Ploaia Tarzie

Ploaia Tarzie

CUPRINS:
1.    Deschidere 309
2.    Rugăciune
3.    Introducere
4.    COR: Doamne, marea Ta lucrare
5.    Tema I
6.    Tema II
7.    COR: Sub stindardul lui Hristos
8.    Poezie: Taina harului
9.    Tema III
10.    COR: Pe Dumnezeu sluji-vom
11.    Tema IV
12.    Poezie: Cântecul spicelor
13.    Tema V
14.    Tema VI A
15.    Tema VI B
16.    COR: Ruga
17.    Tema VII
18.    Tema VIII
19.    COR+COM 153
20.    Tema IX
21.    COR: Prin Duhul Domnului
22.    Încheiere
23.    Poezie: Ruga pentru Duh
24.    Apel
25.    COR: E timpul
26.    Închidere 367
27.    Rugăciune
28.    COR: Deschide-mi ochii

Apocalips 4,6: “Şi am văzut un înger prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, ca s-o vestească oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi, oricărui norod.”
Vremuri apocaliptice…Cuvântul Bibliei declară: „Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea. Atunci va veni sfârşitul.” Matei 24,14 Sunt ultimele bătăi ale ceasului profetic… Unei „omeniri la răspântie” i se oferă un ultim cuvânt salvator, şi cine va fi purtătorul de cuvânt?
Din Sfatul cerului, se aude (Isaia 6,8): „Pe cine să trimitem şi cine va merge pentru noi?” Şi omul a răspuns:  „Iată-mă!”
Dar staţi! “Iată-mă.”… „ticălos, nenorocit, sărac, orb, şi gol…„Sunt nedumerit, un om rău… pentru o veste bună? Un muritor… pentru o Evanghelie veşnică? Mâini neputincioase … pentru o lucrare divină?
Şi totuşi, aşa vrea Tatăl. Dumnezeu primeşte pe om! Motive înalte de iubire Îl determină. Dar poate stăm pe gânduri şi întrebăm: „Cum se poate aşa ceva?… Cu aşa mijloace slabe şi imperfecte, cum se va ajunge la realizarea Planului divin?”… Mintea e nedumerită!
Dar Tatăl a pregătit calea:
„Voi – ( Fapte 1,8 )- veţi primi o putere… când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori… până la marginile pământului.” Iată rezolvarea divină: “… veţi primi o putere” De aceea, linişteşte-te omule… Lasă-ţi frământările, fii pe pace!… Căci:
„Aceasta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul!”(Zaharia 4,6)

Şi Evanghelia debutează: „… nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu…” Iată: la poarta Templului şade un olog… (Fapte 3). Dumnezeescul străbate prin Petru: „Fii vindecat!” Ologul dintr-o săritură e în picioare. Tot norodul, mirat foarte, aleargă la ei.
Nemaivăzut…
Un alt tablou: În drum spre Gaza (Fapte 8) un mare ministru etiopian se îndreaptă spre casă. Duhul zice lui Filip? „Ajunge carul acesta!” Pe loc o mare convertire se produce. Când ies din apă, Duhul Domnului răpeşte pe Filip… şi plin de bucurie, ministrul îşi continuă drumul. Minunat…
O altă secvenţă: Pavel şi Sila zac în temniţă (Fapte 16). E în miez de noapte, dar ei, cântă din toată inima! Şi temeliile se cutremură, lanţuri cad neputincioase… Miracol…
Şi încă una: Marea zi a cincizecimii! Apostolul, întărit de Duhul Sfânt, străpunge inima auditoriului: „Bărbaţi, fraţi… „, „pocăiţi-vă…”. Şi stă scris: „În acea zi s-au adăugat cam la trei mii de suflete”

„Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu” Lucrări mari,.. Dar cine sunt eroii?  Un Petru trădător, Filip un anonim, un Pavel prigonitor şi ucigaş, un Sila personaj episodic…

