Pacea

Pacea

CUPRINS:
1.    Deschidere 36/52 Frumos e-aici când ne-ntâlnim
2.    Rugă
3.    Cor – 154 Pacea solemnă
4.    Introducere –
5.    Povestitor –
6.    Tema 1 –  (2 persoane)
7.    Poezie – Într-o casă
8.    COR + COM
9.    Tema 2 –  (2 persoane)
10.    Poezie – Domnul păcii
11.    COR  – Neliniştită mi-e inima
12.    Tema 3 –
13.    Poezie – Secetă
14.    DUET: 46 CS – Te aşteptăm
15.    Tema  4 –
16.    Poezie – Toată casa mea
17.    DUET – Tu eşti pacea mea
18.    Închidere : 40/100 Lângă crucea Ta, Isuse!
19.    Rugă.
La unele teme poţi regiza dialogul şi chiar îmbogăţi. Dar te rog nu exagera. În cazul în care crezi că asemănare cu un caz din biserica ta este prea mare poţi face o adaptare sau să înlocuieşti tema.

Text – citeste Matei 24: 21
În după amiaza zilei de 11 septembrie 2001 călătoream cu maşina şi ascultam transmisia unui post de radio. Erau comentate imaginile în care primul dintre Gemeni agoniza împreună cu cei care lucrau acolo şi cu cei din lumea întreagă care priveau la scenele prezentate. La un moment dat glasul comentatorului a amuţit, nu ştiam ce se întâmplă, am auzit doar un oftat puternic urmat de declaraţia: „lumea noastră se schimbă, s-a schimbat, nimic nu va mai fi ca înainte” .
Probabil că vă aduceţi aminte de scenele acelea de groază sau de cele din 11 martie în care şi fraţi de-ai noştri şi-au pierdut viaţa. Trăim într-o lume a conflictelor, a războaielor din noua generaţie, acestea implică nu doar state sau armate conduse de generali, ci implică întreaga lume. Cu toate că toate organismele de stat vor pace şi se străduiesc să o realizeze totuşi pacea este o stare pe care tot mai puţini o trăiesc. Ţările cele mai sigure pentru cetăţenii lor, datorită puterii lor în lume, au devenit cele mai vulnerabile şi mai ameninţate, a dispărut pacea, pacea exterioară care mai exista.
Şi totuşi, pentru noi se deschid graniţele, iar unii se bucură, dar în timp ce graniţele fizice se deschid pentru noi, se ridică alte bariere, barierele sufletului, rămâne uneori doar pacea distanţei de mii de kilometri faţă de cei de departe sau faţă de cei de lângă tine.
Lipsa păcii este o confirmare a profeţiei biblice, pământul acesta va trăi doar război la toate nivele existenţei umane, până când Isus, Domnul Păcii, va reveni ca să ofere pacea Sa acestei lumi învrăjbite. El promite veşnicia în armonia iubirii şi păcii, aşa cum pământeanul nu şi-o poate imagina.  Dar pentru aceasta Isus transmite mesajul Său de pace şi doar aceia care îl recepţionează acum vor putea să-l aplice, pentru ca atunci, când El va veni, să poată să intre în împărăţia Păcii.
După 11 martie un frate a propus, la grupa şcolii de sabat, ca biserica să organizeze un miting prin care să se exprime poziţia bisericii faţă de terorism. La reticenţa celor din grupă a pus întrebarea: ’’cum ne transformă pacea pe care Isus ne-o oferă? Cum ne implică ea în a duce pacea …?’’
Tema pe care o abordăm în continuare este una delicată, dar reală, nu vom dezbate tratatul de pace pentru Irak şi nici nu vom reface tratatul Nord Atlantic. Ci, vom privi spre biserică şi spre noi. Situaţiile prezentate sunt reale, dar numele şi anumite elemente au fost schimbate pentru a nu afecta persoanele în cauză, chiar dacă programul se desfăşoară în biserica lor.
Participând la acest program, vă invit să nu judecăm pe alţii, ci să luăm fiecare dintre noi cel puţin o decizie pentru a primi Pacea şi pentru a deveni oameni ai ei.

