Poporul Israel – un popor ales ?
Rolul poporului evreu in istoria mantuirii nu poate fi contestat. Argumentul suprem in acest sens il reprezinta afirmatia facuta de Domnul Christos in dialogul purtat cu femeia din Samaria la fantana lui Iacov: “Noi ( evreii ) ne inchinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine de la iudei” ( Ioan 4, 22 ).
Intr-adevar, cine poate contesta faptul ca radacinile crestinismului se regasesc in religia mozaica ? Cum ar fi aratat crestinismul astazi, una din cele trei mari religii monoteiste, daca poporul evreu nu ar fi pastrat si nu ne-ar fi transmis adevarul existentei unui singur Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor vazute si nevazute ?
De la evrei avem Biblia, depozitarul intregului adevar mantuitor, si tot de la ei Il avem pe Mesia, Mantuitorul lumii. Nimeni nu poate contesta faptul ca Iisus a fost evreu, in ceea ce priveste natura Sa umana. De asemenea, ucenicii Sai au fost evrei, iar primii crestini au fost si ei , in majoritatea cazurilor, tot evrei.
Daca crestinismul este coroana, atunci iudaismul este trunchiul “maslinului bun” de care vorbeste Pavel in epistolele sale ( Romani 11, 17-24 ), “seva” vietii fiind acelasi Duh Sfant care i-a calauzit pe copiii lui Dumnezeu, atat in dispensatiunea Vechiului Testament, cat si cea a Noului Testament.
Biblia ne arata clar ca in planul lui Dumnezeu poporul evreu a ocupat pentru o perioada rolul poporului ales, biserica Sa din acele vremuri. “Caci tu esti un popor sfant pentru Domnul, Dumnezeul tau”, le spune Moise israelitilor cu putin timp inainte de moartea sa. “Domnul Dumnezeu te-a ales ca sa fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fatza pamantului” ( Deuteronom 7,6 ).
Motivul alegerii israelitilor nu trebuie cautat in meritele lor personale, in capacitatile, inteligenta sau realizarile lor. Adevaratul motiv este subliniat de Moise in acelasi discurs de ramas-bun: “Nu doar pentru ca intreceti la numar pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, caci voi sunteti cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru ca Domnul va iubeste, pentru ca a vrut sa tina legamantul pe care l-a facut parintilor vostri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mana Lui puternica si v-a izbavit din casa robiei, din mana lui faraon, imparatul Egiptului” ( Deuteronom 7,7.8 ).
Asadar, nu meritele lor personale i-au adus in pozitia favorabila de a deveni poporul ales, ci credinciosia lui Dumnezeu care a dorit sa-Si respecte promisiunea facuta lui Avraam ca rasplata a ascultarii: “Iata legamantul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatal multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tau va fi Avraam, caci te fac tatal multor neamuri. Te voi inmulti nespus de mult; voi face din tine neamuri intregi, si din tine vor iesi imparati. Voi pune legamantul Meu intre Mine si tine si samanta ta dupa tine din neam in neam; acesta va fi un legamant vesnic, in puterea caruia Eu voi fi Dumnezeul tau si al semintei tale dupa tine” ( Geneza 17, 4-7 ).
In virtutea acestui legamant, poporul evreu se considera si astazi “poporul ales”, mostenitor al privilegiilor care rezulta din aceasta calitate. Mai mult decat atat, in randurile crestinilor exista curente de gandire care sustin ca in derularea evenimentelor escatologice ( care privesc sfarsitul lumii ), poporul evreu va avea un rol important in calitatea lui de popor ales.
O astfel de conceptie o au sustinatorii premilenismului dispensationalist, teorie adoptata de majoritatea bisericilor protestante din America ( in mod deosebit de baptistii conservatori ), si mai putin de cele din Europa
Dispensationalistii cred intr-o domnie literala a iudeilor pe pamant, dupa ce vor fi persecutati de antichrist in timpul celor sapte ani de necaz si dupa ce Il vor primi pe Domnul Christos, devenind din nou poporul lui Dumnezeu.
