Poezii de Daniel Chrileanu

Poezii de Daniel Chrileanu
Presupunere
Dacă-ntr-o zi, pe ne-aşteptate, S-ar opri Isus la tine,
Nu-i aşa că L-ai cinsti servindu-L cu de toate?
Şi te-ai strădui să fie totul foarte bine,
Oferindu-I şi tacâmuri, şi prosoapele curate?
 
Dacă L-ai vedea chiar lângă uşă, ce te-ai face?
L-ai primi cu braţele deschise, de uimire pline?
Ai vorbi la fel de aspru cu ai tăi sau doar în şoapte,
Dacă El în casa ta ar găzdui atunci mai mult?
Cum ar fi să te trezeşti cu El la prânz ori cină?
Şi să nu poţi mânca oricum, oricât sau orişicând?
I-ai permite să-ţi cunoască dormitorul sau grădina,
L-ai lua cu tine peste tot, pe unde-avei de gând?
Ori în clipa ceea de surpriză ţi-ai schimba traseul?
Poate ţi-ai dori să nu vă fi-ntâlnit?!?
Uneori, ne place Dumnezeu fiindcă ne poartă greul,
Alteori, Îl transformăm în musafirul nedorit.
Dacă-ar vrea să şadă-n casa ta mai multă vreme, cu chirie,
Nu cumva te-ar bate gândul să-L transferi la vreun hotel?
Ţi-ar fi greu să-L ştii mereu aproape sau ai vrea să ştie
Că te simţi în largul tău abia atunci când pleacă El?
………………….
Nu-i o minune să te pomeneşti cu El la uşa ta,
De fapt, un Dumnezeu adevărat îţi stă aproape.
Îl poţi primi frumos, dar poţi să nu-L primeşti şi va pleca,
Aş vrea să ştii că-n lume, fără Dumnezeu, nu prea se poate.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la a doua venire”, pag. 107
In drum spre Betleem
Poate că-n viaţa ta ai colindat atâtea zări,
Că drumurile tale prăfuite
Ţi-ar fi de-ajuns să despleteşti cărări
Până departe, peste vremile cernite.
Poate ai fost deja la Betleem, un pelerin.
Şi amintiri sau mâna goală
E tot ce ai cules ca un turist străin,
O clipă de cultură generală.
Poate Îl cauţi pe Hristos de ani şi ani,
Să-ţi fie Dumnezeu în orice clipă,
Ori poate în echipa de duşmani
Eşti un Irod, cu temeri de „Antipă”.
Dar chiar Îl cauţi în vreun fel pe Dumnezeu?
Te mistuie vreun dor în iarna lumii?
Poate că-n suflet viscoleşte mai mereu,
Poate că paşii tăi au rătăcit cărările minunii?!!
În seara asta, când colindul curge liniştit,
Când Dumnezeu mai caută o iesle primitoare,
Îl poţi primi, chiar dacă eşti grăbit;
E poate cea mai potrivită înserare.
Iar dacă ai acasă o colibă sau palat,
El va veni, nu-I mofturos din fire.
Dacă-L inviţi, fă-o acum, neapărat,
Şi viaţa ta va înflori de fericire.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 117
Reconsiderare

În inima mea,
Departe,
Peste trecutul bântuit de furtuni,
Acolo unde, pe dealuri, stau lupii la pândă,
Să-mi sfâşie turma;
Departe de tot, spre unde şi eu am uitat cărarea,
Văd printre nori Betleemul… un fir de lumini.
Doar pâlpâirea unei stele-aproape stinse
Mai vede rătăcirea turmelor pe dealuri,
Doar ea mai ştie dacă-n staul mai este smirnă sau tămâie,
Dacă-n lădiţa din ungher mai este aur,
Dacă Un Prunc mai e
Ori
Răzbunarea mea L-a alungat.
Mi-au spus din cărţi că El e rege
Şi nu oricum,
Ci peste tot,
În locul meu,
În viaţa mea…
Armatele de pofte le-am pus atunci să-L piardă
Şi tot ce-a-nmugurit, ori semăna cu El,
Am sfâşiat, am rupt, crezând că voi scăpa.
Dar El era plecat de mult,
Nu mai era.
Acum, târziu, sătul de căutări şi de păcat,
Lipsit de tron şi de regat,
Îl caut încă şi întreb:
Vreau să-L cunosc,
Nu ştiţi unde-a plecat?
Tămâie, aur şi balsam nu am,
Decât genunchiul meu trudit,
Plecat din zurgălăi de mult
În pocăinţa ce m-a detronat,
În pocăinţa ce I-o datoram.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 121
Dor de Betleem
Aprinde iar planeta pân’ la stele.
Emanuel e încă-o dată prunc,
De dragul omului;
E om umil în toată slava Lui.
Ascultă,
Peste tot bunevestiri,
Amestec de minune şi de şoapte
În clipa veşnicei iubiri,
E peste visuri
Cea mai sfântă noapte.
