Premiul I pentru locul doi

Premiul I pentru locul doi
Cine m-a pus să mă însor? se căină omul, care se lăsă cu un oftat pe bancă,alături de mine.
Poftim, acum vrea pantofi! De parcă eu sunt fabrică de bani. Du-te femeie şi cumpără-ţi câte perechi de pantofi vrei, dar numai cu ochii, că de la mine nu mai vezi un şfanţ.Aşa i-am spus, îşi făcu el vorbă cu mine. Mirosea a bere.
Ţi-ai mohorât nevasta într-o zi atât de senină, i-am dat eu ghes.
Atât i-a trebuit, doar un crâmpei de vorbă, ca să se dezlănţuie.
Ce spui, domnule? Păi femeia asta a mea este ca alcoolul de nouăzeci nouă de grade. N-o cunoşti. Trag în ea cu toată muniţia mea de stropşeli şi ameninţări şi ea, culmea, râde şi face tot ca ea. M-am săturat! Mereu cad pe locul doi. Unde e , domnule, mândria mea de bărbat! îşi înteţi el predica. Deşi nu te cunosc vreau să-ţi spun oful meu, îşi croi năpăstuitul de lândă mine confidenţa.
Domnule, dacă ar fi să spun într-un singur cuvânt ce-nsemnă căsnicia mea atunci cuvântul ăsta este : „luptă! Luptă, în fiecare zi! Luptă, în fiecare săptămână! Luptă, în fiecare lună! Luptă, în fiecare an! Luptă, de zece ani, domnule! Luptă, ca să nu cheltuiască mai mult şi, degeaba! Tot ca ea face. Luptă, ca să nu să ducă prea des la maică-sa! În zadar. Luptă, ca să nu-şi ia haine şi pantofi cu grămada! Degeaba. Luptă, ca să nu pună sare prea multă în mâncare! Nici o nădejde. Ciorba este tot ca lacul Techirghiol. Luptă, ca să nu mai mute mobila prea des în casă! Inutil. Când mă întorc acasă am impresia că am nimerit în alt apartament. Luptă, ca să nu mai vorbească atât de mult la telefon cu prietenele ei! Cine să audă. Când vine factura de telefon fac tensiune oscilantă. Şi tot eu sunt de vină, că dacă aş vorbi mai mult cu ea,îmi reproşează dumneaei, nu ar mai căuta vorbă în altă parte.Ce să mai spun, ca să mă crezi; sunt jefuit de prestigiul meu masculin şi n-am nici o şansă să câştig. Pe fruntea mea e scris cu litere mari : locul II. Nici nu te cunosc şi ţi-am spus totul. Dar dumneata, domnule, ce faci aici? Pe cine aştepţi? mă luă el în vizor.
Aştept pe doamna mea. E la raionul de pantofi, îi dădui eu informaţia pentru un nou pretext de discuţie.
Păi eşti de-al meu, nene! începu el să râdă. Fraţi întru aceeaşi suferinţă,făcu el, bătându-mă pe umeri.
Nu chiar. E ceva diferit, îl temperai.
– Nu cumva ocupi tot locul II? mă chestionă el, de data asta serios.
Dădui din cap confirmându-i poziţia de secund.
Un hohot de râs stârni atenţia clienţilor din supermagazinul Cora.
Eşti în aceeaşi scumpă mocirlă cu mine, dragă domnule! Hai, prietene, dă mâna cu mine şi să facem front comun împotriva asupririi bărbatului de către femeia lui. Te prinzi?
Nici gând. Mă simt cel mai bine aşa, îl trăznii eu. De fapt este esenţa celei mai bune înţelegeri, făcui o reflectare filozofică de mare derută.
Uită să închidă gura de uimire. Mai puse o întrebare şi mai primi un răspuns care l-a adus pe pragul infarctului. Ţineţi-vă bine!