In timpul mileniului, iudeii vor conduce natiunile nelegiuite, templul din Ierusalim va fi reconstruit, iar sistemul jertfelor va fi restabilit. In esenta, premilenismul dispensationalist se refera doar la restaurarea poporului Israel in zilele din urma, biserica crestina fiind doar o paranteza. Adevaratul popor al lui Dumnezeu este considerat a fi poporul Israel, iar fagaduintele si profetiile Vechiului Testament cu privire la Israel sunt privite ca fiind neconditionate. Se crede ca toate aceste promisiuni se vor implini in timpul mileniului cu poporul literal al lui Israel, nu cu cel simbolic – biserica.
Dispensationalistii acorda o mare importanta unor evenimente ca infiintarea statului evreu in 1948, incorporarea Ierusalimului in statul evreu in 1967, criza petrolului din 1970, etc.
Intrebarea care se pune este urmatoarea: Mai sunt evreii poporul ales astazi ? Mai au ei un rol special in Planul de Mantuire care se apropie de finalul lui ?
Fara a da un raspuns transant la aceste intrebari, trecerea in revista a catorva argumente biblice, preluate mai ales de pe paginile Noului Testament, ne va ajuta sa ne raspundem singuri.
Noul Testament, in general, si Evangheliile, in special, ne ofera cateva indicii potrivit carora poporul evreu era pe cale de a fi lepadat de Dumnezeu dupa prima venire a lui Iisus Christos. Iata cateva din acestea:
1) Matei 10 – Ni se relateaza despre trimiterea ucenicilor in lume pentru a predica Evanghelia mantuirii. In indemnurile pe care Mantuitorul le-a dat ucenicilor Sai, exista cateva indicii care arata ca poporul evreu, in marea lui majoritate, va respinge Evanghelia:
“Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor…” ( vers.16 pp. ). Poporul evreu e asemanat in acest context cu o haita de lupi gata sa-i sfasie pe cei care vor accepta noua invatatura.
“Paziti-va de oameni, caci va vor da in judecata soboarelor si va vor bate in sinagogile lor” ( vers. 17 ). Cei doi termeni: “sobor” si “sinagoga” fac referire la poporul evreu, devenit ostil Evangheliei, si nu la popoarele pagane. Este evident ca Domnul vorbeste aici de o persecutie crunta care ii asteapta pe crestini din partea “poporului ales” al lui Dumnezeu.
2) Matei 11,16-19 – Mantuitorul rosteste un cuvant de mustrare poporului iudeu, care l-a respins mai intai pe Ioan Botezatorul, apoi pe Insusi Fiul lui Dumnezeu, pentru diferite motive inventate.
3) Matei 11,20-24 – Domnul mustra cateva cetati evreiesti in care facuse multe minuni, dar care nu se pocaisera: Horazin, Betsaida si Capernaum, spunand ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru unele cetati pagane , ca Tir, Sidon si Sodoma, decat pentru acestea. Mai mult decat atat, despre Capernaum El spune: “Si tu, Capernaume, vei fi oare inaltat pana la cer ? Vei fi coborat pana la Locuinta mortilor…” ( vers. 23 ).
4) Matei 11,25 – Rugaciunea lui Iisus este surprinzatoare: “Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamantului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”
Cine erau acei “intelepti si priceputi” care si-au inchis inima fatza de adevarurile mantuitoare ale Evangheliei, daca nu carturarii, fariseii si invatatorii Legii, adica toata spuma religiozitatii si intelectualitatii poporului evreu ?
5) Matei 12, 1-8 – Domnul ii mustra pe farisei, clasa cea mai religioasa din vremea aceea, pentru ca acestia nu cunosteau ce inseamna “mila voiesc, iar nu jertfa.” Mustrarea Mantuitorului arata ca poporul evreu pierduse din adevaratele valori morale si din cunoasterea adevaratului caracter al lui Dumnezeu.