Colindă pe la inimi, trecătorule târziu,
Poate găseşti o plecăciune…
În faţa Celui Sfânt
Te poţi pleca doar fiu
Şi doar în sfânta inimii închinăciune
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la…a doua venire”, pag.113
E o vreme
E o vreme
când soarele oricât de ascuns printre nori
ţi-e lumină şi viaţă,
când luna oricând de mereu palidă
deşi arareori e plină
întotdeauna îţi picură visuri pe pleoape
ca un mănunchi înflorit de lumină,
şi somnul te cuprinde uşor,
dar… întotdeauna această vreme a trecut.
Se întâmplă uneori o vreme nemăsurată de nimeni
nimeni nu ştie când vine,
o recunoaştem târziu, când îşi adună minunile,
când strânge cântecele de iubire
şi pleacă cu visele noastre cu tot
în urmă lăsându-ne doar zâmbetul bătrân şi fals.
În această vreme nu se opreşte deloc.
Vine vremea
când îngenunchează gândul peste inimă
şi inima bătută de-atâtea emoţii
bătută de bătăile ei mai iuţi ori mai rari,
se va opri ca de popas într-o sclipire de bucurie
sau mai curând
la umbra unui întunecat de necaz
şi când această vreme a trecut
e-ntotdeauna prea târziu,
e prea târziu pentru vreun bine
şi fericit de prea târziu pentru vreun rău.
E-un timp rămas de aşteptare doar,
atât de scurt cât zori să curgă din luceferi
cât somnul celor buni să iasă din ţărână
şi-această vreme vine,
e singura ce poate să rămână.
Daniel Chirileanu,”Corigenţi la… a doua venire”, pag. 232
Zodia preturilor

Plătim.
În fiecare zi plătim,
Pentru păcat, pentru iubiri şi pentru vise.
Plătim mereu, la toţi, la orişicâţi
Pretind despăgubiri pentru speranţele ucise.
Cât costă plânsul unei mame,
În nopţile târzii cu pulberi de tăciune?
Mai mult, sau mai puţin, decât privirile bolnave,
De cât comorile pământului, deşertăciune?
Cât costă azi prin târguri untdelemnul?
–    E scump, dar mult mai scump va fi de mâine.
Şi totu-i rar; şi laptele şi mierea,
Iar undeva, prin cărţi, citim
Că cel mai mult vom da pe pâine.
Cât costă apa dintr-o singură fântână?
Să ştim dacă mai vrem şi altceva
În ceas de târguială.
Ce mult ni s-a scumpit salutul!
Şi zâmbetul ce mult ni s-a zgârcit!
Suntem înşelători ca lutul
Suflat cu neiubire şi spoială
Şi vine El, din târguri de lumină
Să vândă pământenilor balsam de har
Şi untdelemn din floarea cerului cea mai senină
Să nu mai plângă muritorii
În revărsatul zoilor peste hotar.
Cât costă? – întrebăm,
Un dram curat de mântuire?
–    Nimic, şopteşte Cineva,
Şi-acest nimic aşa ciudat ne pare,
De ne-nţeles când peste tot plătim,
Să ai pentru nimic, da, chiar nimic,
Atâta limpezime de scăpare.
Îl refuzăm…
–    Nu. Ori plătim, ori pleacă de la noi!
Ce dacă Untdelemnul este sfânt şi apa vie,
Pentru nimic, nu vrem, avem cu ce plăti;
Dacă nu vrei aşa, întoarce-Te mai bine înapoi
………..
Şi plânge Domnul Vieţii peste lume:
N-am vrut decât sub aripi să vă strâng, ca o găină
S-aveţi căldură, viaţă şi iubire.
Doar nu veţi fi ştiind vreun pui
Plătind la mama lui păzire…
De ce?
De ce rămâneţi muritori?
Cu inima de piatră şi străină?
Daniel Chirileanu,  „Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 48
Ramai ce esti
Încă de mult
Te-a făcut Creatorul un complement.
Nici atribut al unui şef,
Nici predicat,
Deci nu eşti slugă,
Nici subiect,
Ca să devii multiplu ori defect,
Tu eşti făcută
Din sânge nobil şi din os perfect
La modul optativ, neîntrecută.
Se vede că dai sens oricărui verb,
Tu eşti culoarea declinării
Şi poţi înmuguri la omul tău pe braţ
Ori la copii pe uitătură,
Deci fii aşa cum Dumnezeu ţi-a scris:
Minune,
Clipă de lumină
Şi căldură.
Rămâi fără egal, ca la-nceput,
La fel numai cu tine.
Şi doar atât să faci:
Primeşte-ţi lauda –
Fără să ştii – iubirea
Şi preţuirea ce ţi se cuvin.
Daniel Chirileanu,  „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 215
Pledoarie pentru mama

Mama este mai frumoasă ca-n icoană,
Este toată numai o sclipire,
Nici nu ştiu dacă mai e zidire
Să trăiască mai frumos a vieţii dramă.
Nu se poate fiindcă mama e persoana
Ce trăieşte pentru alţii clipa,
Orişicât de grea i-ar fi risipa,
Ea nu vrea să fie nici măcar icoana.
Eu nu cred că voi puteţi avea dreptate
Fiindcă nimeni nu mi-a stat aproape,
Nimeni n-ar fi gata să mă scape,
Cum e mama, pe lumină ori pe noapte.
Ba, vă spun că sigur, niciodată mama
n-ar lăsa iubirea să-i apună
dacă noaptea lumii fără lună
şi-ar desface peste mine nori sau teama.
