Portret sau caricatura ?Sunt impresionat de apariția talentelor (mai) tinere în comunitatea noastră de credință. Muzica a avut mai demult reprezentanți remarcabili. Cu excepția poeziei, literatura beletristică parcă își deschide bobocii acum. Artele Plastice nu au dat încă semn de viață. Nicio sculptură, nicio pictură.
Din colțul meu de lume (rotund de altfel), urmăresc o speranță în acest câmp. Studentul respectiv nu știe de aceasta.
Ca orice pictor, înainte de un portret, el face o schiță a subiectului. Se mai întâmplă că a ales să facă portretul mamei mele.
Mama mea nu mai este tânără. Nu mai este foarte subțire. Mi s-a spus că a avut niște sarcini grele, care au făcut ca mișcările ei să nu mai fie atât de grațioase. Pe față are o aluniță rău plasată în colțul gurii. Fruntea îi este cumva încrețită. Dar e mama mea și are niște calități rare, pe care nu le văd trecătorii.
Am avut ocazia neașteptată să văd schița trasată cu talent de pictorul meu în devenire.
Ce am în față nu este schița chipului mamei mele, ci este o caricatură. Trăsăturile personale sunt exagerate și defectele sunt îngroșate. Recunosc spiritul de observație ascuțit al artistului meu, dar cred că mă doare accentuarea a ceea ce nu caracterizează personalitatea mamei, nici măcar cea fizică. Nu văd nimic atrăgător în portretul care iese din această schiță. Poate culorile adăugate mai târziu să facă o impresie mai bună. Mă stăpânesc și mai am răbdare. N-am să-l sun la telefon pe artist. De fapt nici nu-i am numărul. Nu suntem în telefoane.
Ce aș vrea să spun tuturor studenților în Arte Plastice este să fie atenți. Anumite detalii și prezentarea mai mult a defectelor decât a persoanei transformă o schiță într-o caricatură. Iar caricatura, variantă plastică a satirei, este o formă de batjocură. Nu am găsit nici măcar colțuri de caricaturi în muzeele mari de artă. Nici Ermitaj-ul de la St. Petersburg, nici Uffizi din Florența, nici Louvre din Paris nu expun așa ceva. Poate fiindcă viața caricaturii este scurtă. Portretul adevărat se face în ulei, pe pânză. Se speră că va fi văzut de generații.
Nu cred că studentul meu a intenționat să-și bată joc de mama. Prefer să cred că la mijloc este doar lipsa de experiență. Băiatul mai are de învățat.
Apropo, fiindcă se schițează un portret în picioare și nu un bust: Mama are o ținută demnă, dreaptă. Peste ea au trecut valuri de petrol, ulei de pește, nămol, aloe și scepticism. Soia și fizica cuantică au fost inventate după 1844. Niciunul din aceste valuri nu a încovoiat-o. Avea mama și niște cărticele, nu sunt sigur că aveau coperte roșii, dar nu le punea pe tavă niciodată.
Îmi vin în minte cuvinte pe care m-a învățat mama, din Biblie: “Ferice de omul care … nu se așează pe scaunul celor batjocotitori”- (Psalmul 1,1). “Și tot poporul să zică …”
Titus Cazan
Sursa: www.tituscazan.com
