Învățătura lui Isus cu privire la poruncile lui Dumnezeu
Pentru a înțelege Biblia, Vechiul și Noul Testament, lucrul cheie pe care trebuie să îl înțelegem este cine a fost Isus Hristos înainte de a fi conceput de fecioara Maria și născut în corp omenesc. Lucrul acesta este de o importanță crucială pentru personalitatea și autoritatea lui Isus Hristos.
Iată ce ne spune Evanghelia lui Ioan despre Isus Hristos: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.“ (Ioan 1:1-3; subl. ns.)
Ce spune acest verset? Să îl examinăm în lumina informațiilor pe care le avem deja: am văzut că la început Dumnezeu a creat toate lucrurile și Cel care a creat este Cel care a devenit Isus Hristos.
Lucrul acesta este de o importanță enormă, deoarece înseamnă că Isus Hristos este Creatorul Sabatului zilei a șaptea. El este Cel care l-a binecuvântat, sfințit și poruncit să fie ținut pentru totdeauna. Mai mult decât atât, apostolul Ioan ne spune că Dumnezeul Vechiului Testament, care a devenit Isus Hristos din Noul Testament, a fost, de fapt, Cel care a dat cele Zece Porunci și celelalte legi, reguli și rânduieli poporului Israel la Muntele Sinai.
Dumnezeu ne-a spus că aceste legi, porunci și rânduieli sunt sfinte, neprihănite și bune. Dumnezeu ni le-a dat pentru binele nostru, pentru a ne putea binecuvânta în toate, pentru că ne iubește. (Vezi Deuteronom 4:1, 37-40; 5:29-33; 6:1-6, 17-18, 24-25; 7:6-15; 10:12-15; 11:1-28 – vă rog să citiți aceste versete înainte de a merge mai departe. Sunt foarte importante pentru a înțelege impactul învățăturilor lui Isus în Noul Testament.)
Când Și-a început lucrarea publică, Isus a declarat clar care este poziția Sa față de poruncile lui Dumnezeu. Acestea erau poruncile și legile pe care El Însuși, ca Domn al Vechiului Testament, le-a rânduit și poruncit să fie respectate pentru totdeauna!
Isus Hristos nu a desființat Legea și Proorocii
Când Și-a început lucrarea, Isus a arătat lămurit cum stau lucrurile cu poruncile și legile lui Dumnezeu – și cu profețiile. A vrut ca nimeni să nu aibă îndoieli. Iată ce a spus: „Să nu credeţi [ceea ce înseamnă să nici nu ne treacă prin minte] că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.“ (Matei 5:17; paranteza adăugată; subl. ns.)
Da, majoritatea pastorilor creștini susțin că Isus a venit să desființeze legile și poruncile lui Dumnezeu; dar Isus a declarat lămurit că nu acesta a fost scopul Său!
Așadar trebuie să vă armonizați părerile cu învățăturile lui Isus. Puneți-vă această întrebare: „Să Îl cred pe Dumnezeu și Cuvântul Său, pe Isus Hristos și învățăturile Sale, sau să cred niște învățături și doctrine omenești?“
În contextul celor de mai sus, să citim următorul verset: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.“ (versetul 17, subl. ns.)
Există încă cerul și pământul? Răspunsul este, evident: DA. Încă există. Ce înseamnă asta? Cerul și pământul sunt o dovadă că legile și poruncile lui Dumnezeu sunt încă valabile.
Mai mult decât atât, ce părere are Isus Hristos despre păzitorul poruncii? Îl blesteamă El, asemenea multor conducători și pastori, sau spune că este binecuvântat? Ce spune Isus despre cei care încalcă porunca?
Ascultați cuvintele lui Isus Hristos! Dacă Îl considerați Mântuitorul dumneavoastră, sunteți atunci dispuși să ascultați cuvintele Lui? Sunteți dispuși să dați ascultare învățăturilor Sale? Sunteți dispuși să Îi urmați exemplul?
În joc este mântuirea dumneavoastră veșnică!