Eu sunt sigur că iubirea mamei mele
Limpezeşte mai devreme cerul,
Ruga ei, mai tare decât fierul,
Schimbă-n sărbători şi ceasurile rele.
Cum să tac, dacă eu ştiu că numai mama
Este cea mai bună dintre toate?
Nu i-a oferit nimeni palate,
Dar ea trece înainte, nu ia seama.
Vreau să spun că până dincolo de zare
Şi pân’ la margini de minuni cereşti
Nu vei putea, oricine dacă eşti,
Să mă convingi că mama-i ca oricare.
………………………………………
Oricât ar vrea să ne convingă cineva
Că undeva în astă lume
Mai poate fi ceva anume
La fel de preţuit şi-asemenea
Cu mama fiecăruia pe nume,
Oricât s-ar strădui, tot n-ar putea,
Doar mama mea e unică pe lume.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 217
Doar noi
A trecut vremea
şi trece
ca visele pe care dimineaţa le uităm
ca ploile anilor ce-au curs în trecut,
florile vieţii se ofilesc
sub a trecerii vremilor brumă,
iar noi rămânem nimic
poate că doar o trecere a vremii din urmă.
Că totu-i trecător
o ştie pomul, frunza, floarea,
o spun atâtea cruci peste morminte
şi amintirea celor mulţi care-au plecat
doar ni ne facem că trăim
şi c-am uitat.
Că tot ce s-a născut sub soare
e goană după vânt, deşertăciune,
o ştim şi noi,
o spune fiecare
când seara mulţumim Celui de sus
c-am mai trăit un timp,
un fir din orizontul curs în depărtare.
Că fiecare zi e împrumut ceresc
şi că dobânda lui e clipa unui bine,
o ştim chiar de atunci
când zorii se desfac
şi când visările sunt numai amintirea
clipelor ce vin
şi-n drumul lor nebănuit se duc şi tac.
Doar noi ne facem că trăim
ori c-am uitat…
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag.230
Horoscop
Oricât ne-am stădui, mereu suntem la început;
Începe şcoala, slujba, anul…
Parcă am fi datori cu asta prin statut,
Ne obsedează viitorul, reuşitele şi planul.
Plătim parcă incertitudinii tribut.
Ne facem grafic, schiţe, programări;
Analizăm statistici şi dosare încuiate,
Cu gândul câştigării de comori,
Cu visul izbăvirii de păcate.
Şi parcă tot mai mult ne pomenim datori.
De-am şti cum să începem totul bine,
Şi, Doamne, dacă-am şti sfârşitul la-nceput
Dacă-am putea să Te lăsăm numai pe Tine
Să plănuieşti, când planurile ne-au căzut;
Ce bine-ar fi, Doamne… Ce bine.
Dar uite, azi citeam în horoscop să fiu cuminte
Că timpul, cică, nu e bun noroc.
Şi-n dragoste spune că se mai poate minte
Iar eu nu pot mai aştepta pe loc
Sunt făr-astâmpăr şi mă simt fierbinte.
De ce-i laşi, Doamne, să ne mintă prin ziare?
Şi vrăjitorii de ce au voie să citească-n stele?
De ce se vând atât de bine profeţii bizare,
Când s-au uscat chiar şi gogoşile din ele?
De ce atât de iute ne-au convins şi le-am crezut?
…………………………………………………
Acum ne-am pomenit iar la-nceput,
Avem şi horoscoape, zodii, cititori în stele,
Dar chiar de adevărul Tău ne-a mai durut
Nu vrem să ne mai păcălească ele;
Oricât de colorate şi de bine s-au vândut.
Fiindcă azi nu-i timpul bun pentru noroc,
Fiindcă în dragoste încă se poate minte,
Noi fără Tine nu pornim din loc,
Oricât de neplăcut ar fi de stat cuminte
Tu nu eşti cititor în stele, Doamne…
Tu eşti Acum, şi Ieri, şi Mâine la un loc.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 313
Rostire
Spui mamă
Şi printre miroase-a pâine caldă,
A nopţi albite şi a trudă.
Deodată, inima începe să vadă
Cum roua zorilor străluce mai udă.
Spui mamă
Şi simţi peste umăr un soi de căldură.
În mâinile aspre e-un soare,
Un izvor părăsit de cântar şi măsură,
Care curge tăcut chiar când doare.
Mamă… spui,
Şi ţi-i dor neoprit de acasă.
Ţi se umple cărarea subit,
Peste vise cuvinte de bine se lasă
Şi te simţi încă-o dată iubit.
Spui doar mamă
Şi te simţi iar şi iar jucător de şotron,
Clipe uitate se întorc la lumină,
Iar pruncia ţi se urcă pe tron
Ca şi-atunci când e calea senină.
Spune mamă,
Ca şi cum ai rosti un colind de iubire,
Ca şi cum ai trăi o minune.
Spune acum şi mereu, făr’ oprire;
Ea e darul divin pentru lume.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 221
De vorba cu mama
Mamă,
Tu nu eşti zână şi nici zeu,
Nu eşti nici om, nici Dumnezeu.
Eşti şi prieten, şi stăpân,
Copil de şcoală şi bătrân;
Eşti alergând, răstimpul greu
Dar, de rămas, rămâi mereu
Ceva din om,
Ceva din Dumnezeu.