Aceştia şi alţii neînsemnaţi păcătoşi de rând, iată-i transformaţi într-o singură zi. Vasele slabe de lut devin purtătoare de Cuvânt divin. Evanghelia trebuie vestită şi Dumnezeul cel bun şi iubitor a săvârşit minunea făgăduită mai dinainte. Voi turna în zilele acelea Duhul Meu… Vă voi da… ploaia timpurie (Osea 2,23,28.29). Dată de neuitat – era ziua cincizecimii. Sămânţa Evangheliei semănată de Domnul Hristos timp de trei ani şi jumătate, ajunge acum prin experienţa unei singure zile sub lucrarea irezistibilă a ploii Duhului ajunge să germineze, să dea un colţ verde, puternic, promiţător. Aparent, era experienţa unei singure zile. Dar minunata istorie îşi întinde rădăcinile mai înapoi, spre acele zile când Mântuitorul a spus: „voi trimite peste voi făgăduinţa tatălui Meu, dar… rămâneţi în cetate”.
Să rămână? Ce-ar mai fi plecat ucenicii chiar atunci… Lucrarea! Să faci lucrare! Ce gânduri copilăreşti… Cum au uitat ei slăbiciunile lor! Eşecul acela penibil cu tânărul stăpânit de duhul rău… Şi apoi, fuga din Ghetsemani. Mai erau multe de pus la punct, pentru ca această lucrare nu trebuia să fie a lor, ci a lui Dumnezeu şi n-avea voie să dea greş.De aceea: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24,48) „Şi voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Meu…”

TAINA   HARULUI
Din când în când îmi amintesc
că-n acea noapte a sufletului,
din mijlocul furtunii de poveri,
Cineva m-a ridicat,
un Uriaş, o Mână caldă, deasupra oamenilor,
deasupra neliniştilor lumeşti.
Atunci îmi vedeam propriul eu sub mine:
acolo jos – zdrobit, cârpă sfâşiată în praf.
Pluteam deasupra, dar nu ca „eu”
ci tot mai pregnant simţeam că El
locuieşte în mine.
Şi-n clipa aceea am învăţat taina harului:
dacă în zarva vieţii omul se-opreşte,
priveşte, măsoară
şi se-ntoarce ‘napoi de pe căile lui nelegiuite –
nu din propriul suflet primeşte puterea.
Şi dacă iubeşti – nu din tine însuţi iubeşti;
nu din eul tău izvorăşte
Pacea, liniştea sufletului zbuciumat,
nu sunt ale tale
căci nimic bun nu se naşte din tine.
Acestea toate, toate sunt numai din har.
Ci există
în crăpăturile cele mai adânci ale conştiinţei,
pe cărările întortocheate ale gândurilor,
în mustrările cugetului,
în toate şi deasupra a toate
Cineva uriaş
plin de har şi dragoste,
El nu cere, ci se bucură când oferă.
Ai grijă
Nu-L întrista.
E Duhul Sfânt,
Speranţa Ta.

Şi astfel, ucenicii au rămas ascultători în camera de sus… Trec zile de aşteptare… Când omul nu are ce face decât să aştepte, gândul i se îndreaptă şi la el, în cercetare de sine.În camera de sus: oftaturi, suspine.
–    Oh, Doamne… eu am fost acela… Iartă-mă. Iartă-mă Doamne…” Privirile se înmoaie.
–    – „Fratele meu… ştii tu… atunci! Iartă-mă!”
Focul pocăinţei se înteţeşte zi cu zi, topeşte rând pe rând barierele… A doua zi după înălţarea Domnului curg lacrimile. Somnul nu se mai lipeşte de gene. „Doamne…! Doamne…!
Acesta era timpul aşteptat, vasele au fost curăţate. Acum DA! „Să ploaie Duhul Sfânt!” Şi potopul ploii timpurii erupe zăgazurile cerului. „Ploaie! Ploaia promisă!” După un aşa început pe genunchi, Evanghelia prinde aripi de foci: „Ierusalimul, Samaria… marginile pământului”.
„Vindecări, minuni…”. „Şi Duhul Domnului lucra cu putere”. Efesul este cucerit. Apoi Antiohia, Pergam, Iconia… Macedonia cade!
Cam în preajma lui ‘60, Pavel scrie:  „Sănătate vă trimit cei din casa Cezarului!” Extraordinar! Steagul Evangheliei – înfipt chiar în casa imperială. Minune şi iar minune. Poate pare dificil de înţeles, dar pentru Pavel e limpede: 1 Tesaloniceni 1,5: „Evanghelia a fost propovăduită cu Duhul Sfânt.”