Povestitorul: Mihai tocmai terminase liceul şi a plecat la studii. A părăsit mica lui biserică de ţară şi, plin de entuziasm, începe să se împrietenească cu tinerii din noua comunitate şi să se implice în activităţile grupului, mult mai numeros decât îşi imaginase. Aici la cunoscut pe Vlad, fiul unui slujbaş important. În scurt timp au devenit foarte buni amici. Acest fapt la determinat pe Mihai ca într-una dintre zile să deschidă fără să-şi dea seama o discuţie dureroasă cu prietenul său.
M – Măi Vlad de ce eşti tu mereu dus pe gânduri, ai vreo problemă?
V  – Nu, ce problemă să am? Toate îmi merg  bine, am bursă de merit şi anul acesta. Maşina merge foarte bine, sănătos sunt şi eu şi ai mei …. Ce să am ?  N-am nimic….
M – Atunci de ce pluteşti mereu, visezi să ai ceva?
V – Ei bine, visele tinereţii, ce parcă tu nu visezi cu ochii deschişi de atâtea ori, chiar şi atunci când te sui la amvon pentru rugăciune, de exemplu, spune-mi predica lui tata de sâmbătă sau măcar ideea principală…
M – Da ce, parcă tu ai reţinut-o, crezi că nu te-am văzut că tot timpul erai preocupat cu telefonul mobil.
V – Da, dar am înregistrat tot,  pentru că vreau să am argumente serioase din propria lui predică.
M – A, deci ai probleme cu el ?
V – Nu pot zice că am o problemă cu el, ba chiar ne înţelegem foarte bine în aproape toate domeniile. Doar ştii că e un tip tare în domeniul lui şi inventiv, gândeşte în general foarte profund şi liber de prejudecăţi. Ce mai, te poţi înţelege cu el…
M – Dar atunci care e problema, că tot e ceva?
V – Şti ce, e prea complicat, aşa că mai bine hai să vedem ce program nou zici că ai adus.
M – Totuşi nu vrei să-mi spui?
V – Nu, nu pentru că nu vei putea pricepe.
M – Bun, atunci am plecat, pa.
Mihai se întoarce şi porneşte să plece.
V – Stai, dar cu programul cum rămâne?
Mihai revine lângă Vlad.
M– Cum? Ţi-am spus că ţi-l dau pentru că eşti cel mai bun prieten al meu, dar dacă nu ai încredere în mine atunci nu ţi-l pot da. Şti, nu vreau să te şantajez dar asta este…
V – Bine, uite, ca să şti că tu eşti cel mai bun prieten al meu îţi spun, dar îmi pare rău că tu însuţi vei fi afectat foarte mult. Pentru că eşti prietenul meu nu doream să te implic în toată povestea acesta.
M – Ce poveste că mă faci foarte curios? Nu-mi spune că îţi plac poveştile…
V – Nu îmi plac, dar le trăiesc şi sunt aşa cum nu mi-am dorit.
M – Hai nu poza într-o victimă a istoriei.
V – Nu sunt decât o victimă a propriilor mele alegeri ….
M – Atunci ce treabă are predica cu taică-tu?!
V – Vezi, ţi-am spus că vei pricepe greu.
M – Hai, spune-mi ce se întâmplă că n-am să te întrerup.
V – Nu ştiu de unde a început, dar îmi aduc aminte că  eram mic şi mergeam mereu în vecin,i la familia fr. Tudose, cel care are aceeaşi slujbă în biserică ca şi tata…
M – Sunt oameni de acelaşi calibru… scuze n-am să te mai întrerup.
V – Ei au crescut fiind vecini într-un alt orăşel, au fost prieteni de mici, colegi de bancă până la sfârşitul facultăţi, s-au căsătorit cu două verişoare, şi-au cumpărat casă aici, în oraş, aşa, ca să fie vecini mai departe, apoi ne-am născut noi, eu şi Miluna fiica familiei Tudose. Am  fost prieteni de mici, colegi de bancă până acum câţiva ani, când…..  de fapt, mai bine tac…. şi totuşi trebuie să spun cuiva…. dacă nu ţie atunci cui…..
Imediat după revoluţie taţii noştri au plecat în străinătate, au muncit câţiva ani, iar apoi sau întors, s-au apucat de afaceri,….. au mărit casele ca bunicii să poată să vină şi să locuiască cu noi, deoarece sunt bătrâni. Numai că, bătrânii, bunicul meu şi bunicul lui Milun, nu s-au înţeles niciodată prea bine. Nu prea pricep nici eu, dar pe timpuri, când erau ei tineri au avut ceva neînţelegeri, băieţii au plecat din clasa a noua de acasă şi au ieşit de sub influenţa lor, dar acum, de când sau mutat aici, treptat relaţiile dintre părinţii mei şi ai Milunei sau răcit. Apoi s-au despărţit cu afacerile, şi în cele din urmă, din clasa a zecea ne-au interzis să mai stăm în aceeaşi bancă, cât despre prietenie nici nu poate fi vorba. Vezi, la noi în biserică, sunt două grupe, cei din jurul tatălui meu şi cei din jurul fr. Tudose, mai este o a treia, dar aceştia sunt cei indiferenţi şi neimplicaţi…. cele două categorii sunt foarte active în toate ramurile în biserică şi totul trebuie împărţit pe din două ca să fie bine, dar e mai dificil să rămâi prieten cu amândouă taberele. Asta e, o iubesc pe Miluna, ne întâlnim doar la cursuri sau în oraş, dar trebuie să  fim atenţi la cei care ne pot vedea…. dacă vrem să ne păstrăm bunele relaţii cu familia. Mă gândesc dacă vom avea un viitor împreună şi dacă da, oare vom deveni şi noi o parte a unei partide. Mă îngrozeşte gândul că şi eu voi putea avea un fiu nefericit din cauza războiului meu….
M – De când am venit de acasă eu am avut o pace sufletească deosebită aici, pentru că mi-am spus: în sfârşit, iată o biserică de oraş unde oamenii nu au treabă unii cu alţii din cauza pământului de împărţit, a bârfelor, a averii sau a altor prejudecăţi … dar acum …. nu ştiu cum voi putea să-i mai privesc pe aceşti oameni…
V – Vezi, mai bine te lăsam să nu şti toate astea ca să poţi privi oamenii fără prejudecăţi, să ai pace în suflet…
M – Despre ce a predicat tatăl tău în sabatul trecut?
V – Din Matei 9:50 ‚ „sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi de înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii.”