Să ştii,
Eşti ceasul bun ce-mi dă ocol
Când visele îşi spală ochii de nămol;
Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,
Ca limpezimea zorilor, senină,
Iar când tristeţile îmi cer obol
Tu-mi despleteşti al vremii rotocol
Şi iarăşi
Totul mi-este mai uşor.
Ce dacă
Nu eşti idol, nici măcar erou?
Tu eşti al dragostei curat ecou.
Tu niciodată nu vei fi regină,
Iubeşti prea mult, ca să devii străină
Şi lacrimile tale, blând izvor
Petrec târziu în nopţile cu nor
O caldă strângere de mână.
Eşti, mamă, buna mea stăpână
Cu chip de Dumnezeu
Şi chip de om.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 326
Isus, colegul tau ironizat
Colegul meu de bancă
este de la ţară.
Nu prea-I umblat pe la oraş.
Nu-I unul din aceia cu relaţii,
e altfel;
Nu ştiu cum să spun…
nu-I arogant, nu-I nici flegmatic;
E-un tip de treabă, n-am ce spune,
dar nu prea-mi place că-I cinstit.
Am bănuit că poate-I pocăit,
Sau e călugăr.
Acasă n-au televizor,
Nu-I microbist…
Colegii mei râdeau de El;
Pe undeva am râs şi eu;
Era prea depăşit.
În noaptea asta am aflat c-ar fi plecat.
Am o scrisoare de la El,
Îmi spune:
Deşi Eu n-am fost pocăit
Şi n-am televizor, nici n-am trăit pe la oraş,
Am fost şi-ţi sunt prieten;
Te voi iubi pân’la sfârşit.
ISUS,
colegul tău ironizat…
Daniel Chirileanu
Ratacire
De multe ori
Uit că sunt al Tău, Dumnezeule;
Închei afaceri cu vânzătorii de zei,
Te vând, Te cumpăr înapoi
Şi iar Te vând…
De fiecare dată mai uşor, mai ieftin;
Dar Te răscumpăr din ce în ce mai greu…
Că Te scumpeşti mereu.
Nu ştiu când am învăţat joaca asta nebună,
Dar mă trezesc jucându-mă,
Oare de ce numai străinii Te adună,
Iar eu Te vând în fiecare lună?
…Poate pentru că Te-am moştenit de la tatăl meu?
Erai în moştenire,
Stăteai la mine, dar nu erai al meu.
Cu timpul m-am crezut stăpân pe Dumnezeu
Şi Te-am pierdut.
Acum, aş vrea să vii din nou acasă,
Sunt prea sărac să Te mai cumpăr înapoi.
Dar, dacă vii,
Ne-om aşeza la masă
Şi Tu vei frânge pâinea,
Iar eu Te voi sluji;
Să ştie vânzătorii de dincolo de gând
Că-s prea bogat să Te mai vând.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 12
Cantec
În graba lumii tot mai spre ruină,
În alergarea omenirii înapoi
Doar mama e luptând să nu devină
Banalitate şi noroi.
Departe de-a fi sfânt sau eroină,
Străină de tratate şi război
Se luptă singură, să redevină
Minunea liniştii din noi.
E mult prea complicat de dat un nume
Acelor ce trăiesc frumos, murind mereu
Ca nişte constelaţii peste lume,
Tăcute, orişicât de greu.
E mult prea simplu să n-o iei în seamă
Şi-i poţi rosti adesea numele grăbit
De parcă nu-i nimic, e doar o mamă
Cu plânsul tot mai pustiit.
Doar ea cu inima de zână bună
Se-mparte tuturor, în mod egal
Ea nu va deveni nicicând maşină,
Cu dragoste de mercenar.
Din totdeauna mama este mamă;
Un mod frumos de-a-L învăţa pe Dumnezeu.
Ea niciodată n-are să se teamă,
Ea va iubi la fel mereu.
Daniel Chirileanu, „Corienţi la… a doua venire”, pag. 328
Ştiu doar atat
Nu ştiu cine te-a-nvăţat
Să trăieşti frumos pe lume;
Ştiu atât, că ai un nume
Mai domol şi mai curat
Decât soarele apune
Şi eşti bună ne-ncetat.
Nu ştiu cine ţi-a-nflorit
Zâmbetul din poarta gurii
Ştiu atât: că nu te-nfurii
Când vreodată obosit
Depăşesc pragul măsurii
Ori te critic răzvrătit.
Nu ştiu mamă, nu ştiu tot,
Cât s-ar cuveni să ştie
Blânda mea copilărie.
Ştiu atât: că n-am să pot
Nici acum, nici în vecie
Să te răsplătesc de tot.
Rog pe tata să îţi dea
Un alint şi-o preţuire
Pentru marea ta iubire
Pentru frumuseţea ta.
Şi te rog! Drept răsplătire
Ia şi mulţumirea mea!
Rog pe Dumnezeul meu
Să-ţi lumine doru-n zare
Să rămâi netrecătoare
Şi să nu-ţi mai fie greu!
Mama mea, fermecătoare;
Te iubesc mereu, mereu!
