Pentru un an plin de biruinte

Pentru un an plin de biruinte
Iosua 1:1-16; Deut. 34:9

După ani îndelungi de pregătire Dumnezeu l-a chemat pe Moise să conducă pe copiii lui Israel afară din Egipt. Citim în Deut. 34 că la sfârşitul vieţii lui Moise, Dumnezeu finalizase pregătirea lui Iosua, cel mai mare general al lui Moise, pentru a deveni conducătorul lui Israel. Iosua fusese credincios lui Dumnezeu şi lui Moise, iar în Deut. 34 şi Iosua 1 asistăm la deschiderea unui nou capitol în istoria lui Israel.
Vreme de 40 de ani Moise condusese pe copiii lui Israel: în timpul plăgilor din Egipt, în timpul Paştelui, cu ocazia trecerii Mării Roşii. În pustie i-a condus la apă, mană şi carne. I-a condus la Muntele Sinai şi Legea lui Dumnezeu. Vreme de 40 de ani şi-a dat toată silinţa să conducă în acord cu voia lui Dumnezeu turma ce-i fusese încredinţată. Şi acum Moise ajunsese la capătul vieţii de pe pământ. Pentru copiii lui Israel, moartea lui Moise avea să marcheze sfârşitul unei epoci şi un nou început sub un nou conducător. La fel ca Israel, şi noi tocmai am început un an nou.
Moise a murit şi a fost îngropat şi Dumnezeu l-a ales pe Iosua ca să conducă pe Israel în ţara promisă lui Avraam. Dorinţa lui Dumnezeu pentru Israel erau urmaşi ca nisipul mării şi un viitor prin care lumea să fie binecuvântată. Dumnezeu i-a promis lui Iosua succes şi în această secţiune a Bibliei, Dumnezeu îl învaţă cum să-l obţină.
Unii oameni ar putea defini succesul drept „curs sau împlinire favorabile ale lucrurilor, câştigarea de bogăţie, renume, dobândirea unei poziţii sociale.” Pentru creştin însă succesul înseamnă rămânerea în ascultare faţă de Dumnezeu.
În continuare vom vedea cinci „secrete” ale succesului ce apar în primul capitol din Iosua.
1. Înţelegeţi planului lui Dumnezeu. Moise fusese un conducător credincios. El fusese un bun slujitor al lui Dumnezeu, îndeplinind cu credincioşie lucrarea ce-i fusese încredinţată. Acum Dumnezeu îi spune lui Iosua exact ce are de făcut: vers. 1,2. Iosua nu a început să discute porunca lui Dumnezeu, aşa cum făcuse Moise în urmă cu 40 de ani, şi nici miile de israeliţi nu au comentat. 40 de ani în pustie i-au învăţat să se supună lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a spus: „Iosua este acum conducătorul vostru.” Iosua cunoştea planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui.
Ce planuri are Dumnezeu pentru noi, în acest an? Ce a făcut în viaţa noastră în 2010 ca să ne pregătească pentru 2011? Ce doreşte El pentru biserica noastră? Un imn spunea aşa: „Unde mă conduce, eu Îl voi urma”.
2. Credeţi în făgăduinţele lui Dumnezeu. Citiţi versetele 2,3 şi 4 şi veţi vedea cum le spune Dumnezeu lui Iosua şi copiilor lui Israel ce anume le va da. O hartă. Un sistem de poziţionare global. Astăzi unele ţări refuză să recunoască făgăduinţa lui Dumnezeu pentru o ţară pentru Israel. Ameninţă, se târguiesc, luptă şi mor în încercarea de a nimici pe Israel. Însă Dumnezeu îşi ţine făgăduinţele. Ni se spune că fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Cum este credinţa noastră?
3. Fiţi încredinţaţi de prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a promis lui Iosua că aşa cum a fost cu Moise, avea să fie şi cu el şi nu-l nu va părăsi. (vers. 5). Isus face aceleaşi promisiuni pentru creştinii de azi. Dumnezeu Duhul Sfânt va locui în ei şi le mişca sufletele şi le va da un sens în viaţă (Fapte 17:29). Amintiţi-vă că trebuie să trăim prin credinţă, nu prin emoţii. Noi trebuie să ne bizuim pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Unii poate că vor zice: „Dar, frate, dumneata nu ştii prin ce-am trecut. Dumneata nu înţelegi!” Nu, nu înţeleg. Însă Dumnezeu înţelege şi El va fi cu voi în toate zilele. Creşteţi deci în credinţă şi fiţi pregătiţi pentru anul ce a început.
4. Aveţi curaj şi primiţi puterea lui Dumnezeu. Ani şi secole întregi după ce Moise, Iosua şi alţi patriarhi biblici au murit, exemplele pe care le-au stabilit au continuat să-i inspire pe oameni. O mare parte din curajul lui David se datora faptului că fusese învăţat că Dumnezeu binecuvântează ascultarea şi devotamentul celor care se încred în El. David ştia că Dumnezeu putea împlini lucruri mari atunci când poporul Lui se încredea întru totul în El. Acest curaj l-a ajutat pe David să omoare leul, ursul şi pe uriaşul Goliat; să reziste loviturilor perfide ale împăratului Saul şi să caute iertare atunci când păcătuia. David a avut nevoie de acest curaj când copilul a murit imediat după naştere şi când Absalom s-a ridicat împotriva lui şi a încercat să îl omoare.
Mai înainte ca Iosua să ajungă conducătorul lui Israel, împreună cu Caleb şi alţi 10 bărbaţi din Israel au iscodit Canaanul. Însă numai Iosua şi Caleb au avut credinţă că Dumnezeu avea să-şi împlinească promisiunea. Ceilalţi s-au lăsat înfricoşaţi de uriaşii din Ţara Făgăduinţei. Ce uriaşi anticipaţi pentru acest an? Dumnezeu care a fost credincios faţă de Iosua va fi credincios şi faţă de voi în acest an. „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (vers. 9)
5. Fiţi atenţi şi faceţi exact ce spune porunca Dumnezeu. „Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.” (vers. 7). În 1Ioan ni se aduce aminte că dacă umblăm în lumină, avem părtăşie cu Isus şi suntem spălaţi de păcate. Ca să fim fericiţi, trebuie să umblăm cu Dumnezeu, pe calea strâmtă care duce la viaţă. Cei mai mulţi merg pe calea cea largă ce duce la pieire, dar noi trebuie să trăim vieţi sfinte, de închinare, acordând atenţie planurilor lui Dumnezeu pentru noi.
Concluzie
În vers. 16-17, citim că Iosua a transmis poporului mesajul lui Dumnezeu. Israel s-a conformat voii lui Dumnezeu, lăsându-se condus de Iosua. Iosua şi poporul Israel au avut succes. Dumnezeu le-a dat Ţara Făgăduinţei. Şi noi, pentru a prospera şi a avea succes în 2011, trebuie să ne supunem şi să ne predăm cu totul lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte o angajare totală. Şi când vom fi făcut asta, El ne va umple cu Duhul Sfânt (vezi Deut. 33:9), iar noi ne vom bucura văzând cum El ne dă succes şi prosperitate.
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com