Povestitorul – L-am întâlnit pe prietenul meu, poreclit Suflet blând, în oraş, ieri la prânz şi l-am întrebat: „Ce faci nene, ţi s-au înecat corăbiile de eşti atât de supărat sau ….?”
Suflet blând – Nu, e chiar mai rău, dar înainte te rog: spune, crezi că eu aş putea omorî pe cineva?
P – Nu,  ce sa întâmplat de pui o asemenea întrebare?
S – Să vezi, ieri am ajuns acasă de la muncă ceva mai târziu, am fost implicat într-o mică problemă, aşa că am întârziat ca de multe alte dăţi. Soţia s-a supărat că după ce m-am întors acasă şi în loc să o ajut la gospodărie sau s-o ajut pe fetiţă la teme, ştii doar că e în clasa întâi, am discutat cu un vecin. Când am intrat în casă, înainte de ora nouă mi-a făcut un mic „duş” care m-a supărat, am schimbat câteva replici profitând de faptul că fetiţa era plecată la culcare. După vre-o jumătate de oră, când să mă culc, aud în camera fetiţei sughiţuri de plâns, merg o iau în braţe şi o chem să doarmă cu noi. Ne îmbrăţişează pe amândoi şi plânge mai tare. De obicei în 30 de secunde adoarme, dar acum plângea mai departe, am început să ne face probleme şi am întrebat-o ce ar vrea să-i dăm sau să facem ca să nu mai plângă. Cum ne ţinea îmbrăţişaţi de mâinile ei micuţe, printre lacrimi şi sughiţuri a spus: tati, te rog să nu te mai cerţi cu mami că, dacă vă mai certaţi, o să moară, aşa cum au arătat azi la ştiri.
M-a surprins frământarea fetiţei şi m-a pus serios pe gânduri.
Iacov zice; „…dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu …”
Pentru copilul meu trebuie să aduc pacea cerului… pentru ca Domnul să fie  Dumnezeul ei.