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 324
Cusur
Fiecare zi
E-o trecere prin albia oprită,
Fiecare popas
Poate fi un succes ori blestem.
Înşiraţi de-a lungul cărării
Bolovani de tot soiul
Găzduiesc biruinţe sau blesteme.
Prea adesea
Observăm doar umbrele din drum
Şi nu vedem lumina ce le naşte.
Şi-atât de multe ori
Ne-mpiedicăm de bucurii,
Ca de ceva străin,
Fără să ştim a le mai recunoaşte.
Fiece răspuns
La o rugă tăcută ori strigată
E ca o piatră de pe drum
Poţi trece peste ea nepăsător,
Dar poţi să faci un monument
De fiecare dată.
Fiecare minune
Poate fi notată sau uitată
Şi fiecare bine poate fi nesocotit sau răsplătit.
Din fiecare clipă orişicine
Poate să facă mulţumită
Ori umbrit.
Prea adesea
Dumnezeul nostru e uitat, părăsit,
Şi totuşi,
De atâtea ori
El ne-a răspuns, ne-a căutat,
Ne-a iubit.
Daniel Chirileanu,  „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 137
Vreme

E vremea sa ne judecam,
Voi si cu Mine!
Eu inca stau pe cruce ca un semn:
Se schimba doar talharii
Si Ma condamna orisicine,
Dar Eu te-astept, bland ca un Miel si demn.
Eu stau la fel de rastignit,
Tot sub ocara,
Sub cruce tu joci zaruri pentru haina,
Desi te-am asteptat la Cina.
Tu n-ai venit, – a cata oara?
Si azi traiesti aceeasi neagra taina.
Va fi o zi de judecata,
Un ceas bate la porti
Cand Eu un voi mai fi nici Miel si nici Pastor,
Voi intreba, iar zarurile vor tace.
Te voi chema chiar dintre morti
Si vei veni ca orice muritor.
Voi fi candva judecator,
Poate chiar maine.
Nu pot muri mereu, la nesfarsit,
Am frant lumina pentru voi
V-am fost izvor si paine
Oare de ce atat de rar am fost primit?
De-aici din clipa de tacere,
Te strig pe nume
Esti sapat in palme, esti al Meu
Primeste-Ma in viata ta
Si poarta-Ma ca o podoaba catre lume,
Iar eu iti voi fi vesnic Dumnezeu.
Daniel Chirileanu
Rugaciune prin somn
Doamne, Te rog dă iarăşi ora înapoi!
Tu ştii că-n zori mi-e somn şi că mi-e bine
Sau dă o lege blândă pentru noi
Să nu mai fie lecţiuni
Şi nici altare prin cămine!
Ascultă-mă, Te rog,
Închide librării şi editurile creştine;
Scripturile confiscă-le şi du-le la chinezi!
Să ne putem distra în serile senine
Fără de teama multelor dovezi.
Prefă-Te că nu vii atât de peste-o clipă
Şi angajează numai pastori pacifişti,
Care să nu facă risipă
De profeţia împlinită…
Te rog, nu pune pastori alarmişti!
Transformă adunările în case de cultură,
Şi fă-ne la balcoane separeuri pentru noi,
Aşază-i pe bătrâni într-o adunătură
Că tot nu ne-nţeleg
Şi nu pricep mişcările mai noi.
Şi-apoi, Te rog, trezeşte parlamentul!
Să dea o lege aspră pentru prozeliţi,
Să nu mai fie voie de plecat cu invitaţii
Să nu mai fim trimişi cu cărţi
Din poartă-n poartă pe la răzvrătiţi.
…………………………………….
Şi totuşi, Doamne, voia Ta să fie;
Dacă Tu vrei, trezeşte-mă pe mine.
Şi fă-mă alarmist, bolnav de insomnie,
Te rog frumos, să treci printre ruine
Şi să trezeşti la viaţă tot ce-Ţi aparţine!
Daniel Chirileanu,  „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 265
Mai trece Isus
Trecea Isus demult sub cruce
Sortindu-ne pe noi la mantuire
Dar oamenii nu-L ajutau sa urce
Proverile pamantului de ratacire.
Murea atunci ca un strain intre talhari
Privind peste multimi spre noi prin vreme
Dar prea putini s-au hotarat sa-L vrea dintre cei mari
Dintre cei mici mult prea putini sa-L cheme.
Si azi sunt multi ce fac povesti si de moda veche
Din crucea Lui si din dureri si din piroane
Far’a gandi macar sau a pricepe
Ca sangereaza inca fruntea Lui sub spini coroana.
Si trece inca trist si obosit prin lume
Isus purtand pacatul meu si-al tau
Iar Numele – trecut din slavi spre soare-apune
Mai zaboveste inca-o zi pe drumul greu.
Si plange inca si mai asteapta-n taina
La portile spre ganduri si spre inimi grele
Din fire de lumini sa ne croiasca haina
Si-ar vrea sa fie dorul nostru implinit din stele.
Iar crucea Lui ce astazi pare demodata
Mai poarta inca’n ea iertare si iubire
Si glasul Lui prin noaptea-ntunecata
E tot ce poti sa crezi spre mantuire.
Daniel Chirileanu
La rascruce
Cine eşti tu, omule tânăr?
Cu visul mereu răzvrătit şi departe,
Cu dragostea şi ura ta de carte?
