PRIMA PORUNCĂ: SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE
de Ty Gibson
Odată ce dragostea lui Dumnezeu ne cuprinde inima şi distruge puterea egoismului, ascultarea de poruncile Sale devine nu doar posibilă, ci şi inevitabilă.
În prima poruncă se găseşte un secret. Nu este un secret pe care Dumnezeu a intenţionat să îl ţină departe de noi, ci unul pe care noi l-am ţinut departe. El a fost mereu acolo, în capul listei poruncilor Sale. Secretul despre care vorbesc este Evanghelia, adică “vestea bună despre ce a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Hristos.” Ca o comoară ascunsă, dar nevăzută, dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu este manifestată în prima poruncă, dar noi nu am observat-o.
Am modificat prima poruncă – şi, aş putea să adaug, în detrimentul nostru, pentru că partea pe care am ignorat-o conţine Evanghelia. Probabil crezi că prima poruncă spune: “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” (Exodul 20:3). Într-adevăr, spune asta. Dar fii atent la toate cuvintele din prima poruncă: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.” (vers. 2,3)
Observă că cele zece porunci încep prin a declara că Dumnezeu a făcut ceva, nu ceea ce trebuie să facem noi. Mai întâi El spune: “Eu sunt Domnul care….”, nu “Să…” sau “Să nu….”. Cele zece porunci încep prin a declara ce a făcut Dumnezeu pentru noi, nu ce ar trebui să facem noi pentru El.
Eliberarea noastră este lucrarea Sa
Copiii lui Dumnezeu au ieşit liberi din robia egipteană, într-un eveniment pe care ei l-au numit Paşte. La puţin timp înainte să îi scoată din Egipt, Dumnezeu i-a instruit să sacrifice un miel şi să stropească stâlpii uşilor cu sângele lui. Apoi, când îngerul morţii a trecut prin ţară, omorând pe fiecare întâi născut, toţi întâii născuţi ai evreilor aveau să fie salvaţi.
Mielul pe care îl sacrificau israeliţii Îl reprezenza pe Isus Hristos, care Şi-a dat viaţa pentru răscumpărarea rasei umane de sub păcat. Pavel scria: “Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7)
Aşadar, când Dumnezeu a dat legea, El a atras atenţia înapoi, la Paşte; iar făcând aşa, arăta şi înainte, la Cruce. Înainte să rostească “Să” sau “Să nu”, El le-a reamintit copiilor lui Israel că îi eliberase din sclavia egipteană. Astfel, Evanghelia harului mântuitor este cuprinsă în lege. Este perfect adevărat dacă spunem că în cele Zece Porunci este cuprinsă crucea.
Singura modalitate de a fi salvat de păcat este să fii scos din el, cu dragoste. Singura modalitate de a trăi în conformitate cu legea lui Dumnezeu este să fii ajutat de El. Puterea voinţei nu va reuşi, nici simţământul de vinovăţie, nici chiar frica de pierderea veşnică sau dorinţa de a ajunge în cer. Numai Dumnezeu poate distruge puterea păcatului. El ştie asta şi vine cu bucurie în ajutorul nostru.
Vorbind prin gura profetului Isaia, Dumnezeu ne ajută să înţelegem ce a făcut pentru noi şi cum ar trebui să răspundem noi: “Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.” (Isaia 44:22)
Frumos!
Ai observat că Dumnezeu nu a spus: “Întoarce-te la Mine şi te voi răscumpăra” sau “Întoarce-te la mine, ca să te pot răscumpăra”? Nicidecum! Pentru că nu e aşa. El Şi-a făcut primul partea, nu noi. Dumnezeu nu construieşte pe faptele noastre, ci noi pe El. Ascultarea noastră nu determină harul Său. Ci harul Său determină ascultarea noastră.
Puterea de a asculta vine din conştientizarea lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Hristos, prin harul Său “necâştigabil.” Noi suntem doar chemaţi să recunoaştem eliberarea pe care a câştigat-o El pentru noi şi să umblăm în lumina ei.
Odată ce înţelegem vestea bună a Evangheliei, cuprinsă în prima poruncă, a doua parte a poruncii devine desfătarea noastră. Când Dumnezeu spune: “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”, face asta în ciuda fondului minunat, al iubirii Sale neegoiste pentru noi.
Nu există un alt dumnezeu demn de luat în închinare
Dintr-o dată, descoperind Evanghelia din poruncă, considerăm toate poruncile lui Dumnezeu făgăduinţe şi toate ordinele Sale drept daruri.
El nu ne dă nicio poruncă pentru care să nu ne fi oferit putere din belşug să o ascultăm.
“Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:5-8)
Ţinta imposibilă, de a învinge păcatul şi de a trăi în ascultare de legea divină, devine mai mult decât posibilă – chiar inevitabilă, atunci când dragostea lui Dumnezeu ne dă putere. “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37). Crucea, care apare în lege încă din prima poruncă, este catalizatorul poruncit de Dumnezeu pentru ascultarea întregii legi.
A le spune oamenilor că “ar trebui” să păzească legea divină este ca şi cum le-ai spune să sară atât de sus încât să atingă luna. Oamenii au nevoie de putere supranaturală, nu doar de cerinţe morale.
Puterea de care vorbesc este dragostea pură, nedenaturată a lui Dumnezeu, iar aceasta se poate găsi doar la o Sursă. Acea Sursă este Hristos, singurul care este lumina, viaţa şi dragostea divină în chip de om.
Pavel spune că “dragostea jertfitoare a lui Hristos ne oferă putere, în timp ce noi ne dăm seama cât de universală şi gratuită este: şi anume că El a murit pentru fiecare, fără excepţie, plătind pentru întreaga omenire.”
“Acum dar, dându-ne seama de acest adevăr, puterea egoismului din inimile noastre este ruptă, aşa încât nu mai trăim pentru noi, ci pentru Cel care a murit pentru noi şi a înviat.” (2 Corinteni 5:14, 15 – traducere proprie)
Aşa cum am încercat să subliniez prin propria traducere a versetului, Pavel declară că atunci când înţelegem şi credem aceasta cu adevărat, atunci dragostea lui Hristos, manifestată la Cruce, “ne constrânge” (PC, NKJV), “ne determină” (NCV), “ne forţează şi ne obligă” (AB), devine “sursa faptelor noastre” (Phillips), “are primul şi ultimul cuvânt în tot ce facem” (The Message.) Dragostea aceasta exercită o influenţă atât de puternică asupra inimii încât Pavel spune că taie la rădăcina fiecărui păcat – impulsul care ne face să trăim pentru sine, nu pentru alţii.
Odată ce dragostea lui Hristos cuprinde inima şi rupe puterea egoismului, ascultarea de legea lui Dumnezeu devine nu doar posibilă, ci şi inevitabilă. Sufletul nostru va spune odată cu împăratul David: “vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” (Psalmul 40:8)
Pentru că Dumnezeul care spune: “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” este Acelaşi care de bună voie a suferit şi a murit pentru a ne elibera din sclavie.