Săptămâna trecută am fost în satul bunicilor. Întotdeauna vizita în acest sătuc mă înviorează şi mă face să trăiesc amintiri dintre cele mai plăcute, dar ocazia de săptămâna trecută a fost cea mai tristă, deoarece am participat la două înmormântări.
Amândouă duceau dincolo de graniţa perceptibilului, persoane care-mi erau foarte cunoscute. Acesta făcea ca despărţirea să fie mai dureroasă, mai ales în unul dintre cazuri. Prima dintre ele era o soră de 39 ani, care are doi copii. Atunci când o vizitasem, cu câteva săptămâni înainte de deces, nu putea să se ridice din pat, dar era conştientă şi plină de optimism: chiar mai optimistă decât cei din familie şi decât mine. După ce am studiat lecţiunea împreună, mi-a vorbit despre veşnicie şi avea atâta convingere, încât toată familia plângea. Spunea că pacea pe care o are în suflet nu poate fi comparată cu toate bucuriile vieţii. Ştia că va muri, dar  mai ştia şi că Domnul va avea grijă de familia ei – în mod deosebit de copii – şi avea convingerea că-i va întâlni la revenirea lui Isus.
La mormântul acestei persoane am putut să fiu optimistă şi „amin”-ul tuturor la rugăciunea de predare oglindea pacea care era în sufletul ei înainte de a muri. În după amiaza acea am fost în vizită la cea de a doua persoană, care trăia ultimele sale ore de viaţă. Era în vârstă, după o viaţă lungă, plină de succese şi insuccese, ca a tuturora. Înainte de despărţire am dorit să înalţ o rugăciune, dar printre lacrimi mi-a spus: „Roagă-te pentru mine; poate, că pe tine Dumnezeu te ascultă, dar eu   n-am curajul.” Nu îndrăznea să creadă. Sufletul era zbuciumat. Iar a doua zi a murit într-o zbatere sufletească. Am fost la înmormântarea ei. Atmosfera era tăcută, încărcată de durere. Toată lumea ştia că n-a avut pace în suflet, că n-a fost împăcată cu sine…..  De atunci am hotărât să aduc mângâiere şi încurajare pentru prietenii mei şi fraţii de credinţă.

Ioan 14:26. „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu înspăimânte.”
Oamenii doresc pacea. O caută, o pregătesc şi încearcă s-o întreţină. Dar pacea aceasta este de cele mai multe ori exterioară, scurtă, iar trecerea ei aduce mai mare nelinişte, tulburare, teamă şi suferinţă. Pacea căutată de oameni are de a face cu interesele, profesia, profitul, raţionamente specifice generaţiei noastre. Pacea lui Isus are de a face cu relaţia cu El, atmosfera inimii şi perspectiva veşniciei. Ea coboară în sufletul nostru împreună cu atingerea Mângâietorului, Duhul Sfânt, care vine de la Tatăl şi care vrea să ne înveţe şi să ne conducă în toate lucrurile aşa cum vrea Isus. Aşa deci pacea lui Isus este componentă a rodului Duhului Sfânt.
Pacea lui Isus în inimă este garanţia iertării, a vieţii veşnice, a locuirii cu El, în locaşurile pe care ni le-a pregătit. Aceasta va curge în cuvinte, în fapte, în relaţii, în atmosfera ce ne înconjoară. Ea va face pe oameni să dorească s-o caute cu insistenţă, să-i găsească izvorul.
Încearcă să răspunzi în mintea ta la următoarele întrebări: Cum este pacea din sufletul tău? Cum sunt cuvintele pe care le spui celor din jur? Ai pe cineva cu care nu eşti prieten sau pe cineva pe care-l urăşti sau care poate îţi este indiferent?
Aş dori să privim la Isus: este vândut în Ghetsemani, judecat, biciuit, scuipat, pus să-şi ducă crucea. Cade sub povara ei, dar ajunge la Golgota. Îşi întinde singur mâinile pe cruce şi îndură ocara mulţimii, lipsită de pace. Cu ochii senini şi plini de iubire priveşte peste mulţimea ce huiduie şi spune: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac.”
Pacea lui Isus învinge ura, interesele, prejudecăţile, furia şi batjocora, învinge eu-l. Este deasupra oricărei manifestări umane a iubirii. Este mântuirea trăită.