6) Matei 12, 9-14 – Cu prilejul vindecarii omului cu mana uscata, vindecare care a avut loc in zi de Sabat si in sinagoga, fariseii se revolta si se sfatuiesc “cum sa omoare pe Iisus” ( vers. 14 ). Este evidenta atitudinea ostila a conducatorilor religiosi ai poporului evreu fatza de Iisus si Evanghelie.
7) Matei 12, 24-32 – Cu ocazia vindecarii unui indracit mut si orb, aceiasi farisei le sugereaza celor prezenti ca “omul acesta nu scoate dracii decat cu ajutorul lui Beelzebul, domnul dracilor” ( vers. 24 ). In acelasi context, Mantuitorul vorbeste despre pacatul impotriva Duhului Sfant, care nu va putea fi niciodata iertat. Spunand acestea, Iisus face aluzie la faptul ca poporul evreu, prin conducatorii sai religiosi, era pe cale sa comita acest pacat de neiertat, ale carui consecinte sunt vesnice. In aceeasi imprejurare, Domnul ii numeste pe farisei “pui de naparci” ( vers. 34 ).
8) Matei 12, 43-45 – Domnul rosteste Pilda duhului necurat care iese din om si care, la intoarcerea lui, gasind casa goala, mai aduce cu sine alte sapte duhuri rele. Concluzia Mantuitorului este evidenta, facand aluzie la poporul evreu: “Tocmai asa se va intampla si cu acest neam viclean” ( vers. 45 up. ).
9) Matei 12,46-50 – Ne este relatata scena in care Iisus este cautat de mama si fratii Lui . Raspunsul Domnului: “Caci oricine face voia Tatalui Meu care este in ceruri, acela Imi este frate, sora si mama” ( vers. 50 ) ne arata clar ca Dumnezeu nu poate avea partasie cu un popor care respinge mantuirea oferita prin Fiul Sau.
10) Matei 13, 10-15 – La intrebarea ucenicilor adresata Mantuitorului: “De ce le vorbesti in pilde?”, Acesta le raspunde, folosindu-se de o profetie din Vechiul Testament ( Isaia 6,9 ): “Caci inima acestui popor s-a impietrit. Au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec” ( vers.15 ).
11) Matei 13, 53-58 – In Nazaret, locul Sau natal, Iisus nu a putut face multe minuni. Cauza ? “Si n-a facut multe minuni in locul acela din pricina necredintei lor.” Necredinta locuitorilor din Nazaret era o stare generala, caracterizand intregul popor care se pregatea sa-L respinga pe Mesia.
12) Matei 15, 1-9 – Scena e cunoscuta sub titlul : “Fariseii si datina batranilor”, demonstrand inca odata ca intre conducatorii religiosi ai natiunii iudaice si Iisus, Fiul lui Dumnezeu, era un conflict care mocnea latent. Concluzia pe care o trage Mantuitorul este dureroasa: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” ( vers.8 ).
13) Matei 15, 12-14 – Discutand cu ucenicii sai, dupa dialogul avut cu fariseii pe tema datinei batranilor, Mantuitorul face o afirmatie socanta, ca un avertisment al unei posibile lepadari a poporului evreu: “Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc, va fi smuls din radacina” ( vers. 13 ). Apoi, referindu-se la aceiasi conducatori religioasi ai natiunii, El adauga: “Lasati-i ! Sunt niste calauze oarbe; si cand un orb calauzeste pe un alt orb, vor cadea amandoi in groapa”( vers.14 ).
14) Matei Matei 15, 21-28 – Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene este un alt indiciu cu privire la faptul ca Domnul incepe sa se indrepte si spre cei din afara poporului ales, tratandu-i pe pagani cu aceeasi dragoste.
15) Matei 16, 1-6 – La cererea fariseilor si saducheilor de a le da un semn al mesianitatii Sale, Iisus pune un diagnostic dureros: “Un neam viclean si preacurvar cere un semn: nu i se va da alt semn decat semnul prorocului Iona” ( vers. 4 ). Apoi, indreptandu-se spre ucenicii Sai, ii sfatuieste sa se pazeasca de “aluatul “ fariseilor si saducheilor, adica sa nu se lase contaminati de spiritul lor necredincios.