Isus a arătat lămurit despre care legi și porunci vorbea! „Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor [ceea ce înseamnă că nu va ajunge niciodată în împărăția lui Dumnezeu și nu va fi mântuit]; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.“ (vers. 19; subl. ns.; paranteza adăugată) Isus Însuși a spus că suntem binecuvântați, nu blestemați, dacă păzim și îi învățăm pe alții chiar și cea mai mică din poruncile Sale.
Mai mult chiar, atunci când cineva L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică, Isus a dat următorul răspuns: „[…] Dar dacă vrei să intri în viaţă [în greacă poiaoo – care înseamnă a practica], păzeşte poruncile.“ (Matei 19:17, paranteza adăugată) Apoi tânărul bogat a răspuns că ține poruncile din copilărie. Isus i-a zis să vândă tot ce are, căci deși păzirea poruncilor în sine este necesară pentru a intra în viață, nu este suficientă.
Tocmai asta au fost învățați creștinii din biserica primară. În anul 90 d.Hr., apostolul Ioan a spus lămurit că creștinii trebuie să țină poruncile lui Dumnezeu. Să citim: „Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. […] Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat.“ (1Ioan 3:22, 24, subl. ns.)
Când au fost trași la răspundere pentru predicare și practicile creștine, apostolii au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! […] Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.“ (Faptele Apostolilor 5:29, 32; subl. ns.) Fără îndoială că trebuie să ascultăm în continuare mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Trebuie să fim dispuși să lepădăm învățăturile oamenilor. Dacă nu facem asta, nu vom primi niciodată Duhul Sfânt sau viața veșnică.
Toate poruncile lui Dumnezeu se întemeiază pe dragoste
Isus Hristos a declarat că la temelia legilor și a poruncilor divine stă dragostea lui Dumnezeu. Un învățător al Legii I-a pus lui Isus următoarea întrebare referitoare la Lege: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?“ Iată ce a răspuns Isus: „<Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.> Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: <Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.> În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.“ (Matei 22:37-40; subl. ns.)
Conform Evangheliei lui Ioan, Isus a extins și mai mult înțelesul acestor două porunci. El a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. […] Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui. […] Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.“ (Ioan 14:15-24, subl. ns.)
Nu poate fi mai clar! Dacă Îl iubim pe Isus Hristos, vom păzi poruncile Lui. Așa cum arată traducerea din greacă, dacă o persoană Îl iubește pe Dumnezeu Tatăl și pe Isus Hristos, această dragoste este activă și continuă. Nu există nicio îndoială că Isus Hristos a vrut să spună că trebuie să păzim poruncile Lui, dar și învățăturile și cuvintele Lui. Mai mult decât atât, ele sunt poruncile și învățăturile Dumnezeului Tată! Vrea Dumnezeu să ții Sabatul? Cu siguranță! Nu e nicio îndoială!
Păzirea poruncilor, între care se include și porunca a patra, este standardul după care știm că Îl iubim pe Dumnezeu: „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele“ (1Ioan 5:2-3; subl. ns.). Mai mult chiar, păzirea poruncilor este cheia pentru a primi răspunsul la rugăciuni: „Şi orice vom cere [în rugăciune], vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.“ (1Ioan 3:22; subl. ns.; paranteza adăugată)
Cu siguranță că ținerea evlavioasă a Sabatului din dragoste pentru Dumnezeu și închinarea „în duh și adevăr“ sunt plăcute Lui. Este parte a dragostei față de Dumnezeu. Nu Îl iubim dacă încălcăm poruncile Lui! Ținând cont de aceste lucruri, putem acum înțelege pe deplin învățăturile lui Isus Hristos și pilda pe care ne-a dat-o cu privire la Sabat, și învățăturile inspirate din Noul Testament.
Învățătura și exemplul lui Isus cu privire la Sabat
Isus Hristos a păzit Sabatul
Isus Hristos a avut obiceiul de a ține mereu Sabatul zilei a șaptea. În capitolul 4 al Evangheliei lui Luca ni se relatează acest lucru. Acet eveniment este extrem de important deoarece cu acea ocazie Isus începuse să predice Evanghelia în Galilea: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească.“ (Luca 4:16; subl. ns.)