Cine eşti tu?
Mereu năzdrăvan şi cuminte
Cu privirea rebelă sau revoltat în cuvinte?
Poate că eşti erou
Ori simplu călător spre neştiut,
Surprins că viitorul încă-o dată a trecut!
Ai zâmbetul neastâmpărat,
Ai o lumină zi de zi pe faţă;
Îmi pare că te naşti în fiecare dimineaţă.
Şi totuşi… cine eşti?
Atât de hotărât şi schimbător,
Când prăbuşit, când preaputernic luptător?
Probabil eşti un început,
Un altfel de-nceput pe lume
Şi crezi că toate clipele se vor supune.
Da, asta eşti: un început,
Un început, un început de drum.
Aş vrea să nu te-mpotmoleşti în scrum.
Şi, dacă vrei,
Să nu pleci singur niciodată;
Îţi recomand pe Tatăl meu, ca tată!
Daniel Chirileanu,  „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 9
Acela sau actorul
De ce să Te-alegem pe Tine Isuse?
Tu nu ştii fotbal, nici tangou şi nici război.
De ce să te urmăm?
Când niciodată n-ai venit cu noi prin discoteci
Şi niciodată n-ai dansat.
n-am auzit că-ai fi cântat cândva măcar un singur rock adevărat.
Toţi fanii tăi cu chipuri de icoană
Sunt depăşiţi ca orice utopie.
Şi toţi, nişte martiri cu capu-n nori;
Nu ştiu de altceva decât să creadă.
Nu eşti patron sau lider militar separatist,
Nu eşti nici stea de film
N-ai tatuaje, nici pletele murdare şi porţi încă sandale,
Când sunt la modă cizmele cu pinteni,
Chitările şi aparatele cu căşti.
Ce semne, ce minuni mai ştii să faci?
În veacul nostru bântuit de alte ritmuri.
Noi, toţi, cu cizmele din piele, cu pinteni şi cu plete nespălate;
Cu rock pe buze şi în căşti,
Cu hainele doar zdrenţe şi dragostea murdară;
Avem nevoie de un star, ne trebuie un lider!
De asta întrebăm: „Eşti Tu Acela?”
Sau aşteptăm pe altul?
……………………………………………..
Da, …  Eu sunt.
Dar cântul Meu e mult mai lent,
Pentru că nu poţi purta crucea cântând rock.
Şi-aveţi dreptate, mai port încă sandale
Fiindcă la inima omului se ajunge numai pe jos.
Nu-s lider militar, pentru că nu poţi iubi şi ucide.
Nu sunt nici stea de cinema, Actorul nu sunt Eu,
Actorul este el – Înşelătorul –
El m-a rănit, deci tatuaje am; în piept, pe mâini, pe frunte şi picioare.
Actorul va juca un ultim episod.
Actorul nu sunt Eu, actorul este el – Înşelătorul.
Eu,… Sunt Acela… care-am murit pentru că v-am iubit.
Daniel Chirileanu, „Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 46
Puterea Cuvantului

Puterea cuvantului tau
Ridica sau coboara pe visatorii trecatori;
Nu poate fi si zori si seara
Daca ranesti printr-un cuvant,
Ai scuturat nepretuitele culori. Puterea cuvantului tau
Rasare cand amurgul atipeste pe carari
Precum o oglindire in scapatat de vreme.
Nu lasa umbre nicaieri,
In urma ei,
Nici o faptura nu se teme. Cuvantul tau e ascutit,
Cuvantul Lui e cantarit ca o tacere.
De vorba ta,mai poti muri,
De vorba Lui,
Se risipesc in asfintit
Troiene de-ndoieli si de durere.
Traieste vorba Lui
Si uita vorba ta,
In vorba Lui sta viata si putere.
Daniel Chirileanu
Sfaturi cu talc
Fii vesel, tinere, în tinereţea ta,
Distrează-te până târziu, în noapte.
Poţi bâigui orice, te poţi şi desfăta,
Dar nu uita că mâine nu mai e departe.
Te poţi purta ca un barbar, aiurea,
Îţi poţi vopsi falangele şi gura,
Poţi fi un zdrenţăros şi un hoinar,
Dar vezi să nu-ţi îngropi măsura.
Adoptă orice ritm pentru vacarmul tău
Şi nu alege între blugii rupţi sau goliciune,
Supune-te nestingherit oricărui zeu,
Dar nu uita că toate sunt deşertăciune.
Te poţi juca de-a postul mare
Şi poţi mima chiar rugăciuni de pipirig,
Atâta doar că orice înscenare
Se va sfârşi cu bezna de afară şi cu frig.
Fii vesel tinere, în zbenguiala ta,
Şi nu lua în serios Apocalipsa,
Trăieşte-ţi rătăcirea, nu te mai lupta,
Dar fii atent că a-nceput eclipsa.
Poţi fi vitezoman, tâlhar sau pierde-vară,
Pensionat pe caz de bancuri şi bârfeli,
Dar ţine minte că-i târziu afară
Şi pe-ntuneric tare ţi se-ntâmplă să te-nşeli.
