Preţul succesului
Tema predicii:
Cei care îşi vor fixa sentimentele asupra lui Dumnezeu vor izbândi. Ei vor pierde din vedere eul în Hristos şi atracţiile lumeşti nu vor mai avea putere să îi abată de la legământul lor. Ei îşi vor da seama că arătarea în exterior nu zideşte. Nu ostentaţia, nu spectacolul exterior oferă o reprezentare corectă a lucrării pe care noi, ca popor ales al lui Dumnezeu, trebuie s-o facem. T7, pag 90
Gândul zilei
Tăria omenească este slăbiciune, înţelepciunea omenească este nebunie. Succesul nostru nu depinde de talentele sau educaţia noastră, ci de legătura vie cu Dumnezeu. Adevărul este jefuit de puterea lui atunci când este predicat de persoane care caută să îşi etaleze propria pricepere şi cultură. Astfel de oameni arată şi cât de puţin cunosc despre religia experimentală, că sunt nesfinţiţi în inimă şi în viaţă şi sunt plini de mândrie deşartă. Ei nu învaţă de la Isus. Nu pot prezenta altora un Mântuitor pe care ei înşişi nu Îl cunosc. Inimile lor nu sunt înmuiate şi supuse de conştienţa vie a jertfei aduse de Hristos pentru salvarea omului pieritor. Aceştia nu văd ca un privilegiu lepădarea de sine şi suferirea pentru El. Unii se înalţă pe ei şi vorbesc despre ei înşişi; pregătesc predici şi scriu articole care să atragă atenţia oamenilor la autor, de teamă ca nu cumva să nu li se acorde cinstea cuvenită. Dacă ar fi mai mult înălţarea lui Isus şi mai puţin, preamărirea slujitorului, mai multă laudă adusă Autorului adevărului şi mai puţină mesagerilor lui, am ocupa o poziţie mult mai favorabilă înaintea lui Dumnezeu. – T5 pag 158
Textul biblic
Ezechiel 28:1-19
Povestirea pentru copii: Viziunea din clădirea şcolii
Lecţia: Ieremia 1:19
Pe 13 şi 14 martie 1858, 40 de noi membri adventişti s-au adunat în clădirea şcolii din Lovett’s Grove, Ohio, pentru a-i asculta pe James şi Ellen White. Familia White plănuise să se întoarcă în Michigan duminică după-amiaza, pe 14 martie, însă fratele White a fost rugat să rămână să conducă serviciul funerar pentru un tânăr din comunitate. Clădirea alcătuită dintr-o singură încăpere nu era suficient de mare pentru a încăpea toţi cei veniseră la înmormântare. Unii stăteau lângă ferestrele deschise pentru a auzi predica. După ce soţul ei a terminat, sora White s-a ridicat pentru a da propria mărturie de credinţă în revenirea lui Isus.
După câteva propoziţii, a fost luată în viziune timp ce două ceasuri. În tot acest timp i-au fost descoperite mult scene ale marii controverse dintre Hristos şi Satana. I s-a spus să scrie viziunea, cu avertizarea că lucrul acesta nu va fi uşor pentru că Satana avea să-şi dea toată silinţa să împiedice scrierea istoriei.
Sora White şi-a făcut planul ca în tren, în drum spre Michigan, să facă ceea ce îi spusese îngerul. Însă ajungând acasă la familia E.R. Palmer, a fost lovită de paralizie. Timp de mai multe săptămâni după atac, s-a simţit foarte slăbită. Uneori nu putea să scrie decât o pagină pe zi pentru ca apoi să trebuiască să se odihnească timp de 3 zile. Ulterior Dumnezeu avea să-i descopere că Satan încercase să o omoare ca în acest fel să împiedice scrierea viziunii. Dar atunci îngerii au fost trimişi să o izbăvească din puterea lui Satan. Rezultatul strădaniei ei a fost cartea Tragedia Veacurilor. Ultimele trei capitole sunt de un interes deosebit pentru tineri, aici fiind oferit un raport detaliat a ceea ce are să se întâmple chiar înainte de revenirea lui Isus. Capitolele acelea vorbesc despre greutăţile cu care se vor confrunta copiii lui Dumnezeu în timpul sfârşitului şi descriu izbăvirea minunată de care vor avea parte şi, în continuare, cei 1000 de ani petrecuţi în cer şi cea de-a treia venire a lui Isus.