Noi, contemporanii, nu ne saturăm să privim aceste momente, şi din perspectiva a două mii de ani, cântărim roadele ploii timpurii. O Biserică mondială şi o temelie veşnică, aşa cum e Cuvântul Său! Acele vremi au apus de mult, de când sămânţa Evangheliei a dat firul verde… Primăvara ei a trecut, a trecut în noaptea Evului întunecat pe care Evanghelia a răzbit-o.
Priviţi – primele semne ale verii – REFORMAŢIUNEA. Evanghelia se apropie vertiginos de noi… Cu noi, pe care “ne-au ajuns sfârşitul veacurilor.” „Va fi propovăduită oricărui neam, oricărei limbi,… apoi va veni sfârşitul.”
Da – soarele dogoreşte ca niciodată, suntem în miezul verii. Lanurile albe, coapte pentru seceriş gem după ploaie, după Ploaia Târzie, cea care a fost făgăduită. Ioel 2,23: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi ploaie târzie… ca odinioară!”

“După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură”, “Voi face să se vadă semne în cer şi pe pământ, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată!” O Ploaie târzie, care să pârguiască secerişul pământului, pentru un final biruitor. Domnul – stă scris – va reedita proba puterii Sale într-o măsură îndoită.
Citat: “Sfârşitul lucrării de evanghelizare va fi mai strălucit decât începutul!” Mai strălucit?… Poate fi ceva mai strălucit?… DA – vom trăi şi vom vedea cu ochii noştri! De pe genunchi – tot de pe genunchi – va exploda solia Evangheliei, de data aceasta însă, cu avertismentul ultimei chemări… vremuri apocaliptice…!
Mă opresc puţin… poate nu înţeleg bine… De mine e vorba? Pe noi ne cuprind aceste prevestiri?!… Mărturisesc că sunt hadicapat de ideea unei ploi târzii. Mă văd descoperit, de parcă între mine şi acest fapt este un gol. În general noi obişnuim să localizăm Ploaia Târzie în viitor… “atuncea”… fără legătură cu “azi”.
Recunosc că suntem nepregătiţi. Ce să facem! VA trebui să revenim la experienţa ucenicilor, s-o urmărim avid, ca pentru noi; să înţelegem mai profund evenimentul, iar apoi, la rândul nostru ca ucenici, să ne întâlnim într-o cameră de sus.

„Ploaie Târzie…” Bunicii noştri ne vorbeau despre ea, în zilele de demult ale copilăriei… Mama, tata, mai pe urmă în scânteia dragostei dintâi… şi-apoi vreun unchi, vreo inimă fierbinte: – „Ploaie Târzie, puiule!”Şi ori de câte ori se rosteau cele două vorbe mari, un nimb (nor de ceaţă) înconjura acest nume… „vremuri mari… Atunci!…”
Am mai crescut… par ceva a rămas: – orişicând auzim de Ploaie Târzie, măcar că îi intuim măreţia şi solemnitatea, ea ne rămâne totuşi confuză în minte, ca ceva neclar, imprecis. Ne este ca un fapt exterior…De ce? Noi, contemporanii, am obişnuit s-o localizăm istoric, într-un viitor, o legăm de un „timp” de “atunci”. În cazul acesta, ea n-are a face cu „acum”, cu „azi”, deci nu actuală, nu ne priveşte direct. Înţelegeţi, de ce, probabil pentru mulţi, ploaia târzie rămâne un fenomen abstract, înceţoşat, oarecum ascuns raţiunii obişnuite?
Întrebăm şi suntem întrebaţi: „Ce e Ploaia Târzie?”… Ca să vorbeşti despre un lucru, trebuie mai întâi să-l posezi experienţa! Despre „Ploaia Duhului sfânt” ne poate vorbi doar ucenicul ce a zăbovit în camera de sus,… el o cunoaşte. Ne-o va descrie, ca toţi să-i pătrundem semnificaţia şi s-o cunoaştem personal.