TOATĂ   CASA   MEA
DE   B. BURTESCU
Doamne,
Ce minunat ai putut să fii
Când Te-ai gândit să faci o mică-mpărăţie de iubire
Din bunici,
Din tată şi mamă şi nişte copii
Sărbătoare a vieţii,
I-ai adunat în jurul unei vetre,
I-ai strâns în jurul unei pâini…
Este lucrul cel mai frumos ce Ţi-a ieşit din mâini
Şi pentru cine ştie să-nţeleagă,
Această minune pe care-o numim „casa noastră”
Este frumoasă numai întreagă.
Dacă ne-ar lipsi bunicii
Am fi fără glorie
Ca un popor fără istorie…
Dacă ne-ar lipsi ăştia mici
Ni s-ar stinge orice viitor
Căci noi ne auzim mereu spre cer în paşii lor…
Dacă nu s-ar mai întoarce tata
De la treburi, de-afară, pe umeri cu seninul, cu zloata
Cât de trist ar fi băiatul,
Cât de nemângâiată ar rămâne fata…
Stâlpul casei s-ar frânge
Privelişte de care şi îngerii ar plânge,
Dacă mama ar pleca sau n-ar mai veni
Inima casei s-ar opri…
Frumos ne amintim de Abraam care zicea
„Eu şi toată casa mea”…
Frumos ne amintim de Moise
Când repeta lui Faraon mereu
„Noi şi tot ce este al nostru
Vom merge să slujim lui Dumnezeu”…
Este-nserare
Şi parcă se-aud dinspre cer osanale
De ce-o fi printre îngeri atâta sărbătoare?…
Fiindcă pe pământ, un copil
Se roagă pentru sora lui mai mică
Pentru fratele lui mai mare…
Este spre miez de noapte
Dar ce bucurie o fi printre stele
De nu poate s-adoarmă niciuna dintre ele?
Fiindcă aud dinspre pământ nişte şoapte
E o mamă ce se roagă cu lacrimi fierbinţi
Să-i fie copiii cuminţi….
E de cu zori
Dar luceferii parcă abia acum se aprind
Ca nişte cereşti veghetori
Lumina, garanţie grăbesc să-şi trimită
Spre fruntea unui tată ce în rugă
Cere să-i fie casa ocrotită….
Doamne,
Mai mult decât pentru apă şi pentru pâine
Pentru ai mei care sunt
Pentru ai mei ce vor veni
Fiindcă ştiu că nu departe, într-o zi,
Tu mă vei întreba:
„Unde ţi-e turma pe care ţi-am încredinţat-o?”
Iar eu vreau să-Ţi răspuns frumos: „Doamne, iat-o”
Şi Tu să-i treci pe toţi la dreapta Ta….
Aşa adesea mă surprind plângând de bucurie,
Visând că sunt în marea Ta împărăţie
Şi casa mea întreagă acolo lângă Tine…
Bunicii, cu înţelepciunea lor despre ce-i bine
Şi tata, cel ce-a fost cu truda pe pământ
Şi mama, cu iubirea, şi fraţi, surori, toţi sunt
Şi copilaşii, iată-i, pe nume noi îi chem
Că le va fi vreun rău, nu mă mai tem….
Numai de-un singur gând m-aş tulbura
Că-mi va lipsi de-acolo cineva…
De-aceea-n fiecare seară şi-n fiecare zori de zi
În inimă mi-i strâng pe toţi
Şi-i fac mănunchi de bucurii….
Cu îngerii îi fac prieteni
Şi-i plimb frumos din stea în stea
Şi-i trec prin cântecul iubirii:
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
Şi mută-n ceruri toată casa mea.