Schiţa predicii
I. Introducere
Text: Ezechiel 28:17
Mai înainte să fie duşi în robie în Babilon, israeliţii se mândreau că erau poporul cel mai religios de pe pământ. Aveau templul cel mai măreţ pe care lumea îl văzuse vreodată şi unde se închinau la Dumnezeu. Aveau o „cetate sfântă” cunoscută în toată lumea ca fiind cetatea în care Dumnezeul israeliţilor – Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov – locuia. Îşi aveau sărbătorile lor, momentele prestabilite pentru rugăciune şi aducere de jertfe. Cu timpul, însă, închinarea lor a ajuns nimic mai mult decât ritual, ceremonie şi formalitate. Dumnezeu era în templul şi fără nici o legătură cu ceea ce ei făceau în răstimpul dintre ocaziile de închinare, cu modul în care îşi conduceau afacerile, cu atitudinea personală.
Acum, însă, erau departe de scumpul lor templu şi scumpa lor sfântă cetate. Şi nu puteau face nimic în legătură cu aceasta. Din pricina concepţiei lor greşite şi limitate despre închinare, au ajuns să creadă că acum nu se mai puteau închina lui Dumnezeu, iar aceasta nu era decât vina Lui. Astfel, prin ceea ce face în pasajul studiat de noi astăzi, Ezechiel le arată că închinarea este o experienţă totală. Iar ceea ce ia el în atenţie nu este nimic altceva decât lumea negoţului, folosindu-l pe „voievodul Tirului” drept tip al persoanei înzestrate cu anumite talente şi abilităţi esenţiale pentru orice om de afaceri.
II. Mai întâi, să identificăm cine este voievodul Tirului
A. Cine este omul pe care Ezechiel îl prezintă atât de grafic? În primul rând trebuie menţionat că Tirul era capitala Feniciei, situată la poalele munţilor Libanului, pe ţărmul estic al Mării Mediteranei. Cetatea Tirului a fost clădită pe o insulă stâncoasă, la circa 800 de metri depărtare de ţărm. Între insulă şi uscat era un port de mare adâncime. În spatele Tirului se înălţau munţii acoperiţi cu păduri din care cetatea se putea aproviziona cu lemn pentru construirea de corăbii. Iar înaintea cetăţii se întindea lumea. Însă geniul special al Tirului nu consta atât de mult în navigaţie şi construcţii, cât în comerţ. Pe vremea lui Ezechiel Ithobaal II domnea în Tir. Însă nu neapărat el este omul la care se referă Ezechiel în cap. 28 al cărţii sale. Mai degrabă Ezechiel prezintă un simbol al întregii culturi feniciene – cu punctele sale tari şi slabe – cu ajutorul căruia să îşi facă înţeleasă lecţia pentru poporul său.
B. Ezechiel a înţeles – şi dorea cu disperare ca şi poporul lui să înţeleagă – că sistemul economic al unui popor reprezintă o parte importantă a vieţii spirituale. Calităţile care fac posibil succesul în afaceri sunt bune, rea fiind folosirea abuzivă a acestora. În mare, fenicienii erau un popor priceput, îndrăzneţ şi cu imaginaţie şi şi-au folosit în mod inteligent darurile naturale cu care fuseseră înzestraţi. Dar vai! Aceşti fenicieni, cu toate talentele şi abilităţile lor, nu Îl cunoşteau pe Dumnezeul cel adevărat. Nu aveau nici o relaţie cu El şi ca atare, toate acele talente pe care le aveau în domeniul afacerilor nu puteau decât să se altereze. Aveau un succes extraordinar însă pentru că nu recunoşteau pe Cel de la care le venea succesul şi nici care era scopul acestui succes, erau sortiţi, la fel ca toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu, să se prăbuşească.