Pentru omul superficial, e o revărsare de ape, de sus în jos; un fenomen arbitrar ce poate să aibă loc sau nu. E o întâmplare. Dar pentru creştin, care deasupra , tuturor vede, simte, ştie un Organizator şi un Conducător, ce conduce şi controlează toate, pentru el, şi albina şi floarea şi ploaia nu sunt întâmplătoare. Îşi au o raţiune precisă: sunt răspunsuri la necesităţile omului. Ce este „ploaia”?
Pentru creştin este: „răspunsul cerului la nevoia gliei,” un răspuns bogat, nu o picătură – ci torente, nu pentru ghiveci – ci torente pentru tot câmpul. Frumoasă explicaţie. Dar punctul cel mai însemnat abia urmează. Căci, dată aşa stau lucrurile, atunci mai înainte de „ploaie” există o nevoie, o necesitate care o cere. Iar ceea ce declanşează sosirea ploii este: – NU un timp “anumit”, vreun misterios… „atunci”, ci nevoia unei glii însetate şi a unei sămânţe!
Înţelegeţi? E foarte însemnat s-o ştim căci atunci, nu voi mai lega Ploaia Târzie de „un timp”, rupt de „astăzi”, ci direct de mine şi de nevoia mea acută după ea. Eşti tu „pământ”? Porţi tu „sămânţă”? Dacă da, atunci experienţa „Ploii Duhului Sfânt” va fi experienţa ta actuală!
Până mai adineaori, Ploaia Timpurie şi Ploaia Târzie erau două fapte istorice. Cea „timpurie” povestea miracolul unui trecut glorios, iar cea „Târzie”… rămânea undeva în viitor. Acum însă „Ploaia Timpurie” şi „Ploaia Târzie” se apropie una de alta, să se întâlnească într-un prezent, în experienţa individuală a celui ce este „pământ cu sămânţă” Un nou orizont ne stă deschis.
„Pământ” – masă informă, tare, crăpată, pe care orice vârtej de vânt îl răscoală în trâmbe de praf. Pământul este inima: Matei 13,19: tare, rebelă, neprimitoare, împărţită de mânii şi patimile vântului. Şi urmăriţi-o spiritual: Vine o ploaie… Ţărâna se moaie, bulgării se contopesc într-unul. Vântul n-o mai ridică, valorile (virtuţile) – sărurile minerale – udate, se dezleagă şi devin active, asimilabile. De acum pământul a devenit ceea ce agronomii numesc „pat germinativ”, mediu vital. Aşteaptă doar … sămânţa. „Sămânţa” – îmbrăcată într-o coajă cheratinoasă de celule moarte, închide înlăuntru un „diamant” – embrionul viu – pe care nu-l va dărui pământului sec, nici deşertului ci numai ţărânii adăpate. Sămânţa este Cuvântul. Matei 13, 19-23.
Pentru omul firesc, Cuvântul Bibliei rămâne doar o coajă tare de celule moarte, un cuvânt obişnuit ca toate, ba chiar mai dificil.
Dar vine o ploaie – umflă sămânţa, apoi cu o presiune colosală de peste o mie de atmosfere, crapă coaja protectoare şi viaţa (ei) este eliberată.
Acum ploaia timpurie îşi poate desăvârşi lucrarea. E clipa când, în abundenţa ei binefăcătoare, ploaia timpurie leagă, uneşte, logodeşte sămânţa cu pământul în noua plantă ce o va purta zi cu zi, în sus spre soare, spre plinătatea făgăduită.
Aşa începe minunea germinării – cu ploaie. Şi tot cu ploaie se încheie minunea rodirii!

Ca fenomen, e tot o cădere de ape. Dar cât de mult diferă de ceea timpurie. Ropotul ei dezlănţuit, potopitor, zguduind cu bubuituri de tunet întreaga suflare, sfâşiind cerul cu fulgere, turnând masiv, irezistibil, apa amestecată cu foc. Cerul şi pământul în mişcare – pe un fond apocaliptic.
Dar Ploaia Târzie diferă şi ca efect. Ea nu se mai ocupă cu „pământ”, cu „sămânţa” ci are de-a face cu o plantă matură. Singurul ei motiv este să-i dezlege rodul! Planta – a crescut, s-a dezvoltat în virtutea ploii timpurii. Luni de zile… a purtat ascuns sub frunze, în vârf de pai, spicul. În locul ei de vârf, crescând continuu, spicul e tot acolo.
Dar iată – a sosit timpul să iasă de sub frunze, să apară în văzul tuturor: – nu mai poate rămâne ascuns! Şi în acele zile de căldură toridă, planta, cere ploaie, care… iat-o, dă un ultim avânt maturizării şi astfel, scurt, în două – trei zile, sub o presiune înzecită, spicul ţâşneşte. Şi descătuşează. A învins. (Iacov 5,l8): „Cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul”. De-acum rodul ei, dezlegat este tuturor!
Fraţilor! Aceasta este şi va fi unica experienţă a oricărui ucenic. Aidoma plantei ce-şi începe viaţa în mod tainic, ascunsă în ţărână, experienţa creştinului începe în ascuns: – Bătălii neştiute… victorii lăuntrice… Curaj omule… nu eşti singur. Mai e Cineva deasupra pământului (Psalm 65,9.10): „Tu Dumnezeule cercetezi pământul… îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îi moi cu ploaie, şi-i binecuvântezi răsadul”.

