PE SINE NU SE POATE MÂNTUI 

Când Isus atârna pe cruce, preoții, cărturarii și bătrânii au spus cu dispreț batjocoritor:Matei 27:42:„ Pe alții i-a mântuit iar pe sine nu se poate mântui…”„ El i-a salvat pe alții”.Iudeii au recunoscut acest lucru, dar L-au răstignit.  Cel a cărui singură ofensă a fost că  „El a făcut bine” a fost răstignit ca un criminal și El nu a ridicat nici o mână în apărarea SA și nu a rostit nici un cuvânt de reproș împotriva persecutorilor Săi. Isaia 53: 7:„El a fost asuprit și a fost chinuit, totuși El nu și-a deschis gura deloc; ca un miel pe care-L duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu și-a deschis gura. ”DA, El i-a salvat pe alții chiar si în timp ce atârna pe cruce.Psalmul 22: 6:„Ocara oamenilor și disprețuit de popor.”

El și-a arătat puterea de a salva, în cazul tâlharului pocăit; DAR PE SINE NU S-A PUTUT SALVA. Și acesta a fost secretul puterii Sale de a-i salva pe alții. El a uitat în mod altruist de Sine.  A se salva pe Sine Însuși ar fi însemnat distrugerea tuturor celorlalți; căci, dacă ar fi plănuit să se mântuiască, ar fi rămas în cer și nu s-ar fi expus niciodată la ocară, cruzime si moarte.  Dar așa ceva era imposibil; EL NU S-A PUTUT salva pe Sine, pentru că o astfel de mântuire a sinelui ar fi fost egoism și in EL nu a existat egoismul.

El nu putea rămâne în cer și sa lase pe om să piară.  Si El nu a putut salva oamenii, păstrându-se pe sine în siguranță. Tit 2:14:„El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. ”Tatăl nu s-a oferit doar să ni-l dea pe Isus; El ni l-a dăruit! Tatăl L-a dat și S-a dat pe Sine pentru noi, fiecare în mod individual, și dăruindu-Se pe Sine pentru totdeauna, pentru a ne mântui pe fiecare în mod individual. Deci, vedem că Evanghelia își are originea și perfecțiunea ÎN DĂRUIRE. Ioan 3:16:  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât A DAT pe singurul Său Fiu.”Matei 20:28: „Fiul omului a venit nu ca să fie slujit, ci să slujească și să-ȘI DĂRUIASCA VIAȚA ca răscumpărare pentru mulți.” 2 Corinteni 8: 9:„ Căci cunoașteți harul Domnului nostru Iisus Hristos, că, deși El era bogat, totuși de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui să vă îmbogățiți” El avea de toate, iar noi nu aveam nimic; așa că El a renunțat la toate și nu a păstrat nimic pentru El, ca noi să avem totul. Cel mai clar este acest lucru expus în Filipeni 2: 7, dar în traducerea versiunii standard revizuite, unde ni se spune că atunci când Isus a avut totul, El nu a considerat că este un lucru de dorit să țină pentru El. Filipeni 2: 7 (LSG): „Dar S-a golit pe Sine.”Ca și cum ai întoarce o sticlă cu capul în jos pentru a o goli.Isaia 53:12 (LSG)  „Sa dat pe sine însuși până la moarte.”

Cuvântul grecesc din care este tradus (S-a golit pe Sine) are sensul de „a se scurge”. Într-un anumit sens, El S-a anihilat pe Sine. S-a aruncat pe Sine, pentru a-i putea salva pe cei pierduți și în pericol de distrugere. El nu s-a gândit la Sine; El nu S-a apărat împotriva atacurilor care au fost îndreptate împotriva Lui. EL A murit. Călăii Lui L-au dezbrăcat chiar si de hainele Lui. Deși era  Fiu de Dumnezeu El a murit pe cruce, părăsit de Dumnezeu, Tatăl Său (cel puțin așa i s-a părut Lui). El era de fapt un Cetățean al cerului care se „golise pe Sine” de toate prerogativele acelei Cetățenii. El și-a unit soarta cu omenirea – pentru eternitate. Această neglijare a sinelui nu a fost un entuziasm momentan, ca atunci când cineva sub un impuls puternic îl salvează pe altul de moartea iminentă în detrimentul propriei vieți. Dimpotrivă, era un scop deliberat, stabilit, uitându-se la întreaga situație și numărând costurile, El și-a dat viața, adică a dat-o în slujba celorlalți, iar momentul morții a fost doar o secvența într-o lungă carieră cu aceeași dăruire.

Viața Lui a fost cu adevărat trăita pentru noi, înainte de a veni pe pământ și, în timp ce umbla pe pământ, predica, vindeca și suferea în Iudeea și Galileea, ca si atunci când răsuflarea Sa care a expirat, când a strigat in Luca 23:46: „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul!” În toată această istorie a sacrificiului de sine există o lecție pentru noi. Nu trebuie să admirăm pur și simplu exemplul devoțiunii, CI SĂ O URMĂM. Numai în ea există mântuire.  In Isaia 53:12:  „El sa dat pe sine insul-si la moarte”Filipeni 2: 7 (LSG): „S-a golit pe Sine. Până la ultima picătura”Filipeni 2: 9 (LSG): „Prin urmare, Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Numelui care este mai presus de orice nume.”UMILIAȚIA LUI A FOST INALTAREA SA.RENUNTAREA LUI DE SINE A FOST MÂNTUIREA LUI. Și aceasta a fost singura cale posibilă de mântuire; Întrucât Dumnezeu este iubire, altruism, singurul mod prin care El își poate păstra propria existență este să se dea pe Sine.