C. Acum auziţi ce anume spune acest prinţ al Tirului, reprezentant al statului său de succes: face inventarul şi găseşte că a avut un succes imens. A câştigat bani cu grămada. Tezaurele sale sunt pline de dau pe afară. Orice proiect al său este un succes. Şi el spune: „Acum, Doamne, Ţi-am aflat secretul. Am învăţat cum să manipulez acest lucruşor care se cheamă succes şi nu am nevoie nici de tine, nici de altcineva. De acum înainte eu voi cârmi corabia şi cât timp o voi face voi dirija şi vieţile celor din jur în avantajul meu.” Ezechiel ne spune că acest om avea mult potenţial şi ar fi putut fi un foarte util slujitor al lui Dumnezeu. Dar el a lăsat ca mândria să pună stăpânire pe el, iar esenţa mândriei constă în aşezarea eului în locul lui Dumnezeu. Acest păcat se instalează uşor în oamenii de succes şi de fapt în noi toţi, fie că suntem sau nu titularii succesului material.
III. În al doilea rând, să definim cuvântul „succes”
A. Cuvântul „succes” a fost târât prin mocirla egocentrismului. În unele cazuri, succesul i-a călcat în picioare pe ceilalţi pentru a ajunge în vârf, dar un vârf solitar. Satan a luat ceva ce Dumnezeu intenţionase să fie un lucru bun în viaţa omului şi l-a transformat într-un lucru rău şi distructiv. Cu toate acestea, Dumnezeu este cel care pune în om potenţialul pentru succes, aşteptând de la acesta să folosească acel succes pentru slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului său. Nu este nimic rău în a dori să ai succes în activitatea în care te-ai angajat, sub călăuzirea lui Dumnezeu, fie aceasta şi un succes material – atâta timp cât ai o definiţie clară a ceea ce înseamnă cuvântul, din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
B. În ultimul sfert de secol, Dumnezeu a îngăduit oamenilor să facă salturi fantastice în ceea ce priveşte cunoştinţele şi abilităţile tehnice. Gândiţi-vă numai la complexitatea reţelei rutiere şi a traficului aerian care fac legătura între ferme, mine şi fabrici şi distribuitori, care la rândul lor pun la dispoziţia oamenilor produsele necesare vieţii. Toate acestea s-au întâmplat datorită cunoştinţei, disciplinei şi priceperii oamenilor care au visat şi au plănuit şi au construit. Pentru prima dată omul s-a desprins din strânsoarea gravităţii şi s-a înălţat în spaţiu pentru a face o plimbare pe lună. În ştiinţa medicală, salturi incredibile sunt făcute în tratamentele şi tehnologia susţinătoare a vieţii, iar aceasta datorită priceperii neobişnuite pe care Dumnezeu i-a îngăduit-o omului. Dar se pune întrebarea: a fost acest „succes” dedicat slujirii lui Dumnezeu sau omul s-a îngâmfat şi înălţat şi, la fel ca voievodul Tirului din Ezechiel, „şi-a stricat înţelepciunea cu strălucirea sa”?
IV. Iar la final să vedem cum apreciază Dumnezeu succesul.
A. Care este calea spre succes? O afirmaţie din Cartea Proverbelor ne indică simplu şi clar această cale: „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii.” Voievodul Tirului, însă, ca mulţi alţi oameni de succes din fiecare generaţie, a ales drept ţel „strălucirea”, înălţarea de sine, în loc să lase ca succesul său să fie un mijloc de închinare la Dumnezeu. Iar rezultatul final a fost pentru el naufragiul spiritual. Într-o zi Isus a pus o întrebare care ar trebui să ardă în inima oricărei persoane ambiţioase: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Acelaşi mesaj dorea să transmită şi Ezechiel, dar cu alte cuvinte. Ezechiel predica pentru un verdict. Comunitatea sa era alcătuită din oameni inteligenţi, ambiţioşi, alerţi a căror patrie zăcea în ruine şi care încercau să clădească pentru ei şi copiii lor o viaţă nouă în Babilon. Care erau obiectivele pe care trebuiau să şi le fixeze? Ca răspuns, Ezechiel le-a creionat portretul acestui om care urmărise şi atinsese un scop greşit.