Putere instant
Aţi gustat vreodată dulceaţa unui refuz pe care l-aţi servit partenerului cu pretenţia de stăpân pe situaţie şi pe resurse? „Nu, doamnă. Nu vreau să cumpărăm nici un robot de bucătărie. Astea-s mofturi! Cum ai gătit până acum, fă bine şi rămâi pe vechile poziţii. Orice proces mai complicat şi mai sofisticat de preparare a mâncării îi ia din gust şi din proprietăţile naturale. Ai înţeles?” Şi dacă doamna dumneavoastră spune:”cum vrei tu, dragă”, deodată simţi o putere în tine, iar în ochii tăi creşti în importanţă, de zici că eşti guvernator şi candidat la preşedenţie. Îţi dai seama că poţi da legi şi decreta stare de asediu când vrei şi când nu vrei. Important este să ai pe cineva care să ţi se supună, ca valoarea ta să urce la cote nebănuite. Pe deasupra simţi şi o responsabilitate de a da sfaturi şi soluţii celuilalt pentru domenii în care n-ai pic de habar.Arunci în stânga şi în dreapta cu păreri pe care celălalt nici nu are dreptul să le comenteze. Rolul pe care ţi-l asumi te împinge irezistibil să controlezi toată zona existenţei maritale ca unul ce ţi s-a dat în stăpânire(sau mai degrabă ţi-ai arogat stăpânirea) tot ce mişcă şi nu mişcă în jurul tău. Concret : nu te auzi decât pe tine. Ce s-ar face lumea fără lideri de o asemenea înţelepciune şi putere autocrată de uimesc şi sperie şi motanul de pe calorifer ?
Ce scrie în agenda lor ascunsă de după declaraţia lor de putere ? Nu vă vine să credeţi! Slăbiciune. Lipsă mare de putere sufletească. Incapacitatea de control emoţional este manifestată printr-o alternativă de aparentă putere exterioară. Ca să-şi dovedească sieşi că este stăpân pe situaţie exercită control şi stăpânire unilaterală arbitrară.Chiar dacă raţional, vorbind ar exista o justificare, modalitatea de impunere anulează orice dreptate arogată. Când nu te poţi stăpâni, stăpâneşti peste altul.
Dreptul la infailibilitate îţi aparţine, iar egoismul strigă gâjâit, în beţia de sine: „să-mi fie mie bine!” „Să tronez eu, în toate şi în tot!” De fapt câştigul este o imensă pierdere, iar ceea ce se pierde este esenţialul: relaţia.
Existenţa autonomă presupune lipsă de exerciţiu în a aprecia valorile semenului de lângă tine, existenţă care derivă din lipsa dispoziţiei de a primi valorile proactive ale caracterului şi ale parteneriatului . De undeva( de la părinţi sau de la alţii care au fost repere pentru tine) ai prins ideea că nu trebuie niciodată să pierzi, asta însemnând ruşine şi declasare. Deci nu vei primi sfaturi, nu vei colabora, nu vei accepta alte sugestii şi practici de la partenerul tău din teama de a nu pierde locul privelegiat şi intangibil de dirijor în cuplu. Ca să nu ţi se vadă goliciunea! Şi ai o sete uraganică după dragoste, dar nu dai în ruptul capului semn că te-ai pune în slujba celuilalt suflet,pentru o frântură de acceptare şi a unei altei păreri. Ar fi o tragedie să piezi locul I în ierahie, înălţimea ta! Doar viaţa este o competiţie. Chiar şi în cămin.
Să-ţi fac o ultimă fotografie pentru galeria maritală din gala mailor suverani absoluţi : stai aşa cu privirea aceea rece şi nemuritoare ca în Luceafărul de Eminescu; nu te mişca de pe tronul tău din coceni şi paie de vanitate şi mândrie; ţine bine toiagul aurit cu suspiciune şi neîncredere; aşează-ţi mai bine coroana propriilor tale decrete şi porunci; nu clipi la nici o cerere de colaborare şi simţăminte împărtăşite; atenţie ! Mulţumesc! Ce poză reuşită ! Câtă măreţie de …neviaţă !
Vorbeşti serios?
