Pe cand se termina filmul, fie mai vrem sa urmarim un altul, fie suntem mult prea osteniti pentru a mai avea timp sa petrecem impreuna cu familia sau prietenii. Nu stim -si nu avem timp sa aflam- cum se simt ei, ce gandesc si ce nevoi au. Dumnezeu nu vrea ca noi sa ne incarcam emotional cu povesti straine de viata noastra… El stie ca emotiile sunt o parte importanta in viata de zi cu zi si vrea ca noi sa ne pastram resursele pentru a putea fi capabili sa ne rezolvam problemele noastre, ceea ce oricum, ne solicita suficient de mult si de intens.
Asta nu inseamna totusi ca Dumnezeu ne vrea egoisti, ci doar intelepti. A ne implica in viata altora, a le oferi tot ajutorul de care au nevoie, incurajandu-i si motivandu-i in nevoi, este tot ceea ce putem face mai bun. Schimbul de energie, daruire, sentimente si partasie care are loc intre doi oameni care lucreaza impreuna este de o inestimabila valoare, in comparatie cu orice ar putea Media sa ne ofere.
Media ne poate oferi informatie de valoare, dar din pacate, nu numai: este o afacere in care se investesc bani, cerand in schimb de la noi, timp. Timpul este insa valoarea noastra de pret si ar trebui sa il folosim cu intelepciune, intrebandu-ne in mod constant unde ar trebui sa fim in fiecare clipa, asa incat sa avem satisfactia ca am trait pe deplin si lipsit de egoism, orele fiecarei zile. Cunoscand si respectand prioritatile pe care le-am stabilit deja, fiind disciplinati deci, ne poate aduce mari satisfactii atat noua cat si celor dragi noua. Toti apreciem cand cineva petrece timp de calitate cu noi, pur si simplu pentru ca ne iubeste, adevarat?
Bine, atunci cum sa ne alegem distractiile? Simplu, intreband si sincer dorind sa aflam, pe cel care ne e aproape. Vom avea astfel surpriza sa descoperim ca o plimbare ar fi mai de dorit decat un film ori discoteca. O discutie adanca, unde fiecare comunica sentimente nespuse inca si ganduri sau idei, ar putea sa ne ajute sa ne apropiem nesperat de mult. Am putea intelege astfel ce gandeste celalalt cu adevarat; am putea avea surprize, dar ele conduc la o mai adanca relatie, o mai buna intelegere si la hotarari importante. Suntem adesea surprinsi sa aflam ca nu stim prea multe unii despre altii, ca nu stim prea multe nici despre noi insine. Dumnezeu ne cunoaste insa mai bine si stie ca avem nevoie unii de altii; El alege chiar sa se foloseasca de oameni, atunci cand vrea sa ne ajute. De aceea vrea sa ne foloseasca si pe noi, cand ne trimite sa facem ceva pentru altii.
Intreband pe Dumnezeu, nu in ultimul rand, ne va da cea mai mare satisfactie, conducandu-ne spre tinte noi si aventuri interesante, lectii de viata de mare pret, care nu ar putea fi inlocuite de soiul acela de distractii ieftine, la indemana, dar care in realitate ne stafidesc emotional si ne instraineaza unii de altii. Cum ne poate Dumnezeu ajuta in alegerea distractiilor? Atunci cand citim cuvantul Sau, devenim tot mai familiari cu El, cu cerintele si standardele Sale inalte, cu ceea ce Il bucura ori Il intristeaza; apoi dorim sa Il cunoastem mai bine si urmandu-L, descoperim satisfactii noi, irezistibil de dulci. Dezvoltam astfel o realatie de prietenie cu Dumnezeu, descoperindu-L pe El pas cu pas, cat si noi directii in care ne va conduce intelepciunea Sa nelimitata si dragostea sa binevoitoare. Atunci cand stim cum sa ne lasam condusi de El, ne simtim in siguranta, iubiti, avand un fel de pace pe care nimic din lumea in care traim nu ne-a putut-o da.
Revin, simtind nevoia sa mai adaug cate ceva gandurilor mele relativ la impactul pe care Media il are asupra fiintei umane. Media, acest mijloc de informare care s-a transformat intr-o afacere profitabila, absorbindu-ne nu doar timpul pretios ci si personalitatea… Am fost extrem de surprinsa descoperind ca observatia mea referitoare la tineretul care pare sa devina tot mai instrainat si singuratic, a fost considerata cu ingrijorare si cercetata in America de nord.
Articolul ‘You Gotta Have Friends’ de Robert Putnam, aparut in revista Time (Canadian edition/July 3,2006) prezinta rezultatele cercetarilor unui grup de sociologi care au comparat studiile din 1985 cu cele din 2004, raportand cu surprindere si ingrijorare, o scadere de o treime a numarului celor cu care americanii ar fi dispusi sa discute ‘probleme importante’. Studiul in cauza se numeste sugestiv ‘Social Isolation in America’.
Autorul, profesor la universitatea din Harvard, afirma ca ar fi tras un semnal de alarma cu sase ani in urma, la care sociologii au reactionat cu indoiala si suspiciune. Putnam banuieste ca ar mai putea sa treaca inca zece ani pana ce americanii sa accepte ca legaturile sociale in comunitatile din Statele Unite sunt pe cale de disparitie.