Urmăriţi desfăşurarea: – Convertirea s-a produs, sămânţa a dat colţ. El va străpunge lutul, omenescul, firescul! Se va zidi neîncetat într-un caracter nou, renăscut; va înfrunta vânt şi furtună; şi ţinea-va sus, tot timpul biruitor, spicul nevăzut, simbol al „omului dinlăuntru”, zidit „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.”
Dar va veni timpul, când „omul dinlăuntru” va deveni „om în afară”. Când roadele vor ieşi la lumină! Când, prin Ploaia Târzie va exploda spicul în caracter convingător, activ, cu puteri de convertire asupra unei lumi adormite la un pas de trâmbiţa din urmă. Aceasta va face Ploaia Târzie!
–  Dacă Ploaia Timpurie leagă rod, Ploaia Târzie, culege „roada”
–  Dacă Ploaia Timpurie urmăreşte recomandaţia noastră pentru cer (realizând asemănarea cu Tatăl, paşaportul), Ploaia Târzie are în vedere vrednicia noastră pentru pământ!
–  Dacă ploaia timpurie ne urcă la Isus, Ploaia Târzie ne coboară la oameni.
Două lucruri la fel de mari şi importante. Două lucruri, eminamente (în cel mai înalt grad) personale. Două etape de (în) devenire a omului de azi; al meu… şi-al tău, al poporului Său din urmă ce va întâmpina pe Domnul slavei; – ISUS – ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR.

Aşa este. Teoretic, am înţeles. E clar! Dar practic?… Eu practic oare aspir către desăvârşire, către absolut?… Unde mă aflu?
Apocalipsa 3,14-22 îmi dă un nume… Iar cuvântul Spiritului Profetic, în dreptul zilei de astăzi, are o solie pentru „Laodiceea”. Ascultaţi-o!
„Mulţi n-au ajuns să primească Ploaia Timpurie, n-au obţinut caracterul Domnului Hristos. Ei aşteaptă ca golul lor să fie umplut de Ploaia Târzie… Aceştia comit o fatală eroare! Numai dacă întâlnim zilnic experienţa Ploii Timpurii vom recunoaşte Ploaia Târzie”. (Mărt. Pred. Pag. 507)
Alarmant! Cu gândul în viitor, la Ploaia Târzie am uitat cu desăvârşire de nevoia urgentă de-acum: „Ploaia Timpurie” Eroare fatală!… Un alt citat: „Ploaia Târzie nu este dată pentru a curăţi de păcat sau pentru a forma caracterul. Aceasta este lucrarea Ploii Timpurii. Nimeni nu poate primi reînsufleţirea Ploii Târzii dacă n-a dobândit, – prin Ploaia Timpurie – biruinţa deplină asupra oricărui păcat, oricărei slăbiciuni, oricărei înclinaţii rele…” (Exp. şi Viz. Pag. 72, 73)
Revelator! Ploaia Timpurie este condiţia obligatorie pentru Ploaia Târzie. Mai stă scris: „Dacă poporul, aşteaptă ca reînviorarea Ploii Târzii să îndrepte greşelile, se vor găsi înşelaţi …! „

Iubiţi fraţi şi surori, înţelegeţi? Înţelegem că noi avem un timp culminant: „astăzi”, de care depinde cu totul „ziua de mâine?” Înţelegem că astăzi, avem de trăit o experienţă decisivă, anume Ploaia Timpurie, ce va hotărî definitiv câştigul sau pierderea Ploii Târzii, a sigilării, a Marii Strigări… a Noului pământ? Veşnicia întreagă depinde de ce faci azi!
ASTĂZI, ACUM eu şi dumneavoastră avem o unică NECESITATE: – Ploaia Timpurie, CEL MAI ÎNSEMNAT timp şi eveniment din toată istoria ce ne-a mai rămas! Căci: „Dacă nu cade Ploaia Timpurie, nu va fi viaţă şi Ploaia Târzie nu are ce face!” (Mărt. Pred. pag 506)
Tu, suflete, multe poţi să uiţi… Dar să nu uiţi niciodată că doar: „Acei care… au ascultat de sfatul Martorului Credincios, vor primi Ploaia Târzie! „
Auzul a fost destul de treaz să audă şi să înţeleagă – Martorul Credincios a vorbit!…De-acum tu hotărăşti singur!  O să-ţi ajute Bunul Dumnezeu să fii şi tu printre cei ce au ascultat şi au biruit! Amin !