Poţi fi orice, oricând, oriunde,
Şi fiu de împărat, şi cerşetor,
Atâta doar că aşteptarea nu se-ascunde;
Tu eşti aşteptător, fiindcă ţi-e dor.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 80
Invitatie
Tinere,
În seara asta te aştept la mine
Ţi-am pregătit ceva distrugător:
Un film îngrozitor
Cu răul travestit în bine.
Nu-ţi fă probleme, tu eşti numai slujitor!
Băiete,
De atâtea mii de ani te-am aşteptat,
Peţindu-te cu insistenţă,
Dar tu prea credincios
Te pleci, umil, cu reverenţă
Numai în crezul ce te ţine încurcat.
Încearcă
Să descoperi gustul unor clipe tari,
Nu fi sectar şi îndărătnic:
Păcatul nu mai este rar,
Aruncă-te-n blestem eroic
Şi spală-ţi gândul de chemări prea mari!
Pricepe,
Că sunt  mulţi de-ai tăi mai păcătoşi
Şi nu uita că mâine nu e sigur.
Nu aştepta prea mult;
Vor trece iute anii tăi frumoşi
Şi vei rămâne pentru totdeauna singur.
…………….
Oricine-ai fi
Tu voce insistentă şi vicleană
Răspunsul meu e Nu, fierbinte.
Mai bine temniţa
Întunecată şi duşmană
Decât păcat în viaţă şi-n cuvinte.
Daniel Chirileanu, „Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 14
O  zi de plictiseala ?
Probabil când ţi-aduci şi tu din când în când, aminte
Sau dacă eşti surprins cumva în reflector,
Declari că-aştepţi şi nu mai poţi de-atâta dor
Convins că ziua de pe urmă stă cuminte
Dar Revenirea Lui, va fi aşa, neaşteptată,
N-acelaşi timp cu crime, droguri şi război;
Odată chiar cu răfuiala dintre noi
Şi cu iubirea noastră acră, prea formalizată.
Va fi o zi la fel de monotonă ca oricare.
Iar tu, erou, privind emisiunea
Te vei trezi mahmur, scurtând închinăciunea,
Pierzându-te din nou în târguială şi trişare.
Va fi o zi, poate de trudă, ori de plictiseală,
Când tu flămând nepotolit după mai nou
Vei pierde timpul cu reviste la birou
Sau colindând prin magazine-aşa la nimereală.
Vom fi şi-n ziua Lui la fel de „nimeni nu-i ca mine”?
La fel de buni afacerişti sau trădători
Şi toţi din jur vor fi la fel de muritori,
Va fi o zi când nimeni nu mai crede că El vine.
O zi de despărţire, cu minciună şi cu glume;
La fel cu cea de azi şi cea apusă ieri,
Cu schimburi de valută, rock şi târguieli
Şi cu atât de transparenta noastră rugăciune.
….
Nu-ţi fă iluzii, toate într-o zi se vor desface;
Şi târgul de maşini şi piaţa mare.
Să nu te-aştepţi să scrie în ziare,
Azi încă poţi alege; ori aştepţi, ori „dormi în pace”!
Daniel Chirileanu, „Un vuiet pe ’nălţimi”, pag. 5
Şansa
Oricine-ai fi, eşti doar un trecător,
De multe ori un înşelat,
De-atâtea ori înşelător…
Eşti uneori mult mai puţin decât nimic,
O brumă doar de existenţă;
Ca o insectă
Ce se naşte şi-i zdrobită în acelaşi ceas de seară,
Fără a şti măcar că sunt pe lume
Nopţi fără să doară,
Sau că există undeva şi zi, ori clipe de senin
Din abundenţă.
Eşti numai om,
Fărâmă de noroi,
Sătul de oboseală şi rutină.
Poţi fi pustiu şi singur zi lumină,
Dar poţi umbla cu Dumnezeu.
Chiar dacă azi eşti doar nămol
Problema e: să vrei
Să-ţi fie dor.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, , pag. 308
Procesul
Esti martor in procesul Lui.
Din pridvorul inimii tale
Ti se striga:
Il vrei pe El ori pe Baraba?
Daca Il vrei pe El,
Te-ai stricat cu multimea,
Daca te vrei pe tine, va muri;
Dar vei muri si tu…
………………………………
Mormantul Lui va fi pe vesnicie gol,
Iar tu
Nici groapa n-ai;
Alege mai degraba vesnicia.
Daniel Chirileanu
Interes
Doamne, învaţă-ne să ne rugăm
Cum au învăţat Ioan, Socrate şi Platon
Pe ucenicii lor.
Dar nu ceva prea simplu,
Pe care toată lumea să îl ştie;
Învaţă-ne ceva… filozofie,
Nu-i nevoie să-nţelegem ce spunem,
Important e să fim ca şi ei.
Doar atât că noi credem în Tine,
Pe când ei încă cer de la zei.
Învaţă-ne, Doamne,
O formulă,
Ceva de tip oriental,
Pe care s-o rostim când norii se adună,
La cimitir ori la spital…
Să nu ne-nveţi ceva cu „Tatăl nostru”
Şi nici cu Voia Ta,
… De fapt…
N-am vrea să fie nici cu „iartă-ne cum vom ierta”.
Învaţă-ne orice, nu mai contează,
E important să fim ca toată lumea;
Dă-ne un semn ori altceva,
Alege pentru noi o rugăciune,
Să aibă-n ea de toate, ca o frază.