După ce a părăsit Nazaretul, a mers prin toată Galilea, învățându-i pe oameni în Sabat. El nu a predicat că ar fi venit să desființeze porunca Sabatului. Fiți atenți ce scrie: „S-a pogorât în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.“ (Luca 4:31-32; subl. ns.)
Isus a predicat în multe Sabate la rând. Așa cum am văzut mai devreme, Sabatul a fost creat pentru a fi o binecuvântare pentru omenire. Isus a folosit Sabatul pentru a predica, învăța și răspândi binecuvântările lui Dumnezeu, vindecând și scoțând demoni. Isus Hristos a folosit Sabatul pentru a-i elibera pe oameni de păcat – nu pentru a-i duce în păcat! De aceea, ziua de Sabat este o zi de răscumpărare și mântuire – zi de binecuvântări!
Isus a vindecat în Sabat pentru a ne învăța să facem fapte bune
Și Marcu scrie că Isus a vindecat în Sabat. Să citim: „Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. [Băgați de seamă ura, exigențele și neîndurarea conducătorilor religioși din Israel.] Şi Isus a zis omului, care avea mâna uscată: <Scoală-te şi stai la mijloc!> Apoi le-a zis: <Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?> Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei, şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: <Întinde-ţi mîna!> El a întins-o şi mâna i s-a făcut sănătoasă. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă.“ (Marcu 3:1-6; subl. ns.; paranteza adăugată)
Dumnezeu nu a intenținat ca Sabatul să fie o povară pentru oameni. Însă conducătorii religioși evrei au introdus sute de interdicții și obligații ale „literei legii“, care nu făceau altceva decât să împovăreze această zi prin restricții foarte dure. Asta a făcut imposibilă păzirea Sabatului așa cum îl crease Dumnezeu, ca zi de odihnă, de bucurie și închinare în duh și adevăr.
Sabatul a fost creat ca o zi de eliberare de munca fizică. Scopul ei a fost să fie o zi în care să ne apropiem de Dumnezeu și să avem pătășie cu El (1Ioan 1:3-4). Așa cum Sabatul este o binecuvântare ca zi de odihnă fizică, trebuie să fie și o zi de eliberare de păcate.
De aceea Isus a vindecat mereu în Sabat. În relatarea din capitolul 5 din Evanghelia lui Ioan, vedem din nou dragostea, iertarea, vindecarea oferite de Isus, în contrast cu ipocrizia și îndreptățirea de sine a fariseilor. Astfel încât, în mintea fariseilor, Isus încălca Sabatul vindecând.
În realitate vindecările nu erau altceva decât manifestarea iubirii lui Dumnezeu, și erau în armonie cu semnificația și rolul Sabatului. Această zi a fost creată pentru ca omenirea să fie în contact cu Dumnezeul Adevărat și să primească binecuvântările Lui. Ce binecuvântare mai mare putea primi un om schilod decât vindecarea în ziua Sabatului?
Să analizăm mai atent această relatare: „Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: <Vrei să te faci sănătos?> <Doamne>, I-a răspuns bolnavul, <n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.> <Scoală-te>, i-a zis Isus, <ridică-ţi patul şi umblă.> Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: <Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.> [Făceau referire la o lege tradițională adăugată de iudei; Isus îl vindecase și îi spusese să își ridice patul, ceea ce de fapt nu era păcat, căci Isus nu ar fi poruncit nimănui să păcătuiască.] El le-a răspuns: <Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: ,Ridică-ţi patul şi umblă.’ Ei l-au întrebat: <Cine este omul acela, care ţi -a zis: ,Ridică-ţi patul şi umblă?’> Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.
După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: <Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău.>“ (Ioan 5:5-15; subl. ns.; paranteza adăugată)
Cum au reacționat iudeii? Erau fericiți că Isus vindecase un om? Nu! Doreau să Îl urmeze ca pe Fiul lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu! Să citim reacția lor: „Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: <Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez.> Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: <Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.> Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.“ (vers. 16-19; subl. ns.)
Iudeii nu înțelegeau că lucrările spirituale cum ar fi vindecarea, ajutorarea săracilor și a nevoiașilor în Sabat Îl glorifică pe Dumnezeu și că astfel de fapte sunt parte a faptelor bune care trebuie făcute în Sabat. Nu este muncă pentru câștig.