RUGĂ   PENTRU   DUH
Îmi ridicasem mâinile spre rugă.
Undeva sus, mâinile mele zdrobite
formau amară cupă,
potir plin, prea umplut de-ntuneric şi chin,
umplut cu-al păcatului negru venin.
Doamne,
potirul mâinilor mele întinse goleşte-l;
aruncă în pulbere ceea ce atât de-ndoielnic strânsesem;
înclină spre ţărână paharul, goleşte mândria,
goleşte Tu eul ce umple
cupa mâinilor mele în rugă spre Tine întinse.
Spal-o cu sânge, spal-o de vină;
cu iertarea Ta o albeşte,
cu dragostea Ta o limpezeşte.
Apoi ridică paharul deasupra norilor,
priveşte prin el către soare
şi vei vedea oglindu-se-un chip;
printre strălucitoare raze ce se frâng
Marele chip reflectat prin mine spre pământ.
Doamne,
păzeşte în mâna-Ţi străpunsă paharul;
însă Te rog, oricât de strălucitor,
nu-l lăsa pentru pierzare-i gol,
ci cu Preasfânt Duh să-l umpli din nou.
Astăzi stau iarăşi cu mâinile-ntinse spre rugă
Faţă în faţă ele formează tainică cupă.
E plin paharul, e prea plin de Duh,
Sfânt Spirit cereasca lumină
în mine a adus.

Am înţeles noi oare? Am înţeles oare că Ploaia Târzie va fi dată nu pentru folosul nostru ci a celor din afară? Am înţeles noi că pentru cei ce n-au primit Ploaia Timpurie, venirea Ploii Târzii înseamnă „închiderea Harului!?”
Suntem noi conştienţi că „ploaia timpurie” şi „astăzi”, sunt cele mai acute necesităţi ce vor hotărî veşnicia ta şi a mea? Să nu uităm!
Ploaia Târzie nu depinde de un „timp”… „atunci”, căci (citez): – „Picurii Ploii Târzii, au şi început să cadă” , pentru cei pregătiţi. Sunt vasele”curăţite, gata spre a fi umplute?
Înviorător! Stă scrisă făgăduinţa: (Zaharia 12,10): „Atunci voi turna un duh de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine.
Fraţi şi surori, e timpul! „Rugaţi-vă, rugaţi-vă ca energiile viguroase ale ploii timpurii, cu toată puterea lor transformatoare; să cadă ca un şoc asupra sufletului paralizat; să facă să vibreze fiecare nerv de o viaţă nouă; deşteptându-ne din moartea spirituală la un Duh nou de viaţă”, (Test. 5 p, 267). AMIN!

VARA
Mă plimb printre lanuri,
spicul de grâu aşteaptă secerător.
Cine eşti tu?
Căutător de secerători.
Cine eşti tu?
vestitorul ploii care
va împlini spicul.
Cine eşti tu?
Sunt spic
secerător
vestitor;
aştept un picur peste mine.
CLIPELE
Îngrămădiţi la poartă
La poarta ultimului tău ceas
Stau negustorii lumii şi aşteaptă
Ei vor să-ţi cumpere vremea.
În schimbul unei clipe
Unul îţi numără-n palma nestematele sale
Altu-şi deşartă desagii cu aur
La picioarele tale în schimbul unei clipe
Altul va face
Plăcerile să te poarte pe braţe.
Da, în schimbul unei clipe
Ţi se dă un tron
Mai mult ca unui rege
Ca la un semn al tău
Nenumăraţii tăi supuşi să vină, să plece
În schimbul unei singure clipe
Un altul îţi preface coliba-ntr-un palat
Se bat negustorii lumii la porţi
Pentru clipele tale se bat
Şi bate ceasul ritmic, netulburat
Şi fără de întoarcere, dar tu…
Îţi numeri clipele vândute, multe
Şi prea puţine cele ce-au rămas
Iar negustorii lumii la porţi
Parcă-s mai mulţi
Cui să le dai? cum să le-mparţi?…
Pe cine să asculţi?
Doar un străin alături
Priveşte trist, dar demn, este Isus
Din cele câteva clipe rămase, inimă, ţie
Îţi vrea cununa pentru veşnicie.
Parcă toate glasurile Universului azi ţi-ar striga
Nu-ţi vinde clipele pe nimic altceva!
La tronul de slavă cândva
Fiecare clipă nevândută lumii acum
Ci dată lui Isus se va preface-ntr-o stea
Doamne, ajută-ne să fie aşa.
Sursa: www.cercetatiscripturile.org