Ideea „ÎN HRISTOS” apare de multe ori în scrisorile lui Pavel. Uneori, el aplică fraza în mod inconfundabil experienței personale de convertire a celor care cred.  Alteori el o aplică în mod inconfundabil întregii rase umane, care a fost răscumpărată prin jertfa lui Hristos. 1 Corinteni 15:22: „Căci așa cum în Adam mor toți, tot așa în Hristos toți vor fi înviați.”  Asta nu înseamnă că cei răi au avut neapărat o experiență de convertire; dar când Adam a păcătuit și a pierdut conducerea rasei umane, Hristos a intervenit pentru a deveni al doilea Adam sau mai bine spus ultimul Adam. Pavel spune că Hristos a inversat răul în cursa pe care a început-o Adam; Hristos a venit să mântuiască lumea și a răscumpărat-o. El a făcut mai mult decât să ofere viață „tuturor oamenilor”, pentru că EL A DAT DARUL VIETI TUTUROR OAMENILOR. Noi ar fi trebuit sa fi murit de mult pentru păcatele noastre.  Dar trăim pentru ca El ne-a dat Har.  Este ca Esau si cu dreptul său de întâi născut; nu i s-a oferit, i s-a dat.  Singurul motiv pentru care nu a reușit să culeagă binecuvântările moștenirii a fost pentru că la disprețuit și la vândut.Geneza 25:33, 34:  Iacob a spus: „Mai întâi jură-mi”.   El i-a jurat și i-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Iacov i-a dat lui Esau pâine și ciorba de linte, a mâncat și a băut, s-a ridicat și a plecat. Astfel Esau și-a disprețuit dreptul de întâi născut.”

A fost odată o doamnă care credea în Hristos dar soțul ei nu credea. El își fixase ferm si irevocabil inima să nu se dăruiască Domnului care murise pentru el și îi făcuse viață extrem de dificilă acestei doamne, mai ales în Sabat. Indurând atâta suferința ea mers să vorbească cu pastorul ei despre situația ei. Un pastor înțelept i-a spus acestei micuțe doamne să fie cât se poate de bună cu soțul ei, pentru că bunătatea ei față de el va fi singurul „cer” pe care el îl va cunoaște vreodată. Dar El a ales să „piară”. Doamna aceea este bunica mea; Nu l-am văzut niciodată pe bunicul meu și nu cred că îl voi vedea vreodată.  Isus încă iubește lumea noastră, chiar și pe cei care pier.

„Tatăl L-a dat și S-a dat pe Sine însuși, prin Fiul Sau pentru ca oricine crede să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Dar dacă cineva alege să nu creadă, El iubește totuși acel suflet sărac care piere și vrea ca el sau ea să se bucure de această viață care i se oferă.  Atât de mare este iubirea Lui pentru cei pierduți.  Există o mică carte prețioasă numită Calea Către Hristos, care prezintă evanghelia lui Hristos foarte clar. Unii editori au tipărit o ediție specială în care au imprimat pe coperta din spate aceste cuvinte: „Isus vrea să fie cel mai bun prieten al tău”.  Au crezut sincer că fac ceea ce trebuie, dar ei reduc valoarea, calitatea mesajului cărții și transformă Vestea Bună a acesteia în Veste proastă.Implicația a fost clară: Iisus nu este cel mai bun prieten al tău și El nu va fi cel mai bun prieten al tău până nu vei face ceva corect mai întâi, ceea ce Îl va schimba în a deveni cel mai bun prieten al tău.  Cartea devine o afirmație subtilă a legalismului nostru de modă veche.Întrebare:- Tâlharul pocăit  răstignit împreună cu Isus a fost  el Cel mai bun prieten al său?- Sau era deja așa?-

Dumnezeu a iubit deja lumea atât de mult încât El L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a ne mântui?- Sau am făcut mai întâi ceva pentru a-L determina să ne iubească?- Iisus era deja cel mai bun prieten al oamenilor aceia cruzi care L-au crucificat pe cruce?  El s-a rugat,Luca 23:34:„Tată, iartă-i; căci nu știu ce fac. ”Unul dintre ei s-a pocăit și avem încredere că va fi mântuit veșnic, la fel si sutașul.Luca 23:47:„Acum, când sutașul a văzut ce se întâmplase, l-a lăudat pe Dumnezeu și a spus: „Cu siguranță, acest Om era nevinovat!”El a ajuns să-L cunoască ca El era deja cel mai bun prieten al său,  Isus Mântuitorul!  Caiafa nu a avut niciodată în viața sa un prieten atât de bun ca Isus din Nazaret pe care l-a condamnat să fie răstignit. Toți acești oameni, au ales deliberat sa respingă prietenia oferita de Isus.

Toți necredincioși își vor da seama în Ziua finală a Judecății, că Isus pe care l-au respins era singurul Prieten adevărat dar pe care nu l-au acceptat niciodată.  Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să-L prezentăm astfel fiecărei persoane pe care o vom întâlni!

A M IN!

Pastor John Piroski

26 septembrie 2020