Păcate ascunse, vieţi ruinate

Păcate ascunse, vieţi ruinate

Nimănui nu-i plac problemele, dar adevărul e că problemele şi luptele ne fac să ne bizuim mai mult pe Dumnezeu. Ne silesc să mergem la El pentru ajutor. Când nu stau bine cu finanţele, mă rog pentru ajutor. Când corpul este bolnav, mă rog pentru însănătoşire. Ori de câte ori se iveşte o criză sau o luptă mi se aduce aminte să merg la Domnul.
În succes se poate ascunde o primejdie. Succesul poate cultiva delăsarea. Când toate merg bine, mi se insinuează ideea greşită că mă pot descurca foarte bine şi singur şi uit să mă încred în Domnul. Cineva a captat esenţa pericolului succesului în cuvintele: „La o mie de oameni care pot trece cu bine peste greutăţi, doar unul poate trece cu bine peste succes.”
Cartea lui Iosua ilustrează acest adevăr. Dumnezeu l-a ajutat pe Israel să biruie pe împăraţii din Og şi Sihon, l-a învestit pe Iosua conducător, a oprit apele umflate ale Ierihonului pentru ca Israel să poate trece şi a învins cetatea Ierihonului, făcând să se prăbuşească zidurile-i puternice. Toate acestea erau un semn pentru popor că Dumnezeu era cu ei. Victoriile succesive le-au mărit încrederea până la un nivel de risc. Iată prima lecţie pe care trebuie s-o învăţăm:

I. În momentele de succes evident suntem extrem de vulnerabili la ispită.
Următorul oraş de pe agenda israeliţilor era cetatea Ai. Iosua a trimis oameni care să spioneze cetatea, iar aceştia s-au întors cu vestea că Ai era o cetate slabă, iar bătălia avea să fie una uşoară (7:3). Însă iată ce s-a întâmplat până la urmă: 3000 de oameni s-au urcat împotriva cetăţii şi au fost puşi pe fugă de armata locală, iar 36 dintre ei au fost ucişi. Observaţi succesiunea evenimentelor: inima oamenilor s-a înmuiat (vers.5), Iosua a căzut în genunchi înaintea Domnului şi s-a rugat (vers. 6-9).
Uneori putem fi victorioşi asupra unora dintre cele mai tari ispite imaginabile, doar ca să le lăsăm pe cele mai slabe, mai mici, mai insignifiante să ne fie prăbuşirea.
Înfrângerea de la Ai l-a adus pe Israel în genunchi înaintea lui Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu care le adusese succesele şi biruinţele anterioare s-a transformat repede în încredere de sine.
Observaţi răspunsul lui Dumnezeu la apelul lui Iosua (vers.10): ridică-te în picioare! De ce stai cu faţa la pământ? Dumnezeu nu tolerează descurajarea lui Iosua şi atitudinea pesimistă. Dumnezeu le dăduse israeliţilor victorie după victorie, iar după o înfrângere, erau cu toţii prăbuşiţi la pământ. Cunoaşteţi pe cineva care este într-o astfel de situaţie? Avem nevoie să reauzim cuvintele spuse de Dumnezeu lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai astfel culcat pe faţa ta?”
Victoria de ieri nu ne garantează victoria de azi, dar nici o înfrângere nu înseamnă sfârşitul. Scoală-te, scutură praful de pe tine şi vezi care e motivul înfrângerii. Asta încerca Dumnezeu să-i spună lui Iosua. Înfrângerea avea un motiv (vers. 11). „Israel a păcătuit.” Isus şi-a prevenit ucenicii că ceea ce se face în particular are consecinţe publice.

II. Neascultarea unuia poate avea efecte negative asupra întregii comunităţi.
Pentru a descoperi identitatea celui care păcătuise, Dumnezeu i-a spus lui Iosua să convoace tot poporul, pe seminţie, pe neam, pe familie, pe cap de familie. Era nevoie de curăţare şi sfinţire. Casa lui Dumnezeu fusese întinată şi era timpul ca murdăria să fie îndepărtată.
Acan a fost găsit vinovat (vers. 20). Acan reprezintă faţa întunecată din fiecare individ şi comunitate. Toţi prezentăm potenţialul de a cădea. Acan a recunoscut că îşi însuşise lucruri care ar fi trebuit distruse sau depuse în trezoreria Domnului: o splendidă haină babiloniană, 200 de sicli de argint şi un lingou de aur, în greutate de 50 de sicli.
Observaţi cum prezintă Acan evenimentele care au condus la păcat:
1.    „Am văzut…” (vers. 21). Acesta este începutul tuturor păcatelor.
2.    „le-am  poftit”  (vers. 21). Fără îndoială că Acan nu avea nevoie de aceste lucruri. Atunci de ce şi le-a însuşit? Nici nu le putea folosi! Acan a spus: „am văzut…le-am poftit…le-am luat….sunt ascunse.” Aceasta e succesiunea de evenimente pe care cu toţi o urmăm atunci când cădem în păcat.
Păcatul lui Acan ne descoperă un alt adevăr mai adânc: neascultarea faţă de Dumnezeu are efecte grave asupra întregii comunităţi. 36 de bărbaţi şi-au pierdut viaţa din cauza păcatului lui Acan. Păcatul meu nu poate fi izolat de ceilalţi, iar păcatul altora nu poate fi izolat de mine. Păcatele noastre, chiar şi cele ascunse de ochii oamenilor, au consecinţe colective. Familia bisericii poate fi sabotată de răul păcatului nemărturisit al unuia dintre membrii ei.

III. Judecata lui Dumnezeu nu trebuie luată în glumă.
Istoria lui Acan este una din cele mai triste din Biblie. Este istoria unui om bun care a fost biruit de dorinţele rele ale inimii lui. Este o istorie care s-a repetat în toate veacurile. Copiii lui Dumnezeu care se leagă să facă voia Lui, care au fost binecuvântaţi cu succes datorită evlaviei lor, într-o clipă pot ajunge jos de tot, cedând ispitelor lui Satan.
Mi-ar fi plăcut să vă pot spune că Acan şi-a mărturisit păcatul, că Dumnezeu l-a iertat şi totul s-a terminat cu bine, însă nu aceasta s-a întâmplat. Acan a fost dus cu tot cu haină, aur şi argint, în valea Acor şi acolo a fost ucis cu pietre, ars în foc şi îngropat sub o grămadă de pietre care avea să le amintească evreilor de păcatul lui Acan.
Peste tot în jurul nostru vedem oameni care comit atrocităţi teribile şi niciodată nu ajung să plătească, să sufere consecinţele. În acelaşi timp, oameni buni, oameni evlavioşi, printr-un act de neascultare, par să sufere consecinţe disproporţionat de mari.

IV. Dumnezeu poate transforma dezastrul în speranţă şi victorie.
Locul unde Acan a fost ucis cu pietre s-a numit Valea Acor, în amintirea nenorocirii care s-a abătut asupra lui Israel din cauza păcatului lui. Ani mulţi după aceea, i s-a dat un sens nou. În cartea lui Osea (2.15), Dumnezeu spune că Valea Acor care înseamnă „nenorocire, necaz” va fi prefăcută într-o „uşă de nădejde”.
Istoria aceasta ne arată cum păcatul unui om a adus înfrângerea unei naţiuni întregi, dar şi cum, prin pocăinţă şi încredere în Dumnezeu, înfrângerea a fost transformată în biruinţă. Dumnezeu îi spune lui Iosua că de data aceasta vor ieşi biruitori (8:1).
Sursa: www.cercetatiscripturile.org