B. De ce ne-a înzestrat Dumnezeu cu pricepere? Dumnezeu a procedat astfel pentru ca noi să îl putem sluji cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea. Şi cum facem noi aceasta? În primul şi-n primul rând prin iubirea – respectarea – aproapelui nostru cu aceeaşi înţelepciune pe care o vădim în respectul faţă de noi înşine. Orice sistem economic care aşează profitul înaintea dreptăţii este în pericol. Dumnezeu nu tolera aşa ceva! Marile imperii şi naţiuni din istoria lumii s-au aventurat să o facă şi pentru o vreme au înflorit şi s-au desfătat în propria lor frumuseţe. Însă, inevitabil, temeliile lor s-au sfărâmat, iar ele s-au prăbuşit umilite şi înfrânte. Inginerii şi arhitecţii acelor sisteme au pierdut din vedere că Dumnezeu care le dăduse capacitatea de a avea succes le cerea atenţie egală! Dumnezeu cerea din partea lor închinare şi nu numai în templele pe care le-au construit, dar şi la locul de muncă. Atunci când nu procedăm aşa, fie că suntem în Fenicia, fie în altă parte, ne autodistrugem.
V. Concluzie
Orice poveste de succes veritabilă – fie că este despre viaţa unei persoane, a unei naţiuni sau a unui imperiu – este frumoasă. Este o frumuseţe lirică în modul în care Ezechiel descrie succesul voievodului din Tir. Există un pericol mortal în punctul în care omul, în ascensiunea sa spre culmile succesului, face cu mâna lui Dumnezeu, hotărând că restul drumul îl va parcurge singur. Poporul spaniol are o vorbă frumoasă pe care o spun în loc de „la revedere”: Vaya con Dios”, „Mergi cu Dumnezeu”. Mergi cu Dumnezeu la casa Lui şi închină-te Lui şi de asemenea „mergi cu Dumnezeu” în piaţă, lunea, şi fă ca roadele trudei tale, ale minţii şi mâinilor tale, să fie spre slava lui Dumnezeu care te-a făcut şi te-a înzestrat cu talente şi pricepere.
VI. Ilustraţie
Nimic nu eşuează atât de total ca succesul fără Dumnezeu. – Vic Pentz
A face voia lui Dumnezeu – cu credincioşie, cu zel, în ciuda lipsei răsplăţilor tangibile – este un ţel de cinste şi un succes colosal în sine. – Craig Brian Larson
Vezi: Matei 12:50; Ioan 4:34; Romani 12:2
Modelele de succes moderne nu sunt pe măsura eficienţei şi valorii oferite de Biblie. – Eugene Peterson
Vezi: Deut. 4:10; Psa. 119:130; Isa. 2:3; Luca 21:33.
Se povesteşte că un împărat a organizat o mare întrecere la care urmau să participe toţi tinerii din împărăţie. Câştigătorul avea să primească o pungă de aur. Linia de sosire se găsea în curtea palatului împărătesc. Cursa a început şi alergătorii au avut surpriza ca în mijlocul drumului care ducea la palatul împărătesc să găsească o grămadă înaltă de pietre. Unii au trecut pe lângă, alţii pe deasupra şi până la urmă au ajuns în curtea palatului. Toţi participanţii au trecut linia de sosire, cu excepţia unuia. Împăratul nu a declarat cursa terminată. După o vreme, un alergător solitar a păşit pe poartă. A ridicat o mână însângerată şi a spus: „O, împărate, îmi pare rău că am sosit aşa de târziu, dar vezi tu, în mijlocul drumului am dat peste o grămadă de pietre şi mi-a luat ceva vreme să le dau la o parte. Ba chiar m-am şi rănit.” După care a ridicat şi cealaltă mână în care ţinea o pungă şi a spus: „O, prea mărite împărate, iar sub grămada de pietre am găsit această pungă cu aur.”
Şi împăratul a răspuns: „Fiule, tu ai câştigat cursa, pentru că cine face calea mai sigură pentru cei din urmă, acela aleargă cel mai bine.” – Bruce Thielemann.
Vezi: Apoc. 19:11-16; Rom. 12:10; 1Cor. 10:24.
Sursa: http://adventisrasboieni.wgz.ro/
