Osificarea bisericii
Urmărind statisticile, realizăm că Biserica a intrat de ceva vreme pe o pantă periculoasă. Nu spun aceste cuvinte dintr-o predispoziţie morbidă. Mai degrabă dintr-un realism apocaliptic ce doreşte a schimba ceva. Nu mă refer la crede-urile religioase care sunt “sine qua non” (de nestrămutat). Este vorba despre o anumită atitudine care nu face altceva decât să apatizeze, hepatizeze şi în final să osifice Biserica Domnului. La o atentă microscopiere personală sub razele Duhului Sfânt, răspunde acestei întrebări introspective: “De ce există Biserica Creştină (pentru mine)?” În sensul acesta a fost relizat un studiu pe un eşantion de 1000 de biserici creştine din America. 89% dintre respondenţi au declarat răspicat: “Biserica există pentru a avea grijă de familia mea şi de nevoile ei!”. Doar 11% au spus că scopul Bisericii este de a câştiga suflete pentru Hristos. Am McDonald-izat biserica într-o societate de consum. Plătesc minimul necesar şi consum până la refuz. Mai mult, sunt plin de critici atunci când nu sunt servit după “gusturile mele”. Infuzaţi de Mass-media, ne-am dori să o cosmetizăm într-un adevărat talk-show.
O anchetă făcută pe plan naţional în USA, privind membrii bisericilor, oferă următoarele cifre: 10% – nu pot fi găsiţi nicăieri; 20% – nu participă niciodată la un serviciu divin; 25% – recunosc că nu se roagă niciodată; 35% – recunosc că nu citesc niciodată Biblia; 40% – nu contribuie financiar la programele bisericii; 60% – nu dau nimic pentru proiectele misionare; 65% – nu citesc niciodată lecţiunea săptămânală; 75% – refuză orice răspundere în Biserică; 85% – nu invită niciodată pe cineva la Biserică; 90% – nu iau parte niciodată la ora de rugăciune săptămânală; 95% – nu câştigă niciodată un suflet la Hristos, dar… 100% – aşteaptă să meargă la cer! (Signs of the Times, sept. 1984).
Daniel Niţulescu