… Dacă voi vreţi să ştiţi a vă ruga,
Atunci aflaţi că cel mai bine
Şi cel mai filozofic
E aşa:
Te rog
„Să-ţi aminteşti de mine”.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 95
Mesaj
Despre întoarcerea Lui,
Am uitat să vorbim,
Ca nişte păgubaşi muşcaţi de somn,
Nu mai contează locul unde locuim
Nu ne mai doare gândul, şi nici dorul,
Noi suntem mulţumiţi că mai dormim.
Despre întoarcerea Lui
Ne place să tăcem
Ca nişte inculpaţi surprinşi de Lege
Şi e ciudat să predicăm oricui de ea
Când noi abia putem culege
Şi nu ne săturăm oricâte am avea.
Despre întoarcerea Lui,
Încă vorbim indiferent,
Ca şi un papagal în zi de sărbătoare
Numai atunci când urmărim câte-un „client”,
Când banii nu ne mai ajung
Sau dacă fulgeră prea tare.
Despre întoarcerea Lui
Ne pasă mereu mai puţin,
Ne-a mai rămas doar teoria aşteptării,
Ajunge că o stăpânim în mod deplin,
E bine că n-o dăm uitării
Şi că promitem să-o iubim
Dar întoarcerea Lui
Va fi la vremea hotărâtă,
Chiar dacă eu o spun ori n-o spun nimănui,
El va veni.
Chiar dacă inima e tot mai răzvrătită
Uitarea noastră nu v-a sta în calea Lui.
Despre întoarcerea Lui
Ar trebui să învăţăm a vorbi.
Ar merita să trăim despre ea
Şi-ar trebui să tăcem, să-ncepem a iubi,
Fiindcă-atunci
El ar putea veni.
Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 18
Kilo mega giga tera
Bunicii mei nici n-au visat vreun kilobyte
și n-au zâmbit în poze de trei  mega
când au plecat nu se născuse nici un site
și se vedea prin windows școala și bodega.
Dar de un timp  ne măsurăm în tera
Cu mega, giga, DD RAM
și crampele se cântăresc cu atmosfera
și-un giga de manele-i un bairam.
Am inventat măsuri și medii de stocare
Putem fi noi ori sosii virtuale
Te vezi pe internet la simplă căutare
Cu gânduri și negânduri vizuale.
Încape viața într-un server anonim
Cu index pentru studii și iubiri trecute
Cu antiviruși fără de sublim
Codificate bătălii neîncepute.
Noi credem că-am stocat și îngerii din cer
Pe Dumnezeu Îl faultăm cu skype-ul
Îi facem conturi pe hi5 și messenger
Și credem că tot noi îi ținem site-ul.
Dar nu vedem că lumea-i tot mai mică
Și oameni mici ascunși după nick name
Ucid cirezile de gânduri fără frică
și-ncap cu tot ce sunt în doar un frame.
E universul digital o-ntindere pustie?
Sunt rătăciți navigatorii neștiuți
Poate că nu, poate că da, cine mai știe?
Văd prin nisip și urme de eroi și pas de sluți.
Daniel Chirileanu
Sursa: http://www.danielchirileanu.ro
Adevăr
Unii spun că Dumnezeu ne-a-nchipuit și a plecat
Ne-a uitat în graba Lui spre alte galaxii
Iară noi din prima zi am tot crezut și L-am visat
Cum visează un orfan prin negrul serilor târzii.
Alții spun că Dumnezeu nu S-a născut
Și există doar în gândurile noastre prea flămânde
Spun că noi L-am fi  cioplit pe Cel fără-nceput
Și când vrem, tot noi în văi de gânduri L-om ascunde.
Demonii, se spune, că Îl știu, se tem de El
Uneori Îl cred și-adesea galsu-I înfioară
Dar ne mint să credem versul lor mișel
Vor să ni-l transforme necinstit într-o povară.
Slova Sfintei Cărți  cea fără de-ndoială
Spune că venim din frământarea mâinii Lui
Că avem asemănarea Lui ca umbră ideală
Și vom fi ai Săi, de nu vom fi ai nimănui.
Dumnezeu e tot, cu preadestul, aceluia ce crede
Este chiar credință celui ce nu poate ști
El aude când tăcem, și, când e negură, ne vede
Dumnezeu e singurul ce-a fost de dinainte de a fi.
Daniel Chirileanu
Sursa: http://www.danielchirileanu.ro
Nu primăverile
Nu primăverile sunt ziua ta
Nici  florile nu-s marea ta răsplată
Nu poate nimeni steaua ta purta
Tu nu doar strălucești o nestemată
Tu ești chiar galaxia ce va sta.
Tu nu ai preț în ochii nimănui
Și nimeni nu te cumpără  pe tine
Tu nu ești de vânzare veacului
Ești fiica Celui ce te ține
Ca o comoară dată orișicui.
Să nu te schimbi, să fii la fel
Trăiește, simte, luminează
Rămâi  un dar cu veșnicia-n el
Ca soarele pe bolta de amiază
Căci Dumnezeu e singurul tău țel.
Daniel Chrileanu
Sursa: http://www.danielchirileanu.ro
Tu nici nu știi