Există o Carte care sfidează toată frumuseţea de „normal” adunată pentru viaţa de astăzi şi mâine, în cele mai clare secvenţe care dau „reuşită” sigură. Unde este raţiunea din Carte care spune că „nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia”? ( 1 Corinteni 10,24) Cu alte cuvinte caută locul doi ca să ridici pe aproapele tău din cuplu pe locul I. E deadreptul invers de cum obişnuiesc oamenii să trăiască. E o declaraţie aberantă de renunţare la putere şi importanţă. Unde este mâna aceea forte şi autoritatea aceea care pune în ordine totul doar cu o mişcare a capului ? Unde este acea coordonare ierarhică care vine de sus în jos pentru a pune în mişcarea dorită de tine pe celălalt partener, care, nu-i aşa, are nevoie de dirijare spre a-ţi executa ordinele? Cartea le desfiinţează pentru o nouă ordine , de jos în sus. Te aşezi ca o condiţie de viaţă pentru celălalt.
Aici este o taină, care odată descoperită, scoate inima din congelatorul raţiunii care prestează pentru sine. Adică din frigurile egoismului siberian.Să vedem cu ce ne alegem dacă urmăm Cartea în conspiraţia ei asupra ierarhiei?
În primul rând interesul de sine este înlocuit cu interesul pentru partenerul din legământul căsătoriei, binele meu ieşind din modul în care celuilalt îi este bine. O altă ciudăţenie. Apoi, preiei toate bucuriile şi durerile celuilalt în arenda sufletului tău lucrându-le pentru a spori fericirea aproapelui şi de a diminua riscurile celuilalt. De undeva , din adânc de inimă scoţi o o haină frumoasă, numită emapatie şi o aşezi pe umerii celui pe care l-ai ales pentru o strângere de viaţă cu sens, ca să-l accepţi şi să-l înţelegi.
Teza ta de licenţă va fi: „ cum să ridici producţia de iubire la hectar pe domeniile inimii celuilalt, semănat cu grâul dragostei tale”. Atunci când se împart măsuri de recompense şi apreciere nu voi da buzna pentru a mi le asuma , ci voi pune ordine şi justeţe prin cuvintele : „ întâi lui (ei) şi , dacă mai rămâne şi pentru mine, bine! Dacă nu, altădată.Orice gând bun va fi sugerat celuilalt pentru o experienţă de viaţă , dar niciodată impus. Atractivul parteneriat : „ îţi dau ca să-mi dai” este denunţa ca perimat şi alunecos şi este înlocuit cu :” îţi dau ce am necondiţionat şi să-ţi fie bine!”. Nu voi renunţa la autoritate, dar ea se va exercita prin caracter. Nu voi renunţa la părerile principiale, dar ele vor fi expuse în rezultatele vieţii ca model şi nu exercitate coercitiv asupra cuiva.
Măsura după care trăiesc nu este: cât de bine mă simt eu , ci cât de bine se simte el(ea). După înalta raţiune a inimii. Ce ne faci Doamne de ne simţim atât de bine ?
Căzut la datorie
Eu am fost cinstit cu domnia ta, acum fii cinstit cu mine şi spune-mi, cum ar suna , domnule, căsnicia dumitale într-un singur cuvânt? Sunt curios la culme.
M-am uitat la el şi i-am măsurat curiozitatea, apoi l-am lovit în moalele capului cu acel cuvânt sub care el se prăbuşise:
– „ Luptă”, am zis. Asta este definiţia căsniciei mele.
A făcut ochii mari şi apoi a izbucnit într-un râs mai strâmb ca primul.
– Eşti de-al meu, nene! Mănânci aceeaşi mâncare amară ca şi mine! Împărţim aceeaşi povară! Ce bine îmi pare că nu sunt singur! hohoti el.
– Nu-i chiar aşa, am zis. E ceva diferit. Şi mai interesant.Şi chiar am succese de răsunet, l-am provocat eu.
– Hai domnule, nu te mai grozăvi, că lupta e luptă! dori el să mă anuleze.Cum sună domnule, la dumneata victoria asta de sub papuc ? Dă-mi un exemplu!