Toate studiile, vechi si noi arata ca generatia care are acum intre 50 si 60 de ani, asa-numitii ‘baby boomers’, sunt mult mai singuratici decat parintii lor, in timp ce copiii lor sunt inca si mai izolati din punct de vedere social. In mod constructiv si inerent, specialistii isi pun intrebari, printre care si ‘de ce?’ Au fost adusi in discutie mai multi factori, dar Putnam crede ca TV este cel mai vinovat de crearea unei asemenea izolari in societate; printre efectele deja bine-cunoscute in America ale acestei izolari, autorul enumera: blazarea si lipsa de interes a copiilor in a fi de succes, cresterea criminalitatii, pipernicirea generozitatii si moartea prematura.
Desi ar putea parea exagerat, este totusi adevarat ca oamenii care traiesc inconjurati de prieteni si familie, avand relatii puternice si sanatoase, au nu doar o viata mai lunga, ci si o calitate a vietii (inclusiv batranetii) deosebita; cei care apreciaza si in consecinta petrec mai mult timp cu si pentru alti oameni, sunt mai fericiti, satisfacuti sa isi implineasca scopul vietii lor oferind si primind afectiunea si aprecierea celorlalti. Pentru astfel de oameni relatia e mai importanta decat regulile, ori lucrurile (posesiunile), asa incat, in mod evident, ei petrec timp cu altii in loc sa fie mai mereu singuri cu TV, carti, reviste, computere sau alte distractii care alieneaza, mai mult decat sa apropie oamenii.
Este interesant si nu intamplator ca oamenii acestia tanjesc dupa o implinire pe care ei stiu ca o pot gasi doar in relatiile pe care le construiesc, caramida cu caramida, depunand eforturi inteligente si rasplatite pe deplin. Asemenea relatii de valoare nu se nasc din senin, si nu se intretin de la sine; ba mai mult, asemenea relatii care satisfac si imbogatesc sufletul nu se cladesc in fotoliu la TV sau cu reviste – ci se intaresc prin daruire reciproca si comunicare fara prejudecati.
Relatiile acestea miraculoase si de invidiat pornesc firesc de la respect reciproc, acceptarea diferentelor si consideratie pentru ceilalti, punandu-i mai presus decat sinele. Asemenea relatii puternice si sanatoase se bazeaza pe dragostea pentru oameni, dragoste care inseamna mai mult decat acea fluturare in piept sau stomac, pe care o numim mai curand atractie fizica, dacat dragoste. Iubirea aceasta de oameni, iarasi, nu este ceva cu care ne nastem, ci porneste de la Dumnezeu, unde isi are salasul; cerandu-I lui puterea de a-i iubi pe ceilalti ca pe noi insine, descoperim noi si minunate punti si portite care ne leaga misterios si duios de orice fiinta omeneasca.
Cei care isi fac un obicei si o onoare din cererea adresata lui Dumnezeu de a fi ajutati sa iubeasca oamenii asa cum ii iubeste El, aceia vor primi darul acesta de pret si vor fii fericiti sa fie de folos celorlalti. Ei se pot ridica astfel la o treapta mai inalta a conditiei umane, deasupra sentimentelor marunte care ne tulbura zilnic pe plan emotional; ei vor privi invidia, mandria si egoismul ca nimicuri aducatoare de tulburare si le vor ocoli cu staruinta, fiind atenti mereu sa nu cada ispitei de a le nutri.
Daca ne intrebam cum ne putem alege prietenii de care avem atata nevoie, raspunsul vine de la sine: intrebandu-L pe cel mai bun prieten al nostru, Dumnezeu. El ma cunoaste si pe mine si pe cei cu care as putea fi tentata sa vreau sa dezvolt o relatie de prietenie mai adanca. De ce mi se pare asa de simplu sa ma indrept spre Dumnezeu pentru orice intrebare, problema sau dorinta as avea? Doar pentru faptul ca El mi-a dovedit ca ma iubeste, asa incat Il iubesc si eu, ca un raspuns firesc.
Dar si fiindca mi-a dovedit ca este acolo pentru mine, oricand am nevoie de El. Si pentru ca imi raspunde chiar si la intrebari simple, la care as putea raspunde si singura, fara sa-L mai ‘deranjez’. Sau poate tocmai fiindca El nu e deranjat niciodata, de nici una dintre intrebarile mele…ci dimpotriva, isi doreste asa de mult sa ma conduca in toate – dar toate alegerile mele, incat ar prefera sa Il las pe El sa aleaga pentru mine intotdeauna, din moment ce El stie cel mai bine ce este cel mai bun pentru mine, iar eu nu.
Cu cat mai des Il las pe El sa aleaga in locul meu, cu atat mai linistita sunt si am pacea de care as fi lipsita, ingrijorandu-ma pentru tot felul de detalii mici sau mari, lucruri obisnuite ori de mare importanta… Desi nu spun ca este usor, afirm cu tarie ca este cel mai de pret sa invat sa ma consult cu Dumnezeu in toate detaliile vietii mele. Daca doriti, puteti incerca si voi; spuneti-I lui Dumnezeu ca doriti sa va ajute si El va va invata cum sa faceti curatenie in alegerile, sentimentele, relatiile si prieteniile voastre. Dumnezeu se bucura privind la cei care au o purtare prietenoasa oricand si cu oricine, pentru ca in felul acesta ei Il reprezinta pe El mult mai exact decat cei care aleg sa se inchida in ei insisi, avand ca prieten nedespartit inselatoarele mijloace Media.
Camelia Spiegel
Sursa: www.crestin.org