SECETĂ
de F. Lăiu
Ne roade inima o surdă aşteptare,
ceva sau cineva lipseşte.
Am curăţit de idoli drumul mare
şi-am hotărât să fie zilnic sărbătoare,
dar golul spiritului creşte.
Zidim de-o veşnicie ruinate ziduri,
cu dreapta tot mai obosită
şi-n urmă, mâna stângă naşte viduri…
Se sapă-n feţe amăgire printre riduri
şi-o sete-adânc nepotolită.
Am dărâmat pe vechiul Báal, pe Astartée,
dar inima-i păgână.
Evlavioşi, rămânem mai departe
cu-acele stranii înălţimi şi chipuri sparte,
păcate ce se-ngână.
Cu gândul dus în lumea lui adevărată,
răbdând porunci şi cicăleală;
sfinţim îngăduinţa vinovată,
ne ţinem legea, negreşit, pentru răsplată
şi-aproape că sperăm tocmeală.
Ar trebui să curgă spre biserici
Râu de genunchi smeriţi şi şoapte.
Să se trezească-n miezul nopţii clerici.
Din Orientul larg până-n Americi
Să nu mai fie noapte!

ÎNTR-O    CASĂ
DE G. RUSU
Mai ştii casa aia mică
Unde soarele în zori aducea cântări de pace?
Parcă s-a topit în nori
Şi în uşa ei deschisă
Mama tace, tata tace….
Lacuri mari au strâns sub pleoape,
Ape limpezi şi adânci ca oglinda cerului.
Din tăceri îşi strâng puterea
Să vegheze într-o noapte,
Munţi de griji s-arunce-n mări:
Mama cu suspinul ei, tata tot privind departe.
Ne privesc din vechi albume,
Din îngălbenita lume destrămată-n amintiri.
Cât erau atunci de tineri…
Era într-o zi de vineri:
Mama cântă de Isus, tata  ‘nalţ-o rugăciune.
Parcă ieri veghea gutuiul
La fereastra dinspre stele unde înfloresc mistere.
Somnul lin venea zâmbind,
Printre genele prea grele
îi zăream ca într-un gând:
Mama încet păşind prin casă, tata povestindu-i blând.
Anii grei şi-au pus povara peste chipurile lor,
Au rămas un vechi decor într-o ramă din perete.
Doar în suflet, mai adânc, amintirile mai dor…
Timpu-acoperă cu ceţuri chiar şi clipa aceea-n care
Mama ne ţinea de mân, tata ne umbla prin plete
Răni deschise, răni prea grele…
Doamne, fă un nou pământ mai aproape, mai curând
Să ne ţinem iar de mână
Într-un cerc de legământ,
Într-o casă de lumină: tata, mama şi copiii împreună.

DOMNUL   PĂCII
DE G. RUSU
S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis
Atât cât încă timpul n-a spus şi n-a promis.
Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Au curs destule ape la cumpăna fântânii,
Veghează noaptea asta la focul rugăciunii.
Nici setea şi nici foamea nu i-au oprit venirea:
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer,
Doar inimile noastre dezleagă-acest mister,
Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?
El a rostit cuvântul luminilor prin astre.
De când priveşti adâncul ţi s-a-nnoptat privirea;
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria,
Pe-altarul veşniciei a-ntinerit făclia,
Să ştie tot pământul, s-a întrupat Mesia:
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,
Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci,
Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:
Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.
Sursa: www.cercetatiscripturile.org