16) Matei 17, 11-13 – La intrebarea ucenicilor cu privire la revenirea lui Ilie, Domnul le raspunde ca “Ilie a si venit, si ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut. Tot asa are sa sufere si Fiul omului din partea lor” ( vers. 12 ). Domnul Iisus face aluzie la Ioan Botezatorul si la sfarsitul lui tragic, subliniind ca poporul evreu a avut prin acesta o ocazie de pocainta pe care a pierdut-o.
17) Matei 17, 14-21 – Pasajul cuprinde relatarea vindecarii unui lunatic, vindecare pe care ucenicii nu au putut sa o faca. Intrebat de ce, Iisus le raspunde printr-o mustrare care pune un diagnostic al spiritualitatii intregului popor: “O, neam necredincios si pornit la rau ! Pana cand voi fi cu voi ? Pana cand va voi suferi ?” ( vers. 17 ). Cuvintele Domnului arata ca exista o limita a harului oferit de Dumnezeu chiar si poporului Sau ales.
18) Matei 21,28-32 – In Pilda celor doi fii, Domnul ii acuza pe iudei ca au respins lucrarea lui Ioan Botezatorul, punandu-se intr-o situatie mai rea decat aceea a vamesilor si desfranatelor care au primit lucrarea lui, s-au intors la Dumnezeu si vor mosteni Imparatia cerurilor. Iisus ii identifica pe evrei cu fiul din parabola care promite , dar nu face, cazand astfel in dizgratia tatalui sau.
19) Matei 21,33-46 – Pilda vierilor reprezinta una din cele mai clare avertismente cu tinta precisa: poporul ales. Cuvintele de mustrare ale Mantuitorului sunt fara echivoc: “Via o va da altor vieri” ( vers. 41 ) si “Imparatai lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data unui neam care va aduce roadele cuvenite” ( vers. 43 ).
20) Matei 23, 13-36 – In “vaiurile” pe care le rosteste Mantuitorul catre conducatorii religiosi, El prevede persecutia crestinilor din partea poporului evreu ( vers. 34 ), avertizandu-i ca tot sangele varsat de ei se va intoarce asupra capului lor ( vers. 35 ).
21) Matei 23, 37-39 – Domnul Iisus plange pentru Ierusalim, simbolul natiunii iudaice. El deplange toate ocaziile oferite de Dumnezeu acestui popor de a se intoarce la El, ocazii care au culminat cu venirea Fiului lui Dumnezeu in lume, dar pe care ei le-au respins: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine ! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut” ( vers. 37 ).
Privind in viitor cu ochii Sai profetici, Mantuitorul deplange urmarile pe care acest popor razvratit urma sa le suporte datorita atitudinii sale ostile fatza de Fiul lui Dumnezeu, fatza de Evanghelia Sa si fatza de cei care au primit aceasta Evanghelie in viata lor: “Iata ca vi se lasa casa pustie” ( vers. 38 ).
22) Matei 24,31 – Vorbind despre ziua revenirii Sale, Iisus spune: “El va trimite pe ingerii Sai cu trambita rasunatoare si vor aduna pe alesii Sai din cele patru vanturi, de la o margine a cerurilor pana la cealalta.”
Din cele spuse de Mantuitorul reisese clar faptul ca la revenirea Sa “alesii Sai” nu vor mai fi reprezentatii unei singure natiuni, fie aceasta chiar si natiunea iudaica, ci “oameni din orice neam, din orice semintie, din orice norod si din orice limba” ( Apocalipsa 7,9 ), oameni care L-au primit pe Fiul lui Dumnezeu ca mantuitor personal si care fac voia Tatalui ceresc oglindita in Legea Sa.
Ei sunt adevaratul popor ales, Israelul spiritual, “caci”, spune apostolul Pavel, “nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel si, macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam… Aceasta inseamna ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta” ( Romani 9, 6 up.-8 ).
Cat despre biserica sa, formata din credinciosi din orice neam, popor, limba si semintie, apostolul Petru declara: “Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” ( 1 Petru 2,9 ).
Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