– Ca şi dumneata, luptă, zi de zi, săptămână de săptămână , lună de lună, an de an, şi tot aşa, luptă, de douăzeci şi cinci de ani. De aici încolo ne despărţim. Eu lupt ca nu cumva să o jignesc pe doamna mea; lupt ca să nu uit să-i ofer respectul şi aprecierea mea pentru tot ce face în cămin; lupt ca să comunic mai bine cu ea pentru nevoile inimii ei; lupt ca să nu uit să-i aduc flori şi bucurii mărunte; lupt ca să nu uit să o îmbrăţişez şi să o sărut zilnic; lupt ca să nu o oblig să facă ceva împotriva conştiinţei ei; lupt ca să…
– Ajunge domnule! Nu te cred! Astea sunt chestii luate din cărţi şi filme. Cu alte cuvinte dumneata lupţi ca să fii pe locul doi. Mie nu-mi convine poziţia asta. Adevărata viaţă este cea pe care o duc eu, pentru că e singura care există.
În momentul acela iese doamna mea transfigurată de o privelişte pe care dorea de urgenţă să mi-o comunice:
Am văzut nişte pantofi de o frumuseţe şi-mi vin perfect, doar că nu am bani să-i iau şi sunt şi puţin cam scumpi. Doar un milion jumate.Şi se aşeză dezamăgită lângă mine
Ia vezi, ţi-ajung banii ăştia? i-am zis, întinzându-i trei bacnote de cincisute de mii. Nu ştiu cine mi i-a strecurat în buzunar.
Eşti o comoară, îmi zise ea, strângându-mă în braţe şi apoi se întoarse grăbită pe călcîie şi luă destinaţia fericită a noii achiziţii.
Omul de lângă mine rămase blocat. Era uimit de scena în care am căzut aşa de uşor în plasa doamnei mele. Dar nu a rămas indiferent de strălucirea de pe faţa ei.
Iese şi doamna lui, posomorâtă şi plictisită.
Hai să mergem că , văd că stai pe ace. Am cumpărat tot ce era mai de soi…doar cu ochii. Să nu spui că nu te-am ascultat.
N-ai găsit nimic care să ţi se potrivească? aruncă o vorbă omul care îşi strigase luptele lui.
Am probat o pereche negri, de piele, care ar opri şi o regină în loc, dar eu nu am parte de ocazii din astea. Eu sunt o simplă menajeră. Hai să mergem!
Vorbăreţul se uită la mine pentru o secundă, apoi scoase şi el trei bacnote de cincisute de mii şi intră într-o luptă pe care n-o mai dusese:
Eu zic să-i iei, că poate se dau şi ocazia asta n-o mai găseşti, spuse omul pe un ton al unei invitaţii calde.
Chiar îmi dai să-mi iau pantofi? spuse uimită nevasta celui care era numărul unu în familia lui.
Îţi mai rămân treisute de mii şi mai este încă o săptămână până la salariu. Cum o să te descurci?
Nu-ţi fă griji. Vreau să am şi eu în casă o regină, dacă pantofii ăştia o fac să se simtă aşa! spuse el cu pieptul umflat.
Deodată ea se repezi la el şi îl sărută cu patos şi, cu lacrimi în ochi, fugi strângând o fericire mai mare decât preţul pantofilor.
O tăcere s-a aşternut între noi doi şi părea că dialogul nostru îşi găsi finalul. Se simţea stingherit de noua postură în care intrase. Ca să iasă din încurcătură, „cocoşul” de lângă mine se mai opinti într-o observaţie de faţadă:
– Bag seamă că pe mine m-a sărutat cucoana mea, dar pe tine ba! se lansă el .
– Eu am un program mai bogat acasă, i-am replicat, ca să nu mă las mai prejos.
Doamna lui ieşi cu un zâmbet de mireasă şi-l mai sărută odată. Ceea ce mi-a spus m-a făcut să cred că am avut una dintre cele mai bune zile din luna aceea:
– Auzi, domnule, mulţumesc pentru şedinţa de astăzi. Mi-a folosit. E ca şi cum m-am pleznit singur peste faţă. Interesantă luptă, dar a meritat! Şi să ştii un lucru: ai dreptate! Chestia aia cu locul doi se pare că funcţionează.
Sursa: http://www.bisericaonline.ro/Premiul-I-pentru-locul-doi—despre-casatorie-117.html